Drept

1. Noţiune.

Omorul calificat constă, potrivit art. 175 Cod penal, în uciderea unei persoane în una dintre următoarele împrejurări:

1. a) cu premeditare;
2. b) din interes material;
3. c) asupra soţului sau unei rude apropiate;
4. d) profitând de starea de neputinţă a victimei de a se apăra;
5. e) prin mijloace ce pun în pericol viaţa mai multor persoane;
6. f) în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale victimei;
7. g) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la urmărire sau arestare, ori de la executarea unei pedepse;
8. h) pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni;
9. i) în public.

Aşadar, omorul calificat presupune realizarea conţinutului omorului simplu, în una dintre împrejurările arătate mai sus. Dacă omorul se săvârşeşte în două sau mai multe dintre aceste împrejurări, fiind vorba de modalităţi alternative de realizare a omorului calificat, infracţiunea nu-şi pierde caracterul unitar. De aceasta se va ţine însă seama la individualizarea judiciară a pedepsei.

2. Omorul săvârşit cu premeditare (art. 175 lit. a, Cod penal).

Premeditarea înseamnă a pune la cale, a pregăti, a plănui o acţiune şi presupune realizarea mai multor condiţii.

O primă condiţie constă în trecerea unui interval de timp din momentul luării hotărârii de a săvârşi omorul şi până în momentul executării infracţiunii. Durata acestui interval de timp nu este fixă şi nici nu poate fi dinainte stabilită. În fiecare caz instanţa de judecată va constata dacă această condiţie este sau nu îndeplinită, ţinând seama de împrejurările concrete ale cauzei şi, îndeosebi, de particularităţile subiective ale făptuitorului, deoarece, în funcţie de aceste particularităţi, o persoană poate avea nevoie de un interval mare de timp pentru a chibzui, pe când o altă persoană poate chibzui cu multă eficienţă chiar într-un interval de timp mult mai scurt.

În practica judiciară, s-a reţinut ca omor săvârşit cu premeditare, de exemplu, fapta inculpatului, care în urma unui conflict cu victima, a plecat acasă, s-a înarmat cu un cuţit şi a revenit în acelaşi loc după o oră, pândind-o şi aplicându-i o lovitură în inimă cu efect mortal.

O a doua condiţie priveşte activitatea psihică a făptuitorului de reflectare, de chibzuire asupra modului cum va săvârşi infracţiunea. În intervalul de timp cuprins între momentul luării hotărârii infracţionale şi momentul începerii executării, acestei hotărâri, făptuitorul trebuie să mediteze, să-şi concentreze forţele sale psihice în vederea asigurării succesului acţiunii sale. Rezultă că nu se va putea vorbi de premeditare în situaţia în care făptuitorul nu a putut să mediteze, să cântărească posibilităţile de realizare a hotărârii luate.

Pentru existenţa premeditării, se mai cere ca, în intervalul de timp cuprins între momentul luării hotărârii infracţionale şi momentul începerii executării omorului, făptuitorul să treacă la săvârşirea unor acte de pregătire de natură să întărească hotărârea luată şi să asigure realizarea ei.

Agravanta premeditării, presupunând un proces care se desfăşoară în psihicul făptuitorului, este o circumstanţă personală care, potrivit art. 28 alin. 1 Cod penal, nu se răsfrânge asupra, celorlalţi participanţi. Pentru a răspunde potrivit art. 175 lit. a, Cod penal, este necesar ca fiecare participant să fi premeditat fapta. Totuşi, dacă cel care a premeditat săvârşirea omorului, a efectuat acte de pregătire împreună cu alte persoane, care au cunoscut scopul pregătirii, premeditarea devine o circumstanţă reală şi, ca atare se răsfrânge asupra participanţilor (de exemplu - cel care îl ajută pe autor să-şi procure arma, cunoscând că acesta o va folosi la comiterea omorului, răspunde pentru complicitate la omor calificat).

Circumstanţa agravantă a premeditării există atât în cazul erorii asupra persoanei victimei cât şi în cazul devierii loviturii, deoarece ceea ce interesează este că făptuitorul să fi premeditat suprimarea vieţii unui om.

Premeditarea atribuie omorului caracter calificat deoarece, presupunând, pe de o parte, o concentrare a forţelor psihice ale făptuitorului, iar pe de altă parte, o pregătire a comiterii faptei asigură acestuia şanse sporite de reuşită.

3. Omorul săvârşit din interes material (art. 175, lit. b, Cod penal).

Interesul material, fiind un interes egoist, josnic în raport cu dreptul la viaţă a altei persoane, legiuitorul a apreciat că un asemenea mobil este de natură să agraveze omorul.

Interesul material este orice folos, avantaj sau beneficiu de natură patrimonială. El poate consta, în bani, bunuri, avantaje materiale, recunoaşterea unui drept, stingerea unei datorii etc.

Interesul material, în înţelesul textului, este interesul pe care făptuitorul are convingerea că îl va realiza pe o cale aparent legală, că acel avantaj patrimonial îi va reveni de drept (de exemplu, prin dispariţia victimei, făptuitorul moşteneşte bunurile acesteia).

Nu este necesar ca interesul material din imboldul căruia a acţionat făptuitorul, să fie realizat, este suficient ca acest mobil să fi existat în momentul săvârşirii omorului. Dacă omorul este săvârşit din alte motive (răzbunare, gelozie etc.), agravanta nu este aplicabilă, chiar dacă moartea victimei i-ar aduce făptuitorului un avantaj material.

Săvârşirea omorului din interes material este o circumstanţă personală deoarece priveşte latura subiectivă a infracţiunii. Aşadar, ea nu este transmisibilă participanţilor. Dacă participanţii au acţionat însă din acelaşi motiv, agravanta va fi aplicabilă şi lor.

4. Omorul săvârşit asupra soţului sau unei rude apropiate (art. 175 lit. c Cod penal).

Circumstanţa agravantă se referă în acest caz, la calitatea de soţ sau de rudă apropiată a făptuitorului, în raport cu victima infracţiunii.

Calitatea de soţ trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei. Dacă această calitate a încetat, ca urmare a desfacerii căsătoriei prin divorţ, fapta constituie un omor simplu. De asemenea, omorul este simplu şi nu calificat, dacă făptuitorul şi victima erau legaţi, printr-o căsătorie nulă datorită bigamiei. Nu este necesar ca la data săvârşirii omorului, soţii să fi convieţuit în fapt. Întrucât calitatea de soţ rezultă numai dintr-o căsătorie legal încheiată, concubinii nu au această calitate. Astfel, omorul săvârşit asupra concubinului este tot un omor simplu şi nu calificat.

Dacă făptuitorul a fost în eroare cu privire la calitatea de soţ a victimei (a vrut să ucidă o altă persoană, dar confundând-o cu soţul, îl ucide pe acesta din urmă) răspunderea penală se stabileşte pentru omor simplu.

Calitatea de rude apropiate o au, potrivit art. 149 Cod penal, ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copii acestora, precum şi persoanele devenite prin înfiere, potrivit legii astfel de rude.

Eroarea cu privire la calitatea de rudă apropiată se soluţionează la fel ca eroarea cu privire la calitatea de soţ.

Calitatea de soţ sau de rudă apropiată a făptuitorului în raport cu victima este o circumstanţă personală. În caz de săvârşire a omorului cu participaţie, ea nu se răsfrânge asupra, participanţilor.

Omorul săvârşit asupra soţului sau asupra unei rude apropiate este mai grav deoarece, între soţi, precum şi între rudele apropiate existând raporturi specifice, caracterizate prin sentimente de afecţiune, săvârşirea faptei are o mai mare rezonanţă socială, încalcă mai grav principiile morale ale societăţii. În acelaşi timp, omorul săvârşit asupra soţului sau asupra unei rude apropiate relevă din partea făptuitorului un grad sporit de pericol social, tocmai pentru că victima nu este orice persoană, ci una care îi este apropiată.

5. Omorul săvârşit profitând de starea de neputinţă a victimei de a se apăra (art. 175 lit. d Cod penal).

Agravanta îţi găseşte explicaţia, pe de o parte, în aceea că asupra unei persoane care se află în stare de neputinţă de a se apăra omorul se săvârşeşte mai uşor, iar pe de altă parte, în aceea că cel care profită de o asemenea stare a victimei pentru a o ucide vădeşte un grad sporit de pericol social.

Pentru aplicarea agravantei se cere, din punct de vedere obiectiv îndeplinirea cumulativă a două condiţii:

• victima să se afle în stare de neputinţă de a se apăra;
• făptuitorul să profite de această stare a victimei.

Sunt în neputinţă de a se apăra persoanele care, datorită unei stări fizice sau psihice ori datorită altor împrejurări, nu pot reacţiona împotriva agresorului (persoanele care suferă de o infirmitate fizică sau psihică, cele bolnave, cele în vârstă înaintată sau în vârstă fragedă, cele aflate în stare de totală epuizare fizică etc.).

Agravanta se aplică şi în cazul în care victima era o persoană care, în mod obişnuit, avea capacitatea de a se apăra, dar care, datorită unei anumite împrejurări, a fost lipsită de această capacitate, în momentul săvârşirii faptei.

Se consideră ca fiind în stare de neputinţă de a se apăra şi persoanele a căror forţă fizică este vădit disproporţionată faţă de cea a făptuitorului.

