- Latura negativă a dreptului de proprietate industrială asupra invenţiei este reglementată prin art. 33 alin. (2), text care, în opinia unor practicieni, ar institui un drept nou, ce nu exista în legislaţia anterioară. Realitatea nu este, însă, aceasta. Ceea ce aduce nou Legea nr. 64/1991 este numai o tehnică legislativă superioară, fiindcă dreptul la exclusivitatea exploatării a fost reglementat - indirect - şi prin Legea nr. 62/1974, care, în art. 35, reglementând "dreptul de folosire exclusivă" (sublinierea noastră, L.M.), stabilea, astfel, exclusivitatea exploatării în favoarea titularului de brevet.[1]
- Definiţie. Acest drept constituie posibilitatea juridică, recunoscută titularului brevetului, de a opune tuturor celorlalte persoane prerogativa sa de a exploata invenţia brevetată.[2]
- Conţinut. Conform art. 33 alin. (2), "Este interzisă efectuarea fără consimţământul titularului a următoarelor acte:
- a) fabricarea, folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în vederea folosirii, oferirii spre vânzare ori vânzării, în cazul în care obiectul brevetului este un produs;
- b) utilizarea procedeului, precum şi folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în aceste scopuri a produsului obţinut direct prin procedeul brevetat, în cazul în care obiectul brevetului este un produs."[3] Iar conform alin. (3) al art. 33, "Întinderea protecţiei conferite prin brevet este determinată de conţinutul revendicărilor. Totodată descrierea şi desenele invenţiei servesc la interpretarea revendicărilor."
Conţinutul exclusivităţii este dat, astfel, în principiu, de conţinutul -răsturnat - al dreptului de exploatare, aşadar de conţinutul laturii pozitive a dreptului de proprietate industrială asupra invenţiei.
Exclusivitatea exploatării constituie specificul esenţial al acestui drept subiectiv.
Astfel cum s-a precizat, “Sunt drepturi exclusive acelea care atribuie titularului lor puterea de a interzice utilizarea unui bun imaterial conform destinaţiei acestuia, în măsura în care legea nu limitează prin excepţii această prerogativă.”[4] Sau, în alţi termeni: “Dreptul titularului brevetului se numeşte exclusiv pentru că permite excluderea altor persoane de la exploatarea invenţiei şi pentru că titularul brevetului este singurul căruia i se îngăduie această exploatare atâta timp cât altora nu le este acordată o autorizare în acest sens, de exemplu pe calea unei licenţe.”[5]
Încălcarea prerogativei exclusivităţii, prin oricare dintre activităţile enumerate în art. 33 alin. (2), atrage posibilitatea recurgerii la o acţiune – de asemenea specifică – denumită “acţiune în contrafacere” şi care, în principiu, este rezervată titularului brevetului de invenţie. Trebuie însă subliniat că enumerarea cuprinsă în art. 33 alin. (2) este limitativă, astfel încât numai pentru săvârşirea acestor activităţi – nominalizate – este admisibilă acţiunea în contrafacere.[6]
Pe de altă parte, astfel cum s-a subliniat[7], conţinutul dreptului la exclusivitatea exploatării derivă şi din natura dreptului de proprietate industrială de a fi un drept absolut, opozabil erga omnes, cu consecinţa că titularul său poate pretinde tuturor celorlalte persoane să nu întreprindă nici o activitate – oricare ar fi natura acesteia - prin care să stânjenească existenţa acestui drept subiectiv. De aceea, încălcarea obligaţiei negative generale[8] a subiecţilor pasivi dă dreptul la utilizarea acţiunilor de drept comun, precum acţiunea în răspundere civilă delictuală sau acţiunea pentru îmbogăţire fără justă cauză – acţiuni care, însă, de această dată, nu mai sunt condiţionate de dovedirea calităţii de titular al brevetului de invenţie.
