NOŢIUNI GENERALE
Termenul de populaţie reprezintă un ansablu de indivizi care aparţin unei anumite specii, ocupă un teritoriu determinat şI au o entitate comună.
Din punct de vedere juridic, populaţia a devenit astăzi un subiect de drept de o deosebită importanţă.
În prezent, populaţia umană pune cele mai mari probleme datorită creşterii spectaculoase, accelerate, într-un ritm nemaintîlnit.
Explozia demografică este un fenomen de creştere manifestat între anii 1850 - 1900 în ţările dezvoltate, unde astăzi a incetat, dar continuă în restul lumii. Datorită dificultăţilor economice pe care le creează, acest fenomen este privit cu îngrijorare de viitorologi, căutându-se pentru scăderea lui diferite soluţii.
La Conferinţa internaţională privind populaţia ţinută în Mexic în august 1984, se aprecia că datorită creşterii populaţiei, mai ales în ţările în curs de dezvoltare şI cle slab dezvoltate, s-a produs epuizarea resurselor naturale mai repede, reducând productivitatea şI subminând dezvoltarea.
Într-un număr de ţări, în special în Asia şI Africa, creşterea rapidă a populaţiei, mai ales în ultimul sfert de secol, a fost însoţită de un declin susţinut al nivelului de trai, de un regre în ceea ce priveşte calitatea vieţii, reflectat în disponibilitatea pe locuitor a hranei, apei potabile şI a condiţiilor sanitare.
Una din consecinţele creşterii rapide a populaţiei este şI reducerea productivităţii şI capacităţii de producţie a veniturilor oamenilor şI creşterea numărului de săraci absoluţi.
Pe măsură ce populaţia creşte, sarcina asigurării necesităţilor şI bunăstării prin amenajarea mediului devine din ce în ce mai importantă.
Pe de altă parte, exodul rural, tehnologizarea şI urbanizarea au provocat serioase modificări în structura populaţiei. În multe regiuni, statele şi-au restrâns funcţiile economice, au trecut la specializarea producţiei agricole, şI, în consecinţă, la exploatarea unilaterală a resurselor naturale, urmată de fenomene negative ca: despăduririle, secătuirea solului, inundaţiile, eroziunea etc.
În acelaşi timp, aplicarea unor tehnologii noi în industrie a făcut necesar un consum tot mai mare de combustibil şI de minereuri, lemn şI alte materii prime.
Industria răspândeşte în atmosferă şI deversează în ape mari cantităţi de reziduuri care deteriorează structura traposferei şI a unor ape continentale. Acestora li se adaugă reziduurile şI deşeurile menajere depozitate pe sol, care spălate de ploi, ajung în apele curgătoare. Calitatea apei este deteriorată şI de detergenţi sintetici, insecticide sau alte substanţe nocive, care prin infiltraţie ajung în pânza de apă subterană, modificând primejdios compoziţia apei potabile.
Poluarea mărilor şI oceanelor pune în pericol nu numai echilibrele biologice proprii, ci şI însăşi viaţa organismelor terestre, inclusiv a omului, deoarece o mare parte din oxigen provine de la producătorii din oceane.
la fel de ameninţătoare pentru viaţă a devenit şI poluarea aerului.
Datorită acţiunii omului s-au produs modificări însemnate în lumea vegetală şI animală, unde zeci de mii de specii dispărut sau sunt pe cale de dispariţie.
Prin toate aceste activităţi omul a devenit, direct sau indirect, un important factor de poluare a mediului.
ASIGURAREA STĂRII DE SĂNĂTATE A POPULAŢIEI
În fiecare ţară, calitatea vieţii influenţează pozitiv creşterea produsului social total şI a venitului naţional, deoarece actţionează pozitiv asupra sănătăţii fizice şI psihice a membrilor societăţii, contribuind la creşterea capacităţii de muncă a lucrătorului şI în acelaşi timp, favorizează creşterea productivităţii muncii sociale şI menţinerea ei la un nivel ridicat, eliminând sau reducând perioadele de boală, care într-un mediu poluant devin tot mai prelungite. La aceasta se mai adaugă, că o bună calitate a mediului influenţează în bine sănătatea omului, prelungindu-i durata activă a vieţii, se reduc cheltuielile pe care asistenţa medicală le face pentru tratarea bolilor generate sau favorizate de degradarea mediului înconjurător.
Ca urmare, prevenirea şI combaterea poluării mediului sunt condiţii esenţiale pentru menţinerea stării de sănătate a populaţiei.
În ţara noastră, unităţile sanitare au obligaţia să asigure îmbunătăţirea permanentă a condiţiilor de igienă în mediul de viaţă al populaţiei şI la locul de muncă, respectarea normelor de protecţie a mediului înconjurător, astfel ca oamenii să fie feriţi de îmbolnăvire sau accidente, să-şi menţină cât mai bine starea sănătate, să identifice şI să evolueze factorii care influenţează negativ sănătatea populaţiei şI să ia din timp măsurile necesare pentru înlăturarea acestora (art. 6 din Legea nr. 3/1978).
