Drept

1. Noţiune.

Furtul calificat este o formă agravată a infracţiunii de furt şi presupune existenţa unor împrejurări care ridică gradul de pericol social al faptei.

Circumstanţele care califică furtul sunt prevăzute în art. 209 Cod penal, aşa cum a fost modificat şi completat de Ordonanţa de urgenţă nr. 207 /2000 aprobată şi modificată prin legea nr. 456/2001, precum şi de Ordonanţa de urgenţă nr. 10/2001 şi ele se referă fie la subiectul sau latura obiectivă a infracţiunii, fie la obiectul ei material. Întrucât aceste circumstanţe constituie modalităţi alternative de realizare a furtului calificat, dacă fapta se săvârşeşte în prezenţa mai multor circumstanţe agravante, nu există concurs de infracţiuni, ci o singură infracţiune cu mai multe agravante.

2. Furtul săvârşit de două sau mai multe persoane împreună (art. 209 alin. 1 lit. a Cod penal).

Pentru existenţa agravantei se cere, pe de o parte, ca furtul să fie săvârşit de două sau mai multe persoane, iar pe de altă parte, ca făptuitorii să fi săvârşit fapta împreună.

Agravanta există chiar şi în cazul în care unul din cei doi participanţi este exonerat de răspunderea penală, deoarece ceea ce interesează pentru aplicarea circumstanţei, constă în aspectul obiectiv al conlucrării la săvârşirea faptei, şi nu în poziţia subiectivă a participanţilor.

Referindu-se la faptă şi nu la persoana vreunuia dintre participanţi, agravanta prevăzută în art. 209 alin. 1 lit. a Cod penal, se răsfrânge, potrivit art. 28 alin. 2 Cod penal, asupra tuturor participanţilor care au cunoscut-o; instigatorul care a determinat două persoane să săvârşească împreună un furt, cât şi complicele anterior care a ştiut că îşi aduce contribuţia la săvârşirea faptei de către două sau mai multe persoane, vor răspunde pentru instigare şi respectiv, pentru complicitate la furt calificat.

3. Furtul săvârşit de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică (art. 209 alin. 1 lit. b Cod penal).

Pentru existenţa agravantei este suficient ca făptuitorul să fi avut asupra sa arma sau substanţa narcotică în momentul săvârşirii furtului. Nu este interesează dacă purtarea armei sau a narcoticului a avut influenţă asupra victimei sau dacă a sporit îndrăzneala făptuitorului; agravanta exista chiar dacă arma sau substanţa narcotică nu a fost vizibilă, chiar dacă victima nu a ştiut că făptuitorul are asupra sa un asemenea mijloc şi, în consecinţă, nu s-a simţit intimidată în nici un fel.

Pentru existenţa agravantei este necesar ca făptuitorul să fi ştiut că are asupra sa arma sau substanţa narcotică, având astfel posibilitatea de a o folosi la nevoie.

Prin substanţă narcotică se înţelege orice substanţă care are însuşirea de a produce artificial pierderea cunoştinţei, relaxarea musculară, diminuarea sensibilităţii şi a reflexelor (morfina, cloroformul, eterul etc.).

Circumstanţa agravantă prevăzută în art. 209 lit. b Cod penal, referindu-se la faptă, se răsfrânge, în caz de participaţie, şi asupra participanţilor care nu au avut asupra lor arme sau substanţe narcotice, dacă au cunoscut că făptuitorul deţine un asemenea mijloc.

4. Furtul săvârşit de către o persoană mascată, deghizată sau travestită (art. 209 alin. 1 lit. c Cod penal).

Circumstanţa agravantă constă procedeul folosit de către făptuitor pentru săvârşirea infracţiunii. Acest procedeu poate consta în mascare, deghizare sau travestire.

5. Furtul săvârşit asupra unei persoane incapabile de a-şi exprima voinţa sau de a se apăra (art. 209 alin. 1 lit. d Cod penal).

