- Importanţa reglementării juridice a proprietăţii industriale asupra invenţiei. Importanţa, în cadrul unei economii a pieţei libere, a protecţiei juridice prin intermediul sistemului brevetelor de invenţie a fost astfel sintetizată[1]:
- Sistemul brevetelor de invenţie stimulează realizarea de invenţii oferind posibilitatea de recompensare a inventatorului şi a acelora care îl sprijină; această perspectivă încurajează alocarea de eforturi şi de capital privat în domeniul cercetării şi al dezvoltării tehnologice;
- Sistemul brevetelor de invenţie stimulează investiţia de capital adiţional, necesară pentru etapa ulterioară a marketingului şi a aplicării invenţiei; pe de altă parte, titularul brevetului de invenţie dobândeşte, pentru o perioadă limitată de timp, dreptul de a exclude orice altă persoană de la a fabrica, folosi ori comercializa invenţia brevetată;
- Prin acordarea protecţiei, sistemul brevetelor de invenţie încurajează dezvăluirea cât mai rapidă a informaţiilor tehnologice, altfel unele dintre acestea putând fi păstrate secrete;
- Sistemul brevetelor de invenţie promovează schimbul benefic de produse, servicii şi informaţii tehnologice peste graniţele naţionale prin acordarea protecţiei pentru proprietatea industrială a persoanelor străine.
- Distincţii. Este necesar a se distinge între cele două înţelesuri ale noţiunii de “drept de proprietate industrială”: proprietatea industrială ca instituţie juridică şi proprietatea industrială ca drept subiectiv.
În literatura juridică de specialitate, o asemenea distincţie s-a realizat cu privire la dreptul de proprietate industrială în general (iar nu numai cu privire la dreptul de proprietate industrială asupra invenţiei). Astfel, s-a arătat că prin instituţia juridică a dreptului de proprietate industrială se înţelege “ansamblul de norme juridice care reglementează raporturile privitoare la creaţiile intelectuale aplicabile în industrie, precum şi la semnele distinctive ale unei asemenea activităţi.”[2] Cât priveşte proprietatea industrială ca drept subiectiv, s-a considerat că – stricto sensu [3] - aceasta este “acea posibilitate, recunoscută de lege titularului acestui drept – persoană fizică sau persoană juridică – de a folosi, în mod exclusiv, o creaţie intelectuală aplicabilă în industrie sau un semn distinctiv al unei asemenea activităţi industriale.”[4]
Faţă de tema prezentei lucrări, în cele ce urmează se va avea în vedere înţelesul de drept subiectiv de proprietate industrială, şi – mai precis – dreptul subiectiv stricto sensu de proprietate industrială.
- Definiţia dreptului subiectiv de proprietate industrială asupra invenţiei. Prin dreptul subiectiv de proprietate industrială asupra invenţiei se înţelege posibilitatea juridică recunoscută titularului de brevet de invenţie de a exploata, în mod exclusiv, invenţia brevetată.[5]
Conţinutul acestei definiţii rezultă din prevederile art. 33 alin. (1), potrivit cu care titularului brevetului de invenţie i se conferă “un drept exclusiv de exploatare”.
Identificarea dreptului subiectiv de proprietate industrială asupra invenţiei cu dreptul de exploatare exclusivă a invenţiei brevetate este larg împărtăşită în doctrină – chiar şi dacă numai implicit.[6]
Sub aspect terminologic, expresiile de “drept la brevet” ori “drept de brevet” acoperă, deopotrivă, astfel cum s-a subliniat, noţiunea de drept subiectiv de proprietate industrială, deci pe aceea de drept de exploatare exclusivă asupra invenţiei.[7] Adăugăm că aceeaşi precizare trebuie făcută şi în ceea ce priveşte expresiile “dreptul de monopol asupra invenţiei” şi “monopol de exploatare” sau alte variante ale acestora.[8]
- Caractere juridice. Analiza regimului juridic al dreptului de exploatare exclusivă asupra invenţiei relevă existenţa următoarelor caractere juridice esenţiale ale dreptului subiectiv de proprietate industrială asupra invenţiei[9]: drept absolut, opozabil erga omnes; drept patrimonial; drept alienabil; drept temporar; drept - în principiu - teritorial.
4.1. Drept absolut, opozabil erga omnes. Caracterul absolut al dreptului de exploatare exclusivă asupra invenţiei[10] permite titularului brevetului ca - în principiu[11] - să opună prerogativele sale oricărui subiect de drept; cu alte cuvinte, acestui drept îi corespunde un subiect pasiv general.
4.2. Drept patrimonial.[12] Dreptul de exploatare exclusivă a invenţiei are ca obiect un bun şi, de aceea, are valoare economică.
4.3. Drept alienabil. Dreptul de exploatare exclusivă poate fi transmis, în ansamblul său ori numai cît priveşte anumite prerogative componente. Transmiterea se poate face prin acte inter vivos sau mortis causa.
