1. CADRUL CONCEPTUAL

 

I.1       Considerente generale

1. A) Scurta prezentare a evolutiei istorice a monopolismului si dreptului anti-monopol

- pana la inceputul sec.XX, monopolul nu a fost considerat in sine un lucru rau. Amintiti-va cum erau privite in antichitate monopolurile granelor din epoca romana (exceptand situatiile  in care recolta de grau din Egipt era mica, ceea ce ducea la proasta aprovizionare a Romei si la cresterea preturilor, ceea ce la randul sau declansa miscari spontane de protest ale populatiei sarace din Roma), monopolurile comertului transatlantic din sec. 15-17 sau monopolurile din unele regate din vestul Europei privind comertul cu Asia de sud si sud-est.  In special, Evul Mediu occidental s-a caracterizat prin separarea legala a diferitelor profesiuni si meserii in ‘zone’ distincte in cadrul societatii, aparate de concurenta si cu acces strict controlat in cadrul lor (breslele, etc.).  Practic, fiecare din aceste zone de activitate economica reprezenta un quasi-monopol legal in raport cu consumatorii si furnizorii.

Dezvoltand afirmatiile de mai sus, se poate spune ca antichitatea romana si cea greaca s-au caracterizat printr-o relativa libertatea a comertului si mestesugurilor. In schimb, putem spune ca viata economica a Evului Mediu a fost dominata de monopoluri. In general, in aceasta perioada monopolurile dadeau expresie ideii de stratificare sociala -cei dintr-o categorie sociala (ex., tabacarii) formau o grupare inchisa si nu acceptau penetrarea ei de cei apartinand altor categorii sociale sau profesionale-  si erau o cosecinta a caracterului inchis al societatii medievale. Monopolurile erau infrante prin ordin al suveranului atunci cand se urmarea satisfacerea necesitatilor de baza ale populatiei, mai ales cele urbane (de ex., aprovizionarea cu cereale si cu carne. Ex. legile engleze care interziceau cumpararea in scop de revanzare a granelor, abrogate de abia in secolul XIX).  Dar asemenea exceptii aveau in vedere numai circulatia pe piata interna a unor produse de baza. Suveranul insa avea tendinta de a promova monopoluri interne ca surse de venituri care puteau fi atribuite vasalilor drept rasplata pentru serviciile aduse (ex. cu monopolul jocului de carti acordat de Elisabeta I a Angliei unui curtean al sau). Totodata, prin crearea de monopoluri suveranul apara cu strictete penetrarea pietei interne de produsele concurente exportate de comerciantii straini (ex., manufacturile lui Colbert; industria de postavuri engleza.) 

- primele lovituri impotriva monopolurilor feudale sunt date, cel putin din punct de vedere principial, de revolutiile americana si franceza din a II-a jumatate a sec.18 -monopolurile feudale contravenind ideilor de egalitate a partilor si de libertate a comertului. Totusi, sec. 19 este martorul unei abandonari temporare a conceptiilor anti-monopol deoarece marile concentrari economice aparute in aceasta perioada sunt tocmai rezultatul libertatii absolute a comertului si al actiunii neingradite a principiului libertatii contractuale.

- din punct de vedere legislativ si conceptual, atacul impotriva monopolurilor incepe in SUA (1889 – “Sherman Act”). Aceasta miscare anti-monopol s-a extins si in Europa, mai ales dupa cel de-al doilea razboi mondial.  In ultimele decenii, lupta impotriva monopolurilor a cunoscut diferite intensitati.  In general, abordarea luptei anti-monopol in SUA a influentat practica si doctrina Uniunii Europene (CEE).  In America Latina, Asia capitalista si Elvetia, monopolurile au fost mult timp tratate cu indulgenta (lucru explicabil prin natura predominant etatista si bazata pe legaturi de familie si politice a economiilor latino-americane si prin specificul cultural si social al Asiei capitaliste si Elvetiei).   Dar, si in aceste tari in ultimii ani dreptul anti-monopol a cunoscut un reviriment (reflectand schimbarile fundamentale in economie si in textura sociala), fiind tot mai mult influentat de doctrina si practica SUA.  In Europa Centrala si de Est, dreptul anti-monopol modern este introdus dupa abolirea socialismului, modelul urmat fiind cel al Uniunii Europene (cel mai frecvent) sau al SUA. 

 

B)        Scopul si obiectivele dreptului anti-monopol

Dreptul anti-monopol a cunoscut perioade de aplicare stricta sau mai laxa, in functie de obiectivele ideologice si economice dominante in societate la un moment dat.  In general, scopul si obiectivele dr. anti-monopol sunt perene, variaza doar audienta unora in raport cu altele. Putem spune ca, in esenta, dr. anti-monopol da expresie conflictului permanent intre necesitatea de a maximiza profitul agentilor economici si cea de a maximiza protectia agentilor economici concurenti si a consumatorilor/ utilizatorilor. Dr. anti-monopol nu are drept scop primordial   protectia consumatorilor, dar este influentat de cerinta protectiei consumatorilor.

Scopul primordial al dreptului anti-monopol il reprezinta mentinerea si protejarea libertatii de concurenta pe pietele relevante.  Din aceasta perspectiva, dreptul anti-monopol este un instrument in pastrarea unui echilibru intre cerere si oferta pe piata relevanta, astfel incat preturile sa fie relativ stabile iar pe termen lung sa se ajunga la scaderea lor.  Dreptul anti-monopol modern este astfel preocupat de promovarea unor structuri concurentiale ale pietelor relevante. 

Obiectivele dr. anti-monopol (se va observa ca unele dintre ele intra in conflict cu celelalte.  Important este modul in care se realizeaza compromisul dintre ele in aplicarea lor in practica) sunt:

1. a) stabilirea unui cadru legal (grup de reguli) care consacra limitele in care se poate duce lupta de concurenta si sanctionarea celor care incalca aceste reguli (adica, aduc restrangeri concurentei). O varianta (pana nu de mult considerata ca fiind caracteristica Europei) – controlul administrativ asupra pietei (expresie a ideii de “inginerie sociala”) pt. a preveni abuzurile generate de functionarea neingradita a cererii si ofertei;
2. b) inlaturarea oricaror bariere administrative si legale in calea luptei de concurenta. Adversarii conceptiei prezentate la pct. a) considera ca libertatea concurentei trebuie sa fie absoluta, pt. ca numai in acest fel se aloca eficient resursele economice (nici un guvern sau persoana nu pot aloca mai eficient resursele decat o face piata insasi). Un argument suplimentar in sustinerea acestui pct. de vedere - o legislatie anti-monopol ‘activista’ necesita interpretarea ei permanenta de catre organele adm. si instante. Dar aceste autoritati sunt "iresponsabile" din punct de vedere economic, nu pot intelege realitatea pietei mai bine decat agentii economici insisi. In concluzie, nu este necesara o legislatie anti-monopol (exceptand acele situatii in care dobandirea pozitiei de monopol de face prin mijloace vadit ilicite, deja incriminate in alte acte normative, de ex. Codul penal) care sa fie interpretata “iresponsabil”, ajungand astfel sa loveasca in insisi agentii economic pe care legislatia respectiva ar trebui sa-i protejeze. In consecinta, chiar daca principiile alocarii eficiente a resurselor conduc uneori – in lipsa unei legislatii anti-monopol specifice - la restrangeri ale concurentei, aceasta consecinta negativa este mai putin grava decat aceea rezultand din protejarea cu orice pret a concurentei pe piata si impiedicarea unor agenti economici ca, pe baza propriei eficiente, sa ajunga la pozitia de monopol; 
3. c) maximizarea transferului bogatiei sociale, prin redistribuirea ei cat mai larga intre cetateni. Democratia economica reclama ca un nr. cat mai mare de subiecte sa beneficieze de produse cat mai accesibile in ce priveste oferta, pret, calitate. Cu alte cuvinte, daca alocarea eficienta ar duce la acumularea bogatiei intr-un numar redus de maini, maximizarea transferului bogatiei sociale duce la o repartizare mai echitabila a acesteia in mainile majoritatii populatiei.
4. d) promovarea si salvgardarea libertatii economice individuale. Societatea trebuie sa se bazeze pe libertatea economica a individului. Un individ este liber economic nu in calitate de salariat, ci in calitate de intreprinzator. Drept urmare, dr. anti-monopol pe de o parte ar trebui indreptat impotriva marilor agenti economici, care transforma indivizii in salariati, iar pe de alta parte ar trebui sa promoveze o piata cat mai atomista, pe care sa reziste un nr. cat mai mare de agenti economici, chiar daca acestia sunt mai putin eficienti decat marii agenti economici (pct. de vedere Jeffersonian, depasit de realitatea contemporana). Corolar - marele agent economic are prea multa putere, ceea ce poate afecta insasi democratia politica.

 

            Factorul economic cel mai mult utilizat in aprecierea modului in care sunt atinse scopul si obiectivele dreptul anti-monopol este pretul produsului/ serviciului analizat.  In consecinta, un element indispensabil in analiza juridica a unui fapt presupus monopolist este evolutia (pe trecut si in viitor) a pretului acelui produs/ serviciu.

 

I.2       Precizari terminologice

- din punct de vedere terminologic, denumirea L 21/ 1996 este incorecta (legea "concurentei").  In realitate, aceasta lege nu reglementeaza toate actele care pot aduce atingere concurentei, ci numai acelea care afecteaza piata in ansamblul ei.  Aceste acte le vom numi practici restrictive de concurenta sau fapte monopoliste, spre a le deosebi de practicile de concurenta neloiala, reglementate prin L 11/ 1991.  Ambele categorii de practici sunt contrare uzantelor comerciale cinstite si aduc atingere concurentei normale intre agentii economici.  Dar in timp ce practicile restrictive de concurenta aduc atingere pietei in intregul ei (adica, afecteaza un numar nedeterminat de agenti economici de pe acea piata, ele perturba legile economice ale pietei libere), practicile de concurenta neloiala sunt totdeauna indreptate impotriva unui sau unor agenti economici determinati (ele urmaresc sa elimine un rival de pe piata prin acapararea ilicita a clientelei acestuia; recent s-a acceptat ideea ca o practica de concurenta neloiala poate avea drept scop si numai incalcarea unei norme de comportament normal de afaceri, fara a avea drept obiect sau efect acapararea clientelei).

- vom vorbi de concurenta comerciala, pe care nu trebuie sa o intelegem limitata la comercianti, ci extinsa la toti agentii economici;

- “monopolul” este acel agent economic a carui pozitie pe piata relevanta este suficienta de puternica astfel incat sa isi stabileasca propriul comportament pe piata fara ca deciziile sale sa fie conditionate de comportamentul concurentilor sau al cumparatorilor (consumatorilor) de pe acea piata.

- spre deosebire de monopol, oligopolul nu este un agent economic ci o modalitate de a descrie o structura a pietei relevante, caracterizata prin existenta unui nr. redus de ag.ec. cu putere mare de piata, nici unul din ei nefiind in situatia de a domina piata, al caror comportament pe piata este influentat de comportamentul oricaruia din marii ag.ec. concurenti dar nu este influentat de reactiile si comportamentul micilor ag.ec. existenti pe acea piata.  Cumparatorii de pe acea piata pot influenta comportamentul de piata al fiecarui agent economic cu putere mare, in cazul in care concurenta in interiorul oligopolului este suficient de intensa; 

- referitor la conceptul de "monopol" si derivatele sale (monopolism, monopolizare, etc.) ar trebui sa distingem intre monopolul de stat si celelalte forme de monopol.  Monopolul de stat reprezinta o interdictie legislativa de a savarsi o activitate de natura celei monopolizate, fara a avea autorizarea prealabila a autoritatii publice (accentuez: monopolul se stat se poate crea numai prin lege.  Fiind o restrangere, o atingere adusa principiului libertatii comertului consacrat prin art. 135 (2)(a) din Constitutie, ele trebuie prevazut expres printr-un act normativ al Parlamentului si nu se poate considera ca fiind subinteles).  La noi, monopolul de stat este reglementat prin L 31/ 1996 iar organul adm. indrituit sa autorize un agent economic in vederea exercitarii unei activitati reprezentand monopol de stat este Ministerul Finantelor (“MF”).  Din reglementarea L 31 nu rezulta ca o activitate constituind monopol de stat trebuie exercitata numai de un singur agent economic, MF putand acorda licente de exploatare a aceleiasi activitati mai multor agenti ec.  Din pacate, cuvantul cheie este "poate", iar modul in care este transpus in practica acest "poate" este controlat numai de organul adm. superior MF, anume Guvernul.  Refuzul MF de a acorda licenta de exploatare poate fi atacat in instanta, daca incalca dispozitiile art.9 din legea nr.21/1996, insa organul care este titularul actiunii este Consiliul Concurentei , daca in prealabil a sanctionat actiunea organului administrativ (vezi art. 9 alin.3 introdus prin OUG 121/2003). Din pacate, legea 21/ 1996 nu stabileste competenta clara a CC de a lua masuri administrative impotriva organelor adm. de stat. In ceea ce priveste dreptul agentului economic afectat de a actiona in justitie, cred ca in baza dreptului de acces liber la justitie al oricarei persoane (consacrat in Constitutie –art.21), o asemenea actiune este de conceput atat timp cat nu pune in discutie exclusiv chestiuni de apreciere tehnica (apreciere facuta de MF atunci cand a refuzat acordarea licentei este o apreciere tehnica, instanta neavand pregatirea necesara –chiar ajutata de experti- pentru a revizui aceasta apreciere, exceptand cazul in care este vadit ca aprecierea tehnica a organului adm. a fost doar “paravanul” in spatele carui este mascat un abuz de drept sau o discriminare impotriva solicitantului licentei) si MF a incalcat normele privind acordarea licentei de monopol de stat.  In practica, L 31/ 1996 nu este aplicata, deoarece lipsesc normele de aplicare care trebuiau promovate printr-un H.G. conform art. 17 al legii.

- spre deosebire de monopolul de stat, monopolul de exploatare nu presupune interdictia activitatilor concurente, dar persoana care exploateaza acest tip de monopol -un organ adm., monopolul de exploatare fiind specific sferei serviciilor publice- are dreptul de a acorda licente de exploatare ag.ec. care doresc sa desfasoare activitati similare.  In dreptul adm. de inspiratie franceza, sfera serviciilor publice este foarte larga, putand include si activitati pur economice dar care, datorita importantei lor pentru economia nationala sau locala, sunt considerate de interes public si se supun regimului adm. - de ex., exploatarea resurselor naturale, a energiei electrice, etc.  Din fericire sau din nefericire, conceptul de "interes public" este foarte flexibil, ceea ce permite ca in functie de conceptia politica dominanta la un moment dat, o activitate economica sa fie considerata ca apartinand sferei publice sau celei private.  Monopolul de exploatare nu este stabilit prin lege, ci prin acte de natura administrativa si poate fi pus in valoare de un agent economic privat numai pe baza acordarii unei licente de catre organul adm. care a creat monopolul de exploatare sau il supravegheaza.  Cred ca refuzul neintemeiat al acordarii unei asemenea licente poate fi atacat in instanta, mai precis in cea de contencios administrativ, in aceleasi conditii ca cele aratate pentru monopolul de stat.  Dupa cum vedem, cele doua tipuri de monopoluri se aseamana din punct de vedere al efectelor lor, dar difera din punct de vedere al naturii si originii lor: unul se naste pe baza legii, altul pe baza unui act administrativ.  Ceea ce duce la ideea ca existenta, constituirea monopolului de exploatare poate fi contestata in instanta.

