Drept

Codul penal nu defineşte noţiunea de instigare ci pe aceea de instigator care potrivit art. 25 este persoana care cu intenţie determină pe o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.

Instigatorul desfăşurând o activitate de determinare face să se nască în mintea instigatului hotărârea de a săvârşi o faptă prevăzută de legea penală şi deci contribuie la formarea laturei subiective a infracţiunii. Datorită conţinutului psihic moral al instigatorului cel care efectuează această activitate se numeşte autor moral iar cel ce execută activitatea la care a fost determinat se numeşte autor material.

Condiţiile instigării

Instigarea ca formă a participaţiei presupune îndeplinirea cumulativă a unor condiţii:

1. În primul rând este vorba de realizarea unei activităţi de determinare. Această activitate începe de regulă printr-un îndemn, adresat de instigator altei persoane şi se întregeşte prin determinarea efectivă a acesteia la săvârşirea faptei avută în vedere de instigator prin luarea hotărârii de a comite fapta.

Îndemnul poate fi oral sau scris şi chiar prin gesturi dar fără echivoc. Determinarea presupune şi însuşirea hotărârii de a săvârşi fapta prevăzută de legea penală de către instigat. Dacă în urma activităţii de instigare nu s-a reuşit să se determine instigatul să-şi însuşească hotărârea de a săvârşi infracţiunea nu va exista instigare perfectă ci o instigare fără efect sau neizbutită.

Mijloacele prin care se obţine determinarea pot fi diverse de la rugăminţi, îndemnuri, promisiuni, oferire de cadouri până la constrângerea celui instigat.

2. A doua condiţie este ca activitatea de determinare să fie anterioară începerii executării acţiunii sau inacţiunii.

Activitatea de determinare trebuie să se situeze în timp anterior luării hotărârii de a săvârşi fapta de către autor. Dacă această activitate are loc faţă de o persoană care luase deja hotărârea infracţională se realizează o complicitate morală întrucât activitatea de determinare nu a fost hotărâtoare.

Nu se consideră instigare în sensul art. 25 Cod penal îndemnul unei persoane aflată în legitimă apărare adresat alteia ca să-l lovească pe agresor şi acesta îl loveşte, dacă sunt întrunite condiţiile atacului şi apărării.

3. A treia condiţie este activitatea de determinare să se efectueze cu intenţie. Activitatea de determinare se desfăşoară sub raport subiectiv numai cu intenţie care poate fi directă sau indirectă.

Nu poate exista instigare din culpă deorece dacă cineva prin cuvinte rostite independent sau printr-un îndemn făcut din glumă determină o persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală întrucât lipsind voinţa de a determina această activitate nu constituie instigare. Intenţia instigatorului presupune existenţa acelei legături subiective între participanţi, legătură care de cele mai multe ori îmbracă forma bilaterală.

4. A patra condiţie este ca instigarea să fie urmată de executare. Aşadar instigarea implică ca autorul să dea curs instigării prin săvârşirea faptei.

Nu se va realiza instigarea în situaţia în care instigatul care a luat hotărârea de a săvârşi fapta nu a pus-o în executare sau a efectuat doar un act de pregătire ori a început executarea faptei care a rămas în faza tentativei, activităţi care nu sunt incriminate.

Formele instigării

1)   După forma de vinovăţie instigarea poate fi:

1. a) proprie sau perfectă care se caracterizează prin realizarea unei concordanţe sub raport subiectiv între instigator şi instigat situaţie în care instigatul săvârşeşte fapta cu intenţie;
2. b) improprie sau imperfectă la care lipseşte coeziunea psihică dintre instigator şi instigat, acesta din urmă săvârşind fapta din culpă sau fără vinovăţie.

2)   După mijloacele folosite de instigator poate fi :

1. a) simplă când mijloacele de determinare sunt simple sau obişnuite;
2. b) calificată când pentru determinarea instigatului se folosesc mijloace deosebite cum sunt oferirea de daruri sau exercitarea de presiuni.

3)   După numărul persoanelor ce desfăşoară activitatea de instigare avem instigare cu un singur instigator şi coinstigare care presupune cooperarea mai multor persoane la determinarea uneia sau a unor persoane să săvârşească fapta.

4)   După numărul de persoane faţă de care se desfăşoară activitatea de instigare avem   

1. a) instigare individuală - activitatea de determinare se desfăşoară asupra unei persoane sau asupra mai multor persoane;
2. b) instigare colectivă caracterizată prin instigarea unui număr nedeterminat de persoane să săvârşească o infracţiune fiind incriminate distinct prin art. 324 Cod penal.

5)   După modul de acţiune al instigatorului pentru determinarea instigatului la săvârşirea faptei avem instigare:

1. a) imediată când instigatorul se adresează nemijlocit instigatului pentru determinarea acestuia la săvârşirea infracţiunii;
2. b) mediată - când determinarea are loc prin intermediul altei persoane.

6)   După modul deschis sau ascuns în care acţionează instigatorul

1. evidentă;
2. deschisă (implicită) în care instigatorul expune deschis scopul saă ori de a-l convinge pe instigat la săvţrşirea faptei;
3. insiduoasă (ascunsă) instigatorul nu dă în vileag rolul său obţinând determinarea instigatului fără ca acesta să realizeze caracterul infracţional al faptei sale la care a fost determinat.

7)   După rezultatul obţinut în determinarea instigatului la săvârşirea faptei instigarea poate fi cu efect pozitiv sau reuşită când instigatorul a reuşit să determine pe instigat să accepte hotărârea de a săvârşi infracţiunea şi cu efect negativ instigatorul nu a reuşit să determine pe instigat  să ia hotărârea de a săvârşi infracţiunea, situaţie în care nu sunt îndeplinite condiţiile instigării iar persoana care a încercat determinarea nu este participant.