Drept

1.         Noţiune.

În cazul omorului, legiuitorul a împărţit circumstanţele agravante în circumstanţe care atribuie infracţiunii caracter calificat şi circumstanţe care atribuie infracţiunii caracter deosebit de grav. Acestea din urmă sunt prevăzute în art. 176 Cod penal, şi ele constau în săvârşirea omorului:

1. a) prin cruzimi;
2. b) asupra a două sau mai multor persoane;
3. c) de către o persoană care a mai săvârşit un omor;
4. d) pentru a săvârşi sau ascunde săvârşirea unei tâlhării sau piraterii;
5. e) asupra unei femei gravide;
6. f) asupra unui magistrat, poliţist, jandarm ori asupra unui militar, în timpul sau în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestora.

2.         Omorul săvârşit prin cruzimi (art. 176 lit. a Cod penal).

Omorul se consideră săvârşit prin cruzimi atunci când făptuitorul a conceput şi executat fapta în aşa fel încât a produs victimei suferinţe mari, prelungite în timp, care depăşesc cu mult suferinţele inerente acţiunii de ucidere. Prin alte cuvinte, caracteristica acestui omor deosebit de grav constă în aceea că făptuitorul întrebuinţează în mod voit anumite metode şi mijloace de chinuire, a victimei.

La aprecierea unui omor ca fiind săvârşit prin cruzimi trebuie să se ţină seama de aspectul de ferocitate cu care făptuitorul a săvârşit omorul, trezind în conştiinţa celor din jur un sentiment de oroare.

Dacă suferinţele produse victimei sunt suferinţe pe care le implică, în mod firesc activitatea de ucidere, fapta nu constituie un omor deosebit de grav.

De regulă, suferinţele victimei sunt de natură fizică. Ele pot fi însă şi de natură morală (de exemplu, victima este silită să asiste la brutalităţile săvârşite împotriva unei persoane de care este legată printr-o puternică afecţiune). în acest caz, victima trebuie să îndure alături de suferinţele fizice rezultate din acţiunea de ucidere, şi suferinţele morale ocazionate de brutalităţile respective.

Nu interesează dacă cruzimile au dus prin ele însele la moartea victimei sau dacă făptuitorul le-a folosit numai pentru a chinui victima înainte de a o ucide. Este însă necesar ca ele să fie săvârşite înainte de consumarea omorului. Dacă ulterior uciderii victimei, făptuitorul săvârşeşte acte, care demonstrează cruzime şi ferocitate, agravanta nu este aplicabilă (de exemplu, secţionează cadavrul).

Circumstanţa agravantă a săvârşirii omorului prin cruzimi se răsfrânge, în condiţiile art. 28 alin. 2 Cod penal asupra participanţilor.

3.         Omorul săvârşit asupra a două sau mai multor persoane (art. 176 lit. b Cod penal).

Împrejurarea care atribuie omorului caracter deosebit de grav se referă, în acest caz, la numărul victimelor infracţiunii. În cazul omorului deosebit de grav prevăzut în art. 176 lit. b Cod penal, fapta are ca urmare moartea a cel puţin două persoane. Numărul victimelor infracţiunii ridică mult periculozitatea socială a omorului şi îl caracterizează pe făptuitor ca fiind deosebit de periculos, ceea ce impune aplicarea unui regim de sancţionare mai aspru decât cel prevăzut pentru omorul simplu şi calificat.

Agravanta este aplicabilă numai dacă se produce efectiv moartea a cel puţin două persoane, caz în care ne aflăm în prezenţa omorului deosebit de grav în formă consumată, sau dacă activitatea de ucidere îndreptată împotriva a două sau mai multor persoane rămâne fără rezultatul cerut de lege, în sensul că nu se produce moartea nici uneia dintre acele persoane, caz în care ne aflăm în prezenţa tentativei acestui omor deosebit de grav.