Este necesar ca starea de neputinţă a victimei de a se apăra să fie exterioară activităţii făptuitorului, adică să nu se datoreze acestuia. Actele de natură să pună victima în neputinţă de a se apăra săvârşite de făptuitor constituie acte de pregătire sau de executare a omorului, care sunt absorbite de infracţiunea consumată de omor.

Pentru existenţa agravantei, nu este suficient ca victima să se fi aflat în neputinţă de a se apăra, ci mai este necesar ca făptuitorul să fi folosit această stare a ei pentru a o ucide.

În practica judiciară s-a reţinut ca omor calificat - de exemplu - fapta inculpatului care a intrat în camera unde în mod obişnuit se odihnea victima şi, prefăcându-se că citeşte o carte, a aşteptat ca aceasta să adoarmă. După o oră în timp ce victima dormea, inculpatul a ucis-o.

Dacă făptuitorul nu s-a folosit de starea de neputinţă a victimei de a se apăra pentru a o ucide, agravanta nu este aplicabilă. Desigur, în afara condiţiilor prezentate, pentru existenţa omorului calificat prevăzut în art. 175 lit. d Cod penal, este necesar ca făptuitorul să fi ştiut, în momentul săvârşirii faptei, că victima se află în stare de neputinţă de a se apăra.

Dacă făptuitorul a fost în eroare în ceea ce priveşte starea victimei, omorul săvârşit este simplu şi nu calificat.

Agravanta, referindu-se la faptă, se restrânge, în cazul săvârşirii omorului cu participaţie, asupra tuturor participanţilor care au cunoscut-o.

6. Omorul săvârşit prin mijloace ce pun în pericol viaţa mai multor persoane (art. 175 lit. e Cod penal).

Circumstanţa agravantă se referă la mijloacele de săvârşire a omorului. Acestea trebuie să fie mijloace care, fie prin natura lor, fie datorită împrejurărilor în care sunt folosite, fac ca în afara morţii victimei, să se creeze o stare de pericol şi pentru viaţa altor persoane.

În practica judiciară s-a reţinut ca omor calificat potrivit art. 175 lit. e Cod penal - de exemplu - fapta inculpatului de a fi ucis cu o rafală de pistol mitralieră o persoană, care stătea în picioare în mijlocul unei camere în care dormeau alte trei persoane, deoarece trăgând mai multe gloanţe asupra victimei în direcţia în care se aflau şi alte persoane, a fost pusă în pericol şi viaţa acestora.

Este necesar ca făptuitorul să fi cunoscut că mijloacele folosite pun în pericol viaţa mai multor persoane. În ceea ce priveşte poziţia sa psihică, aceasta se caracterizează prin intenţie directă în raport cu persoana vizată ca victimă şi intenţia indirectă în raport cu persoanele a căror viaţă este pusă în pericol datorită mijloacelor pe care le foloseşte.

Dacă, datorită mijloacelor folosite, se produce moartea a cel puţin două persoane, fapta constituie un omor deosebit de grav (art. 176 lit. b Cod penal).

Circumstanţa este reală, şi se răsfrânge asupra participanţilor, cu condiţia să o fi cunoscut.

Omorul săvârşit în condiţiile art. 175 lit. e Cod penal este mai grav, deoarece, în afara rezultatului constând în moartea victimei, se produce o stare de pericol şi pentru viaţa altor persoane. La aceasta se adaugă şi periculozitatea socială sporită a făptuitorului, care, recurgând la folosirea unor asemenea mijloace, acceptă ca să se producă, în afara morţii victimei, şi moartea altor persoane.

7. Omorul săvârşit în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale victimei (art. 175 lit. f Cod penal).

Omorul săvârşit în condiţiile art. 175 lit. f Cod penal este mai grav, deoarece fapta nu încalcă numai dreptul persoanei la viaţă, ci şi atributul autorităţii cu care sunt investite anumite persoane.

Pentru aplicarea agravantei, este suficient să se stabilească o legătură între omorul săvârşit şi îndatoririle de serviciu ale victimei. Această legătură, a cărei stabilire implică cercetarea atentă a împrejurărilor în care s-a săvârşit fapta, există atunci când comiterea omorului este motivată de un sentiment de răzbunare, de nemulţumire (justificat sau nu) al făptuitorului cu privire la modul în care victima şi-a îndeplinit faţă de el îndatoririle de serviciu.

Nu se cere o concordanţă în timp între săvârşirea omorului şi îndeplinirea îndatoririlor de serviciu ale victimei; omorul poate fi săvârşit în timpul sau după îndeplinirea de către victimă a acestor îndatoriri.

