Această nouă lege a contenciosului administrativ păstrează în bună parte trăsăturile legii anterioare, înscriindu-se, prin esenţa sa, în tradiţia românească din perioada interbelică a contenciosului administrativ. Astfel putem remarca serie de trăsături ce s-au păstrat relativ nemodificate:
Controlul de plină jurisdicţie: conform art. 18, potrivit căruia instanţa, soluţionând acţiunea, poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea administrativă să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris, putând hotărî şi asupra daunelor materiale şi morale cauzate, rezultă că prin Legea nr. 544/2004 se păstrează contenciosul de plină jurisdicţie instituit în ţara noastră prin Legea nr. 29/1990. În temeiul acestei caracteristici a contenciosului administrativ român, instanţa de contencios administrativ, (tribunalele administrativ-fiscale precum şi secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel), soluţionând acţiunea în contencios, va putea, în cazul în care o găseşte întemeiată, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ emis cu nerespectarea legii, să oblige autoritatea administrativă să emită actul, la care reclamantul avea dreptul, iar atunci când, prin actul emis ori prin refuzul administraţiei de a emite, i s-au cauzat prejudicii reclamantului, să oblige autoritatea administrativă la acoperirea daunelor materiale şi morale cauzate acestuia, cu alte cuvinte o restitutio in integrum a celui vătămat în drepturile sale.
Controlul direct, pe cale de acţiune judiciară, atât faţă de actul administrativ propriu‑zis (manifestare de voinţă în scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii), cât şi fată de actul administrativ asimilat (tăcerea sau tardivitatea organului administraţiei publice);
Acţiunea prealabilă (recursul administrativ graţios sau ierarhic): înainte de a introduce acţiunea în instanţă, trebuie oferită posibilitatea autorităţii administrative emitente sau autorităţii ierarhic superioare de a înlătura actul ilegal şi a repara eventuala pagubă;
Daunele cominatorii (amenda judiciară) – instanţa poate obliga autoritatea administrativă care nu trimite lucrările cerute în termen sau nu pune în executarea hotărârea la plata unor sume de bani pentru fiecare zi de întârziere nejustificată (art. 3 alin. 4 şi art. 24 alin. 2);
Contenciosul administrativ are două grade de jurisdicţie: fondul şi recursul, ambele date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal.
Acţiunea în justiţie poate fi formulată şi personal împotriva funcţionarului, care poate fi obligat la plata daunelor în mod solidar cu autoritatea administrativă (art. 16);
La aceste trăsături se adaugă şi următoarele, cu caracter de noutate:
- Se lărgeşte materia reglementată prin lege (practic se cuprinde întreaga sferă a materiei de contencios administrativ): tutela administrativă exercitată de prefect cu privire la actele emise de autorităţile administraţiei publice locale (art. 3); excepţia de ilegalitate (art. 4); contractele administrative (art. 8 alin. 2); actele administrativ-jurisdicţionale (art. 6); ordonanţele Guvernului (art. 9), etc.
- Avocatul Poporului şi Ministerul Public sunt subiecte de sezină – au capacitatea de a introduce acţiuni la instanţa de contencios administrativ în locul persoanelor vătămate, acestea din urmă căpătând de drept calitatea de reclamant (art. 1 alin. 3 şi 4);
- Autoritatea publică însăşi, care a emis un act administrativ ilegal ce a produs deja efecte juridice, poate solicita constatarea nulităţii acestuia (art. 1 alin. 6).
- Dezînvestirea instanţei de contencios administrativ (renunţarea voluntară la acţiune) nu mai este posibilă în anumite cazuri, conform art. 28 alin. 2 („acţiunile introduse de Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici precum şi cele introduse împotriva actelor administrative normative”).