Drept

1. Generalităţi

A. Definiţie

Norma conflictuală este norma juridică specifică dreptului internaţional privat care soluţionează conflictul de legi, adică desemnează legea internă competentă să cârmuiască raportul juridic cu element străin. Sistemul de drept astfel determinat poartă denumirea de „legea cauzei” (lex causae).

B. Funcţie

Norma conflictuală are rolul de a stabili care dintre sistemele de drept în prezenţă este chemat să se aplice pe parcursul existenţei raportului juridic. Din momentul desemnării legii competente rolul normei conflictuale încetează. S-a spus, din acest motiv, că norma conflictuală apare ca o „normă de trimitere sau de fixare”[1].

C. Norma conflictuală şi norma materială

1. a) norma conflictuală rezolvă doar o problemă prejudicială – conflictul de legi – în timp ce norma materială (substanţială) cârmuieşte pe fond raportul juridic[2];
2. b) norma conflictuală are o aplicare prealabilă faţă de norma substanţială; după ce instanţa se declară competentă, se determină mai întâi sistemul de drept aplicabil şi abia apoi se determină din acest sistem legea materială.

D. Izvoarele normei conflictuale

– dreptul intern. Cel mai important izvor intern îl constituie Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat;

– dreptul convenţional. Este vorba de tratatele internaţionale la care ţara noastră este parte. Normele conflictuale cuprinse în asemenea convenţii sunt uniforme pentru statele-părţi.

2. Structura normei conflictuale

Referitor la structura normei conflictuale în doctrină s-au conturat două opinii. După unii autori[3], este alcătuită din trei elemente: conţinutul normei conflictuale, legătura şi legea aplicabilă (lex causae). Dimpotrivă, alţi autori[4] apreciază că norma conflictuală se structurează în două elemente: conţinutul şi legătura.

A. Conţinutul normei conflictuale

Este reprezentat de totalitatea raporturilor juridice la care se referă norma conflictuală. El determină câmpul de aplicare în spaţiu al unei legi.

B. Legătura normei conflictuale

Este acea parte a normei ce indică legea aplicabilă raportului juridic în cauză. Legătura normei conflictuale se concretizează în punctul de legătură. Acesta este elementul prin care se stabileşte relaţia între un raport juridic şi o lege.

C. Principalele puncte de legătură[5]

– cetăţenia[6] constituie punctul de legătură în materia statutului personal (starea civilă, capacitatea şi relaţiile de familie), a succesiunii mobiliare şi a jurisdicţiei competente, în unele cazuri. De exemplu, potrivit art. 11 din Legea nr. 105/1992 starea, capacitatea şi relaţiile de familie ale persoanei fizice sunt cârmuite de legea sa naţională, cu excepţia cazului când prin dispoziţii speciale se prevede altfel, iar conform art. 12 alin. 1 legea naţională este legea statului a cărui cetăţenie o are persoana în cauză. De asemenea, art. 66 lit. a) statuează că moştenirea mobilelor este supusă, oriunde s-ar afla acestea, legii naţionale pe care persoana decedată o avea la data morţii.

– domiciliul sau, în subsidiar, reşedinţa[7] este punct de legătură pentru unele raporturi juridice referitoare la starea şi capacitatea persoanelor (în subsidiar faţă de cetăţenie), referitoare la condiţiile de fond ale actelor juridice (când debitorul prestaţiei caracteristice este persoană fizică) la condiţiile de fond ale contractului de vânzare mobiliară (în lipsa unei legi alese de părţi) şi la jurisdicţia competentă, în unele cazuri. Conform art. 12 alin. 4 din Legea nr. 105/1992, dacă o persoană nu are nici o cetăţenie, se aplică legea domiciliului sau, în lipsă, legea reşedinţei. Conform art. 149 pct. 1 şi 3, instanţele judecătoreşti române sunt competente dacă pârâtul sau unul dintre pârâţi are domiciliul, reşedinţa sau fondul de comerţ în România şi dacă reclamantul din cererea de pensie de întreţinere are domiciliul în România.

– sediul social[8] este punct de legătură pentru raporturile juridice la care ia parte persoana juridică (pentru statutul organic al persoanei juridice, condiţiile de fond ale actelor juridice atunci când debitorul prestaţiei caracteristice este o persoană juridică ş.a.). Potrivit art. 40 din Legea nr. 105/1992, persoana juridică are naţionalitatea statului pe al cărui teritoriu şi-a stabilit, potrivit actului constitutiv, sediul social. Dacă există sedii în mai multe state, determinant pentru a identifica naţionalitatea persoanei juridice este sediul real. „Sediul real” este locul unde se află centrul principal de conducere şi de gestiune a activităţii statutare, chiar dacă hotărârile organului respectiv sunt adoptate potrivit directivelor transmise de acţionari sau asociaţi din alte state[9].

– locul situării bunului este punct de legătură în raporturile juridice care privesc moştenirea imobilelor[10], regimul juridic al mobilelor şi imobilelor privite ut singuli şi pentru jurisdicţia competentă în unele cazuri. Art. 49 din Legea nr. 105/1992 stabileşte că posesia, dreptul de proprietate şi, celelalte drepturi reale asupra bunurilor, inclusiv cele de garanţii reale sunt cârmuite de legea locului unde acestea sunt situate, afară numai dacă prin dispoziţii speciale se prevede altfel.

Cu referire la domeniul succesoral, reglementarea actuală „reia parţial concepţia tradiţională şi practica instanţelor în sensul cărora mobilia sequuntur personam şi lex rei sitae, immobilia vero territorium. Dar, cât priveşte succesiunea mobiliară, regula este fondată pe existenţa fictivă a bunurilor mobile la domiciliul lui de cuius; şi regula se aplică, chiar contrar situaţiei reale a bunurilor mobile”[11].

– locul încheierii contractului[12] pentru condiţiile de fond ale contractelor (în subsidiar faţă de legea cu care contractul prezintă legăturile cele mai strânse) şi, în unele cazuri, pentru jurisdicţie. Conform art. 151 pct. 1 instanţele române sunt competente să judece procesele privind raporturile de drept internaţional privat referitor la acte de stare civilă întocmite în România şi care se referă la persoane domiciliate în România, cetăţeni români sau străini fără cetăţenie.

– locul executării contractului[13] pentru modul de executare a contractului. Conform dispoziţiilor art. 80 pct. a legea aplicabilă fondului contractului potrivit art. 73-79, se aplică executării obligaţiilor izvorâte din contract.

– locul întocmirii actului juridic[14] pentru forma actului, în sensul de instrumentum. Actul juridic este valabil din punct de vedere al formei, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de legea locului unde a fost întocmit (art. 71 pct. a din Legea nr. 105/1992).

– locul producerii faptului juridic ilicit[15] pentru raporturile juridice generate de acesta. Legea statului unde are loc un fapt juridic stabileşte dacă acesta constituie un act ilicit şi îl cârmuieşte îndeosebi în ce priveşte: capacitatea delictuală, condiţiile şi întinderea răspunderii, cauzele de limitare sau de exonerare de răspundere şi de împărţire a răspunderii între autor şi victimă, răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, natura daunelor care pot da loc reparaţiei, modalităţile şi întinderea reparaţiei, transmisibilitatea dreptului în reparaţie şi persoanele îndreptăţite să obţină reparaţia pentru prejudiciul suferit.

– locul producerii prejudiciului[16], doar dacă rezultatul păgubitor se produce în alt stat decât cel în care a fost comis delictul (art. 108 din Legea nr. 105/1992).

– fondul de comerţ, pentru condiţiile de fond ale actului juridic, când debitorul prestaţiei caracteristice este un comerciant. Potrivit art. 77, coroborat cu art. 73 din Legea nr. 105/1992, în lipsa unei legi alese de părţi pentru a cârmui contractul, acesta este supus legii statului cu care are cele mai strânse legături. Se consideră că există atare legături cu legea statului în care debitorul prestaţiei caracteristice are, la data încheierii contractului, domiciliul, reşedinţa, fondul de comerţ sau sediul social.

– pavilionul navei sau aeronavei[17] pentru raporturile juridice încheiate cu privire la mijloacele de transport respective, în unele cazuri. Potrivit art. 55 lit. a din Legea nr. 105/1992, constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra unui mijloc de transport sunt supuse legii pavilionului pe care-l arborează nava sau aeronava.

– autoritatea care examinează validitatea actului juridic[18] pentru condiţiile de formă ale actului juridic, în anumite cazuri. Actul juridic este valabil din punct de vedere al formei – precizează art. 71 lit. c din Legea nr. 105/1992 – dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de legea aplicabilă potrivit dreptului internaţional privat al autorităţii care examinează validitatea actului juridic.

– instanţa sesizată[19] este punct de legătură[20] pentru probleme de procedură. Art. 159 din Legea nr. 105/1992 statuează: „În procesele privind raporturile de drept internaţional privat instanţele române aplică legea procedurală română, dacă nu s-a dispus altfel în mod expres. Legea română stabileşte şi dacă o anumită problemă este de drept procedural sau de drept material”.

– voinţa părţilor[21] pentru condiţiile de fond ale actelor juridice în general şi ale unor contracte speciale. Conform art. 73 din Legea nr. 105/1992 contractul este supus legii alese prin consens de părţi.

[1] P. Filipescu, A.I. Filipescu, Drept internaţional privat..., p. 37.

[2] S-a spus în acest sens că norma conflictuală prezintă un dublu caracter: este indirectă – nu rezolvă litigiul pe fond – şi neutră – se dezinteresează de fondul cauzei (D. Gutmann, Droit international privé, Dalloz, Paris, 1999, p. 33).

[3] T. R. Popescu, Drept internaţional privat..., p. 22.

[4] I. P. Filipescu, A.I. Filipescu, p. 37 şi D. Al. Sitaru, Drept internaţional privat...,p. 27.

[5] Pentru o clasificare a punctelor de legătură, a se vedea S. Deleanu, op. cit., p. 63-67.

[6] Sistemul de drept la care trimite cetăţenia ca punct de legătură, se numeşte lex patriae.

[7] Sistemul de drept la care trimite acest punct de legătură, se numeşte lex domicilii.

[8] Sistemul de drept aplicabil ca urmare a trimiterii făcute de acest punct de legătură, este denumit lex societatis.

[9] A se vedea şi D.-Al. Sitaru, Aspecte privind regimul juridic al reprezentanţelor societăţilor comerciale străine în România, în PR, 2006, In Honorem Corneliu Bîrsan, Liviu Pop, Culegere de studii, p. 529-541.

[10] A se vedea D.A. Popescu, Lex rei sitae sau unitatea devoluţiunii şi transmisiunii succesorale? (I), în SUBB, nr.2-4/2002, p. 55-83.

[11] I. Deleanu, Ficţiunile juridice, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, p. 64.

[12] Sistemul de drept desemnat poartă denumirea lex loci contractus.

[13] Regula prin care se exprimă această legătură este lex loci executionis sau lex loci solutionis, dacă se face o plată.

[14] Acest punct de legătură trimite la sistemul de drept numit locus regit actum.

[15] Sistemul de drept aplicabil prin efectul acestui punct de legătură este lex loci delicti commissi.

[16] Adagiul care exprimă regula aplicabilă ca urmare a desemnării sistemului de drept este lex loci laesionis.

[17] S-a apreciat cu privire la acest punct de legătură că îndeplineşte, în privinţa navelor şi aeronavelor, aproximativ aceeaşi funcţie ca şi cetăţenia sau domiciliul în privinţa persoanelor fizice (a se vedea T. R. Popescu, Drept internaţional privat..., p. 25).

[18] Regula este auctor regit actum.

[19] Sistemul de drept astfel determinat se numeşte lex fori, adică legea forului.

[20] A se vedea Ş.A. Stănescu, Consideraţii privind alegerea forului în comerţul internaţional, în RRDP, nr.3/2007.

[21] Acest punct de legătură atrage aplicarea sistemului de drept denumit lex voluntatis.