Este incapabilă de a-şi exprima voinţa, persoana lipsită de aptitudinea de a înţelege şi de a-şi manifesta conştient voinţa, fie datorită vârstei, unei maladii sau datorită altor împrejurări (beţie, somn hipnotic etc.). Este incapabilă de a se apăra, persoana care nu poate opune rezistenţă făptuitorului datorită unei infirmităţi fizice, oboseli excesive, vârstei sau datorită altor împrejurări.

Pentru existenţa agravantei este necesar ca făptuitorul să fi ştiut, în momentul comiterii furtului, că săvârşeşte fapta asupra unei persoane incapabile a-şi exprima voinţa sau de a se apăra.

6. Furtul săvârşit într-un loc public (art. 209 alin. 1 lit. e Cod penal).

Prin “loc public” se înţelege, potrivit art. 152 Cod penal, orice loc care, prin natura sau destinaţia lui, este în permanenţă accesibil publicului (străzi, şosele, parcuri etc.), precum şi orice alt loc în care publicul are acces în anumite intervale de timp (magazine, restaurante, expoziţii etc.).

În ultimul caz, agravanta se aplică dacă fapta a fost săvârşită în intervalul de timp în care locul respectiv este accesibil publicului.

7. Furtul săvârşit într-un mijloc de transport în comun (art. 209 alin. 1 lit. f Cod penal).

Mijloacele de transport în comun, ca şi locurile publice, oferă condiţii favorabile săvârşirii unor furturi, mai ales datorită aglomeraţiei create la anumite ore şi care uşurează sustragerea bunurilor.

Prin “mijloc de transport în comun” se înţelege mijlocul de transport care are anume această destinaţie (trenuri, autobuze, tramvaie etc.), precum şi cele care, fără a avea anume această destinaţie, sunt folosite pentru a transporta mai multe persoane împreună (remorca unui autovehicul).

Agravarea nu este aplicabilă furtului săvârşit într-un mijloc de transport în comun, dacă în momentul comiterii faptei acel mijloc de transport nu servea efectiv acestui scop (de exemplu, se afla în garaj pentru reparaţii).

8. Furtul săvârşit în timpul nopţii (art. 209 alin. 1 lit. g Cod penal).

Furtul săvârşit în timpul nopţii a fost considerat mai grav datorită împrejurărilor favorabile oferite (întuneric, scăderea atenţiei şi vigilenţei oamenilor).

Agravarea prevăzută în art. 209 lit. e Cod penal se aplică şi atunci când numai o parte din actele de executare ale furtului au fost săvârşite în timpul nopţii.

9. Furtul săvârşit în timpul unei calamităţi (art. 209 alin. 1 lit. h Cod penal).

Prin “calamitate” se înţelege situaţia în care se produce, ca urmare a unui eveniment, o stare de fapt păgubitoare sau periculoasă pentru o colectivitate de persoane (de exemplu, starea de fapt produsă de un cutremur, de o inundaţie, de o catastrofă de cale ferată etc.).

Pentru aplicarea agravantei este necesar ca fapta să fie săvârşită în perioada de timp cuprinsă între momentul când se produce evenimentul care dă naştere stării de calamitate şi momentul când această stare încetează.

10. Furtul săvârşit prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase (art. 209 alin. 1 lit. i Cod penal).

Circumstanţa agravantă se referă, în acest caz, la mijlocul folosit de făptuitor.

Efracţia constă în înlăturarea prin violenţă a oricărui obiect sau dispozitiv care are menirea de a împiedica pătrunderea într-un anumit loc unde se află bunul pe care intenţionează să-l fure.

Escaladarea constă în depăşirea, trecerea peste anumite obstacole care împiedică pătrunderea făptuitorului în locul unde se află bunul pe care urmăreşte să-l sustragă.

Furtul este calificat, potrivit art. 209 lit. i Cod penal, şi atunci când fapta a fost săvârşită prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase. Cheia adevărată este cheia care slujeşte în mod normal la deschiderea dispozitivului de către cel îndreptăţit să o folosească. De folosirea fără drept a unei chei adevărate se poate vorbi ori de câte ori făptuitorul nu a fost autorizat să o folosească.