În cele ce urmează, vor fi analizate – succint - activităţile enumerate limitativ în cuprinsul art. 33 alin. (2) şi a căror efectuare de către terţi constituie contrafacere.[9]
7.1. Fabricarea produselor. Fabricarea produselor constă în realizarea materială a unui obiect identic ori similar cu cel ce formează obiectul-produs al invenţiei brevetate. Este suficientă fabricarea produsului, chiar dacă acesta nu a fost utilizat ori pus în vânzare. În toate cazurile, fabricarea trebuie să fi fost finalizată, nu numai începută; cu toate acestea, dacă fabricarea a fost întreruptă de acţiunea formulată de către titularul brevetului, se poate considera că s-a produs o contrafacere parţială, cât priveşte porţiunile fabricate ori aflate în curs de execuţie.[10] În jurisprudenţa franceză[11], s-a decis că dobânditorul produsului la care se pune problema pieselor de schimb sau aceea a reparaţiilor nu are obligaţia de a se adresa titularului brevetului spre a obţine acele piese de schimb ori spre a efectua reparaţia; o asemenea obligaţie există însă dacă este vorba despre reparaţii care sunt echivalente cu reconstrucţia sau înlocuirea obiectului supus reparaţiilor.[12] Sub un alt aspect, se consideră că fabricarea chiar şi a unui singur obiect şi chiar dacă această fabricare nu s-a realizat în scopul comercializării cade sub incidenţa legii, constituind contrafacere.[13] Reproducerea în dimensiuni reduse a unui obiect brevetat, ceea ce face imposibilă întrebuinţarea acestuia în industrie (de exemplu, o maşinărie redusă în dimensiuni spre a servi drept model) nu constituie contrafacere.[14]
Jurisprudenţa şi doctrina au elaborat, în decursul timpului, unele reguli generale referitoare la compararea obiectului protejat prin brevetul de invenţie cu obiectul contrafăcut prin fabricare, spre a se stabili dacă a fost încălcată ori nu exclusivitatea recunoscută titularului de brevet, aşadar dacă a existat sau nu contrafacere.[15]
- a) Astfel, mai întâi, în cazul reproducerii servile nu se ridică probleme, aceasta constituind întotdeauna încălcarea exclusivităţii recunoscute titularului brevetului.
- b) În al doilea rând, conform “teoriei variantelor de execuţie”[16], aplicabilă în cazul în care reproducerea nu este servilă, se consideră că a fost încălcată exclusivitatea dacă la obiectul reprodus se regăsesc elementele constitutive esenţiale ale invenţiei. Astfel, simpla schimbare a materialului, a formei, a dispunerii, a dimensiunilor fără a se aduce un rezultat industrial nou nu constituie decât variante de execuţie a produsului protejat prin brevet.
- c) În al treilea rând, contrafacerea se apreciază în raport cu asemănările, iar nu cu deosebirile. Cu alte cuvinte, nu prezintă importanţă dacă obiectul reprodus conţine, în acelaşi timp, şi unele diferenţe faţă de produsul brevetat, în ipoteza în care, la comparaţie, rezultă existenţa asemănărilor sub aspectul elementelor esenţiale şi caracteristice ale invenţiei.
- d) În al patrulea rând, conform teoriei echivalentelor, se consideră că există încălcarea exclusivităţii atunci când un element din structura produsului este înlocuit cu un element diferit, care îndeplineşte aceeaşi funcţie şi determină un rezultat identic sau chiar asemănător.
- e) În sfârşit, regula inadmisibilităţii asocierii mai multor brevete arată că persoana care este titular al mai multor titluri de protecţie nu are dreptul de a le invoca în mod concomitent în privinţa obiectului fabricat de către terţ, susţinând că acesta a luat câte un element din fiecare brevet. Regula se explică prin aceea că brevetul constituie un titlu separat şi distinct de orice alt brevet.[17]
7.2. Folosirea produselor. Această formă de încălcare a exclusivităţii recunoscute titularului de brevet de invenţie este distinctă de “fabricarea” produselor, deşi, de cele mai multe ori, persoana care fabrică produsele le şi foloseşte; realizarea cumulativă a acestor două activităţi constituie o agravantă.[18] Există contrafacere atât în cazul folosirii produsului brevetat, cât şi în acela al folosirii procedeului ori a metodei brevetate, precum şi în cazul folosirii unui produs nebrevetat, dar care a fost obţinut printr-un procedeu sau o metodă brevetate.[19] Existenţa ori absenţa calităţii de comerciant este nerelevantă, dar numai folosirea în scop comercial – nu şi aceea în scop personal – constituie încălcare a exclusivităţii.[20] În toate cazurile, reaua-credinţă a celui care foloseşte produsele trebuie dovedită, deoarece este posibil ca produsele folosite să fi fost puse în circulaţie cu acordul titularului de brevet.[21]
7.3. Oferirea spre vânzare a produselor şi vânzarea acestora. Anterior modificării prin Legea nr. 203/2002, art. 34 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 64/1991 interzicea „comercializarea”, alături de „oferirea spre vânzare”. În prezent, textul corespunzător, adică art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 64/1991, republicată, a înlocuit termenul „comercializare” prin acela de „vânzare” – ceea ce, în opinia noastră, este criticabil, deoarece „comercializarea” se poate realiza şi prin alte operaţiuni decât vânzarea. Nu mai puţin însă, apreciem că şi în prezent termenul „vânzare” trebuie înţeles în sens larg, economic, aşadar ca activitate de comercializare, iar nu în sens strict juridic, aşadar exclusiv ca şi „contract de vânzare-cumpărare”. Spre această concluzie ne conduce, în primul rând, bănuiala că, deoarece art. 33 alin. (2) constituie traducerea art. 28 din TRIPS ("Acord privind aspectele drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerţ" - "Agreement on Trade Related Aspects of Intellectual Property Rights")[22], care constituie Anexa 1C a Acordului de la Marrakech din 1994 privind constituirea Organizaţiei Mondiale de Comerţ,[23], termenul „vânzare” a fost preluat ca atare din cuvântul englez „sale”, care însă în contextul de origine are înţelesul larg de „comercializare”. Argumentul principal este însă acela că, recurgând la metoda interpretării sistematice, nu putem face abstracţie, în vederea aplicării prevederilor at. 33 alin. (2) de faptul că art. 58 alin. (1) prevede (atât anterior, cât şi după modificarea prin Legea nr. 203/2002) că infracţiunea de contrafacere se realizează, printre altele, prin „punerea în circulaţie a obiectului unui brevet de invenţie” – ceea ce, desigur, înseamnă „comercializare”, iar nu numai „vânzare”.
Aceste precizări terminologice fiind făcute, trebuie arătat că exclusivitatea titularului de brevet este încălcată atât atunci când comercializarea s-a făcut de către un comerciant, cât şi când punerea în circulaţie aparţine unui necomerciant, fiind – de asemenea – indiferent dacă s-a săvârşit doar un act izolat ori dacă nu s-a obţinut nici un beneficiu; sub acest din urmă aspect, totuşi, se consideră[24] că donaţia produselor contrafăcute ori închirierea acestora nu cade sub incidenţa legii.
Chiar şi în condiţiile actualei redactări a art. 33 alin. (2) lit. a), ne menţinem părerea[25] că nu mai este actuală opinia potrivit căreia, având în vedere caracterul restrictiv al dispoziţiilor legale penale, schimbul produselor contrafăcute nu ar constitui contrafacere[26]; într-adevăr, la această concluzie se ajunsese sub imperiul redactării textului art. 28 din Legea asupra brevetelor de invenţiune din 17 februarie 1906 (cu modificările din 21 februarie 1907 şi 6 august 1927), care încrimina “punerea în vânzare” (sublinierea noastră, L.M.), pe când, în prezent, astfel cum arătat, art. 33 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, republicată, trebuie înţeles că are în vedere “comercializarea”.[27]
Suntem de acord cu precizarea conform căreia "[…] este indiferent dacă produsele puse în circulaţie au fost sau nu contrafăcute în prealabil, esenţială fiind punerea în circulaţie a produselor fără acordul titularului dreptului de protecţie a invenţiei."[28]
Exclusivitatea este încălcată nu numai atunci când comercializarea are ca destinaţie piaţa internă, ci şi atunci când se realizează prin export, important fiind numai dacă încheierea contractului s-a făcut pe teritoriul statului care a eliberat brevetul de invenţie invocat[29]; de aceea, ne aflăm în prezenţa contrafacerii chiar şi atunci când, contractul fiind încheiat pe teritoriul statului care a eliberat brevetul de invenţie, marfa este expediată dintr-o ţară străină către o altă ţară străină.[30]
Salariaţii-vânzători sau intermediarii de comerţ (comisionarii) nu pot fi consideraţi, ei înşişi, ca încălcând dispoziţiile art. 34 alin. 1, acestea urmând a se aplica însă, după caz, patronilor acestora sau acelora care se servesc de ei în realizarea comerţului.
