Drept

1. Generalităţi. Planul expunerii. Conţinutul dreptului de proprietate industrială asupra invenţiei trebuie examinat sub două aspecte, al căror ansamblu determină specificul acestui drept:
2. a) conţinutul exploatării pe care este îndrituit să o exercite titularul asupra invenţiei (dreptul de exploatare a invenţiei) - care este latura “pozitivă” a dreptului;
3. b) conţinutul exclusivităţii recunoscute titularului (dreptul la exclusivitatea exploatării invenţiei) – care este latura “negativă” a dreptului. De aceea, analiza conţinutului dreptului de proprietate industrială asupra invenţiei presupune analiza, separată, a acestor două laturi. În plus, este necesară analizarea şi a dreptului provizoriu de exploatare exclusivă a invenţiei.
4. Dreptul de exploatare a invenţiei brevetate. Prerogativele componente. Asemănător reglementării anterioare, nici Legea nr. 64/1991, republicată, nu conţine un text general privitor la prerogativele ce alcătuiesc latura pozitivă a dreptului de proprietate industrială asupra invenţiei. De aceea, pentru identificarea acestora, este necesară raportarea la natura juridică a acestui drept - drept real purtând asupra unui bun incorporal utilizat în industrie[1] -, spre a constata existenţa prerogativelor jus possidendi, jus utendi, jus fruendi şi jus abutendi (evident, cu nuanţele impuse de specificul materiei).[2] De asemenea, în acelaşi scop poate fi continuată raportarea la conţinutul constitutiv al infracţiunii de contrafacere (prevăzută de art. 58 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, republicată[3], care reia dispoziţiile art. 299 şi 300 din Codul penal[4])[5], în sensul de a se socoti că titularul brevetului deţine anumite prerogative[6] care, dacă ar fi utilizate fără consimţământul său de către o altă persoană, ar fi socotite ilicite, determinând răspunderea penală a acesteia din urmă.[7] Cu toate acestea, deşi noua reglementare (la fel ca şi cea anterioară) nu conţine un text general care să stabilească direct conţinutul dreptului de exploatare exclusivă, nu mai puţin, totuşi, ea permite a se adăuga încă un procedeu de identificare indirectă a prerogativelor. Este vorba despre împrejurarea că în art. 33 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, republicată[8], se enumeră (ca o noutate faţă de Legea nr. 62/1974) activităţile ce sunt interzise terţilor, dacă nu există autorizarea în acest sens a titularului de brevet. Aşa fiind, se va înţelege că, indirect, se reglementează prerogativele ce compun dreptul de exploatare a invenţiei, fiindcă ceea ce este interzis terţilor este permis titularului de brevet[9]. [10]

            2.1. Jus possidendi. Prerogativa posesiei acelui bun incorporal care este creaţia intelectuală a invenţiei are semnificaţia că titularul brevetului are posibilitatea de a cunoaşte acea creaţie intelectuală şi de a decide dacă şi în ce modalitate să o utilizeze.[11]

            2.2. Jus utendi.[12] Prerogativa dreptului de a folosi invenţia pentru sine are semnificaţia că titularul brevetului poate fabrica produsele, pe care, apoi, are posibilitatea de a le folosi sau poate folosi procedeele ori metodele ce constituie obiectul brevetului.

            2.3. Jus fruendi.[13] Prerogativa dreptului de a culege “fructele” invenţiei se realizează, în primul rând, prin comercializarea, oferirea spre vânzare, importul sau exportul, stocarea în vederea comercializării, oferirii spre vânzare sau folosirii a produselor ce constituie obiectul invenţiei şi, în al doilea rând, prin încheierea de contracte de licenţă prin care se transmit una sau mai multe dintre componentele de mai sus ale acestei prerogative sau se transmite folosirea, în totalitate ori parţial, a procedeului ori metodei ce constituie obiectul brevetului.

            2.4. Jus abutendi.[14] Prerogativa dispoziţiei din punct de vedere material este inaplicabilă în privinţa bunurilor incorporale, aşa cum este şi invenţia. Pe de altă parte, prerogativa dispoziţiei juridice are semnificaţia că titularul brevetului poate cesiona, în tot sau în parte, dreptul subiectiv de proprietate industrială asupra invenţiei brevetate.

