Încărcătura reprezintă o certă valoare patrimonială, mai ales când este vorba despre o cantitate însemnată. Ca atare, creditorii expeditorului sau ai destinatarului pot avea interes să-şi recupereze sumele ce li se datorează din valoarea mărfii aflată în curs de strămutare.
Din acest punct de vedere, cărăuşul fiind titularul unui privilegiu special este pus la adăpost împotriva debitorului său rău-platnic.
Cărăuşul este autorizat să obţină sechestrarea încărcăturii în cazul neplăţii taxelor de transport.
Totuşi, există şi alte creanţe privilegiate, precum salariile datorate de debitori propriilor angajaţi, cheltuielile de judecată făcute de debitor în interesul tuturor debitorilor, cheltuielile de înmormântare a debitorului, cheltuielile de conservare a lucrului transportat, taxele vamale, ş.a., care beneficiază de posibilităţi de valorificare asupra încărcăturii uneori chiar cu prioritate faţă de drepturile cărăuşului.
Sechestrul este o măsură de asigurare a acţiunii judiciare şi constă în indisponibilizarea bunurilor mobile ale debitorului până la terminarea judecăţii pentru ca astfel creditorul să le poată urmări pentru îndestularea drepturilor sale când va obţine un titlu executoriu iar debitorul nu va executa de bună-voie.
Titlul executoriu îl reprezintă chiar hotărârea judecătorească.
În materie de transporturi sechestrul asigurător se limitează la lucrurile aflate în detenţia cărăuşului în intervalul de timp cuprins între preluarea lor de la expeditor la punctul de pornire şi eliberarea de către destinatar la locul sosirii.
Cererea de sechestru asigurător are un caracter accesoriu faţă de acţiunea judiciară principală. Din aceasta decurg două consecinţe:
- în virtutea principiului accesorium sequitur principale cererea de sechestru va avea ea însăşi o natură comercială inerentă acţiunii principale corespunzătoare;
- cererea de sechestru asigurător va fi introdusă la instanţa judecătorească competentă material şi teritorial să rezolve în fond procesul referitor la creanţa neplătită.
Pentru a fi încuviinţată, cererea de sechestru asigurător, potrivit dispoziţiilor legale, trebuie să fie îndeplinite anumite condiţii şi anume:
- Depunerea unei cauţiuni – cererea de sechestru nu se poate aplica decât numai cu „dare de cauţiune”.
În acest sens şi jurisprudenţa a statuat că în materie comercială sechestrul asigurător nu poate fi aplicat decât cu cauţiune, iar cuantumul acesteia este lăsat la aprecierea instanţei care încuviinţează sechestrul.
- Creanţa pe care se întemeiază cererea de sechestru trebuie să fie constatată printr-un act scris.
Prin derogare de la această regulă, art.591 alin.1 C.pr.civ. îngăduie instanţei de judecată să aprobe înfiinţarea sechestrului în lipsă de dovadă scrisă dacă creditorul a cărui creanţă nu este constatată prin act scris dovedeşte că a intentat acţiune de constatare a creanţei, dar în această situaţie el este obligat să depună o cauţiune de 1/2 din valoarea reclamată odată cu depunerea cererii de sechestru.
Cuantumul cauţiunii se determină în funcţie de valoarea creanţei pretinsă prin acţiunea principală iar nu în funcţie de valoarea bunurilor a căror sechestrare se urmăreşte.
- Creanţa pe care se întemeiază cererea de sechestru asigurător trebuie să fie ajunsă la T (să fie scadentă).
Prin excepţie de la această regulă, art.591 alin.3 C.pr.civ. dispune că instanţa poate încuviinţa cererea de sechestru chiar dacă creanţa nu este ajunsă la T în următoarele cazuri:
- când debitorul a micşorat prin fapta sa garanţiile date sau nu a dat garanţiile promise;
- când există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire;
- când există pericolul ca debitorul să-şi ascundă sau să-şi risipească averea.
