- Sediul materiei. Această limită specială a dreptului la exclusivitatea exploatării invenţiei brevetate este reglementată prin art. 35 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 64/1991, republicată: "Nu constituie încălcarea drepturilor prevăzute la art. 33 şi 34: […] c) efectuarea oricăruia dintre actele prevăzute la art. 33 alin. (2) exclusiv în cadru privat şi în scop necomercial; producerea sau, după caz, folosirea invenţiei exclusiv în cadru privat şi în scop necomercial ;".[1]
Rămân inexplicabile imperfecţiunile de tehnică legislativă ale textului, care utilizează două segmente succesive de reglementări, dintre care cea dintâi este cuprinsă implicit în cea de-a doua.
- Raţiune. Anterior modificării din anul 2002 a Legii nr. 64/1991, legislaţia română în materie de invenţii nu a reglementat niciodată în mod expres o asemenea limită specială.[2] Cu toate acestea, sub imperiul legii anterioare (Legea nr. 62/1974 privind invenţiile şi inovaţiile), s-a susţinut în doctrină că: "[…] în mod implicit, din economia legii române rezultă că dreptul exclusiv cuprinde ca element de bază al conţinutului său exploatarea industrială a invenţiei. Or, actele de folosire a unui brevet în scopuri personale, casnice sau experimentale nu pot avea un caracter industrial.
De altfel, există şi principiul că brevetul este destinat industriei, şi nu ştiinţei. Datorită absenţei caracterului lor industrial, asemenea acte nu pot fi interzise de către titularul brevetului şi nici incriminate drept contrafacere.
Astfel, persoana care construieşte un aparat pentru nevoile casnice (pentru aerisire condiţionată, pentru bucătărie, pentru folosirea razelor solare ca sursă energetică de încălzire a locuinţei personale) nu aduce atingere dreptului exclusiv al titularului brevetului. Dar, în momentul în care persoana construieşte exemplare de pe aparatele respective pentru alte persoane, indiferent de modul de transmitere către acestea, se încalcă brevetul. În cadrul folosirii personale, se pot enumera aparatele construite pentru nevoile persoanei: un aparat de bărbierit brevetat, un stilo, un aparat de masaj, o încuietoare de valiză sau casetă etc." [3]
Această opinie a rămas izolată, arătându-se, în esenţă, că în lipsa unui text expres nu se putea ajunge la concluzia existenţei unor limite ale dreptului subiectiv de proprietate industrială, acestea având caracter de excepţie şi, de aceea, fiind supuse interpretării restrictive.[4] Nu mai puţin însă, argumentele atunci folosite şi-au păstrat întotdeauna valabilitatea sub aspectul relevării raţiunilor avute în vedere de conţinutul actual al art. 35 lit. c) din Legea nr. 64/1991, republicată.
În plus, este necesar să se mai aibă în vedere că viitorul utilizator al unei invenţii brevetate ce urmează a face obiectul unei cesiuni ori al unei licenţe trebuie să fie pus în situaţia de a verifica, anterior încheierii contractului, exactitatea descrierii invenţiei şi rezultatul real pe care aplicarea acesteia îl asigură.[5]
- Domeniu. Interpretarea restrictivă a art. 35 alin. (1) lit. c) exclude orice acte care nu sunt realizate în cadru privat şi în scop necomercial. În orice caz, produsele rezultate din astfel de activităţi nu pot fi comercializate. De efectele art. 35 lit. c) beneficiază însă persoana care experimentează în vederea perfecţionării unei invenţii şi, în consecinţă, spre a dobândi un brevet de perfecţionare[6] - deşi aceasta constituie o finalitate comercială.
[1] A se vedea şi Regula 68 alin. (1) lit. b), alin. (2) şi alin. (3) din Regulament.
[2] Totuşi, potrivit art. 37 lit. c) din Legea nr. 64/1991, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 203/2002, stabilea ca limită specială a exclusivităţii „producerea sau folosirea invenţiei exclusiv cu scop experimental.”
[3] A se vedea I. Cameniţă, Protecţia invenţiilor prin brevete, Editura Academiei, Bucureşti, 1977, p. 201.
[4] A se vedea A. Petrescu, L. Mihai, Invenţia, p. 139, unde s-a arătat, în esenţă, că în lipsa unui text expres, nu se putea ajunge la concluzia existenţei unor limite ale dreptului subiectiv de proprietate industrială, acestea având caracter de excepţie şi, de aceea, fiind supuse interpretării restrictive.
[5] A se vedea A. Chavanne, J. J. Burst, op.cit., p. 265.
[6] Ibidem.