3. Precizări privind dreptul de exploatare a invenţiei de perfecţionare (complementare). Anterior modificării Legii nr. 64/1991 prin Legea nr. 203/2002, art. 36 stabilea că "Titularul brevetului unei invenţii de perfecţionare poate exploata invenţia sa numai cu acordul titularului invenţiei la care se referă perfecţionarea", cu consecinţa că un asemenea acord nu era necesar pentru brevetarea invenţiei de perfecţionare (complementare), ci numai pentru exploatarea acesteia, după obţinerea brevetului.

            În prezent, art. 32 din Legea nr. 64/1991, republicată, dispune că „Pentru o invenţie dintr-o cerere de brevet care nu poate fi aplicată fără a aduce atingere unei invenţii dintr-o cerere de  brevet anterioară şi brevetată, OSIM va lua o hotărâre de acordare numai după notificarea tuturor părţilor interesate cu privire la relaţia dintre invenţii.” Aşadar, nici în prezent eliberarea însăşi a brevetului nu este condiţionată de existenţa acordului titularului brevetului anterior, ci este obligatorie doar efectuarea de către OSIM a comunicărilor necesare pentru ca atât titularul brevetului anterior, cât şi solicitantul brevetului invenţiei de perfecţionare să se afle în deplină cunoştinţă de cauză asupra relaţiei dintre cele două invenţii.[15] Iar în situaţia în care, după ce s-au efectuat asemenea notificări, sunt îndeplinite condiţiile d fond şi de formă pentru eliberarea brevetului, devin aplicabile prevederile art. 49 alin. (8) din Legea nr. 64/1991, republicată, care permit exploatarea atât a brevetului anterior, cât şi a celui ulterior numai pe baza unor licenţe obligatorii reciproce, prin îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: „a) invenţia revendicată în brevetul ulterior presupune un progres tehnologic important, de interes economic substanţial în raport cu invenţia revendicată în brevetul anterior;

1. b) titularul brevetului anterior are dreptul la o licenţă reciprocă, în condiţii rezonabile pentru utilizarea invenţiei revendicate în brevetul ulterior;
2. c) utilizarea autorizată în raport cu brevetul anterior este netransmisibilă, cu excepţia cazului în care o licenţă este, de asemenea, transmisă.”[16]
3. Exploatarea invenţiei brevetate – obligaţie a titularului de brevet. Titularul brevetului de invenţie are nu numai dreptul de exploatare a invenţiei, dar, cu anumite circumstanţieri, acestuia îi revine şi obligaţia – juridică – de a proceda, în cadrul anumitor termene limită, la exploatarea invenţiei brevetate, în caz contrar fiind aplicabile sancţiuni (aşa-numitele licenţe obligatorii, conform art. 48-52)[17].

            [1] A se vedea supra, Secţiunea a II-a din cadrul Capitolului I al prezentului titlu.

[2] A se vedea A. Petrescu, L. Mihai, Invenţia, p. 122-123. În sensul că titularul brevetului dispune, practic, de prerogativele usus, fructus şi abusus, la fel ca şi în cazul dreptului de proprietate, a se vedea: J.-M. Mousseron, Traité des brevets. L’obtention des brevets, Editura Librairies Techniques, Paris, 1984, p. 47; J. Schmidt-Szalewski, J.-L. Pierre, Droit de la propriété industrielle, Editura Litec, Paris, 1996, p. 69. Reamintim, de asemenea, definiţia conform căreia "Prin drept de proprietate industrială, în sens subiectiv, se înţelege posibilitatea legală (prerogativa sau suma de prerogative) a unei persoane fizice sau juridice de a-şi exercita şi de a-şi apăra, în anumite condiţii şi în anumite scopuri determinate, posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra oricărora dintre valorile ocrotite de către normele juridice care alcătuiesc dreptul de proprietate industrială, considerat în sens obiectiv." (V. Ursa, op.cit., p. 5) (sublinierea noastră, L.M.).

            [3] Potrivit art. 58 alin. 1, “Constituie infracţiunea de contrafacere, în sensul prezentei legi, fabricarea, folosirea sau punerea în circulaţie fără drept a obiectului unui brevet de invenţie sau orice altă încălcare a drepturilor conferite conform art. 33 alin. (1), dacă aceste încălcări au fost săvârşite după data publicării cererii de brevet de invenţie, şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă de la 100.000.000 lei  la 300.000.000 lei.”