Numai comercializarea produselor constituie contrafacere, iar nu şi achiziţionarea acestora; doar dacă persoanele care au achiziţionat se folosesc, în alt scop decât cel personal, de produsele astfel comercializate, ne aflăm în prezenţa contrafacerii, întrucât, de această dată, este vorba despre modalitatea “folosirii” produselor.
Regimul juridic al “comercializării” este aplicabil şi “oferirii spre vânzare”[31], întrucât şi această activitate are ca finalitate “comercializarea” (sau “folosirea”) produselor brevetate.
7.4. Importul în vederea folosirii, oferirii spre vânzare ori vânzării produselor. Constituie încălcare a exclusivităţii nu numai exportul produselor (pe cale „comercializării”), ci şi importul acestora (în vederea folosirii, oferirii spre vânzare ori vânzării) în ţara pe al cărei teritoriu îşi are aplicabilitatea brevetul de invenţie invocat – şi aceasta indiferent dacă importul provine sau nu dintr-o ţară pe teritoriul căreia invenţia este, de asemenea, brevetată. “Dacă brevetul poartă asupra unui procedeu, este ilicită introducerea [..] produsului obţinut în mod direct prin acest procedeu.”[32] Este controversată problema dacă simplul tranzit al obiectelor contrafăcute, destinate unei alte ţări, constituie sau nu contrafacere.[33]
7.5. Utilizarea procedeelor, precum şi folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în aceste scopuri a produsului obţinut direct prin procedeul brevetat. La fel ca şi în cazul folosirii produselor, exclusivitatea recunoscută titularului de brevet poate fi încălcată prin utilizarea procedeelor brevetate. Protecţia conferită procedeului prin brevetare se întinde şi asupra produselor obţinute direct prin acest procedeu, în sensul că sunt interzise folosirea lor, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în acest scopuri[34] – sub toate aceste patru aspecte rămânând valabile consideraţiile anterioare referitoare la astfel de forme de contrafacere în cazul produselor brevetate. Tot astfel, oferirea utilizării unui procedeu brevetat încalcă exclusivitatea titularului brevetului. În toate cazurile, este nerelevantă existenţa ori inexistenţa calităţii de comerciant a terţului. Dar “[..] când este vorba de un lucrător salariat care întrebuinţează un instrument brevetat sau o maşină pentru industria patronului său, el nu poate fi făcut răspunzător, fiindcă nu realizează nici un beneficiu din acest fapt.”[35] În sfârşit, există controversă cu privire la faptul dacă trebuie sau nu prezumată existenţa relei-credinţe a celui care foloseşte procedeul; pentru răspunsul afirmativ, se argumentează că această folosire "este, în sine, o activitate prin care se urmăreşte obţinerea unui rezultat aflat în legătură de cauză la efect cu procedeul utilizat"[36]; răspunsul negativ - la care ne alăturăm - se întemeiază pe ideea că "simpla existenţă a raportului de cauzalitate între utilizarea unei metode sau a unui procedeu şi rezultatul urmărit nu relevă şi poziţia subiectivă a făptuitorului, de cunoaştere a caracterului protejat al metodei sau procedeului folosit, această cunoaştere trebuind a fi stabilită şi dovedită pentru ca fapta să constituie infracţiune."[37]
- Limitele exclusivităţii exploatării invenţiei. Prerogativa exclusivităţii nu este absolută. Conferind titularului brevetului dreptul de proprietate industrială asupra invenţiei, legiuitorul trebuie ca, pe de altă parte, să aibă în vedere şi alte interese de natură economică, socială ori care ţin de echitate. De aceea, prin lege sunt statuate mai multe categorii de limite ale dreptului subiectiv de proprietate industrială asupra invenţiei, a căror importanţă impune analizarea lor separată.[38]
SECŢIUNEA A III-A
DREPTUL PROVIZORIU DE EXPLOATARE EXCLUSIVĂ A INVENŢIEI
- Conţinutul reglementării. O noutate importantă adusă prin Legea nr. 64/1991 a fost reprezentată de prevederile art. 35, devenit - după modificarea efectuată prin Legea nr. 203/2002 – art. 34, conform căruia: "Cu începere de la data publicării cererii de brevet în conformitate cu prevederile art. 23 cererea asigură, în mod provizoriu, solicitantului protecţia conferită potrivit dispoziţiilor art. 33, cu excepţia cazurilor în care cererea de brevet de invenţie a fost respinsă, retrasă sau declarată ca fiind considerată retrasă." Iar potrivit art. 5 alin. (4), "Încălcarea drepturilor prevăzute de art. 34 de către terţi atrage pentru persoanele vinovate obligaţia de despăgubire potrivit dreptului comun, titlul pentru plata despăgubirilor fiind executoriu după eliberarea brevetului."
