- Noţiune.
Potrivit art. 249 Cod penal, constituie infracţiune “încălcarea din culpă, de către un funcţionar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 Cod penal sau o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane”.
- Obiectul juridic special.
Infracţiunea de neglijenţă în serviciu are ca obiect juridic special relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu.
- Subiectul.
Infracţiunea de neglijenţă în serviciu nu poate fi săvârşită decât de un funcţionar public sau de un alt funcţionar.
Pot fi subiecţi ai infracţiunii de neglijenţă în serviciu funcţionarii şi salariaţii regiilor autonome şi ai societăţilor comerciale.
Fiind o infracţiune săvârşită din culpă, neglijenţa în serviciu este susceptibilă numai de participaţie improprie (art. 31 alin. 1 Cod penal).
- Latura obiectivă.
Infracţiunea de neglijenţă în serviciu constă, sub aspectul laturii obiective, în încălcarea unei îndatoriri de serviciu prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă.
Prin “îndatorire de serviciu” se înţelege toate obligaţiile ce-i revin unui funcţionar public sau a altui funcţionar, potrivit normelor care reglementează postul respectiv.
A “încălca o îndatorire de serviciu” înseamnă a nu respecta o asemenea îndatorire. Încălcare unei îndatoriri de serviciu poate fi săvârşită, potrivit art. 249 alin. 1 Cod penal, fie printr-o inacţiune (neîndeplinirea acelei îndatoriri), fie printr-o acţiune (îndeplinirea ei în mod defectuos).
Pentru existenţa infracţiunii de neglijenţă în serviciu este suficient ca fapta să producă una dintre aceste urmări.
- Latura subiectivă.
Infracţiunea de neglijenţă în serviciu presupune, sub aspectul laturii subiective, vinovăţia făptuitorului sub forma culpei care poate fi simplă sau cu previziune.
- Consumarea.
Fiind o infracţiune care se săvârşeşte din culpă, neglijenţa în serviciu nu este susceptibilă de tentativă.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se produce urmarea periculoasă a faptei.
- Sancţiune.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă.
- Formă agravată.
Neglijenţa în serviciu există în formă agravată, potrivit alin. 2 din art. 249 Cod penal, dacă fapta a avut consecinţe deosebit de grave.
Neglijenţa în serviciu în forma agravată se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani.