Raporturile sociale sunt reglementate de un ansamblu de norme juridice care au drept scop ca, prin limitarea sferei de acţiune a persoanelor fizice şi juridice, prin mărginirea drepturilor subiective (înţelese ca puteri sau facultăţi), să facă posibil schimbul de bunuri şi servicii, iar activitatea lor să nu contrazică suprema ţintă a dreptului, apărarea valorilor fundamentale ale societăţii. Acest ansamblu de reguli constituie dreptul privat, care este divizat în două mari ramuri: dreptul civil şi dreptul comercial.
Dreptul civil, ca ramură a dreptului privat, reglementează raporturile juridice civile, care sunt raporturi sociale cu conţinut patrimonial sau personal nepatrimonial, stabilite între părţi care au o poziţie juridică egală.
Dreptul comercial reglementează numai un anumit gen de raporturi patrimoniale stabilite între părţi egale juridic. Denumirea drept comercial sugerează ideea unui ansamblu de norme juridice care privesc comerţul. Deşi o asemenea circumscriere a sferei dreptului comercial este în mare măsură corectă, pentru a înţelege sensul acestei noţiuni este necesară o analiză a noţiunii de „comerţ” din mai multe puncte de vedere: etimologic, economic şi juridic.
Etimologic, termenul de „comerţ” provine de la latinescul commercium, care este o juxtapunere a cuvintelor cum şi merx, ceea ce înseamnă „cu marfă”. Deci, comerţul ar constitui totalitatea operaţiunilor cu mărfuri.
În sens economic, comerţul este acea activitate care are ca scop circulaţia bunurilor de la producător la consumator. În această accepţiune, comerţul constă în operaţiunile efectuate din momentul producerii mărfurilor şi intrării lor în circulaţie, până la momentul ajungerii acestora la consumatori. Aceste operaţiuni sunt realizate de comercianţi, care sunt agenţi economici diferiţi de producătorii de mărfuri. Pornind de la această abordare, s-ar putea spune că dreptul comercial reglementează interpunerea şi circulaţia mărfurilor de la producători la consumatori.
În sfârşit, în sens juridic, noţiunea de comerţ cuprinde nu numai operaţiunile de interpunere în circulaţia mărfurilor, pe care le realizează comercianţii, ci şi operaţiunile de producere a mărfurilor, prin transformarea materiilor prime, a materialelor şi obţinerea unor produse de o valoare mai mare, de către fabricanţi. Totodată, comerţul cuprinde şi executarea de lucrări şi prestarea de servicii. Deci, pornind de la această accepţiune, dreptul comercial reglementează atât producţia cât şi circulaţia mărfurilor.
Pe cale de consecinţă, dreptul comercial reglementează activitatea comercială definită ca o activitate de producere şi circulaţie a mărfurilor, precum şi de executare de lucrări şi prestare de servicii.