În Republica Moldova medierea a fost implementată iniţial în cadrul Institutului de Reforme Penale (IRP) începînd cu anul 2003. IRP a pus primii piloni ai acestei instituţii: a desfăşurat activităţi de informare a colaboratorilor organelor de drept şi a instituţiilor de drept, au fost instruiţi mediatori şi au fost elaborate materiale necesare pentru dezvoltarea acestui proces: manuale pentru mediatori, un cod deontologic, un curriculum pînă în anul 2006.
Din punct de vedere legal, în Republica Moldova „undă verde” medierii i s-a dat prin adoptarea Legii Republicii Moldova cu privire la mediere nr. 134-XVI din 14.06.2007, în vigoare din 1 iulie 2008.
În aceasta ordine de idei prezintă interes noţiunile legale date acestui termen. Conform art.2 alin.(1) al Legii RM cu privire la mediere aceasta reprezintă „o modalitate alternativă de soluţionare a conflictului dintre părţi pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane”.[1]
Introducerea medierii ca modalitate alternativă de soluţionare a conflictelor reprezintă o opţiune pentru potenţialul justiţiabil de a negocia, a se înţelege cu partea opusă în vederea satisfacerii interesului sau legitim fără a transmite cauza spre judecare micşorînd prin aceasta volumul de lucru al judecătoriilor. Medierea posedă un şir de caracteristici care o avantajează în raport cu judecarea cauzei în instanţă, după cum urmează:
- Caracterul facultativ al medierii. Potrivit art.2 alin.(3) al Legii RM cu privire la mediere părţile pot recurge la mediere benevol. Conform art.5 alin.(1) lit.a) al aceleiaşi legi părţile au dreptul să accepte ori să refuze medierea. Totodată, acordul părţilor de a transmite cauza spre soluţionare mediatorului exprimă tacit disponibilitatea parţilor de a negocia, găsi o soluţie, de a conlucra.
- Confidenţialitatea medierii. Părţile şi mediatorul nu au dreptul de a divulga date ce le-au devenit cunoscute în cadrul procedurii de mediere. În această vedere părţile sunt informate de mediator, de asemenea acestea pot semna, după caz, un acord de confidenţialitate în baza art.11 alin.(2) lit.a) al Legii RM cu privire la mediere.
Totodată, conform art.10 alin.(2) al Legii RM cu privire la mediere, mediatorul nu poate fi audiat în privinţa faptelor sau actelor de care a luat cunoştinţă în cadrul procesului de mediere. Totuşi există excepţii de la regula generală. Astfel, conform art. 11 alin.(3) al Legii RM cu privire la mediere, mediatorul este obligat să informeze autorităţile competente referitor la o infracţiune iminentă, despre care ia cunoştinţă în cadrul procesului de mediere. Altă excepţie o constituie norma expusă în art.10 alin.(2) al aceleiaşi legi: în cazuri excepţionale mediatorul este în drept să facă declaraţii în favoarea părţilor mediate, însă în acest caz este obligator consinţămîntul scris al părţilor. Ca urmare a acestor acţiuni participarea ulterioară în procesul de mediere a mediatorului audiat se exclude.
- Competenţa mediatorului. Aceasta presupune prezenţa concomitentă a cunoştinţelor teoretice şi practice precum şi a unei etici profesionale excelente. Astfel, persoanele ce intenţionează să devină mediatori sunt obligate, în conformitate cu art.13 alin.(1) al Legii RM cu privire la mediere, să absolve cursurile de pregătire iniţială cu ulterioara atestare a Consiliului de Mediere. Posterior mediatorul atestat este introdus în Tabelul mediatorilor.
Potrivit art.32 alin.(2) al Legii RM cu privire la mediere, doar mediatorul atestat şi inclus în Tabelul mediatorilor are dreptul de a participa la medierea cauzelor penale. Acest fapt denotă maxima conştientizare de către legislator a continuităţii şi interdeterminării nivelului pregătirii profesionale a mediatorilor şi asigurării condiţiilor optime pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime a persoanelor. O garanţie a competenţei mediatorilor este şi răspunderea sa disciplinară, obligaţia de a respecta Codul deontologic precum şi reputaţia, ce reprezintă o ,,carte de vizită” a mediatorului. Astfel, în conformitate cu prevederile art.19 al Legii RM cu privire la mediere, mediatorului i se aplică sancţiuni pentru încălcarea obligaţiilor de serviciu, nerespectarea imparţialităţi, confidenţialităţii, neutralităţii, etc.