Întreaga răspundere pentru aplicarea şI respectarea strictă a normelor de igienă şI sănătate publică, a celorlalte norme referitoare la protecţia mediului de viaţă şI de muncă, revine Ministerului Sănătăţii.
Cadrele sanitare au obligaţia să asigure condiţii igienice de viaţă şI de muncă. Prin normele de igienă se stabilesc condiţiile necesare a calităţii apei, aerului şI solului, de igienă la locul de muncă şI în unităţile de folosinţă publică, de protecţie sanitară a alimentelor şI instalaţiilor de alimentare cu apă potabilă, de prevenire a contaminării radioactive, de salubritate a localităţilor, unităţilor economice, mijloacelor de transport în comun, de îndepărtare şI neutralizare a apelor uzate şI a reziduurilor solide. Aceste norme sunt obligatorii la proiectarea şI executarea obiectivelor economico-sociale precum şI în toate domeniile de activitate. Un rol deosebit în asigurarea sănătăţii populaţiei sunt factorii curativi naturali de pe teritoriul ţării, apele minerale, apele termale, lacurile, nămolurile, gazele terapeutice şI factorii climatici. Ministerul Sănătăţii organizează şI răspunde de cercetarea medicală, elaborează norme privind perimetrele de protecţie sanitară a staţiunilor balneo-climaterice, precum şI norme unitare de utilizare a substanţelor minerale terapeutice, stabileşte indicaţiile şI contraindicaţiile în consum alimentar al apelor minerale îmbuteliate, autorizează folosirea substanţelor minerale terapeutice şI a derivatelor în tratamentul balnear, industrializarea şI comercializarea acestora.
Legea prevede că unităţile economice şI social-culturale funcţionează pe baza autorizaţiei sanitare, eliberată de organele sanitare judeţene sau a Municipiului Bucureşti.
Unităţile economice din activitatea cărora pot rezulta poluanţi de orice natiură, cu riscul de a prevedea intoxicaţii acute sau îmbolnăviri profesionale în rândul personalului muncitor, ori de a pune în pericol sănătatea populaţiei, sunt obligate să asigure periodic controlul concentraţiei poluanţilor la locul de muncă şI în mediul înconjurător în incinta unităţii.
În cazul în care se constată că sunt depăşite limitele maxime admisibile pentru fiecare poluant, conducerea unităţii este obigată să ia toate măsurile pentru remedierea deficienţelor în termenul cel mai scurt posibil dat nu mai mult de 30 de zile. Dacă după expirarea acestui termen se menţine depăşirea limitelor maxime, unitatea va sesiza organele prevăzute de lege, care vor hotărâ măsurile şI teremenele de remediu, sau, dupaă caz, încetarea activităţiii, informând despre aceasta Guvernul (art.86).
Unităţile economice care utilizează surse de radiaţii nucleare sau prelucrează materiale ori minereuri radioactive au obligaţia să aplice măsurile corespunzătoare şI să aibă dispozitive şI echipamente necesare pentru protecţia faţă de radiaţii şI eventuala contaminare radioactivă a personalului muncitor, a populaţiei şI a mediului, precum şI mijloacele necesare, controlului permanent al iradierii şI contaminării radioactive.
Punerea în circulaţie a substanţelor chimice pentru a fi folosite ca dezinfectante sau a pesticidelor de către agenţii economici se face numai cu avizul Ministerului Agriculturii şI Alimentaţiei.
CONSACRAREA JURIDICĂ A DREPTULUI FUNDAMENTAL AL OMULUI LA UN MEDIU SĂNĂTOS
Instrumentele cu caracter universal care proclamă drepturile omului sunt: cartea O.N.U. (semnată la San Francisco la 26 iunie 1945) şI Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (proclamată de Adunarea Generală de la 10 decembrie 1948). Adunarea Generală a mai adoptat până în prezent 60 de declaraţii sau convenţii referitoare la drepturile omului, genocid, refugii, scalvie, căsătorie, handicapaţi fizici şI mentali, apartheid, dreptul la dezvoltare, progres social etc.
Cartea stipulează în art. 1 pct. 3 “reflectarea drepturilor omului şI libertăţi fundamentale pentru pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie.
Caracterul general al dreptului vizează patru categorii de drepturi fundamentale ale omului: drepturi economice şI sociale (dreptul de muncă, la securitate socială, la sănătate şI altele); drepturi culturale (dreptul la educaţie, la viaţă culturală şI altele); drepturi civile (dreptul la egală ocrotire în faţa legii, dreptul la cetăţenie, la libertate şI inviolabilitate etc); drepturi politice (dreptul la libertatea gândirii şI conştiinţei, dreptul de a alege şI a fi ales şI altele).
Înţeles ca un ecosistem complex în strânsă interacţiune cu natura, omul reprezintă valoarea supremă ce trebuie ocrotită. Sub acest aspect, este necesară recunoaşterea unanimă şI garantarea dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos şI echilibrat.