[4] S-a arătat că “[…] Legea nr. 64/1991 este o lege specială şi, deci, are prioritate în aplicare faţă de legea generală, […] în practica judiciară normele acesteia [fiind] aplicate cu prioritate […].” (V. Lazăr, Infracţiuni contra drepturilor de proprietate intelectuală, Editura All Beck, 1999, p. 91). Conform altei opinii (a se vedea A. Ungureanu, Protecţia penală a invenţiilor, potrivit Legii nr. 64/1991, în “Revista de drept comercial” nr. 4/1997, p. 34), dispoziţiile art. 299 şi 300 din Codul penal au fost abrogate implicit şi integral la 21 ianuarie 1992, odată cu intrarea în vigoare a prevederilor art. 59 alin. 1 din Legea nr. 64/1991 (text devenit art. 58 alin. (1) după republicarea Legii nr. 64&1991).

Pentru analiza dispoziţiilor art. 299 şi 300 din Codul penal, a se vedea, de exemplu: I. Fodor, Contrafacerea obiectului unei invenţii şi punerea în circulaţie a produselor contrafăcute, comentarii la dispoziţiile art. 299 şi 300 din Codul penal, în Explicaţii teoretice ale Codului penal român, partea specială, vol. IV, de V. Dongoroz ş.a., Editura Academiei, Bucureşti, 1972, p. 516 – 526; A. Petrescu, L. Mihai, Invenţia, p. 226 – 230 (şi bibliografia acolo indicată).

[5] Pentru analiza, din punctul de vedere al dreptului penal, a dispoziţiilor art. 59 (devenit art. 58, după republicarea Legii nr. 64&1991), a se vedea: A. Ungureanu, op.cit., p. 29 - 44; V. Lazăr, op.cit., p. 97 – 102.

                ^[6] Fabricarea, folosirea sau punerea în circulaţie a obiectului unui brevet de invenţie.

                ^[7] Pentru recurgerea la un asemenea procedeu de identificare a prerogativelor dreptului de exploatare a invenţiei, sub imperiul legii anterioare, a se vedea I.Cameniţă, op.cit., p. 170-171.

                ^[8] Conform art. 33 alin. (2), "Este interzisă efectuarea fără consimţământul titularului a următoarelor acte:

1. a) fabricarea, folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în vederea folosirii, oferirii spre vânzare ori vânzării, în cazul în care obiectul brevetului este un produs;
2. b)utilizarea procedeului, precum şi folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în aceste scopuri a produsului obţinut direct prin procedeul brevetat, în cazul în care obiectul brevetului este un produs."

[9] În acest sens, a se vedea A. Petrescu, L. Mihai, Legea privind brevetele de invenţie, în revista “Dreptul” nr. 9/1992, p. 41. [În continuare, această lucrare va fi citată: A.Petrescu, L.Mihai, Legea.].

[10] Aceeaşi este situaţia şi în dreptul francez. (A se vedea A. Chavanne, J.-J. Burst, op.cit., p. 174).

[11] A se vedea A. Petrescu, Introducere, p. 23.

[12] A se vedea A.Petrescu, L. Mihai, Invenţia, p. 122.

[13] Idem.

[14] Ibidem.

[15] Ceea ce, uneori, ar putea avea ca efect renunţarea la solicitarea de a se obţine brevetul ulterior.

[16] Pentru dezvoltări asupra acestei categorii de licenţe obligatorii, a se vedea infra, Titlul al IV-lea, Capitolul al III-lea.

[17] A se vedea, de asemenea, infra, Titlul al IV-lea, Capitolul al III-lea. În Statele Unite ale Americii, nu există obligaţia titularului de brevet de a exploata invenţia, sub sancţiunea instituirii unei licenţe obligatorii; nu mai puţin, o asemenea neexploatare poate determina implicaţii pe planul legislaţiei anti-trust. (A se vedea A. R. Miller, M. Davis, Intellectual Property: Patents, Trademarks and Copyright in a Nutshell, ediţia a II-a, West Publishing Co., St. Paul, 1990, p. 129).