- Imparţialitatea şi neutralitatea mediatorului. În corespundere cu art.8 alin.(1) lit.d) al Legii RM cu privire la mediere mediatorul este obligat să dirijeze procesul de mediere în mod neutru şi imparţial. Acesta nu apără şi nu judecă părţile, nu impune soluţii proprii şi nu determină acceptarea acestora, menirea sa este de a ajuta părţile să găsească soluţia reciproc convenabilă. Ca garanţie, potrivit art.4 alin.(2) al Legii RM cu privire la mediere, părţilor le este rezervat dreptul de a alege mediatorul în comun acord, ori să beneficieze de serviciile mai multor mediatori în vederea soluţionării conflictului. Dacă pot fi determinate cauze ce pot pune sub îndoială imparţialitatea şi caracterul neutru al mediatorului precum conflictul de interese, acesta va proceda în conformitate cu prevederile art.9 al Legii RM cu privire la mediere.
- Comoditatea medierii. Părţile decid singure data, ora şi locul şi durata şedinţei de mediere. Totodată, doar de părţi depinde cît va dura procesul de mediere. Părţile sunt absolut libere în vederea deciderii de a continua sau refuza medierea. De asemenea, părţile pot în orice moment renunţa la serviciile mediatorului ales şi contacta serviciile altui mediator.
- Facilitarea compromisului raţional. În cazul înţelegerii, găsirii unui compromis reciproc convenabil şi echitabil toate părţile rămîn relativ satisfăcute. Astfel, în cadrul medierii nu pot apărea „învingători” şi „învinşi”.
- Reducerea încordării emoţionale. Aceasta fiind un prim pas în vederea stabilirii unui contact între părţi este inerentă procesului de mediere şi duce la posibilitatea părţilor de a „gîndi la rece”, a fi obiectivi.
- Promovarea şi conservarea unor relaţii civilizate între părţi. Cu referire în particular la litigiile comerciale şi cele de familie putem semnala necesitatea păstrării unor relaţii relativ pozitive a părţilor, generate de necesitatea ulterioarei colaborării sau convieţuiri sociale. Medierea oferă această posibilitate prin crearea unei atitudini de respect reciproc şi colaborare între părţi, excluderea învinuirilor reciproce din trecut şi orientarea spre un rezultat viitor.
Este necesar a menţiona că caracteristicele enunţate sunt apte de a produce efectul său pozitiv cu maxim randament doar cu condiţia utilizării raţionale a medierii în dependenţă de natura şi specificul cauzei mediate. Tot în dependenţă de gradul de ajustare a particularităţilor medierii naturii conflictelor, urmează a stabili direcţiile prioritare de dezvoltare a acestei instituţii în Republica Moldova.
Din cîte vedem medierea poate aduce un beneficiu esenţial, care în prezent nu poate fi nici pe departe sesizat. Astfel, putem deduce principalele cauze a unei astfel de situaţii:
- Interesul scăzut al cetăţenilor, potenţialilor beneficiar;
- Atitudinea indiferentă sau chiar ostila a cadrelor implicate în procesul realizării justiţiei: avocaţi, procurori, judecători;
- Gradul scăzut de iniţiativă din partea mediatorilor.
La etapa incipientă în care se află medierea în perioada curentă este de importanţă majoră depăşirea impedimentelor relatate, dar şi trasarea unor direcţii de dezvoltare cum ar fi:
- determinarea domeniilor prioritare de aplicare a medierii în dependenţă de gradul ajustării caracteristicilor sale specifice naturii conflictului şi dezvoltarea medierii în aceste sfere;
- instituirea mecanismului de asigurare a medierii garantate de stat.[2]
Avantajele medierii
Un prim avantaj ce poate fi perceput ca atare de către orice persoana care decide să pună capăt unui conflict prin mediere este determinat de factorul timp. Dacă în instanţă este cunoscut momentul de început al procesului, cel de final este greu de prevăzut, fie din cauza procedurilor greoaie ce trebuiesc îndeplinite, fie din cauza numărului mare de dosare aflate pe rol. La mediere, timpul de rezolvare a conflictului este cu mult redus iar procedura este simplă. Astfel, economia de timp poate duce şi la o economie de natură pecuniară.
Stresul generat fie de şedinţele de judecată (de aglomeraţie, de aşteptare, de imposibilitatea de a fi ascultat pentru tot ce ai de spus) fie de imposibilitatea de a prevedea rezultatul (favorabil sau nu) este cu mult redus, dacă nu chiar înlăturat.
Un alt avantaj imediat resimţit de către persoanele (fizice sau juridice) care aleg procedura medierii este cel al diminuării costurilor. Costurile în procedura medierii pot fi sensibil mai mici decât în instanţa de judecată. Mai mult decât atât, dacă părţile ajung să încheie un acord, rezolvând un conflict aflat pe rolul instanţelor, legiuitorul a prevăzut posibilitatea restituirii taxei de stat, indiferent de momentul în care părţile au decis suspendarea procesului. Astfel, odată ce acordul de mediere a ajuns în instanţă, aceasta, la cererea părţii interesate, va dispune restituirea taxei de stat (în cauzele civile).