- monopolul natural - definit prin Ordonanta 15/ 1993 privind restructurarea regiilor autonome (art.2 (1) - activitate de productie sau de prestari servicii care, datorita necesitatii unor tehnologii specifice sau a unor investitii de capital cu costuri ridicate, nu se poate realiza in conditii de eficienta normala in unitati concurentiale sau care ar deveni concurentiale pe termen scurt sau mediu).  In primul rand, aceasta definitie este incompleta deoarece nu include monopolul natural dat de exploatarea unei inventii (cel ce are un brevet de inventie sau un drept asemanator de proprietate industriala protejat prin lege, se bucura in mod exclusiv pe o perioada de timp de rezultatele economice ale exploatarii inventiei, devansandu-si concurentii in cazul in care acestia nu inventeaza ceva mai performant).  In al doilea rand, ea este prost plasata: monopolul natural poate exista la nivelul oricarui agent economic privat, nu numai la cel al regiilor autonome (organe supuse unui regim mixt, de drept adm. si privat).  In realitate, la data adoptarii OG 15/1993 majoritatea regiilor autonome aveau un monopol de exploatare, care in unele cazuri se suprapunea cu un monopol natural.  Spre deosebire de celelalte doua forme de monopol, monopolul natural nu este protejat prin lege sau act administrativ (dar poate fi protejat legal printr-un act de drept public care nu are caracter constitutiv, ci constatator de drepturi, de ex. un brevet de inventie).  Exploatarea lui abuziva cade sub incidenta legislatiei anti-monopol ( L 21/ 96).

 

Aceste distinctii intre cele trei tipuri de monopol sunt de inspiratie franceza.

 

I.3           [rezervat]

 

I.4       Analiza economica a faptului monopolist

 

            Intotdeauna, incalcarea regulilor de desfasurarea a jocului concurentei comerciale are o justificare economica.  Pentru a aprecia daca exista intr-adevar o incalcare, trebuie evaluat rationamentul economic al autorului, pentru a vedea daca justifica o asemenea incalcare.  Cu alte cuvinte, daca beneficiile economice generale (adica, nu numai in favoarea autorului, ci in favoarea pietei in general) ale actului respectiv exced efectele negative ale acestuia, actul nu ar trebui sanctionat, chiar daca aparent reprezinta o incalcare a regulilor legale ale concurentei.

            ‘Anatomia’ mecanismului analitic folosit in aprecierea conformitatii unui fapt concurential cu normele dreptului anti-monopolist presupune parcurgerea urmatoarelor etape de rationament:

- stabilirea tuturor elementelor de fapt, pentru a avea o imagine completa si corecta a faptului monopolist si mecanismului sau de producere;

- intelegerea mecanismelor si rationamentelor economice care l-au condus pe autor la savarsirea faptului monopolist;

- determinarea pietei (lor) relevante romanesti (dr. anti-monopol roman nu este interesat inca de efectele anti-concurentiale pe alte piete nationale ale unui fapt savarsit sau conceput in Romania) pe care s-a produs faptul monopolist (sunt necesare cat mai multe informatii statistice si studii de piata care sa provina de la terti independenti, cu reputatie.  De asemenea, trebuie inteles in ce masura produsele aceluiasi agent economic sunt comercializate pe aceeasi piata relevanta sau pe piete diferite.  Este necesara o interactiune stransa intre jurist, analist economic, agenti de vanzari si tehnicieni, ingineri, etc. care fabrica un anumit produs sau presteaza un anumit serviciu pentru a intelege particularitatile produsului/ serviciului in cauza si masura in care este intersanjabil cu alte produse/ servicii).  In general, Consiliul Concurentei favorizeaza stabilirea pietelor relevante pe baza valorica, si nu ca volum (unitati, numar total de produse vandute, etc.).  Exista insa situatii in care doreste sa cunoasca piata atat valoric, cat si ca volum;

- stabilirea barierelor la intrare pe piata relevanta (costul unei investitii noi si perioada ei de amortizare; existenta unor cerinte administrative –licente, autorizatii adm., etc.- pentru importul sau comercializarea produsului/ serviciului in cauza pe piata romaneasca; cat de mult este deschisa piata romaneasca la produsele / serviciile venite din afara tarii; determinarea importantei marcilor pe piata relevanta; importanta efortului de marketing si valoarea lui pentru a castiga cota de piata; rolul contractelor de distributie exclusiva, licentelor, contractelor de cumparare exclusiva pe piata relevanta; rolul R&D pentru dobandirea si extinderea cotei de piata a produselor/ serviciilor in cauza),

- evaluarea structurii pietei relevante, pentru a determina daca piata este concurentiala sau nu (numarul de concurenti si puterea lor pe piata - la acest punct al analizei, un rol important il are determinarea gradului de concentrare a pietei.  Pentru a cunoaste gradul de concentrare al pietei, se foloseste deseori indicele Herfindahl-Hirschman (HHI) care se calculeaza prin insumarea cotei de piata a fiecarui agent economic ridicata la patrat.  Daca indicele HHI are o valoare mai mica de 1,000, concentrarea este prezumata redusa, intre 1,000 si 1,800 este prezumata medie si peste 1,800 este considerate ridicata.  Cu cat piata este mai concentrata, cu atat faptele care au impact asupra concurentei sunt apreciate mai restrictiv; evolutia preturilor pe acea piata in ultimii 3 ani si tendinta de evolutie pe urmatorii 3 ani, evolutia cererii si a ofertei pe ultimii trei ani, etc.  In aceasta etapa a analizei, un rol foarte important cu impact fundamental in solutia/ decizia finala este il joaca intelegerea rolului pe care il joaca diferiti factori economici, sociali si uneori politici si in mecanismul de formare a pretului produsului/ serviciului).  In analiza moderna a faptului monopolist, analiza evolutiei in timp si a structurii preturilor pe piata relevanta joaca un rol fundamental;

- stabilirea pozitiei autorului pe acele piete relevante afectate de faptul sau (cota sa de piata si in unele cazuri, cotele de piata ale concurentilor celor mai importanti.  In acest context are loc si stabilirea cifrei de afaceri a agentului economic autor in anul anterior savarsirii faptului monopolist – atat cifra de afaceri generala (totala), cat si cea alocabila pietei relevante a faptului monopolist (amenda adm. se aplica la cifra de afaceri totala alocabila Romaniei ???, cifra de afaceri aferenta pietei analizate permite sa se inteleaga cat de importanta este activitatea analizata pentru agentul economic respectiv);

- identificarea ag.ec. care sunt concurenti directi ai autorului faptei si a celor care nu concureaza direct cu el (in cazul in care nu exista concurenta intre agentii economici participanti la o intelegere monopolista, legislatia anti-monopol este mai permisiva);

- identificarea normelor legale care au fost incalcate prin faptul monopolist si a jurisprudentei adm.si judiciare in legatura cu ele.  Cunoasterea si intelegerea modului in care sunt interpretate de catre doctrina, Consiliul Concurentei si instante (daca exista);

- analiza elementelor componente ale faptului monopolist si a faptului in intregul sau, pentru a vedea in ce masura a incalcat litera si/sau spiritul legii (in aceasta etapa, sunt aplicabile toate elementele de rationament aratate mai sus);

- in majoritatea cazurilor, este recomandabila si efectuarea unui studiu de drept comparat al aplicarii (mai ales in Uniunea Europeana) a prevederilor similare cu cele romanesti aflate in discutie (din perspectiva avocatului autorului, este bine daca se poate identifica o tendinta de analiza/ sanctionare sau o practica la nivelul UE  care este favorabila autorului).