- Raţiunea reglementării. Reglementarea dreptului provizoriu de exploatare exclusivă a fost determinată de realitatea existenţei unei perioade îndelungate de timp necesare, în mod obiectiv, pentru verificarea existenţei condiţiilor de brevetabilitate a unei invenţii. În plus, potrivit art. 25 alin. (1), “Examinarea cererii de brevet de invenţie poate fi cerută la data de depozit a cererii de brevet sau, după caz, la deschiderea fazei naţionale ori în termen de 30 de luni de la una dintre aceste date” (sublinierea noastră, L.M.). Aceste dispoziţii (care constituie o noutate în raport cu reglementarea din cuprinsul Legii nr. 62-1974) permit solicitanţilor de brevete ca, după ce şi-au asigurat prioritatea prin constituirea depozitului reglementar naţional şi, în plus, cu condiţia ca terţilor să le fi fost făcută accesibilă (prin publicare[39])[40] cererea de brevet, să poată testa valoarea efectivă a invenţiilor şi să decidă continuarea procedurii de brevetare numai pentru acelea care trec cu succes acest test.[41]
- În cazul respingerii cererii de brevet de invenţie, al retragerii acesteia ori al abandonării ei, protecţia provizorie încetează retroactiv.[42] Preferăm termenul „abandonare” în locul expresiei „declarată ca fiind retrasă”, utilizată în mod nefericit în redactarea art. 34. Desigur, este vorba numai despre „abandonarea” care a fost urmată de „respingerea” cererii, conform alin. (2) lit. h) al art. 28 din Legea nr. 64/1991, republicată, text conform căruia: “OSIM hotărăşte respingere în tot sau în parte a cererii de brevet de invenţie în următoarele situaţii: […] h) nu s-a solicitat examinarea cererii de brevet de invenţie în vedere acordării brevetului, în termenele prevăzute la art. 25.”
[1] A se vedea A. Petrescu, L. Mihai, Legea, p. 42.
[2] “Exclusivitatea, care caracterizează dreptul titularului de brevet, se traduce prin opozabilitatea absolută a prerogativelor sale” (J. Schmidt-Szalewski, J. L. Pierre, op.cit., p. 69).
[3] Conform art. 7 alin. (1), “Un brevet poate fi acordat pentru orice invenţie având ca obiect un produs sau un procedeu […].” Pentru o enumerare a categoriilor de invenţii care au ca obiect un produs şi, respectiv, un procedeu, a se vedea regulile 11 şi 12 din Regulament
.
[4] A. Troller, Précis du droit de la propriété industrielle, Editura Helbing & Lichtenhahn Editions Bâle, 1978, traducere în limba franceză de K. Troller şi V. J. Vesely, p. 43.
[5] *** Intellectual Property Reading Material, World Intellectual Property Organization, Geneva, 1998, ediţia a 2-a, p. 24.
[6] În acest sens, a se vedea: B. Scondăcescu, V. Longhin, I. Richter, op.cit., p. 131; A. Chavanne, J.-J. Burst, op.cit., p. 252 – 253.
[7] A se vedea A.Petrescu, L.Mihai, Invenţia, p. 129.
[8] Caracterul general exprimă împrejurarea că nu sunt precizate, în mod concret, ce anume activităţi sunt interzise.
[9] A se vedea: B. Scondăcescu, V. Longhin, I. Richter, op.cit., p. 122 – 129; Y. Eminescu, Tratat de proprietate industrială. Vol. I. Creaţii noi, Editura Academiei, Bucureşti, 1982, p. 126 – 127 [lucrare citată în continuare: Y. Eminescu, Tratat]; A. Petrescu, L. Mihai, Invenţia, p. 227 – 230; Y. Eminescu, Legea brevetelor de invenţie. Comentariu, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1993, p. 199 - 201 [lucrare citată în continuare: Y. Eminescu, Comentariu]; Gh. Bucşă, L. Bulgăr, T. Popescu, Protecţia proprietăţii industriale în România şi prevenirea contrafacerii, Editura O.S.I.M., Bucureşti, 1994, p. 156 – 158; W. R. Cornish, Intellectual Property: Patents, Copyright, Trade Marks and Allied Rights, Editura Sweet & Maxwell, Londra, ediţia a 3-a, 1996, p. 213 – 216; J. Schmidt-Szalewski, op.cit., p. 72 – 74; J.-L. Pierre A. Chavanne, J.-J. Burst, op.cit., p. 253 – 261; A.- C. Ştrenc, Drepturile conferite de brevetul de invenţie, în Proprietate intelectual – industrială şi inventică, Fundaţia Proinvent, Bucureşti, 1999, p. 247 – 251.