Dacă rezultatul cerut de lege se produce numai parţial, în sensul că încetează din viaţă o singură persoană, făptuitorul răspunde pentru tentativă la infracţiunea de omor simplu, calificat sau deosebit de grav (cu excepţia celui prevăzut în art. 176 lit. b) în concurs cu infracţiunea de omor simplu, calificat sau deosebit de grav, în formă consumată (cu excepţia celui prevăzut în art. 176 lit. b). Altfel spus, dacă rezultatul cerut de lege - moartea a cel puţin două, persoane - nu se produce, unitatea infracţională creată de legiuitor nu mai există, iar faptele, rămase distincte, urmează a fi tratate ca atare.

4.         Omorul săvârşit de către o persoană care a mai comis un omor (art. 176 lit. c Cod penal).

Circumstanţa agravantă se referă la un antecedent al făptuitorului săvârşirea anterioară a altui omor - care demonstrează persistenţa sa în ceea ce priveşte săvârşirea faptei şi îl caracterizează ca deosebit de periculos.

Prin “omor”, în cazul art. 176 lit. c. Cod penal, se înţelege numai fapta prevăzută în Codul penal cu această denumire. În consecinţă, antecedentul cerut de lege făptuitorului nu există dacă acesta a săvârşit anterior o altă infracţiune care a avut ca urmare moartea unei persoane (pruncucidere, ucidere din culpă, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, viol care a avut ca urmare moartea victimei etc.).

Omorul săvârşit anterior trebuie să fie un omor consumat. Este necesar ca omorul să nu fie săvârşit într-o împrejurare care înlătură caracterul penal al faptei (de exemplu, în legitimă apărare) deoarece, în caz contrar, nu se poate vorbi de un omor, în sensul dispoziţiilor art. 174 Cod penal. Nu interesează dacă pentru omorul anterior săvârşit, făptuitorul a beneficiat sau nu de vreo cauză de atenuare a pedepsei. Dacă a beneficiat de o astfel de cauză, instanţa de judecată va ţine seama de aceasta la stabilirea pedepsei, pentru omorul deosebit de grav. Nu interesează dacă făptuitorul a fost sau nu reabilitat pentru omorul săvârşit anterior, dacă acest omor a fost amnistiat ori dacă în ceea ce îl priveşte a intervenit sau nu prescripţia.

Incriminând acest omor deosebit de grav, legiuitorul a avut în vedere un antecedent al făptuitorului - săvârşirea anterioară a altui omor - şi acest antecedent există, caracterizându-l ca deosebit de periculos, indiferent dacă a intervenit sau nu reabilitarea, amnistia ori prescripţia, cu atât mai mult cu cât aceste împrejurări înlătură numai răspunderea penală sau consecinţele condamnării, nu şi fapta în realitatea ei.

Dacă omorurile săvârşite constituie o pluralitate de infracţiuni sub forma concursului sau a recidivei, se aplică, după caz, şi dispoziţiile referitoare la concursul de infracţiuni sau la recidivă.

Întrucât tentativa la forma agravată a unei infracţiuni presupune existenţa, în momentul întreruperii executării ori rămânerii acesteia fără rezultat, a împrejurării care constituie circumstanţa agravantă, în cazul omorului deosebit de grav prevăzut în art. 176 lit. c Cod penal, există tentativă atunci când o persoană, care a mai săvârşit un omor, începe executarea unui alt omor, executare care este, însă, întreruptă sau rămasă fără rezultat, datorită unor împrejurări independente de voinţa ei.

Circumstanţa este personală şi, în consecinţă, nu se transmite participanţilor. Aceştia vor răspunde pentru omor deosebit de grav numai dacă au şi ei antecedentul cerut de lege autorului.

5.         Omorul săvârşit pentru a săvârşi sau ascunde săvârşirea unei tâlhării sau piraterii (art. 176 lit. d).

Împrejurarea care atribuie acestui omor caracter deosebit de grav constă în scopul special urmărit de făptuitor, care trebuie să fie săvârşirea sau ascunderea săvârşirii unei tâlhării sau piraterii. Întrucât tâlhăria şi pirateria sunt infracţiuni care prezintă ele însele un grad ridicat de pericol social, scopul urmărit de făptuitor face ca omorul săvârşit să depăşească prin gravitatea sa atât omorul simplu cât şi omorul calificat. La aceasta se adaugă şi periculozitatea mult sporită a făptuitorului, care săvârşind fapta, manifestă lipsă de respect atât faţă de dreptul de proprietate, cât şi faţă de dreptul la viaţă al omului, care este bunul cel mai de preţ al acestuia.

Întrucât circumstanţa agravantă prevăzută în art. 176 lit. d Cod penal constă în exclusivitate în scopul special urmărit de făptuitor - comiterea sau ascunderea comiterii unei tâlhării sau piraterii - un omor se va încadra în dispoziţiile art. 176 lit. d ori de câte ori se va stabili că făptuitorul a suprimat cu intenţie viaţa unui om, pentru a crea condiţiile favorabile săvârşirii sau ascunderii uneia dintre aceste infracţiuni.

Este necesar ca omorul să fi creat în mod obiectiv condiţiile favorabile săvârşirii sau ascunderii săvârşirii unei tâlhării sau piraterii şi ca făptuitorul să fi avut reprezentarea realizării, prin săvârşirea omorului a scopului urmărit.

Pentru aplicarea agravantei, este suficient ca scopul special urmărit de făptuitor să existe în momentul săvârşirii omorului. Dacă acest scop se realizează efectiv, adică făptuitorul săvârşeşte tâlhăria sau pirateria, răspunderea sa penală se stabileşte atât pentru omor deosebit de grav, potrivit art. 176 lit. d, cât şi pentru tâlhărie sau piraterie.

În ceea ce priveşte tâlhăria sau pirateria cu care intră în concurs omorul deosebit de grav, aceasta se încadrează în dispoziţiile art. 211 alin. 1 Cod penal, nu în dispoziţiile art. 211 alin. 3 (tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei) deoarece, din moment ce făptuitorul a acţionat cu intenţie în ceea, ce priveşte producerea morţii victimei, nu se poate reţine că el este, în acelaşi timp în culpă faţă de acest rezultat, aşa cum cere textul art. 211 alin. 3 Cod penal.

Dacă făptuitorul, urmărind comiterea sau ascunderea unei tâlhării sau piraterii, săvârşeşte o tentativă de omor, există tentativă la omorul deosebit de grav prevăzut în art. 176 lit. d. Această tentativă intră în concurs cu tentativa sau infracţiunea consumată de tâlhărie sau piraterie, după cum executarea tâlhăriei sau a pirateriei a fost întreruptă sau dusă până la capăt.

Circumstanţa agravantă prevăzută în art. 176 lit. d, referindu-se la scopul săvârşirii omorului, deci la latura subiectivă a infracţiunii, este o circumstanţă, personală. Aşadar, ea nu se răsfrânge asupra participanţilor, afară de cazul în care aceştia au acţionat şi ei în acelaşi scop.

Omorul deosebit de grav prevăzut în art. 176 lit. d Cod penal se deosebeşte de tâlhăria prevăzută în art. 211 alin. 3 Cod penal, prin aceea că, în cazul tâlhăriei, făptuitorul nu actionează cu intenţia de a ucide, ci cu intenţia de a săvârşi furtul cu, violenţă, moartea victimei fiind un rezultat faţă de care el se află numai în culpă (praeterintenţie).

6. Omorul săvârşit asupra unei femei gravide (art. 176 lit. e Cod penal).

Circumstanţa care atribuie omorului caracter deosebit de grav se referă, în acest caz, la victima infracţiunii, care trebuie să fie o femeie gravidă.

Săvârşit asupra unei femei gravide, omorul este deosebit de grav, deoarece, prin săvârşirea faptei, pe lângă moartea femeii, se produce şi distrugerea produsului de concepţie, care este o viaţă în curs de devenire.

Este necesar ca starea de graviditate să fie reală. Dacă făptuitorul a crezut că femeia este gravidă, dar în realitate sarcina era inexistentă, agravanta nu este aplicabilă. De asemenea, agravanta nu este aplicabilă, dacă făptuitorul nu a ştiut, în momentul săvârşirii faptei că victima este o femeie gravidă. Cunoaşterea de către făptuitor a stării de graviditate a victimei se stabileşte, în fiecare caz, în raport cu împrejurările concrete ale cauzei.

7.         Omorul săvârşit asupra unui magistrat, poliţist sau jandarm ori asupra unui militar, în timpul sau în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestora (art. 176 lit. f Cod penal).

Circumstanţa care atribuie omorului caracter deosebit de grav se referă, şi de data aceasta, la subiectul pasiv al infracţiunii, care trebuie să fie un magistrat, poliţist, jandarm sau militar. Omorul se săvârşeşte în timp ce victima îşi îndeplineşte în mod legal, îndatoririle de serviciu sau publice ori în legătură cu îndeplinirea acestora.

8. Sancţionarea.

Omorul deosebit de grav se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. Tentativa se pedepseşte şi se poate realiza în modalităţi diferite în raport cu cele şase elemente circumstanţiale.

• Uciderea din culpă (art. 178)

1. Noţiune.

Dreptul la viaţă, pe care legea îl asigură fiecărui om, necesită ocrotire penală şi împotriva faptelor săvârşite din culpă. Aceste fapte, deşi sunt mai puţin grave decât cele săvârşite cu intenţie, produc, ca şi acestea, moartea unui om. De aceea, legiuitorul a incriminat, în afara omorului, şi uciderea din culpă. Potrivit art. 178 alin. 1 Cod penal, infracţiunea constă în “uciderea din culpă a unei persoane”.

2. Obiectul juridic special şi obiectul material.

Obiectul juridic special şi obiectul material al uciderii din culpă sunt identice cu obiectul juridic special şi obiectul material al omorului, primul constând în relaţiile sociale referitoare la dreptul persoanei la viaţă, iar ultimul, în corpul victimei infracţiunii.

3. Subiecţii infracţiunii.

Uciderea din culpă poate fi săvârşită de orice persoană, legea necerând subiectului activ al acestei infracţiuni vreo calitate specială. Dacă făptuitorul are o anumită calitate - de exemplu - este conducător de vehicul cu tracţiune mecanică, infracţiunea există în formă agravată.

De asemenea, subiect pasiv poate fi orice persoană.

Fapta poate fi săvârşită în participaţie improprie, cei care au înlesnit sau au ajutat pe autor răspunzând pentru instigare sau complicitate la infracţiunea de omor. Este posibilă şi participaţia proprie, dacă uciderea a fost cauzată prin culpa comună a mai multor persoane.

4. Latura obiectivă.

Uciderea din culpă se realizează, ca şi omorul, printr-o activitate de ucidere. Aceasta poate consta în acţiune sau inacţiune, după cum făptuitorul face ceea ce legea interzice să se facă sau, dimpotrivă, nu face ceea ce avea obligaţia să facă.

De asemenea, uciderea din culpă implică producerea unui rezultat, constând în moartea unei persoane, precum şi existenţa unei legături cauzale între activitatea de ucidere şi rezultatul produs.

Dacă rezultatul s-a produs ca urmare a acţiunii sau inacţiunii mai multor persoane, toate aceste persoane vor răspunde în calitate de autori ai infracţiunii.

Răspunderea penală a făptuitorului nu este înlăturată, existând un raport de cauzalitate între acţiunea sau inacţiunea acestuia şi moartea victimei, chiar dacă la producerea rezultatului a contribuit şi victima.

Răspunderea penală a făptuitorului este însă înlăturată în cazul în care culpa victimei a avut un caracter exclusiv în producerea morţii acesteia. În acest sens, s-a decis - de exemplu - că moartea victimei se datorează exclusiv, culpei acesteia dacă ea s-a urcat, fără ştirea şoferului în remorca vehiculului condus de acesta, de unde a căzut din propria sa imprudenţă, lovindu-se mortal. Între activitatea inculpatului, care conducea vehiculul fără permis de conducere şi moartea victimei nu există nici un raport de cauzalitate.

5. Forme agravate.

În afara uciderii din culpă în formă simplă, legiuitorul a prevăzut, în aliniatele următoare ale art. 178 Cod penal, mai multe forme agravate ale infracţiunii.

1. a) Astfel, potrivit art. 178 alin. 2, infracţiunea este mai gravă dacă uciderea din culpă s-a produs ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meseriei ori pentru efectuarea unei anumite activităţi.

Circumstanţa agravată presupune întrunirea următoarelor condiţii:

• făptuitorul să fie profesionist, meseriaş sau o persoană care efectuează o anumită activitate;
• fapta să fie săvârşită în exerciţiul profesiei, meseriei ori în îndeplinirea respectivei activităţi;
• să existe anumite dispoziţii legale sau măsuri de prevedere pentru exerciţiul profesiei sau meseriei ori pentru efectuarea acelei activităţi;
• fapta să fie urmarea nerespectării acestor dispoziţii legale sau măsuri de prevedere.

Prin instituirea agravantei, legiuitorul a urmărit să determine la prudenţă pe cei ce exercită profesii sau meserii ori desfăşoară anumite activităţi pentru care există dispoziţii legale sau măsuri de prevedere, tocmai pentru că orice neatenţie în exercitarea lor poate avea consecinţe grave, constând chiar în pierderea vieţii unei persoane.

În practică, uciderea din culpă în această formă agravată poate fi mai des întâlnită în domeniul circulaţiei pe drumurile publice, în domeniul asistenţei medicale, al construcţiilor etc.

Este posibil ca nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la exercitarea profesiei sau meseriei să constituie ea însăşi o infracţiune (exemplu - o infracţiune la protecţia muncii). În acest caz, uciderea culpă în formă agravată intră în concurs cu respectiva infracţiune.

1. b) Potrivit 178 alin. 3, uciderea din culpă este mai gravă, dacă fapta se săvârşeşte de un conducător de vehicul cu tracţiune mecanică având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală sau care se află în stare de ebrietate.

Aşadar, pentru existenţa agravantei se cere, pe de o parte, ca făptuitorul, să fie un conducător de vehicul cu tracţiune mecanică, iar pe de altă parte, ca acesta să aibă, în momentul săvârşirii faptei, o îmbibaţie alcoolică peste limita legală sau să fie în stare de ebrietate.

1. c) Potrivit 178 alin. 4, uciderea din culpă este mai gravă dacă fapta a fost săvârşită de orice altă persoană în exerciţiul profesiei sau meseriei, persoană care se află în stare de ebrietate. Agravanta se referă numai la cei care exercită o profesie sau meserie. Totodată, legiuitorul are în vedere numai starea de ebrietate a făptuitorului, nu şi îmbibaţia alcoolică peste limita legală.
2. d) Potrivit art. 178 alin. ultim, uciderea din culpă este mai gravă, dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai multe persoane. Agravanta se referă la rezultatul produs: acesta constă nu în moartea unei singure persoane, ci a două sau mai multor persoane. Este vorba de o unitate infracţională legală, compusă din fapte care, altfel, ar fi rămas infracţiuni distincte şi ar fi intrat în concurs.
3. Consumarea.

Fiind o infracţiune neintenţionată, uciderea din culpă nu este susceptibilă de tentativă.

Infracţiunea se consumă în momentul producerii morţii victimei, ca rezultat al activităţii din culpă a făptuitorului.

7. Sancţiunea.

Pentru uciderea din culpă, în varianta simplă, pedeapsa este închisoarea de la unu la cinci ani.

Formele agravate ale uciderii din culpă sunt pedepsite diferenţiat. Astfel, forma prevăzută în art. 178 alin. 2, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar următoarele două forme cu închisoare de la 5 la 15 ani. În cazul ultimei forme agravate, la maximul pedepselor prevăzute în aliniatele precedente, se poate adăuga un spor de până la 3 ani.