 

1. FORME DE PRACTICI MONOPOLISTE

- legea noastra sanctioneaza urmatoarele forme de practici monopoliste: intelegerile monopoliste si abuzul de pozitie dominanta.  In ceea ce priveste concentrarile economice excesive, legea are mai putin un caracter sanctionator, cat mai ales unul preventiv. 

 

II.1.     Intelegerile monopoliste 

 

1. A) Conceptul general de ‘intelegeri monopoliste’

- descrise prin art.5 alin.1 din L 21/ 1996.  De retinut:  practicile enumerate afecteaza concurenta normala pe piata atunci cand cel care le savarseste are deja o anumita putere economica (regula de minimis vz. art. 8 alin.1).  In mod exceptional, legea considera ca unele practici sunt atat de nocive, incat ele trebuie sanctionate indiferent de puterea economica a autorilor lor (vz. art. 8 alin.2)

- intelegerile monopoliste pot fi definite ca fiind acele manifestari de vointa colectiva ale unor ag. ec. suficient de independenti unii in raport cu altii spre a putea decide autonom comportamentul lor pe piata, manifestari de vointa care au drept obiect sau drept efect impiedicarea, restrangerea sau denaturarea concurentei pe piata relevanta.

- legea clasifica intelegerile monopoliste in: acorduri propriu-zise, decizii ale asociatilor de agenti economici si practici concertate.

- o alta clasificare importanta este data de "palierul" economic unde se formeaza intelegerea monopolista: intelegeri orizontale (acelasi nivel al circuitului economic, de ex. intre producatorii de otel; sunt in general prezumate ca fiind contrare concurentei normale, deoarece agentii ec.participanti sunt concurenti directi pe aceeasi piata relevanta) si verticale (nivele diferite ale circuitului economic, de ex., intre o rafinarie si distribuitorii de benzina; tendinta recenta este de a le considera, in principiu, benefice pentru concurenta si pentru consumatori).  Si in cazul multor intelegeri verticale, ag.ec. participanti pot fi considerati ca aflandu-se in competitie directa deoarece produsele/ serviciile pe care le vand ajung pe aceeasi piata relevanta, insa in ultimele decenii formele moderne de distributie a produselor au condus la specializarea agentilor economici la diferitele nivele ale lantului economic ce leaga producatorul de consumator in asa masura incat astazi asemenea nivele sunt privite ca piete relevante distincte. 

 

Elementele constitutive ale unei intelegeri monopoliste:

(1) existenta unei manifestari de vointa colectiva

- aceasta manifestare se analizeaza la nivelul fiecarui agent ec. (adica, fiecare agent ec. participa la formarea vointei colective)

- nu este necesar ca fiecare agent ec. sa participe la elaborarea intelegerii monopoliste, este suficient daca o pune in aplicare.

 

(2) autonomia decizionala a participantilor

- fiecare participant la intelegerea monopolista trebuie sa se bucure de libertate de decizie in ce priveste comportamentul sau economic.

- viciile de consimtamant (in general, este greu de conceput existenta lor in practica in cazul unei intelegeri monopoliste). In orice caz, daca decizia unei persoane de a participa la o intelegere monopolista a fost afectata de un viciu de consimtamant (in intelesul dat de C.civ.), atunci persoana respectiva nu va fi sanctionata.

- in plus, in materia dreptului anti-monopol se considera ca o persoana nu se bucura de autonomie decizionala atunci cand nu are libertatea de decizie economica (‘cauze de impunitate’):

(i) exista o dispozitie legala care restrange autonomia decizionala, astfel incat ag.ec. sunt obligati sa participe la intelegerea monopolista.  Dar nu orice dispozitie legala este avuta in vedere, ci numai una (a) imperativa - care este obligatorie pentru ag.ec. vizati (dar nu o dispozitie obligatorie emisa printr-un act administrativ, ci numai una inclusa intr-un act al Parlamentului sau avand aceeasi forta juridica ), (b) care exclude libertatea marginala de decizie a ag.ec. respectivi (recte, obligatia de a incheia intelegerea monopolista acopera toata piata pe care opereaza acei agenti, nu numai o parte a ei.  Daca exista un segment al pietei relevante unde ag. ec. pot concura in mod neingradit, dar acestia extind efectele intelegerii monopoliste si asupra acelui segment, atunci pentru acel segment devin pe deplin aplicabile sanctiunile legale. De ex., daca legea romana impune tuturor rafinarilor sa se asocieze pentru a cumpara petrol si pentru a-l prelucra, inseamna ca sectorul distributiei de produse petroliere ramane deschis concurentei, ceea ce exclude existenta unei intelegeri monopoliste la acest nivel) si (c) care creeaza o legatura de cauzalitate directa intre acea dispozitie legala si intelegerea monopolista (cu alte cuvinte, sa existe un text de lege care sa impuna, expres sau implicit dar in mod indubitabil, realizarea intelegerii monopoliste- ex. cu licitatiile pt. achizitionarea de cantitati foarte mari din anumite produse, cand legea permite ca vanzatorul -de regula, un organ administrativ- sa ofere numai loturi foarte mari, ceea ce practic impun asocierile intre agenti economici mai mici.  Un alt exemplu: art. 28 alin.2 lit.c) din Legea notarilor publici, care prevede ca Consiliul Uniunii Notarilor Publici stabliste onorariile minimale, cu aprobarea Ministrului Justitiei; art.28 alin.2 lit.b) prevede ca acelasi Consiliu propune Ministrului Justitiei numarul noecesar de notari publici). Obligatia de a incheia intelegerea monopolista prevazuta de lege trebuie sa fie suficient de caracterizata, sa indice clar cui se aplica si limitele sale de aplicare,        sau

(ii) exista o situatie de dependenta economica a unor participanti la intelegerea monopolista fata de alti participanti sau fata de ag.ec. care nu participa la intelegerea monopolista. Ag.ec. aflat in situatie de dependenta nu va fi sanctionat pentru participarea la intelegerea monopolista, in schimb va fi sanctionat ag.ec. care a exercitat puterea de control. Problema dependentei ec. apare mai ales in cadrul grupurilor de agenti economici, precum si in cazul raporturilor de intermediere comerciala. In cadrul grupului, este evident ca sucursalele si reprezentantele, in principiu, nu se pot bucura de libertate economica.  In cazul filialelor, exista o prezumtie relativa de dependenta ec.; daca se demonstreaza ca filiala a avut posibilitatea, la data incheierii intelegerii monopoliste, de a-si determina in mod autonom comportamentul pe piata, atunci filiala nu poate pretinde impunitate. 

In ce priveste relatiile de intermediere, trebuie sa facem distinctie dupa cum intermediarii sunt auxiliari comerciali dependenti (in esenta, ei nu isi asuma nici un risc atunci cand deruleaza afacerea comitentului lor) sau intermediari independenti (cand ei suporta o parte semnificativa sau toate riscurile operatiunii pe care o incheie in numele comitentului. De ex., suporta o parte din cheltuielile operatiunii, au autonomie in luarea deciziilor privind derularea acelei operatiuni, investesc in crearea unei cereri pentru produsele/ serviciile pe care le intermediaza, etc.). Primii nu au independenta ec., ultimii da.

            Art. 5 alin.2 din L 21/ 1996 nu reglementeaza cauze de impunitate, stabileste doar exceptii de la aplicarea interdictiilor referitoare la intelegerile monopoliste, numai ca in aceste cazuri ag.ec. participanti la intelegerile exceptate sunt considerati ca au avut autonomie decizionala pentru a participa la acea intelegere.  