4.4. Drept temporar. Potrivit art. 33 alin. (1), dreptul exclusiv de exploatare este conferit titularului brevetului “pe întreaga durată de protecţie a acestuia”, iar conform art. 31 alin. (1), „Durata de protecţie a unui brevet de invenţie este de 20 de ani […].”. Astfel cum s-a arătat în literatura juridică de specialitate, "Limitarea în timp a dreptului exclusiv de exploatare a invenţiei de către titular prezintă o mare importanţă şi a fost determinată de motive sociale, pentru progresul economic şi tehnico-ştiinţific, cunoscut fiind că după încetarea dreptului exclusiv, folosirea invenţiei este liberă şi gratuită."[13]
4.5. Drept – în principiu – teritorial. Întrucât, conform art. 1, “Drepturile asupra invenţiei sunt recunoscute şi apărate pe teritoriul României […]” (sublinierea noastră, L.M.), rezultă că şi dreptul de exploatare exclusivă a invenţiei brevetate funcţionează numai pentru teritoriul României, adică pentru teritoriul statului care a acordat brevetul de invenţie. Actele de exploatare a invenţiei săvârşite în afara teritoriului statului care a acordat brevetul pot cădea, eventual, sub protecţia juridică a statelor străine unde asemenea acte au fost săvârşite, dacă acea invenţie a fost brevetată şi în acele alte state.
Efectele teritoriale ale brevetelor de invenţie pot fi însă înlăturate ori limitate prin intermediul convenţiilor internaţionale încheiate în domeniul invenţiilor, care pot stabili eliberarea unui singur brevet, dar care conferă protecţie juridică pe teritoriul mai multor state ori care pot reglementa o procedură unică sau simplificată care să conducă la eliberarea de brevete pentru aceeaşi invenţie în mai multe state.[14]
[1] A se vedea Raportul Preşedintelui Comisiei pentru Sistemul de Brevete de Invenţie a Statelor Unite ale Americii (1966), în P. Goldstein, Copyright, Patent, Trademark and Related State Doctrines; Cases and Materials on the Law of Intellectual Property, Editura The Foundation Press, Inc., Mineola, New York, 1981, ediţia a doua, p. 15-16.
[2] A. Petrescu, Introducere în dreptul de proprietate industrială, în Drept de proprietate industrială. Introducere în dreptul de proprietate industrială. Invenţia. Inovaţia de A. Petrescu, L. Mihai, Universitatea din Bucureşti, 1986, p. 11 – 12.
De asemenea, s-a arătat că: "Prin drept de proprietate industrială, în sens obiectiv, se înţelege ansamblul normelor juridice care reglementează raporturile sociale ce se nasc ca urmare a realizării, utilizării, transmiterii sau dobândirii unor creaţii ştiinţifice sau tehnice, a unor semne sau a altor elemente distinctive ale produselor, mărfurilor ori serviciilor." (V. Ursa, Drept de proprietate industrială, vol. I, Universitatea din Cluj-Napoca, Facultatea de Drept, 1987, p. 4).
[3] În comparaţie, prin drept subiectiv de proprietate industrială lato sensu se înţelege “acea sumă de drepturi care se nasc în legătură cu un obiect al proprietăţii industriale; incontestabil, printre acestea se găseşte şi dreptul de folosinţă exclusivă a acelui bun, deci şi dreptul de proprietate industrială stricto sensu, ca drept care dă nota specifică acestui complex de drepturi” (A. Petrescu, op.cit., p. 33).
[4] Idem, p. 22.
[5] În acest sens, a se vedea A. Petrescu, L. Mihai, Invenţia, în Drept de proprietate industrială. Introducere în dreptul de proprietate industrială. Invenţia. Inovaţia de A.Petrescu, L. Mihai, Universitatea din Bucureşti, 1986, p. 118 (cu diferenţa – neesenţială – că, în raport cu conţinutul reglementării în vigoare la acea dată, “dreptul de exploatare a invenţiei” era denumit “drept de folosire a invenţiei”). [În continuare, această lucrare va fi citată: A. Petrescu, L. Mihai, Invenţia.].
Menţionăm şi definiţia conform căreia "Prin drept de proprietate industrială, în sens subiectiv, se înţelege posibilitatea legală (prerogativa sau suma de prerogative) a unei persoane fizice sau juridice de a-şi exercita şi de a-şi apăra, în anumite condiţii şi în anumite scopuri determinate, posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra oricărora dintre valorile ocrotite de către normele juridice care alcătuiesc dreptul de proprietate industrială, considerat în sens obiectiv." (V. Ursa, op.cit., p. 5).
[6] A se vedea, de exemplu: I. Cameniţă, Protecţia invenţiilor prin brevete, Editura Academiei, Bucureşti, 1977, p. 167 şi urm.; I. Macovei, Protecţia creaţiei intelectuale, Editura Junimea, Iaşi, 1984, p. 112 - 114.
[7] A se vedea A. Petrescu, L. Mihai, Invenţia, p. 118 – 119.
[8] Pentru critica utilizării acestor expresii, a se vedea vedea A. Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriété industrielle, Editura Dalloz, ediţia a 5-a, 1998, p. 174 şi 235.
[9] Idem, p. 119 – 120.
[10] În sensul existenţei acestui caracter juridic, a se vedea B. Scondăcescu, V. Longhin, I. Richter, Brevetele de invenţiune. Comentar teoretic şi practic al Legii asupra brevetelor de invenţiune, cu jurisprudenţa română şi străină şi îndrumări tehnice, Bucureşti, 1936, p. 15.
[11] Există, totuşi, limite ale exclusivităţii dreptului subiectiv de proprietate industrială (a se vedea infra, Titlul al IV-lea).
[12] A se vedea şi J.-M. Mousseron, Traité des brevets. L’obtention des brevets, Editura Librairies Techniques, Paris, 1984, p. 43.
[13] I. Cameniţă, op.cit., p. 168 - 169.
[14] A se vedea A. Petrescu, L. Mihai, Invenţia, p. 120 (şi bibliografia acolo citată).