Este cunoscut faptul că majoritatea şedinţelor de judecată sunt publice iar şansele ca anumite informaţii să apară în media şi să producă efecte negative asupra persoanelor implicate sunt foarte mari. Tocmai de aceea, confidenţialitatea este un alt avantaj pentru oricare dintre situaţiile în care părţile nu-şi doresc o publicitate negativă, nu doresc a fi cunoscute aspecte private ale vieţii lor personale sau anumite aspecte ce ţin de bunul mers al afacerilor pe care acestea le derulează.
Faptul că părţile participă direct la găsirea soluţiilor asigură o rată mare de succes a medierii. Totodată, medierea păstrează relaţiile dintre părţi. Flexibilitatea procedurii de mediere este ea însăşi un avantaj care produce efecte benefice prin alegerea acestei metode.
Din perspectiva unui avocat, avantajele pot fi următoarele:
~ spiritul combativ poate fi dezlănţuit în timpul medierii, fără constrângeri ori sancţiuni cum se întâmplă în cazul instanţei de judecată.
~ Un verdict negativ în instanţă ar putea duce la pierderea unor clienţi sau a unor potenţiali clienţi. Un succes în mediere poate însemna nu doar păstrarea unui client (mulţumit) ci şi păstrarea unui client ce poate aduce alţi clienţi.
~ La mediere, onorariul de avocat poate fi ceva mai mare decât în instanţă. Mai mult decât atât, se poate negocia şi primi un onorariu de succes.
~ Procedura medierii poate oferi acelaşi grad de satisfacţie ca şi câştigarea unui proces în instanţă.
În ceea ce priveşte statul, avantajele (bine cunoscute de către statele ce au implementat această procedură cu mult înaintea Moldovei) pot fi: degrevarea instanţelor de judecată, creşterea calităţii actului de justiţie şi implicit creşterea încrederii cetăţeanului în actul de justiţie, scăderea costurilor aferente organizării judiciare şi altele asemenea. Astfel, cu un număr mai mic de dosare pe rol, judecătorii vor putea afecta un timp mai mare atât studiului individual cât şi studiului dosarelor ce-i revin spre soluţionare iar soluţiile ce vor fi pronunţate au toate şansele să conţină tot mai puţine erori judiciare. Mai mult decât atât, tot mai puţini justiţiabili vor fi nemulţumiţi de serviciile oferite de stat în materie de justiţie.
Pe termen lung, dincolo de toate avantajele imediate menţionate, putem vorbi de alte avantaje, cu mult mai importante, în plan social. Fiind o metodă de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, medierea poate aduce o îmbunătăţire a climatului social actual din țară. Putem vorbi astfel de o îmbunătăţire a comunicării la nivel instituţional şi dintre instituţiile statului şi cetăţeni. O bună comunicare dintre instituţiile statului presupune şi asigurarea bunelor servicii pentru cetăţean şi astfel se asigură un climat de încredere şi respect faţă de instituţiile satului.
Prin această procedură, părţile vor căuta împreună soluţiile care să-i unească, vor alege acele soluţii care să le păstreze relaţiile şi nu ca să-i dezbine, cum se întâmplă în instanţă.
Diferit de instanţă, în cadrul medierii nu se caută vinovaţi. În cadrul acestei proceduri se caută soluţii reciproc avantajoase, mutual acceptate de toate părţile aflate în conflict.
Cu cât un număr tot mai mare de persoane va alege medierea pentru a pune capăt divergenţelor dintre ele, cu atât vom avea o comunicare mai bună între membrii societăţii, la orice nivel. Se va realiza astfel un climat general bazat pe respect şi încredere reciprocă şi între membrii societăţii. Un climat în care membrii comunităţilor mai mari sau mai mici, in realizarea propriilor obiective, vor tine cont si de interesele celorlalţi. Treptat, gradul de solidaritate al membrilor societăţii va fi tot mai crescut şi mai prezent decât este perceput astăzi.
Din cele expuse reiese că instituţia medierii utilizată raţional poate fi o alternativă viabilă metodei tradiţionale de soluţionare a conflictelor, dar pentru aceasta este necesar de a înreprinde un şir de acţiuni orientate spre stimularea interesului publicului, modificarea atitudinii cadrelor implicate în procesul realizării justiţiei, consolidarea instituţiei medierii, crearea unei imagini determinate în cadrul sistemului judiciar.
[1]Legea Republicii Moldova cu privire la mediere nr. 134-XVI din 14.06.2007.
[2] Tatiana Ciaglic, MEDIEREA – CALE ALTERNATIVĂ DE SOLUŢIONARE A CONFLICTELOR. Lucrare publicată în materialele Conferinţei internaţionale ştiinţifico-practice „Statul Moldovenesc la 650 de ani: priorităţile administraţiei publice – consolidare, dezvoltare, prosperare”, 21.05.2009,