 

(3) afectarea semnificativa a concurentei

- nu orice intelegere monopolista este sanctionabila, ci numai una care afecteaza concurenta in mod semnificativ. ‘A afecta’ inseamna (i) a denatura (concurenta exista, dar competitorii nu mai au posibilitatea de a-si stabili politica de afaceri pe principiile rationalitatii economice, de ex. toti sunt obligati sa includa in contractele lor aceleasi restrictii cu privire la garantia produsului), (ii) a restrange (concurenta subzista numai cu privire la anumite aspecte ale comportamentului pe piata, de ex. piata a fost impartita teritorial dar in cadrul fiecarui teritoriu ag.ec. participant poate sa-si stabileasca in mod liber preturile) sau (iii) a impiedica concurenta. Desi cerinta existentei unei alterari semnificative a concurentei nu este prevazuta expres in actuala lege rom., ea se deduce din reglementarea dispenselor individuale, a exceptarilor in bloc si mai ales din art.8 (cifra de afaceri plus cota de piata minime).  Exceptie: art. 8 alin.2 prevede practici ilicite prin ele insele, chiar daca nu au afectat semnificativ concurenta.  Nu inseamna insa ca daca sunt depasite pragurile din art.8 alin.1 (adica, se prezuma afectarea semnificativ a concurentei), intelegerea este automat sanctionata deoarece atunci intervin dispensele individuale care vor lua in calcul factorii enumerati la art. 5 alin.2. 

In sfera notiunii de concurenta afectata de o intelegere monopolista intra atat concurenta reala, cat si concurenta potentiala.  Un ag.ec. este un concurent real daca actioneaza pe aceeasi piata relevanta sau care nu actioneaza la momentul analizei pe aceeasi piata relevanta, dar are capacitatea sa isi modifice rapid productia pentru a intra rapid pe piata relevanta, fara costuri sau riscuri suplimentare semnificative, ca raspuns la o crestere mica si permanenta a preturilor pe aceasta piata (a se vedea art.1.2 pct.7 din Instructiunile din 17.05.2004 privind aplicarea art.5 din L 21/ 1996 acordurilor de cooperare pe orizontala).  Un ag.ec. este considerat concurent potential daca la momentul analizei nu actioneaza pe piata relevanta dar care are capacitatea de a face investitiile suplimentare necesare pentru a patrunde pe piata ca raspuns la o crestere mica si permanenta a preturilor.

 

- am aratat mereu ca intelegerea monopolista sanctionabila este cea care are drept obiect sau efect restrangerea, denaturarea sau impiedicarea semnificativa a concurentei normale (este suficient ca obiectul ori efectul sa fie anti-concurential.  Nu are importanta ca partile nu au urmarit ca intelegerea lor sa afecteze concurenta, daca efectul acestei intelegeri este totusi in acest sens.  In practica, se pare ca este mai usor de demonstrat efectul decat obiectul monopolist).  Mai mult, se considera ca nu este nevoie ca efectul anti-concurential sa fie actual, este suficient ca el sa fie potential - chiar art. 5(1) vorbeste de practici ce "pot avea ca efect".  

 

1. B) Forme de intelegeri monopoliste

(1) Acorduri propriu-zise

- reprezinta conventii bi- sau multilaterale care pot imbraca o mare varietate de forme (contracte de licenta, vanzare-cumparare, locatiune, distributie exclusiva, contracte de asociere,  de specializare, de franciza, etc.) fara a fi necesar ca respectiva conventie sa creeze legaturi de asociere intre participanti.  Important este ca, in principiu, prin respectivele acorduri se nasc drepturi si obligatii juridice intre parti.  In jurisprudenta comunitara se admite ca si "gentleman's agreements" pot fi considerate acorduri in sensul dreptului concurentei, chiar daca ele nu duc la nasterea de drepturi si obligatii cu forta legala intre parti, ci numai la exprimarea intentiei partilor, cu conditia ca partile sa execute ulterior de buna-voie cele convenite in gentlemen’ agreements. La fel, conventiile de asociere (de ex., cele de pool) care nu dau nastere la o noua persoana juridica - in baza lor, participantii la asociere folosesc in comun anumite facilitati sau pun in comun anumite resurse, cu scopul de a-si eficientiza activitatea (ex. din industria aviatica – “code-sharing”)

- in randul acordurilor propriu-zise se pot include si cele privind constituirea unei filiale comune, dar numai daca in urma acordului respectiv ag.ec. participanti nu isi pierd independenta economica (in cazul in care isi pierd independenta, este vorba de o concentrare economica).

 

1. b) deciziile luate de asociatiile de agenti economici

- deciziile asociatiilor de agenti economici sunt manifestari de vointa colectiva ale membrilor unei grupari de ag.ec. (aceasta grupare nu constituie o concentrare ec. In cadrul asociatiei de ag.ec., fiecare participant isi pastreaza independenta, nu se poate vorbi de un control comun - a se vedea si art.11 alin.3 din L 21/1996). Nu este necesar ca asociatia de ag.ec. sa aiba personalitate juridical pentru ca decizia sa cada sub incidenta L 21/ 1996.

- deciziile susceptibile de reprimare sunt cele adoptate in cursul activitatii curente de catre organul competent al asociatiei, decizii ce pot imbraca forma de circulare, directive, regulamente, etc. si care sunt aplicate efectiv de ag.ec. asociati.  In acelasi sens, recomandarile facute de organul asociatiei sunt considerate decizii reprehensibile daca ele sunt urmate efectiv de participantii la asociatie.

O problema actuala a practicii romanesti o ridica asociatiile profesionale in anumite industrii, care in foarte multe cazuri au creat prin intermediul asociatiei un mecanism de schimb de informatii sensibile din punct de vedere concurential (niveluri de pret, structura costurilor, volumul investitiilor fiecarui membru, etc.) si au pastrat in statutele/ actele constitutive ale organizatiilor profesionale formulari din HG 503/ 1991 (in prezenta abrigata prin L 356/ 2001) care vin in contradictie cu normele dreptului anti-monopol (v. art.7 din HG 503/ 1991)/

 

1. c) practici concertate

- presupun o comportare similara si coordonata a unor agenti economici, realizata in mod voit, dar fara a se baza pe un acord intre ag.ec., substituind cu buna stiinta riscurilor concurentei cele ale cooperarii intre acei agenti ec., cooperare ce nu se justifica tinand cont de conditiile normale ale pietei in cauza. 

- pt. a avea o practica concertata trebuie intrunite in acelasi timp un element subiectiv si unul obiectiv.  Elementul obiectiv consta in existenta, la un moment dat, a unui comportament paralel si similar al ag.ec. in cauza.  Numai acest lucru nu ar constitui o practica monopolista, deoarece pe o piata libera fiecare ag.ec. are dreptul de a tine cont de activitatea concurentilor sai si de a-si modela comportamentul in consecinta.  Si atunci intervine elementul subiectiv, si anume fiecare ag.ec. se comporta in modul respectiv deoarece urmareste atingerea unui obiectiv comun cu al celorlalti: impiedicarea, restrangerea sau denaturarea concurentei.  In realitate, este extrem de greu de a demonstra aceasta intentie, mai ales cand ag.ec. in cauza functioneaza pe o piata oligopolistica (nr.redus de ag.ec. mari).  De aceea, organul de supraveghere trebuie sa porneasca de la elementul obiectiv si pe baza lui sa cladeasca -prin mecanismul prezumtiilor, al analizei comunicarii informatiilor facuta intre parti (de ex., principalii concurenti isi comunica costurile la un anume produs in cadrul unei intruniri informale, etc.) elementul subiectiv.  In acest context, mi se pare ca organul de supraveghere roman se afla intr-o pozitie foarte buna, deoarece el este cel ce -in urma investigatiilor facute si audierii partilor- aplica sanctiunea in special bazandu-se pe elementul obiectiv, urmand ca ag.ec. sanctionat sa atace hotararea organului in fata instantei de contencios administrativ si sa o convinga de inexistenta elementului subiectiv.  

