Dispoziţiile legale aplicabile contractului de transport provin dintr-o serie de acte normative diferite.
Astfel, C.civ. se referă numai incidental la transport în câteva texte izolate (art.1470 pct.2 şi art.1473-1477) iar în completare se aplică art.413-441 C.com., texte ce configurează regimul de drept comun în materie.
Reglementările speciale – sunt precizate în cursul anterior.
Definiţie:
Prin contract de transport înţelegem convenţia prin care o parte – cărăuşul profesionist – se obligă, în schimbul unei remuneraţii, să efectueze o deplasare de persoane sau de bunuri, pe o anumită distanţă, cu un vehicul corespunzător.
În conformitate cu art.1470 pct.2 C.civ. – contractul de transport se încadrează în sfera locaţiunii de lucrări. Această clasificare provine din dreptul roman şi nu mai corespunde situaţiei din prezent.
Potrivit concepţiei actuale, se face deosebire netă între executarea de lucrări (locaţiunea de operă) şi prestarea de servicii.
Cărăuşul se angajează, în principal, ca prin activitatea pe care o defăşoară să strămute persoane (călători) sau obiecte (mărfuri, bagaje) de la locul de pornire la cel de destinaţie. Aceasta reprezintă prestarea de bază caracteristică în cadrul executării contractului. Astfel, operaţiunea comercială se clasifică în funcţie de sarcina principală ce incumbă cărăuşului (strămutarea de lucruri sau persoane) în categoria contractelor de prestări servicii.