Pin It

Sistemul naţional de transporturi, potrivit O.G. nr.19/1997, are caracter strategic şi constituie parte integrantă a sistemului economic şi social.

Acesta cuprinde următoarele moduri de transport:

  • rutier;
  • feroviar;
  • naval;
  • aerian;
  • multimodal;
  • combinat (efectuat în baza unui singur document unic de transport cu folosirea de mijloace de transport diferite, ca de ex.: camion – navă maritimă, tren – camion, etc.).

Fiecare mod de transport are în compunere:

  • infrastructură de transport,
  • mijloace de transport,
  • operatori de transport ,
  • operatori ai activităţilor conexe transporturilor,
  • sisteme de management al traficului şi sisteme de poziţionare şi navigaţie, după caz.

O astfel de organizare face posibil ca reţeaua naţională de transporturi să aibă ca obiective asigurarea deplasării persoanelor şi mărfurilor între toate localităţile ţării, precum şi conectarea infrastructurii de transport la principalele infrastructuri de transport internaţional.

Infrastructurile de transport, respectiv căile de comunicaţii rutiere, feroviare, navale şi aeriene, sunt destinate desfăşurării activităţii de transporturi, activităţilor conexe transporturilor şi împreună cu sistemele de management al traficului şi sistemele de poziţionare şi navigaţie formează reţelele de transport ce pot fi de interes naţional sau de interes internaţional.

Mijloacele de transport – denumite şi vehicule – sunt mijloace mobile cu sau fără propulsie, amenajate pentru transporturile de persoane sau de bunuri destinate să se deplaseze pe o cale de comunicaţie rutieră, feroviară, navală sau aeriană.

Operatorii de transport – numiţi transportori sau transportatori – sunt PF sau PJ autorizate să efectueze transporturi interne sau internaţionale de persoane sau de bunuri în interes public sau în interes propriu, cu mijloace de transport deţinute în proprietate sau cu contract de închiriere ori leasing.

Operatorii activităţilor conexe transporturilor – sunt PF sau PJ care îndeplinesc activităţi ce se desfăşoară în legătură cu transportul sau în timpul acestuia.

Utilizatorii – sunt transportatori de persoane, călătorii sau pasagerii, iar în transportul de bunuri expeditorii bunurilor. Au acces egal la infrastructura de transport deschisă accesului public şi pot alege liber modul de transport pentru deplasare.

Sistemul de management al traficului şi sistemul de poziţionare şi navigaţie – cuprind instalaţiile tehnice şi sistemele de informare şi telecomunicaţii necesare asigurării unei operări armonioase a reţelelor de transport şi a gestionării eficiente a traficului.