- invocarea practicilor concertate de catre organul de supraveghere poate fi utila atunci cand exista un acord intre ag.ec., dar nu poate fi dovedit.

 

 

Mai sus au fost analizate principalele categorii de intelegeri monopoliste.  Art. 5 din L 21/ 1996 enumera si cateva forme de intelegeri monopoliste (cele mai frecvente si mai grave).  Totusi, ele nu epuizeaza sfera intelegerilor monopoliste si oricum, atunci cand sunt analizate individual, anchetatorul/ judecatorul ia in considerare, direct sau indirect, si conceptele fundamentale.

 

Lista de factori a caror existenta prezuma tendinta spre incheierea de intelegeri monopoliste intre agentii economici:

- putini vanzatori si multi cumparatori

- barierele la intrare necesita o perioada lunga pentru a fi depasite

- bunuri/ servicii sunt vandute pe baza unor structuri contractuale standard sau a unor uzante comerciale acceptate de cvasi-totalitatea agentilor economici sau produsele/ serviciile sunt standardizate

- costurile producatorilor/ prestatorilor sunt similare

- cererea este inelastica

- cererea este statica sau in scadere

- majoritatea concurentei are loc la nivelul preturilor

- gradul de integrare verticala este similar

 

Procedura aplicarii de catre CC a articolului 5 din Legea nr.21/ 1996

- pentru a nu cadea sub incidenta articolul 5, o intelegere monopolista trebuie sa indeplineasca in mod cumulativ urmatoarele criterii:

1. a) in anul financiar precedent celui in care s-a incheiat pentru prima data intelegerea monopolista, cifra de afaceri totala a agentilor economici participanti nu trebuie sa depaseasca un anumit plafon stabilit anual de CC (actualmente 100 miliarde lei) si
2. b) cota de piata totala a agentilor ec. participanti pentru anul financiar anterior celui in care s-a incheiat prima data intelegerea monopolista nu depaseste pe nici una din pietele relevante afectate cota de 5% (pentru ag.ec. concurenti). In cazul ag.ec. neconcurenti, cota de piata a fiecaruiec. participant nu trebuie sa depaseasca 10% si
3. c) intelegerea monoplista nu are drept obiect sau efect preturi, tarife, partajarea pietei sau licitatii – v. art.8 alin.2 din L 21/1996 (intelegerilor monopoliste care au asemenea obiect sau efect sunt considerate atat de daunatoare incat pozitia CC este ca ele sunt interzise per se si atrag automat sanctiunile legii, chiar daca o analiza a lor ar demonstra ca ele sunt putin daunatoare. Mi se pare criticabila aceasta pozitie a CC, exprimata si prin art.1 alin.3 din Regulamentul din 13.05.2004 privind aplicarea prevederilor art.5 si 6 din L 21/1996, art 1.3.1 pct.12 din Instructiunile din 17.05.2004 privind aplicarea art.5 din L 21/ 1996 acordurilor de cooperare pe orizontala)

 

In cazul in care o intelegere monopolista nu se incadreaza in primele doua criterii (a si b) de mai sus si nici intr-o exceptare pe categorii, ea trebuie analizata de catre CC (mai putin cele interzise prin art. 8 alin.2 L 21. 1996) fie prin aplicarea prevederilor unuia din regulamentele de exceptare pe categorii, fie printr-o investigatie individualizata in baza dispozitiilor generale ale legislatiei anti-monopol.  CC analizeaza o asemenea intelegere fie in urma unei notificari (notificarea nu este obligatorie) de catre unul din participanti, fie din proprie initiativa (pentru ca a fost sesizat de catre un concurent etc. sau s-a sesizat din oficiu). 

In cazul in care un agent economic la intelegere o notifica inainte ca ea sa produca efecte juridice, el poate inainta o cerere de neinterventie (certificarea prealabila a neinterventiei) si CC trebuie sa se pronunte daca situatia descrisa este compatibila sau nu art. 5 alin.(1) din L 21/ 1996 (in functie de complexitatea situatiei, CC poate sau nu sa declanseze o investigatie pentru a solutiona cererea de neinterventie).  Daca CC considera ca situatia care va fi acoperita de viitoarea intelegere monopolista nu necesita interventia sa, va emite o decizie in acest sens care obliga CC in masura in care informatiile furnizate de participant au fost corecte si complete si/sau situatia care i-a fost descrisa nu s-a modificat ulterior in mod substantial.  Daca insa CC considera ca nu poate fi emisa o decizie de neinterventie, va declansa in mod obligatoriu o investigatie care se poate finaliza cu acordarea unei dispense individuale.

In cazul in care un agent economic la intelegere o notifica inainte ca ea sa produca efecte juridice, el poate cere si o dispensa individuala in cazul in care considera ca desi intelegerea afecteaza concurenta, totusi sunt indeplinite conditiile art. 5 alin (2) din L 21/ 1996 (adica, efectele ei pozitive sunt mai importante decat efectele ei negative).  In general, dispensa este ceruta atunci cand situatia care sta la baza intelegerii nu se incadreaza intr-o exceptare pe categorii.   Dar, conform Regulamentului din 13.05.2004 pentru aplicarea prevederilor art. 5 si 6 din L 21/ 1996, dispensa poate fi ceruta si daca participantii la o intelegere considera ca ea se incadreaza intr-o exceptare pe categorii. 

In cazul in care intelegerea este notificata ulterior producerii de efecte juridice sau nefiind notificata si acceptata de CC, este descoperita ulterior de acesta, ag.ec. pot fi amendati cu pana la 10% din cifra lor totala de afaceri pe anul anterior, dar in functie de gradul lor de cooperare cu CC, amenda poate fi redusa conform algoritmului dezvoltat prin Instructiunile din din 17.05.2004 privind individualizarii sanctiunilor  sau pot chiar sa fie iertati de CC de plata amenzii, conform Instructiunilor din 13.05.2004 privind conditiile si criteriile de aplicare a unei politici de clementa.

 

In cazul intelegerilor care se incadreaza intr-o exceptare pe categorii, ag.ec. participanti au dreptul sa nu notifice intelegerea CC, daca ei apreciaza ca intelegerea lor se incadreaza in totalitate in prevederile regulamentului CC care guverneaza acea exceptare pe categorii (insa optiunea lor de a nu notifica se face pe riscul lor, daca ulterior CC  descopera acea intelegere si considera ca ea nu se incadreaza in exceptarea pe categorii.  Intr-un asemenea caz, ag.ec. participanti au sarcina probei indeplinirii conditiilor din acel regulament.

 

Intelegerile monopoliste orizontale

 

Sunt considerate cele mai nocive forme de intelegeri monopoliste, dupa clasificarea in functie de palierul pietei pe care opereaza.  Poate din aceasta cauza, CC nu a emis un regulament care sa excepteze in general aceste intelegeri de la aplicarea L 21/1996.  Totusi, pentru anumite categorii de intelegeri orizontale au fost emise regulamente specifice de exceptare (intelegerile privind consultari pentru tarifele de transport aerian de pasageri si alocarea de sloturi in aeroporturi; intelegerile de cercetare-dezvoltare – asemenea intelegeri pot fi atat verticale, cat si orizontale; intelegerile de productie/ specializare - asemenea intelegeri pot fi atat verticale, cat si orizontale; intelegerile in domeniul asigurarilor ; intelegeri privind transfer de tehnologie si know-how).  De asemenea, CC a adoptat si Instructiunile din 17.05.2004 privind aplicarea art.5 din L 21/ 1996 acordurilor de cooperare pe orizontala.