Prin cheie mincinoasă se înţelege cheia falsă, contrafăcută sau orice instrument cu ajutorul căruia poate fi acţionat mecanismul unui dispozitiv de închidere, fără a fi distrus sau degradat.   Furtul săvârşit prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase include în conţinutul său, în mod natural, necesar, inevitabil, fapta de violare de domiciliu, iar furtul săvârşit prin efracţie şi fapta de distrugere.

11. Furtul săvârşit asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural (art. 209 alin. 2 lit. a Cod penal).

Circumstanţa care atribuie furtului caracter calificat se referă şi de data aceasta la obiectul material al infracţiunii; aceasta trebuie să fie un bun care face parte din patrimoniul cultural.

12. Furtul săvârşit asupra unui act care serveşte pentru dovedirea stării civile, pentru legitimare sau identificare (art. 209 alin. 2 lit. b Cod penal).

Acte care servesc pentru dovedirea stării civile sunt: certificatul de naştere, certificatul de căsătorie, copiile notariale ale acestora, iar acte care servesc pentru legitimare sau identificare sunt: buletinul de identitate, legitimaţia eliberată de instituţia sau organizaţia unde funcţionează posesorul acesteia etc.

Pentru aplicarea agravantei este necesar să se stabilească că făptuitorul a ştiut în momentul săvârşirii furtului că sustrage un act care serveşte pentru dovedirea stării civile, legitimare sau identificare.

Furtul calificat se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani.

14. Forme agravate.

Potrivit art. 209 alin. 3, infracţiunea de furt calificat este mai gravă dacă este săvârşită asupra următoarelor bunuri:

1. a) ţiţei, produse petroliere, gazolină, condensat, etan lichid sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă;
2. b) componente ale sistemelor de irigaţii;
3. c) componente ale reţelelor electrice;
4. d) un dispozitiv sau un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte situaţii de urgenţă publică;
5. e) un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la incendiu, la accidente de cale ferată, rutiere, navale sau aeriene, ori în caz de dezastru;
6. f) instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval şi aerian şi componente ale acestora, precum şi componente ale mijloacelor de transport aferente;
7. g) bunuri prin însuşirea cărora se pune în pericol siguranţa traficului şi a persoanelor pe drumurile publice;
8. h) cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicaţii, precum si componente de comunicaţii.

Circumstanţele agravante se referă exclusiv, la obiectul material al infracţiunii.

Gravitatea sporită a furtului în aceste forme este determinată, pe de o parte, de însemnătatea acestor bunuri (fie ele resurse energetice, fie componente, sisteme sau dispozitive din instalaţii importante pentru economie, pentru securitate şi siguranţa transportului), iar pe de altă parte, de consecinţele pe care le poate atrage săvârşirea faptei.

Pedeapsa pentru infracţiunea de furt calificat în formele agravate prevăzute de alin. 3 este închisoarea de la 4 la 18 ani.

Tentativa în cazul formei prevăzute de alin. 3 lit. a se pedepseşte, aceasta fiind definită ca acţiunea de efectuare de săpături pe terenul aflat în apropierea conductei de transport al ţiţeiului, produselor petroliere, gazolinei, condensatului, etanului lichid sau gazelor naturale, precum şi acţiunea de deţinere, în acele locuri sau în apropierea depozitelor, cisternelor sau vagoanelor-cisternă, a ştuţurilor, instalaţiilor sau a oricăror alte dispozitive de prindere ori de perforare.

Urmărirea penală şi judecarea infracţiunii prevăzute la art. 209 alin. 3 lit. a) Cod penal se fac în procedură urgentă potrivit dispoziţiilor Legii nr. 83/1992 privind procedura urgentă de urmărire şi judecare pentru unele infracţiuni de corupţie.

Potrivit art. 209 alin. 5, infracţiunea are formă agravată dacă a produs consecinţe deosebit de grave. Prin “consecinţe deosebit de grave” se înţelege o pagubă materială mai mare de 2.000.000.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art. 145 ori altei persoane juridice sau fizice.

Sancţiunea constă în închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.