- Sediul materiei. Potrivit art. 35 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 64/1991, republicată, "Nu constituie încălcarea drepturilor prevăzute la art. 33 şi 34: […] e) folosirea cu bună-credinţă sau luarea măsurilor efective şi serioase de folosire a invenţiei de către terţi în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet şi revalidarea brevetului. În acest caz invenţia poate fi folosită în continuare de acea persoană, în volumul existent la data publicării menţiunii revalidării, şi dreptul la folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei care utilizează invenţia ori cu o fracţiune din patrimoniul care este afectat exploatării invenţiei;".
- Raţiune şi ipoteză. La fel ca şi dreptul de folosinţă personală anterioară[1], această limită a exclusivităţii exploatării invenţiei constituie recunoaşterea pe plan legislativ a unei consecinţe impuse de echitate. De această dată însă, ipoteza avută în vedere de legiuitor nu este situată anterior brevetării invenţiei, ci după eliberarea brevetului, ba chiar după încetarea valabilităţii acestuia. Survenirea ipotezei reglementate prin art. 35 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 64/1991, republicată, presupune luarea în consideraţie, mai întâi, a prevederilor art. 45 alin. (2) şi (3), potrivit cu care: „(2) Pe întreaga durată de valabilitate a brevetului de invenţie titularul datorează anual taxe de menţinere în vigoare a brevetului.
(3) Neplata acestor taxe atrage decăderea titularului din drepturile decurgând din brevet. Decăderea titularului din drepturi se înregistrează în Registrul naţional al brevetelor de invenţie şi se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Taxele de menţinere în vigoare pot fi plătite şi anticipat, în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi, pentru o perioadă care nu poate depăşi 4 ani.”
Aşa fiind, de la data publicării decăderii din brevet a titularului acestuia, invenţia va cădea în domeniul public. Totuşi, conform art. 38, brevetul poate fi revalidat de O.S.I.M. la cererea celui decăzut din drept, dacă acesta invocă "motive justificate"[2] în termen de cel mult 6 luni[3] de la publicării decăderii, iar hotărârea de revalidare se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.
În aceste condiţii, este posibil ca un terţ, încrezându-se în efectele publicării hotărârii de decădere, să înceapă a exploata invenţia căzută în domeniul public sau să ia măsuri efective şi serioase în vederea exploatării acesteia. După revalidarea brevetului, continuarea activităţilor terţului ar constitui contrafacere, cu toate consecinţele prevăzute de lege. Nu mai puţin, din evidente motive de echitate, prevederile art. 35 alin. (1) lit. e) îi permit continuarea exploatării în acelaşi volum cu acela existent la momentul publicării revalidării.
- Condiţii. Următoarele condiţii cumulative trebuie să fie îndeplinite în vederea funcţionării acestei limite speciale a exclusivităţii exploatării invenţiei brevetate:
- a) Terţa persoană a folosit sau a luat măsuri efective şi serioase de folosire a invenţiei brevetate de către titular; pentru conturarea conceptelor de "folosire" şi, respectiv, de "luare de măsuri efective şi serioase" se poate recurge, în principiu, la precizările referitoare la conceptele de "aplicare" şi, respectiv, "luare de măsuri efective şi serioase" din domeniul dreptului de folosire personală anterioară reglementat prin art. 35 alin. (1) b) din Legea nr. 64/1991, republicată[4];
- b) Aceste activităţi s-au desfăşurat între momentul publicării decăderii din drepturi a titularului de brevet şi momentul publicării revalidării brevetului[5]; considerăm că, dacă aceste activităţi au început anterior publicării decăderii din drepturi a titularului de brevet, aşadar la un moment în care invenţia nu se afla încă în domeniul public, continuarea acestor activităţi după momentul publicării decăderii nu poate transforma contrafacerea iniţială într-o activitate ocrotită de lege (prin dispoziţiile art. 37 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 64/1991, republicată).
- c) Observăm că, spre deosebire de situaţia existentă anterior modificării din anul 2002 a Legii nr. 64/1991, când art. 40 alin. 2 nu indica necesitatea existenţei bunei-credinţe a terţului beneficiar, astăzi art. 35 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 64/1991, republicată, introduce o diferenţiere nerezonabilă între ipoteza în care terţul „foloseşte” invenţia şi aceea în care este vorba despre „luarea măsurilor efective şi serioase de folosire a invenţiei”, în sensul că numai pentru prima ipoteză este prevăzută şi condiţia existenţei bunei-credinţe. Socotim însă că aceasta constituie doar o eroare de tehnică legislativă, deoarece „ubi eadem ratio eadem solutio esse debet”. [6] Aşa fiind, existenţa bunei-credinţe a terţului la momentul în care „foloseşte” sau „ia măsuri efective şi serioase de folosire a invenţiei” constituie cea de-a treia condiţie cumulativă. [7]
- Efecte. Dacă sunt întrunite cele trei condiţii cumulative expuse mai sus, terţul poate continua şi după publicarea revalidării activităţile începute anterior publicării decăderii, fără ca aceste activităţi să poată fi considerate contrafacere. Este însă necesar ca utilizarea invenţiei să nu depăşească „volumul existent" la data naşterii dreptului de folosire personală anterioară, care este data publicării menţiunii revalidării.
Acest drept permite numai folosirea personală, neputând fi transmis decât deodată cu întreg patrimoniul acelei persoane ori cu o fracţiune a patrimoniului afectat exploatării acelei invenţii.
[1] În alte lucrări, instituţia este analizată împreună cu "dreptul de posesiune şi folosire anterioară" (I. Cameniţă, op.cit., p. 197) sau, deşi este analizată separat (sub denumirea "dreptul de posesiune ulterioară şi personală"), este considerată o variantă a dreptului de posesiune anterioară şi personală (V. Roş, op.cit., p. 393).
[2] Este vorba, de fapt, despre motive "temeinice" (fiindcă pentru orice motive se pot găsi "justificări").
[3] Acesta este un termen de decădere (iar nu de prescripţie). În consecinţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 101 alin. 3 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care termenul stabilit pe luni ia sfârşit în ziua lunii corespunzătoare zilei de plecare. (Pentru afirmarea aceleiaşi modalităţi de calcul, fără însă a se indica nici temeiul juridic şi nici calificarea ca termen de decădere a termenului de 6 luni, a se vedea I. Cameniţă, op.cit., p. 211).
[4] A se vedea supra, Secţiunea a II-a din cadrul prezentului capitol.
[5] Din jocul reglementărilor aplicabile, rezultă că - teoretic - intervalul maxim de timp înăuntrul căruia se pot desfăşura aceste activităţi este de 6 luni.
[6] Reamintim că, potrivit art. 56 din Legea nr. 62/1974 privind invenţiile şi inovaţiile, "Aplicarea invenţiei sau luarea măsurilor în vedere aplicării ei, efectuată cu bună-credinţă înainte de repunerea în termen a titularului brevetului, dă dreptul la aplicarea în continuare a invenţiei şi nu poate fi transmisă decât împreună cu patrimoniul ori cu o fracţiune a acestui patrimoniu sau în cazul reorganizării persoanei juridice" (sublinierea noastră, L.M.).
[7] Chiar şi sub imperiul reglementării anterioare modificării din anul 2002, am arătat că „În orice caz însă, atunci când este vorba despre mai mult decât simpla absenţă a bunei-credinţe, ne aflăm în prezenţa fraudei, iar fraus omnia corrumpit” (L. Mihai, op.cit., 2002, p. 156).