 

Conform acestor Instructiuni, cooperarea ‘orizontala’ are loc atunci cand intelegerea se incheie intre ag.ec. care opereaza la acelasi nivel de piata.  De cele mai multe ori, aceasta cooperare are in vedere ag.ec. concurenti (din acest motiv, Instructiunile au in vedere exclusiv intelegerile dintre agenti economici concurenti a caror cota de piata totala depaseste 5% si care nu se incadreaza in situatiile prevazute de art. 8 alin.s L 21/ 1996).  Desi poate avea efecte negative, exista si situatii in care beneficiile pe care le poate aduce sunt substantiale, mai ales in conditiile actuale de intensificare a presiunii concurentiale datorita progreselor tehnologice rapide si globalizarii pietelor.  Mai ales in cazul ag.ec. mici si mijlocii, cooperarea este uneori principala solutie pentru a supravietui pe piata.  Rolul Instructiunilor este de a oferi un set de reguli de analiza a unui intelegeri de cooperare orizontala, din perspectiva compatibilitatii ei cu art. 5 din L 21/ 1996. Spre deosebire de regulamentele privind exceptari pe categorii, incadrarea in unei situatii in limitele sugerate de Instructiuni nu scuteste ag.ec. participanti la intelegere de obligatia de a cere o dispensa individuala de la CC, daca intelegerea respectiva nu indeplineste conditiile prevazute de art. 8 L 21/ 1996 . 

 

O intelegere monopolista pe orizontala poate cuprinde si elemente ale unei intelegeri verticale, caz in care se vor aplica in mod suplimentar Instructiunile din 17.05.2004 privind aplicarea art.5 din L 21/ 1996 in cazul intelegerilor verticale si eventual Regulamentul din 29.04.2004 privind intelegerile verticale.  Daca insa cooperarea stabilita prin intelegerea dintre ag.ec. conduce la dobandirea controlului ec. de catre unii participanti la intelegere asupra altora, intregul aranjament intre parti va fi considerat o forma de conc.ec. si va fi analizat conform Regulamentului privind conc.ec.

 

Pentru a stabili in mod corect care grup de prevederi (capitol) din Instructiunile privind acordurile de cooperare pe orizontala se aplica unei intelegeri pe orizontala, este esential sa fie determinate toate obiectivele (scopurile) urmarite de intelegere.  Obiectivele intelegerii sunt determinate in principal in functie de 2 factori: punctul de plecare al cooperarii si gradul de integrare al diferitelor functii ale ag.ec. care se combina in urma intelegerii.   In cazul intelegerilor mai complexe (de ex., aliantele strategice care combina diverse domenii si instrumente de cooperare), Instructiunile prevad expres ca nu se aplica acestor acorduri, dar fiecare capitol de  cooperare din intelegerea complexa poate fi analizat pe baza capitolului corespunzator al Instructiunilor (v. art.1.2. pct. 9) 

 

Structura Instructiunilor este urmatoare:

1. a) reguli generale, aplicabile tuturor tipurilor de intelegeri pe orizontala.

Sunt doua reguli de baza care trebuie avute in vedere in mod cumulativ: (a) cu cat puterea de piata a participantilor este mai mare, cu atat intelegerea este prezumata mai nociva si (b) cu cat gradul de integrare in urma intelegerii intre ag.ec. concurenti este mai mare, cu atat creste gradul de nocivitate.

Alte reguli de analiza:

- se analizeaza obiectul intelegerii sau efectul pe piata relevanta al intelegerii monopoliste din perespectiva afectarii semnificative a concurentei (in foarte multe cazuri, intelegerea nu are drept obiect afectarea semnificativa concurentei).  Efectul negativ pe piata relevanta al intelegerii depinde de natura acordului si de puterea combinata de piata a participantilor, precum si de alti factori structurali ai pietei relevante

- in ce priveste natura acordului, ea se determina in functie de domeniul si obiectivul cooperarii, relatia concurentiala intre parti si gradul de integrare al activitatilor lor prin implementarea intelegerii.  Art. 1.3.1.1 din Instructiuni stabileste prezumtii relative cu privire la gradul de nocivitate al anumitor categorii de intelegeri de cooperare pe orizontala. 

- in ce priveste structura pietei si puterea de piata, se analizeaza cota de piata a participantilor si gradul de concentrare a pietei (indicele HHI), stabilitatea in timp a cotelor de piata, barierele la intrarea pe piata, puterea de piata a cumparatorilor/ furnizorilor comparativ cu cea a participantilor la intelegere, natura produselor/ a pietei (indicele HHI), stabilitatea in timp a cotelor de piata, barierele la intrarea pe piata, puterea de piata a cumparatorilor/ furnizorilor comparativ cu cea a participantilor la intelegere, natura produselor/ serviciilor (omogene, mature, etc.) .

- beneficiile economice create sau care pot fi generate de intelegere (imbunatatirea productiei sau a distributiei, promovarea progresului tehnic, etc.).  Reducerile de costuri ca urmare a reducerii productiei, partajarii pietei sau exercitarii puterii de piata nu sunt insa considerate beneficii economice.

- beneficiile pentru consumatori (depind in mare masura de intensitatea concurentei pe piata relevanta).

- indispensabilitatea intelegerii monopoliste orizontale (adica, restrangerea concurentei este necesara pentru atingerea beneficiilor economice si nu exista mijloace mai putin restrictive de concurenta prin care s-ar putea atinge aceleasi rezultate).

- mentinerea concurentei (cu alte cuvinte, intelegerea nu trebuie sa conduca la crearea sau consolidarea unei pozitii dominante pe piata).

 

1. b) reguli specifice aplicabile anumitor tipuri de intelegeri orizontale

- acordurile de cercetare-dezvoltare.

- acordurile de productie (inclusiv acordurile de specializare).

- acordurile de cumparare (cumpararea in comun a produselor) – in acest caz, pietele analizate sunt piata de unde sunt cumparate produsele –piata achizitiei- si piata unde sunt vandute produsele realizate de participantii la intelegere.  Sunt acorduri discutabile din punct de vedere al dreptului concurentei, deoarece aproape intotdeauna efectul pozitiv al reducerii costurilor produselor cumparate este insotit de efectul negativ al restrictionarii concurentei intre cumparatorii acelor produse.

- acordurile de comercializare (vanzarea, distributia sau promovarea in comun) – riscul concurential generat de aceste intelegeri consta in coordonarea politicii de preturi si a strategiei comerciale (cu impact direct asupra stabilirii preturilor), impartirea pietelor si trucarea licitatiilor.  Din aceasta cauza, are putina relevanta pentru CC daca intelegerea este exclusiva sau neexclusiva.  

- acordurile cu privire la standarde.

- acordurile de mediu (participantii se angajeaza sa reduca poluarea asa cum este definite ea in legislatia mediului ??? sau sa indeplineasca obiective de mediu).