Deşi textul menţionat se referă la bunurile care se găsesc în mâinile datornicului, această măsură este admisibilă în materie comercială chiar dacă lucrurile, în acest caz, se află în curs de transport, adică în detenţiunea cărăuşului.
Şi în acest caz creditorul trebuie să depună o cauţiune în cuantumul fixat de instanţa de judecată.
Cererea de sechestru asigurător se soluţionează de instanţa de judecată de urgenţă, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, instanţa pronunţându-se asupra cererii printr-o încheiere executorie.
Prin aceeaşi încheiere instanţa fixează cuantumul cauţiunii şi T înăuntrul căruia urmează să fie depusă aceasta.
Încheierea este supusă numai recursului – care poate fi declarat în T de 5 zile de la comunicare.
Recursul se judecă de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor în T scurt.
Hotărârea prin care s-a admis sechestrul are caracter temporar, în sensul că efectele sale durează până la soluţionarea cererii principale.
Nedepunerea cauţiunii în T fixat de instanţă atrage desfiinţarea de drept a sechestrului, situaţie care se constată prin încheiere irevocabilă dată fără citarea părţilor.
Măsura sechestrului asigurător se aduce la îndeplinire de executorul judecătoresc potrivit regulilor privitoare la executarea silită (art.411 şi urm. C.pr.civ.).
Executorul judecătoresc se deplasează la locul unde se află bunurile, le inventariază şi le declară sechestrate printr-un proces-verbal de sechestru.
Bunurile sechestrate vor fi lăsate în custodia debitorului sau a unei terţe persoane, dar pot fi şi sigilate sau ridicate când există pericolul ca debitorul să înstrăineze, să substituie ori să deterioreze bunurile sechestrate.
Valorificarea bunurilor sechestrate nu se poate face decât după ce creditorul a obţinut titlul executoriu.
ÎNCETAREA sechestrului asigurător are loc în următoarele cazuri:
- respingerea acţiunii principale prin care creditorul îşi valorifică în justiţie pretenţiile împotriva debitorului;
- declaraţia expresă a creditorului că renunţă la sechestru asigurător;
- dovada prezentată instanţei de judecată de către debitor că a consemnat suma pentru care s-a înfiinţat sechestrul, precum şi dobânzile şi cheltuielile efectuate de creditor cu procesul.
Sechestrul asigurător rămâne în fapt fără obiect şi încetează de la sine în cazul în care încărcătura supusă acestei măsuri a fost distrusă în cursul transportului datorită forţei majore, unui accident, naufragiu, ş.a.
Instanţa de judecată va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurător dacă debitorul va da în toate cazurile o garanţie îndestulătoare care va fi stabilită de către instanţă.
Cererea depusă în acest sens se soluţionează în camera de consiliu de urgenţă şi cu citarea părţilor în T scurt.
Instanţa pronunţă o încheiere care este supusă recursului în T de 5 zile de la pronunţare.
Sechestrul asigurător solicitat de cărăuş
Vocaţia pentru transportator de a recurge la această măsură se naşte numai când încărcătura ajunge la destinaţie.
Încuviinţarea sechestrului asigurător se justifică în 2 situaţii:
- când destinatarul nu poate fi găsit;
- când se ivesc neînţelegeri în privinţa primirii bunurilor transportate.
Punerea încărcăturii sub sechestru are loc numai după descărcarea din mijlocul de transport, întrucât imobilizarea vehiculelor nu este admisă din considerente economice, cărăuşul beneficiind de un regim special: încuviinţarea cererii de sechestru asigurător nu este condiţionată în cazul său de introducerea unei acţiuni principale.
Cererea formulată de cărăuş nu are deci caracter accesoriu, ci de sine stătător.
În plus, cererea cărăuşului – spre deosebire de sechestrul asigurător solicitat de creditorul expeditorului sau al destinatarului – se rezolvă fără a fi obligat la depunerea unei cauţiuni, independent de o asemenea condiţie.
Calea procedurală pusă la dispoziţia cărăuşului constă în ordonanţă preşedinţială – procedură prin definiţie urgentă şi mai rapidă.