[10] A se vedea B. Scondăcescu, V. Longhin, I. Richter, op.cit., p. 125 (şi bibliografia acolo indicată). În acelaşi sens, M. Coca-Cozma, Infracţiuni economice prevăzute în Codul penal, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1974, p. 307.
[11] A se vedea jurisprudenţa indicată de A. Chavanne, J.-J. Burst, op.cit., p. 254.
[12] A se vedea W.R. Cornish, op.cit., p. 213.
[13] În acest sens, a se vedea: B. Scondăcescu, V. Longhin, I. Richter, op.cit., p. 124; M. Coca-Cozma, op.cit., p. 289.
[14] A se vedea B. Scondăcescu, V. Longhin, I. Richter, op.cit., p. 124 (şi bibliografia acolo indicată).
[15] A se vedea A. Chavanne, J.-J. Burst, op.cit., p. 241 – 245. De asemenea, Y. Eminescu, Tratat, p. 124 – 126.
[16] Denumirea este datorată considerării reproducerilor ne-servile ca fiind simple variante de execuţie a obiectului invenţiei brevetate.
[17] “O excepţie trebuie totuşi făcută, când e vorba de un brevet de perfecţionare, care aparţine ca şi brevetul principal aceleiaşi persoane. Brevetul de perfecţionare este o dezvoltare a celui principal, o completare a lui şi amândouă formează un tot indivizibil, în aşa fel că împrumutarea de elemente din fiecare brevet constituie o contrafacere.” (B. Scondăcescu, V. Longhin, I. Richter, op.cit., p. 123).
[18] A se vedea A. Petrescu, L. Mihai, Invenţia, p. 228.
[19] În acest sens, a se vedea A. Chavanne, J.-J. Burst, op.cit., p. 255.
[20] În acest sens, a se vedea: M. Coca-Cozma, op.cit., p. 308; Y. Eminescu, Comentariu, p. 199 - 200. În sens contrar, A. Ungureanu, op.cit., p. 31 - 32.
[21] A se vedea Y. Eminescu, Comentariu, p. 200; A. Ungureanu, op.cit., p. 32.
[22] Publicat în Monitorul Oficial nr. 360 bis din 27 decembrie 1994, p. 717 - 751.
[23] Ratificat prin Legea nr. 133 din 22 decembrie 1994 (publicată în Monitorul Oficial nr. 360 din 27 decembrie 1994).
[24] A se vedea B. Scondăcescu, V. Longhin, I. Richter, op.cit., p. 143 (şi bibliografia acolo indicată).
[25] A se vedea L.Mihai, “Invenţia. Condiţiile de fond ale brevetării. Drepturi”, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2002, p. 113.
[26] Pentru această opinie, a se vedea B. Scondăcescu, V. Longhin, I. Richter, op.cit., p. 142.
[27] De altfel, opinia înfăţişată era discutabilă chiar şi sub imperiul textului de lege atunci în vigoare, câtă vreme contractul de schimb poate fi analizat şi ca o dublă vânzare şi - mai ales - dacă se are în vedere principiul potrivit căruia este interzisă utilizarea căii ocolite spre a se ajunge la aceleaşi rezultate cu acelea ce s-ar obţine utilizându-se calea directă.
[28] A. Ungureanu, op.cit., p. 33, care combate opinia potrivit căreia "cea de-a treia formă sub care se poate înfăţişa contrafacerea este aceea a punerii în circulaţie de obiecte contrafăcute" (Y. Eminescu, Comentariu, p. 200).
[29] A se vedea jurisprudenţa franceză citată de A. Chavanne, J.-J. Burst, op.cit., p. 256.
[30] Idem.
[31] Publicitatea comercială, în toate formele sale, este inclusă aici.
[32] J. Schmidt-Szalewski, J.-L. Pierre, op.cit., p. 73.
[33] În sensul existenţei contrafacerii, a se vedea B. Scondăcescu, V. Longhin, I. Richter, op.cit., p. 144. În sens contrar, a se vedea jurisprudenţa franceză indicată de J. Schmidt-Szalewski, J.-L. Pierre, op.cit., p. 73 şi de A. Chavanne, J.-J. Burst, op.cit., p. 261.
[34] Anterior modificării din anul 2002 a Legii nr. 64/1991, cu referire la prevederile de atunci ale art. 34 alin. 1 lit. b) ("Brevetul de invenţie conferă titularului dreptul de a interzice terţilor să efectueze fără autorizaţia sa următoarele acte: […] b) pentru procedee sau metode, folosirea acestora"), la aceeaşi soluţie s-au oprit şi C.-I. Stoica, R. Dincă (în Consideraţii teoretice şi practice referitoare la efectele Acordului TRIPS asupra sistemului de drept românesc, "Revista de drept comercial", nr. 7-8/2001, p. 178 - 179), dar utilizând argumentul că, după intrarea "deplină" în vigoare a TRIPS pe teritoriul României (la 1 ianuarie 2000), acele prevederi legale trebuia să fie interpretate (ne-restrictiv) şi aplicate în lumina prevederilor art. 28 alin. 1 lit. b) din TRIPS, conform cărora: "Un brevet va conferi titularului său următoarele drepturi exclusive: […] b) în cazurile în care obiectul brevetului este un procedeu, să împiedice terţii care acţionează fără consimţământul său să desfăşoare actul constând în utilizarea procedeului, precum şi următoarele acte: folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în aceste scopuri, cel puţin în ce priveşte produsul obţinut direct prin acel procedeu." În opinia noastră, textul art. 34 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 64/1991 a avut acelaşi înţeles şi anterior intrării în vigoare a TRIPS, pur şi simplu pentru că "ubi eadem ratio eadem solutio esse debet", precum şi pentru că ceea ce este interzis direct este interzis şi atunci când se săvârşeşte pe cale ocolită. În plus, argumentului conform căruia, anterior intrării în vigoare a TRIPS, art. 34 alin. 1 lit. b) trebuia interpretat restrictiv, fiindcă "această interdicţie reglementează o excepţie în raport cu principiul libertăţii comerţului" (C.-I. Stoica, R. Dincă, loc.cit.), îi este opozabil raţionamentul întemeiat pe aplicabilitatea în acest domeniu (în baza art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, republicată: "Statul trebuie să asigure: a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;") nu numai a principiului libertăţii comerţului, dar şi a principiului protecţiei – doar - a concurenţei loiale, ca şi a principiului valorificării tuturor factorilor de producţie (inclusiv, aşadar, a valorificării factorilor de producţie care se întemeiază pe exploatarea invenţiilor brevetate).
[35] B. Scondăcescu, V. Longhin, I. Richter, op.cit., p. 128.
[36] Y. Eminescu, Comentariu, p. 200 (şi bibliografia acolo indicată).
[37] A. Ungureanu, op.cit., p. 32.
[38] A se vedea infra, Titlul al IV-lea.
[39] Dacă, de exemplu, cererea a fost înregistrată, dar nu a fost încă publicată, nu se poate considera că s-a produs o contrafacere, în ipoteza exploatării acelei invenţii de către un terţ anterior publicării cererii. De aceea, considerăm că, în condiţiile actualei reglementări, nu îşi mai păstrează actualitatea jurisprudenţa care deosebea între, pe de o parte, acţiunea penală în contrafacere, socotită inadmisibilă şi, pe de altă parte, acţiunea în daune, socotită admisibilă. (A se vedea Curtea de Casaţie, secţia a II-a, decizia nr. 1510 din 10 iunie 1924, publicată în “Pandectele române”, 1924, I, p. 281 - apud Y. Eminescu, Comentariu, p. 196).
[40] Inadmisibilitatea sancţionării actelor de exploatare a invenţiei, dacă aceste acte au fost săvârşite anterior publicării cererii de brevet de invenţie, este aplicabilă şi în dreptul francez. (A se vedea A. Chavanne, J.-J. Burst, op.cit., p. 237).
[41] A se vedea Y. Eminescu, Comentariu, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1993, p. 142 – 143.
[42] Sub aspectul respingerii cererii, a se vedea Y. Eminescu, Comentariu, p. 143.