După cum s-a văzut la definirea contractului de transport, transportatorul se obligă să transporte marfa de la portul de încărcare la cel de destinaţie în schimbul unei taxe de transport achitată de expeditor.
Din cele arătate mai sus se poate spune că navlul este taxa (concretizată într-o sumă de bani) care reprezintă echivalentul prestaţiei cărăuşului.
La calcularea navlului, transportatorul are în vedere mai mulţi factori, ca de exemplu:
- modul de transport ( tramp sau în linie);
- clasa din care face parte nava;
- operaţiunile de încărcare-descărcare a mărfii (când este cazul);
- numărul de nave folosite la transportul unei mărfi (când este cazul);
- felul şi volumul mărfii;
- distanţa dintre portul de îmbarcare şi cel de debarcare a mărfii;
- viteza de transport;
- taxe portuare etc.
În transporturile maritime pot interveni următoarele cazuri care influenţează plata navlului:
- În cazul întreruperii forţate a călătoriei, navlositorul poate să aleagă fie aşteptarea călătoriei, fie să achite navlul întreg şi să continue călătoria cu un alt navlosant, pe baza încheierii unui alt contract de navlosire;
- Potrivit art. 578 din Codul comercial, sosirea cu întârziere a navei la destinaţie din cauze de forţa majoră, compania de navigaţie nu are dreptul la despăgubiri şi nici încărcătorul la reducerea navlului;
- La sosirea la destinaţie a mărfurilor cu o altă navă, care le-a preluat pe parcurs, dacă se prevede un asemenea caz în contract, încărcătorul va plăti atât navlul cuvenit navlosantului iniţial cât şi cel ce revine pentru nava care a continuat transportul;
- Navlositorul va plăti navlul şi atunci când mărfurile au ajuns la destinaţie avariate prin viciul lor, fiind interzisă abandonarea lor, adică să fie lăsate drept preţ al navlului, aşa cum prevede art. 591 din Codul comercial;
- Potrivit art. 587 Cod comercial nu se datorează navlu pentru mărfurile pierdute în naufragiu, răpite de piraţi sau capturate de inamici, iar dacă navlul a fost plătit urmează a fi restituit, dacă aceasta s-a prevăzut în contract.
Obligaţia de plată a navlului îi revine navlositorului, iar în contractul de transport cu navele de linie îi revine expeditorului, însă prin convenţia părţilor stipulată în contract, obligaţia poate reveni şi destinatarului în portul de destinaţie. Dacă destinatarul nu a fost găsit sau refuză plata navlului, obligaţiile de plată revin, după caz, navlositorului sau expeditorului.
Având în vedere că toate transporturile maritime de marfă în cadrul comerţului internaţional, sunt executate în baza unor contracte de vânzare-cumpărare care au inserate clauze ce au legătură cu contractul de transport, acesta din urmă va fi încheiat ţinând cont de acele clauze. Aceste clauze pot face referiri la cine plăteşte taxa de încărcare şi descărcare a mărfurilor, plata transportului, plata taxelor vamale etc., sau la alte obligaţii ale părţilor din contractul de vânzare-cumpărare care se răsfrâng şi asupra contractului de transport.
În ceea ce priveşte, cine plăteşte taxele de transport şi celelalte cheltuieli accesorii, acestea pot fi stipulate în contractul de comerţ internaţional prin regulile INCOTERMS (cu ultima revizuire a lor din 2000), reguli oficiale ce sunt date de Camera Internaţională de Comerţ, pentru interpretarea condiţiilor comerciale.
Trebuie menţionat că regulile INCOTERMS se aplică "în concreto" contractului de vânzare-cumpărare şi nu celui de transport, dar se poate vorbi despre ele şi în cadrul unui transport întrucât aceste reguli se referă la probleme legate de drepturile şi obligaţiile părţilor din contractul de vânzare-cumpărare cu privire la livrarea mărfurilor vândute. De asemenea, mai trebuie menţionat că aceste reguli nu au un caracter obligatoriu, de la ele putându-se deroga.