Pin It
  1. Consideraţii introductive

Litigiile de contencios administrativ au ca obiect fie un act administrativ unilateral, emis în aplicarea sau, după caz, în organizarea aplicării legii, fie un act administrativ bilateral (contract administrativ) prin care, în limitele legii, se prestează activităţi, în sensul larg al termenului, de interes public. Prin urmare, litigiul de contencios administrativ, indiferent de categorie, pune în cauză autoritatea publică, interesul public, care sunt în conflict cu un drept subiectiv sau numai cu un interes legitim personal. De vreme ce raţiunea principală de a fi a administraţiei publice o reprezintă emiterea de acte administrative unilaterale prin care organizează executarea legii (actul normativ) sau face legea aplicabilă la cazuri concrete (actul individual), conflictul care are ca obiect actul administrativ este un conflict care nu vizează numai drepturile şi interesele legitime ale părţilor, ca subiecte de drept privat, ci şi modul de exercitare a competenţei de către autorităţile publice, ca subiecte de drept public. Conflictul ce are ca obiect actul administrativ (tipic, atipic sau asimilat) este aşadar un conflict şi de ordine publică, ceea ce reclamă, cu necesitate, celeritate. Starea de suspiciune, de incertitudine cu privire la legalitatea actului administrativ este o stare de incertitudine şi cu privire la principiul legalităţii însuşi, inclusiv al supremaţiei Constituţiei – când temeiul în drept al acţiunii îl reprezintă texte din Constituţie care au fost încălcate prin actul administrativ dedus judecăţii.

         Noua lege a contenciosului administrativ păstrează sintagma „se judecă de urgenţă” dar mai adaugă şi „cu precădere”, ceea ce înseamnă că dintre cauzele care presupun procedură de urgenţă, litigiile de contencios administrativ au prioritate.

În ce constă, concret, procedura de urgenţă? În primul rând procedura de citare a părţilor este, pentru unele litigii, „accelerată”, termenul fiind prescurtat la 48 de ore, citarea făcându-se prin agent procedural sau prin orice mijloc rapid de comunicare a informaţiilor scrise.

În al doilea rând instanţa va manifesta o mai mare exigenţă în legătură cu exercitarea unor drepturi procesuale, cum ar fi amânările nejustificate pentru lipsa de apărare, cererile de intervenţie, administrarea probelor (care – cel puţin în cazul actelor normative – se rezumă la compararea actului atacat cu textul de lege încălcat). Nu în ultimul rând instanţa are la îndemână puterea coercitivă a amenzilor judiciare, al căror cuantum a fost majorat şi reaşezat pe alte baze, aplicabile în cazurile în care autoritatea publică nu trimite în termenul stabilit de instanţă lucrările cerute.

         Celeritatea nu este doar impusă de instanţă părţilor din dosar dar se impune chiar însăşi instanţei, care are obligaţia redactării şi motivării hotărârilor în acelaşi regim de urgenţă, în cel mult 5 zile de la pronunţare.

 

  1. 2. Soluţiile ce le poate da instanţa de fond

Având în vedere că prin noua lege a contenciosului administrativ se asimilează actelor administrative şi contractele administrative, soluţiile pe care instanţa de fond le poate da trebuie analizate după natura actului dedus judecăţii.

În cazul actelor administrative unilaterale, noua reglementare păstrează linia tradiţională a contenciosului de plină jurisdicţie, îmbogăţită însă cu o nouă dimensiune, aceea de a dispune şi asupra legalităţii actelor civile care s-au încheiat pe baza actului administrativ anulat.

Astfel, în cazul admi­terii acţiunii, instanţa poate să dea următoarele soluţii:

  1. a) anularea în întregime a actului administrativ;
  2. b) anularea anumitor părţi ale actului administrativ (mai ales în cazul actului administrativ normativ);
  3. c) rezolvă problema efectelor juridice de natură civilă;
  4. d) obligarea autorităţii pârâte sa emită un act administrativ, sa elibereze un certi­ficat, o adeverinţă sau orice înscris;
  5. e) constatarea ilegalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecaţii;
  6. f) obligarea la despăgubiri pentru daunele materiale şi morale produse.

În cazul contractelor administrative, soluţiile concrete pe care instanţa le poate da sunt determinate de situaţia de fapt şi, fireşte, de dreptul aplicabil în speţă. Soluţiile pe care instanţa le poate da, fără a fi limitative, sunt enumerate la art. 18 alin. 4 din lege: „…instanţa poate:

  • dispune anularea acestuia, în tot sau în parte;
  • obligă autoritatea publică să încheie contractul la care reclamantul este îndrituit;
  • impune uneia dintre părţi îndeplinirea unei anumite obligaţii;
  • suplini consimţământul unei părţi, când interesul public o cere;
  • obligă la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale şi morale”.

 

 

Obligarea celui căzut în pretenţii la plata cheltuielilor de judecată. Instanţa poate stabili un termen pentru executare, în caz contrar aplicându-se termenul de 30 de zile prevăzut la art.24 alin.1; de asemenea, nimic nu împiedică instanţa să hotărască, încă din această fază, că în cazul nerespectării termenului de executare a hotărârii de contencios administrativ, conducătorul autorităţii publice sau persoana vinovată de emiterea actului vor fi obligaţi la plata amenzii de întârziere prevăzută la art.24 alin.2; despăgubirile pentru întârziere se pot acorda însă reclamantului numai în urma unei noi cereri, deoarece ele trebuie dovedite.

În cazul acţiunilor de contencios administrativ obiectiv (prefectul, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici) nu se pot solicita despăgubiri, ci doar anularea actului sau obligarea la rezolvarea cererii.

În cazul acţiunilor intentate de Avocatul poporului sau de Ministerul public, reclamantul introdus în proces va aprecia dacă solicită şi despăgubiri, în acest caz completându-şi acţiunea introductivă.

În cazul contractelor administrative (este vorba de cele enumerate la art.2 alin.1 lit.c teza a doua), soluţiile din dispozitiv pot viza:

  • în faza premergătoare încheierii contractului - obligarea autorităţii publice la emiterea unor acte sau efectuarea unor operaţiuni premergătoare atribuirii contractului administrativ sau la anularea unor astfel de acte sau operaţiuni (aceste două soluţii din dispozitiv nu sunt prevăzute expres în lege, însă reies din faptul că instanţa este competentă să se pronunţe asupra litigiilor din fazele premergătoare contractului administrativ, în temeiul art.8 alin.2), respectiv la încheierea
  • în faza posterioară încheierii contractului – (a) anularea contractului, (b) obligarea părţilor la îndeplinirea unei obligaţii, sau (c) suplinirea voinţei acestora atunci când interesul public o cere, (d) obligarea la plata unor despăgubiri .

Penalităţi de întârziere. Unele soluţii din dispozitiv pot fi prevăzute "sub sancţiunea unei penalităţi pentru fiecare zi de întârziere" (art.18 alin.5); este vorba de: (a) obligarea autorităţii administrative la rezolvarea cererii, (b) obligarea autorităţii publice la încheierea contractului administrativ, precum şi impunerea unei părţi a contractului administrativ îndeplinirea unei obligaţii.