Agravanta nu este, însă, aplicabilă în cazul în care victima şi-a depăşit atribuţiile. Acest punct de vedere este confirmat constant în practica judiciară. Astfel agravanta nu a fost reţinută în cazul în care victima, având funcţia de portar la un cămin, a pălmuit pe inculpat şi l-a ameninţat cu cuţitul şi nici în cazul în care victima, deţinând o calitate oficială, a pătruns în locuinţa inculpatului fără autorizaţie.

În cazul în care victima este un funcţionar care exercită autoritatea de stat, omorul implică şi un act de ultraj. Acest act fiind însă absorbit de omorul prevăzut în art. 175 lit. f Cod penal răspunderea penală a făptuitorului se stabileşte numai pentru omor calificat.

Dacă victima îndeplinea o activitate importantă de stat sau publică iar omorul a fost săvârşit în împrejurări care fac ca fapta să pună în pericol siguranţa statului, făptuitorul este sancţionat pentru infracţiunea de atentat care pune în pericol siguranţa statului (art. 160 din Codul penal).

8. Omorul săvârşit pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la urmărire sau arestare ori de la executarea unei pedepse (art. 175 lit. g Cod penal).

Circumstanţa agravantă se referă la scopul săvârşirii omorului, care trebuie să fie sustragerea făptuitorului sau unei alte persoane de la urmărire, arestare sau de la executarea unei pedepse.

Prin “urmărire penală” se înţelege activitatea de tragere la răspundere penală a infractorilor. Această fază a procesului penal are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor identificarea infractorilor şi stabilirea răspunderii acestora.

Prin “arestare” se înţelege atât arestarea ca măsură preventivă, cât şi arestarea ca măsură luată în baza unei hotărâri de condamnare, iar prin “executarea unei pedepse” se înţelege măsura luată pentru aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor privind executarea pedepselor principale, complimentare şi accesorii.

Dacă măsura arestării nu a fost luată sau are caracter ilegal, ori executarea pedepsei nu poate fi adusă la îndeplinire fiind graţiată, fapta constituie un omor simplu şi nu calificat.

Nu este necesar ca făptuitorul să realizeze scopul pe care l-a urmărit prin săvârşirea omorului; este suficient ca acest scop să fi existat în momentul comiterii faptei. Dacă scopul lipseşte, agravanta nu poate fi aplicată.

9. Omorul săvârşit pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni (art. 175 lit. h Cod penal).

Circumstanţa se referă tot la scopul săvârşirii omorului, care trebuie să fie, de data aceasta, înlesnirea sau ascunderea altei infracţiuni.

Dacă făptuitorul a fost în eroare, crezând că prin omor înlesneşte sau ascunde săvârşirea unei infracţiuni, deşi în realitate este vorba de o faptă neprevăzută de legea penală agravanta nu este aplicabilă.

În cazul înlesnirii comiterii altei infracţiuni, nu interesează dacă făptuitorul urmează sau nu să participe la acea infracţiune, iar dacă urmează să participe, nu interesează calitatea pe care o va avea (autor, instigator sau complice).

Nu interesează dacă omorul se comite anterior sau concomitent cu respectiva infracţiune. Este indiferent dacă scopul a fost sau nu realizat, dacă infracţiunea a cărei înlesnire a fost urmărită s-a consumat sau a rămas în faza tentativei.

Dacă infracţiunea a cărei înlesnire s-a urmărit a fost săvârşită de autorul omorului se aplică regulile referitoare la concursul de infracţiuni.

Agravanta are caracter personal, şi nu se răsfrânge asupra paticipanţilor. Pentru a răspunde potrivit art. 175 lit. h Cod penal, este necesar ca participantul să fi acţionat în acelaşi scop în care a acţionat şi autorul.

10. Omorul săvârşit în public.

Periculozitatea sporită este dată de locul săvârşirii omorului. Fapta se săvârşeşte în public în accepţiunea prevederilor art. 152 Cod penal.

Fapta se consideră săvârşită “în public” atunci când a fost comisă:

1. a) într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană;
2. b) în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de faţă două sau mai multe persoane;
3. c) în loc neaccesibil publicului, cu intenţia însă ca fapta să fie auzită sau văzută şi dacă acest rezultat s-a produs faţă de două sau mai multe persoane;
4. d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepţia reuniunilor care pot fi considerate că au caracter de familie, datorită naturii relaţiilor dintre persoanele participante;
5. e) prin orice mijloace cu privire la care făptuitorul şi-a dat seama că fapta ar putea ajunge la cunoştinţa publicului.
6. Sancţionarea.

Omorul calificat se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. Tentativa se pedepseşte şi se poate realiza în modalităţi diferite, în raport cu elementele circumstanţiale la care a recurs făptuitorul.