- Noţiune.
Potrivit art. 217 Cod penal constituie infracţiune “distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia sau împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor luate”
- Obiectul juridic special.
Infracţiunea de distrugere are ca obiect juridic special relaţiile sociale cu caracter patrimonial.
- Obiectul material.
Infracţiunea de distrugere poate avea ca obiect material orice bun - mobil sau imobil.
Pentru a constitui obiectul material al infracţiunii de distrugere, bunul trebuie să aparţină altuia, să prezinte valoare şi să fie susceptibil de a suferi o vătămare fie în substanţa sa, fie în ceea ce priveşte potenţialul său de utilizare. Distrugerea bunului propriu, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 217 alin. 2, 3 şi 4 Cod penal, nu constituie infracţiune.
- Subiectul.
Infracţiunea de distrugere poate fi săvârşită de orice persoană. În cazul prevăzut în art. 217 alin. 1 Cod penal, subiect nu poate fi însă, proprietarul bunului.
Infracţiunea poate fi săvârşită cu participaţie sub toate formele.
- Latura obiectivă.
Infracţiunea de distrugere se realizează din punct de vedere al laturii obiective prin săvârşirea uneia dintre următoarele acţiuni: distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuinţare, împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui bun sau înlăturarea măsurilor de conservare şi salvare a bunului, după ce au fost luate.
Distrugerea constă în lezarea substanţei bunului în aşa fel încât acesta încetează să existe în materialitatea sa.
Degradarea constă într-o atingere adusă bunului în aşa fel încât acesta îşi pierde unele dintre calităţile sale, ceea ce atrage o reducere a potenţialului său de utilizare.
Aducerea în stare de neîntrebuinţare presupune punerea bunului în situaţia de a nu putea fi folosit, temporar sau permanent, în raport cu destinaţia pe care o are.
Prin înlăturarea măsurilor luate de conservare sau de salvare a unui bun se înţelege situaţia în care, în urma luării unor măsuri de apărare a unui bun aflat în pericolul de a fi distrus, făptuitorul înlătură aceste măsuri.
Acţiunile prevăzute în art. 217 alin. 1 Cod penal, pot fi săvârşite în orice mod şi prin orice mijloace. Totuşi, dacă fapta se realizează prin incendiere, explozie sau orice alt asemenea mijloc şi rezultă pericol public, infracţiunea este mai gravă, potrivit art. 217 alin. 4 Cod penal.
- Latura subiectivă.
Infracţiunea de distrugere se săvârşeşte cu intenţie, care poate fi directă sau indirectă.
Acţiunea de distrugere, degradare sau aducere în stare de neîntrebuinţare, săvârşită din culpă, este sancţionată, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 219 Cod penal, constituind infracţiunea de distrugere din culpă.
- Tentativa şi consumarea.
Tentativa infracţiunii de distrugere este pedepsită (art. 222 Cod penal).
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care acţiunea făptuitorului este dusă până la capăt şi se produce un prejudiciu.
Infracţiunea de distrugere poate fi săvârşită în formă continuată, momentul epuizării, în acest caz, comiterea ultimei acţiuni.
- Sancţiunea.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 ani sau cu amendă. Dacă bunul este proprietate privată, cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
- Forme agravate.
Codul penal prevede în art. 217 alin. 2, 3 şi 4, mai multe forme agravate ale infracţiunii.
Astfel, potrivit art. 217 alin. 2 Cod penal “distrugerea este mai gravă dacă bunul are o deosebită valoare artistică, ştiinţifică, istorică, arhivistică sau o altă asemenea valoare”. Circumstanţa agravantă se referă la obiectul material al infracţiunii, de o valoare însemnată care necesită o protecţie specială din partea legii penale.
Potrivit art. 217 alin. 3 Cod penal, infracţiunea este, de asemenea, mai gravă, dacă se distruge, se degradează sau se aduce în stare de neîntrebuinţare o conductă petrolieră sau de gaze, un cablu de înaltă tensiune, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii sau pentru difuzarea programelor de radio şi televiziune, sisteme de alimentare cu apă şi conducte magistrale de alimentare cu apă.
Potrivit art. 217 alin. 4 Cod penal, infracţiunea de distrugere este şi mai gravă dacă distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare se săvârşeşte prin incendiere, explozie ori prin alt asemenea mijloc şi dacă rezultă pericol public.
Pericolul public trebuie să se producă în mod efectiv, nefiind suficientă numai posibilitatea producerii acestuia.
Prin “pericol public” se înţelege pericolul care ameninţă o colectivitate de persoane sau bunuri.
Faptele sancţionate în alin. 2, 3 şi 4 constituie infracţiune chiar dacă bunurile ce constituie obiectul material, aparţin făptuitorului (art. 217 alin. 5 Cod penal).
Distrugerea săvârşită în condiţiile alin. 2 şi 3 ale art. 217 Cod penal se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 10 ani iar distrugerea prevăzută în alin. 4 se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani.