Pin It

Omorul simplu (art. 174 Cod penal)

  1. Noţiune.

Potrivit art. 174 Cod penal, această infracţiune constă în “uciderea cu intenţie a unei persoane”.

  1. Obiectul juridic şi obiectul material.

Infracţiunea de omor are ca obiect juridic viaţa unei persoane şi relaţiile sociale referitoare la dreptul la viaţă al persoanei respective, iar ca obiect material, corpul victimei infracţiunii.

  1. Subiecţii.

Infracţiunea poate fi săvârşită de orice persoană asupra oricărei persoane.

Participaţia penală este posibilă sub toate formele.

  1. Latura obiectivă.

Omorul se realizează din punct de vedere al laturii obiective printr-o acţiune sau inacţiune de ucidere a unei persoane.

Acţiunea de ucidere poate fi înfăptuită prin energia proprie a făptuitorului sau prin intermediul altei energii puse în mişcare de acesta. Fapta constituie omor şi atunci când acţiunea făptuitorului vizează psihicul victimei (de exemplu, ştiind că victima suferă de cord şi că o emoţie puternică îi va produce moartea, în dorinţa de a o ucide, făptuitorul îi provoacă o asemenea emoţie).

Omorul poate fi săvârşit prin inacţiune, numai în acele cazuri în care făptuitorul, avea obligaţia de a acţiona pentru împiedicarea morţii persoanei.

Elementul material al infracţiunii de omor este realizat şi atunci când făptuitorul pune victima într-o situaţie periculoasă şi nu face nimic pentru a împiedica producerea morţii acesteia.

Indiferent dacă se realizează prin acţiune sau prin inacţiune, activitatea făptuitorului trebuie să aibă ca urmare imediată moartea unei persoane. Dacă acest rezultat nu se produce, fapta constituie o tentativă la infracţiunea de omor.

Între activitatea de ucidere şi moartea victimei trebuie să existe un raport de cauzalitate. Acest raport există atunci când se stabileşte că, fără activitatea făptuitorului moartea victimei nu s-ar fi produs. Nu este necesar ca activitatea făptuitorului să constituie cauza exclusivă a morţii victimei; legătura cauzală există şi atunci când la activitatea făptuitorului s-au adăugat şi alţi factori preexistenţi (o maladie de care suferea victima), concomitenţi (lovituri aplicate victimei şi de către o altă persoană), sau posteriori (internarea cu întârziere a victimei în spital).

Raportul de cauzalitate este însă întrerupt, dacă ulterior săvârşirii faptei, intervine o cauză care prin ea însăşi şi independent de activitatea făptuitorului, produce moartea victimei (de exemplu, victima a fost internată în spital pentru vătămare corporală, dar, dintr-o eroare, administrându-i-se un medicament greşit, aceasta moare).

  1. Latura subiectivă.

Omorul se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă. În cele mai multe cazuri, omorul se săvârşeşte cu intenţie directă.

Latura subiectivă a omorului nu include cerinţa săvârşirii faptei dintr-un anumit mobil. Aceasta înseamnă că infracţiunea există, chiar dacă nu s-a stabilit mobilul săvârşirii faptei. Cu toate acestea, instanţa de judecată va fi preocupată ca să-l stabilească în fiecare caz, deoarece acesta influenţează gravitatea faptei şi, prin urmare, poate contribui la realizarea unei juste individualizări judiciare a pedepsei. Dacă pentru existenţa omorului simplu este indiferent mobilul săvârşirii faptei, în schimb, săvârşirea omorului din interes material este o împrejurare care atribuie infracţiunii caracter calificat (art. 175 lit. b. Cod penal).

În forma sa simplă, omorul nu este condiţionat nici de săvârşirea faptei într-un anumit scop. Chiar dacă scopul urmărit de făptuitor este generos - de exemplu - curmarea suferinţelor fizice ale victimei, care suferă de o boală incurabilă - fapta constituie infracţiune.

Eroarea asupra persoanei victimei nu are nici o influenţă asupra vinovăţiei făptuitorului şi nu înlătură răspunderea sa penală.

În practica judiciară se consideră că fapta constituie infracţiunea de omor deoarece, chiar dacă făptuitorul a avut în vedere o altă persoană, el a prevăzut şi a dorit să ucidă un om, ceea ce este suficient pentru existenţa infracţiunii.

Atât în literatura de specialitate, cât şi în practica judiciară, s-a arătat că poziţia psihică a făptuitorului trebuie stabilită în fiecare caz, în raport cu împrejurările concrete şi, îndeosebi, în raport cu instrumentul folosit de făptuitor (instrument apt sau nu de a produce moartea), regiunea corpului lovită (o zonă vitală sau nu), numărul şi intensitatea loviturilor (o singură lovitură sau mai multe lovituri, aplicate cu mare intensitate), raporturile dintre infractor şi victimă anterioare săvârşirii faptei (raporturi de duşmănie sau raporturi de prietenie), atitudinea infractorului după săvârşirea faptei (a încercat să dea un prim ajutor victimei sau a lăsat-o în starea în care a adus-o). De asemenea, s-a subliniat că este necesară luarea în considerare a tuturor acestor împrejurări şi nu numai a unora, deoarece, chiar dacă unele împrejurări par concludente, privite în mod izolat, pot duce totuşi la o încadrare juridică greşită a faptei. De exemplu - împrejurarea că făptuitorul a folosit un cuţit, deci un instrument apt de a produce moartea victimei nu este suficientă pentru determinarea intenţiei de a ucide, deoarece cu, un astfel de instrument se poate realiza şi intenţia de a produce numai vătămări corporale. Dacă acestei împrejurări i se adaugă şi altele (de exemplu, lovirea victimei în zona inimii în mod repetat şi cu mare intensitate) se va reţine, fără nici o îndoială, că făptuitorul a acţionat cu intenţia de a ucide.

În caz de îndoială în ceea ce priveşte intenţia făptuitorului, adică atunci când nu se poate stabili cu precizie dacă acesta a acţionat, cu intenţia de a ucide sau de a produce numai o vătămare corporală, fapta se încadrează în dispoziţiile art. 183 Cod penal, deoarece îndoiala profită făptuitorului.

  1. Tentativa şi consumarea.

În cazul omorului, tentativa este posibilă în toate formele. Astfel, dacă rezultatul periculos (moartea victimei) nu se produce, datorită împrejurării că activitatea de ucidere a fost întreruptă sau, fiind dusă până la capăt, nu şi-a produs efectul, ori dacă mijloacele folosite au fost insuficiente, obiectul material absent sau executarea concepută în mod greşit, corespunzător situaţiilor arătate, va exista o tentativă întreruptă, terminată sau relativ improprie la infracţiunea de omor, tentativă care, potrivit art. 14 alin. 2 Cod penal, este pedepsită de lege.

Tentativa la infracţiunea de omor există şi atunci când făptuitorul din eroare sau datorită unei împrejurări accidentale, şi-a îndreptat acţiunea împotriva unei alte persoane, bineînţeles, dacă moartea acestuia a nu s-a produs.

  1. Sancţiunea.

Omorul se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.