România este plasată într-un continent sărac în ape dulci.
În conformitate cu legea 137/1995, “Protecţia apelor de suprafaţă şI subterane şI a ecosistemelor acvatice are ca scop menţinerea, ameliorarea calităţii productivităţii naturale a acestora, în scopul evitării unor efecte negative asupra mediului, sănătăţii umane şI a bunurilor materiale.”
În vederea protejării din punct de vedere cantitativ a apelor ţării, conform H.G. nr. 1001/1990 organele centrale şI locale ale puterii executive, agenţii economici şI alte persoane juridice au obligaţia de a lua măsuri pentru reducerea cerinţelor şI respectiv a consumului de apă prin creşterea gradului de recirculare, precum şI a pierderilor de apă, prin întreţinerea corespunzătoare a instalaţiilor, instituind în acest scop controlul permanent al folosirii apei în procesele de producţie.
Cei ce gospodăresc şI folosesc apa au datoria de a lua măduri de dotare cu mijloace de măsurare a debitelor de apă captate, folosite şI evacuate.
În acest scop se interzice evacuarea, aruncarea sau injectarea în apele de suprafaţă, subterane sau marine, de ape reziduale, deşeuri sau produse de orice fel, care pot schimba caracteristicile apei, evacuarea apelor tratate sau epurate în apele stătătoare, depozitarea pe maluri sau albiile cursurilor de apă sau a lacurilor de gunoaie ori deşeuri industriale, de orice fel, folosirea îngrăşămintelor chimice sau pesticidelor la distanţe mai mici de 300 de metri faţă de cursurile de apă şI lacuri (art. 12, Legea nr. 5/20 iunie 1989 privind gospodărirea naţională, protecţia şI asigurarea calităţii apelor).
Normele de calitate a apelor se aprobă de Ministerul Apelor, Pădurilor şI Protecţiei Mediului. Cele privind calitatea apei potabile de Ministerul Sănătăţii.
Aplicarea măsurilor privind protecţia apelor, ca urmare a activităţii de navigaţie revine autorităţilor pentru protecţia mediului împreună cu autorităţile de navigaţie, cu respectarea prevederilor convenţiilor internaţionale în domeniul la care România este parte.
Persoanele fizice şI juridice sunt obligate, potrivit Legii nr. 137/1995 să ceară acordul şi/sau autorizaţia de mediu pentru activităţile prevăzute în anexa II la lege.
Constituind o resursă de mare valoare economică, conservarea, refolosirea şI economisirea apei sunt asigurate prin aplicarea atât de stimuli economici pentru cei ce protejează cantitativ şI calitativ, cât şI prin aplicarea de penalităţi celor ce risipesc sau poluează resursele de apă.
PROTECŢIA APEI PE PLAN INTERNAŢIONAL
Protecţia calităţii apelo pe plan internaţinal include o vastă activitate de cooperare şI colaborare care, în funcţie de anumite condiţii concrete îmbracă fie forma unor tratate bi şI multilaterale, fie forma organismelor speciale cum ar fi instituţiile specializate ale O.N.U.: F.A.O., UNESCO, O.M.M., OMS şI altele. Cu toate eforturile făcute nu se poate spune că există în dreptul internaţional reguli unanime admise şI obligaţii pe plan mondial, cu privire la poluarea apelor.
POLUAREA ŞI PROTECŢIA CURSURILOR DE APĂ INTERNAŢIONALE
Articolul X, pct.1, lit.a din Regulile de la Helsinki angajează responsabilitatea statului, respectiv obligaţia de a acţiona împotriva oricărei poluări ce cauzează vreun prejudiciu substanţial pe teritoriul statului , indiferent dacă prejudiciul rezultă din activitate publică ori a părţilor private, situate în interiorul graniţelor proprii.
Cât priveşte reducerea poluării existente, dacă un stat nu reuşeşte să ia măsurile ce se impun, “lui I se cere promt să treacă la negocieri cu statul lezat în vederea ajungerii la o situaţie echitabilă.”
Dintre convenţiile internaţionale existente în acest domeniu menţionăm:
* Proiectul de convenţie europeană asupra protecţiei cursurilor de apă internaţionale împotriva poluării (Strasbourg 1973)
În baza convenţiei, părţilor le revine o serie de obligaţii speciale.
Astfel, este prohibită sau limitată deversarea unor substanţe dăunătoare din listele A şI B.
Lista A sau “lista neagră“ cuprinde “ substanţe neabismuit dar vătămătoare” a căror deversare este în principal oprită. Excepţional pentru acestea este nevoie de o autorizaţie eliberată de autorităţile naţionale competente. Lista B este “lista cenuşie” şI cuprinde substanţele vătămătoare a căror deversare este limitată constituind obiectul unor reglementări naţionale.
* Tratatul asupra apelor de frontieră, Washington 1909, dintre SUA şI Canada
* Declaraţia privind cooperarea statelor dunărene în domeniul gospodăririi şI îndeosebi al protejării apelor Dunării împotriva poluării (10 12 decembrie 1985)
În acest sens, guvernele statelor dunărene se vor strădui să procedeze la controlul sistematic al calită2ii apelor Dunării.
* Convenţia relativă la protecţia Rhinului contra poluării chimice
* Convenţia privind protecţia apelor râului Tisa şI a afluenţiloracestuia împotriva poluării (1986)
În cazul unei poluări accidentale sau naturale părţile contractante vor lua măsuri pentru limitarea urmărilor poluării.
* Convenţia privind protecţia cursurilor de apă transfrontaliere şI a lacurilor internaţionale , Helsinki, 14 martie 1992.
Părţile vor lua măsuri legale, administrative, economice, financiare şI tehnice pentru a asigura prevenirea emisiilor de poluanţi, protejarea apelor transfrontaliere şI apărarea ecosistemelor.
* Convenţia privind cooperarea pentru protecţia şI utilizarea durabilă a fluviului Dunărea, Sofia, 29 iunie 1994.
Părţile vor coopera în problemele fundamentale ale gospodăririi apelor cu prioritate a apelor Dunării şI bazinului său hidrografic.