Pin It
  1. Noţiune.

Potrivit art. 248 Cod penal, constituie infracţiune “fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţii din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia”.

  1. Obiectul juridic special.

Infracţiunea are ca obiect juridic special relaţiile sociale care asigură buna desfăşurare a activităţii de serviciu. Dacă fapta are ca urmare o tulburare a bunul mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 Cod penal, sau a unei pagube, abuzul în serviciu contra intereselor publice are ca obiect juridic secundar, relaţiile sociale cu caracter patrimonial sau cele privind activitatea instituţiilor de la art. 145 Cod penal.

Infracţiunea nu are, de regulă, un obiect material.

  1. Subiectul.

Subiectul activ al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice nu poate fi decât un funcţionar public sau alt funcţionar.

Abuzul în serviciu contra intereselor publice poate fi săvârşit cu participaţie sub toate formele. În cazul coautoratului, este necesar ca făptuitorul să aibă calitatea specială cerută de lege autorului. Instigator sau complice poate fi orice persoană.

  1. Latura obiectivă.

Latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice constă fie dintr-o inacţiune - neîndeplinirea unui act, fie dintr-o acţiune - îndeplinirea defectuoasă a unui act.

Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a actului să fie săvârşită de făptuitor în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu.

Inacţiunea sau acţiunea făptuitorului, săvârşită de acesta în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, trebuie să cauzeze o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 Cod penal sau o pagubă patrimoniului acesteia.

Pentru existenţa infracţiunii este suficient să se producă numai una dintre aceste urmări.

  1. Latura subiectivă.

Abuzul în serviciu contra intereselor publice se săvârşeşte numai cu intenţie, care poate fi directă sau indirectă.

Motivul sau scopul pentru care a acţionat făptuitorul ajută la individualizarea judiciară a pedepsei.

  1. Consumarea.

Tentativa este posibilă numai în cazul formei comisive a infracţiunii, dar nu este pedepsită de lege.

Abuzul în serviciu contra intereselor publice se consumă, în forma sa comisivă, în momentul în care are loc îndeplinirea în mod defectuos a actului şi se produce urmarea periculoasă a faptei, iar în forma sa omisivă, în momentul expirării termenului în care ar fi trebuit efectuat actul, a cărui neîndeplinire, imputabilă făptuitorului, a avut ca urmare fie o tulburare însemnată a bunului mers al unităţii, fie o pagubă cauzată patrimoniului acesteia.

  1. Sancţiunea.

Abuzul în serviciu contra intereselor publice se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.