 

Intelegeri monopoliste verticale

 

Aceste intelegeri sunt considerate de catre CC mai putin restrictive de concurenta.  Acest lucru se deduce prin adoptarea Regulamentului privind aplicarea art.5 alin.(2) din L 21/ 1996 in cazul intelegerilor verticale (ultima versiune este cea publicata la 29.04.2004), care excepteaza ‘pe categorii’ de la intredictia prevazuta de art. 5 alin.1 L 21/ 1996 toate intelegerile verticale care se incadreaza in conditiile prevazute de acest regulament.  De asemenea, exista si Instructiunile CC din 17.05.204 privind aplicarea art.5 din L 21/1996 in cazul intelegerilor verticale, care aduc precizari suplimentare si completeaza Regulamentul de mai sus si in acelasi timp stabilesc un set de reguli de analiza a unui intelegeri de verticale, din perspectiva compatibilitatii ei cu art. 5 din L 21/ 1996, in cazul in care intelegerea respectiva nu cade sub incidenta Regulamentului si trebuie ceruta o dispensa individuala de la CC.  Ca o lege speciala in raport cu Regulamentul de mai sus, este Regulamentul din 31.03.2004 pentru aplicarea art.5 alin.2 din L 21/ 1996 in cazul intelegerilor verticale din sectorul autovehiculelor.

 

O intelegere verticala este acea intelegere (acord sau practica concertata) intre participanti aflati la niveluri diferite ale lantului productie-distributie, referitoare la conditiile in care partile pot cumpara, vinde sau revinde anumite produse sau servicii.  Din aceasta perspectiva, Regulamentul are in vedere numai intelegerile intre ag.ec. neconcurenti care se afla pe paliere diferite ale lantului productie-distributie, cu exceptia prevazuta in Cap. III art. 4 alin.4 din Regulament.  Conform actualei reglementari, orice intelegere verticala intre ag.ec. a caror cota de piata (a furnizorului sau cumparatorului, dupa caz) nu depaseste 30% din piata relevanta si care indeplineste conditiile din Regulament, se incadreaza automat in exceptarea pe categorii, fara a fi necesara notificarea ei la CC si autorizarea de catre acesta .   Restul intelegerilor (adica, 1) intelegeri unde cota de piata a unui participant depaseste 30% sau 2) intelegeri unde cota de piata este sub 30% dar peste pragurile prevazute in art. 8 alin.1 din L 21/ 1996 si care nu indeplinesc conditiile din Regulament) pot fi acceptate de catre CC in baza unei dispense individuale (in acest sens, ele trebuie notificate CC inainte de a produce efecte juridice, altminteri participantii sunt pasibili de aplicarea sanctiunilor din L 21/ 1996).  In cazul acestor din urma intelegeri vor fi aplicabile in principal prevederile Instructiunilor CC din 17.05.2004 privind aplicarea art.5 din L 21/1996 in cazul intelegerilor verticale.

 

Piata relevanta unde se aplica criteriul cotei de 30% este piata participantului la intelegere care are calitatea de furnizor (piata furnizorului), mai putin in cazul intelegerilor care contin obligatii de vanzare exclusiva cand piata relevanta este cea a participantului care are calitatea de cumparator (piata cumparatorului).  In acest din urma caz, ratiunea este urmatoarea: vanzatorul, datorita clauzei de exclusivitate, nu mai are dreptul sa isi vanda produsele si altei persoane.  Prin urmare, concurentii cumparatorului pierd accesul la produsele acestui vanzator.  Cu cat cumparatorul are o putere mai mare pe piata, cu atat mai afectati sunt concurentii acestui cumparator de acordul de exclusivitate pentru ca pierd o resursa alternativa de aprovizionare.

In cazul in care contractul de vanzare-cumparare cuprinde o dubla exclusivitate, se va aplica criteriul cotei de 30% numai pe piata cumparatorului. In acceptiunea Regulamentului si Instructiunilor privind intelegerile verticale, obligatia asumata de cumparator de a nu mai cumpara produse similare de la alti furnizori concurenti ai vanzatorului este calificata drept ‘obligatie de neconcurenta’ (v.art.2 din Regulament – definitia obligatiei de non-concurenta este mai larga decat simpla exclusivitate de cumparare).  

 

1. a) Exceptarea pe categorii a intelegerilor verticale

- Regulamentul prevede ca art. 5 alin. (1) nu se aplica (1) intelegerilor verticale in care cota de piata a fiecarui participant nu depaseste 10% pe nici una din pietele relevante afectate si pragul valoric stabilit anual de CC ;  (2) intelegerilor intre membrii aceluiasi grup de ag.ec.; (3) intelegerilor de agent propriu-zise, adica acele intelegeri in baza carora agentul nu isi asuma sau isi asuma intr-o masura nesemnificativa riscul financiar sau comercial al activitatii desfasurate in favoarea comitentului (a nu se confunda dependenta economica cu independenta juridica a agentului ec.).  Riscurile comerciale si financiare sunt fie riscuri in legatura cu contractele negociate/ incheiate pentru comitent, fie riscuri in legatura cu investitiile pe care trebuie sa le faca pentru a derula contractul de agent. (pentru alte detalii, a se vedea Cap. II pct.3 din Instructiunile privind intelegerile verticale).

- Regulamentul si mai ales Instructiunile detaliaza conditiile in care unele tipuri de intelegeri verticale cad sun incidenta exceptarilor pe categorii.

- categorii de intelegeri verticale care nu pot fi exceptate pe categorii (dar de la caz la caz pot fi admise pe baza unei dispense individuale):

• obiectul sau efectul lor consta in restrangerea libertatii cumparatorului de a-si determina pretul de revanzare al produselor care fac obiectul intelegrii (dar preturile maxime recomandate sunt premise);
• obiectul sau efectul lor consta in restrictionarea teritoriului in care sau a clientelei careia cumparatorul poate revinde produsele care fac obiectul intelegerii (dar vanzarile active si anumite vanzari in sistemele de distributie selectiva pot fi restrictionate).

 

- tipuri de obligatii care nu pot fi acceptate in cadrul intelegerilor verticale:

            -orice obligatie directa sau indirecta de neconcurenta cu o durata care depaseste 5 ani sau nedeterminata (cu exceptarile prevazute de art. 6 lit.a) din Regulament);

- orice obligatie directa sau indirecta care nu permite cumparatorului sa fabrice, vanda, revanda sau revanda produse/ servicii dupa expirarea intelegerii.

 

1. b) Acceptare unor intelegerile verticale monopoliste pe baza de dispensa individuala

- efectele negative pe care le induc intelegerile verticale constau in principal in crearea de bariere artificiale la intrarea pe piata, reducerea concurentei intra-marca (intre distribuitorii aceleiasi marci) si a concurentei inter-marca (daca aceasta din urma concurenta  este puternica, sunt sanse mari ca CC sa acorde dispensa individuala). 

- efectele pozitive ale restrictionarilor verticale constau in promovarea concurentei concurentei nelegate de pret si imbunatatirea calitatii serviciilor.  Alte efecte pozitive constau in rezolvarea problemei ‘pasagerului clandestin’, deschiderea sau patrunderea pe piete noi, rezolvarea problemelor legate de investitia specifica intr-un singur client si a investitiilor specifice transferului unui know-how substantial, realizarea de economii de scara in materie de distributie, etc.

- prezumtii privind gradul de nocivitate al intelegerilor verticale:

• restrictionarile induse concurentei inter-marca sunt mai nocive decat cele induse concurentei intra-marca;
• intelegerile exclusive sunt mai daunatoare decat cele neexclusive;
• restrictionarile convenite pentru produse ‘de marca’ sunt mai daunatoare decat cele care privesc produse fara nume de marca;
• combinatiile de restrictionari verticale agraveaza efectele anti-concurentiale;
• daca mai multi cumparatori si vanzatori aplica aceleasi tipuri de restrictionari verticale, creste efectul nociv asupra pietei (cu alte cuvinte, intr-un caz izolat anumite restrictionari verticale pot fi acceptate)

- factori care sunt analizati pentru a determina gradul de restrictionare a concurentei printr-o intelegere verticala:

• pozitia pe piata a furnizorului;
• pozitia pe piata a concurentilor;
• barierele la intrarea pe piata;
• maturitatea pietei;
• nivelul de comercializare;
• natura produsului;