Împreuna cu pădurile şI alte forme de vegetaţie sunt supuse protecţiei în condiţiile legii şI fauna terestră şI acvatică, bogăţie a ţării cu rol important în menţinerea echilibrului ecologic şI satisfacerea necesităţilor economice şI ale populaţiei.
Pentru protecţia faunei autohtone, legea interzice naturalizarea ori ţinerea în captivitate a faunei sălbatice fără autorizaţie eliberată de organele de stat competente, comercializarea faunei sălbatice, introducerea oricărei specii de faună străină în natura sălbatică a ţării fără avizul organelor competente, combaterii dăunătorilor, bolilor şI a răpitoarelor prin metode ce ar putea provoca daune faunei (potrivit H.G. nr. 127/1994).
Persoanele fizice sau juridice care comercializează animale din fauna sălbatică, în stare vie sau prelucrate trebuie să obţină în prealabil autorizaţie din partea autorităţilor care administrează şI gospodăresc fondurile de vânătoare, contra unei taxe.
În ceea ce priveşte gospodărirea vânatului Legea nr. 26/1976 privind economia vânatului şI vânătoarea, prevede că aceasta trebuie să se realizeze prin metode care să asigure menţinerea echilibrului ecologic.
Lista speciilor admise la vânat şI pescuit, a zonelor, perioadelor, mijloacelor şI cantităţilor permise, atât din fondul silvic, cât şI de pe întregul teritoriu al ţării, cu excepţia celor din crescătorii.
Articolul 15 din Legea nr. 26/1976, prevede că vânătoarea recreativ sportivă se practică numai pe bază de permis de vânătoare, iar la unele specii (cerbul comun, ursul, dropia, capra neagră, marmota, mistreţul, râsul, cocoşul de munte, căprioara) şI cu autorizaţii de vânătoare prevăzute de lege şI se vânează anual.
Înlăturarea din obiectiv a vânatului degenerat, accidentat sau debil şI a celui cu trasee rău conformate se efectuează prin vânătoarea de selecţie de către personalul unităţilor ce deservesc fondul de vânătoare sau de vânători calificaţi în acest sens.
În ceea ce priveşte protecţia faunei piscicole, Legea nr. 12/1974 privind pescuitul şI piscicultura, prevede în art. 13 că prin pescuit se înţelege prinderea peştelui şI a celorlalte vieţuitoare acvatice pe bază de autorizaţie în locuri, perioade, cu unelte şI în dimensiuni prevăzute de lege, în scop industrial, ştiinţific sau sportiv (membri ai Asociaţiei Generale a Vânătorilor şI Pescarilor Sportivi).
Potrivit H.G. nr. 457/1994, Ministrul Apelor, Pădurilor şI Protecţiei Mediului stabileşte şI controlează modul de gospodărire a fondurilor de vânătoare şI salmonicole, precum şI respectarea legislaţiei privind gospodărirea acestor fonduri, organizarea acţiunilor de vânătoare şI pescuit, inclusiv cu străinii.
În scopul conservării diversităţii biologice, a heterogenităţii structurilor ecologice caracteristice diferitelor medii acvatice şI zone umede, al menţinerii şI ameliorării potenţialului biologic de regenerare a resurselor acvatice valorificabile economic se impune declararea ca zone protejate de interes ecologic naţional a unor sectoare de cursuri de apă, sau sectoare din apele teritoriale maritime în care sunt prezente biocenoze reprezentative sau populaţii rare sau periclitate, autohtone sau migratoare. În perimetrul acestor zone desfăşurarea oricărei activităţi trebuie să fie supusă restricţiei prevăzute de lege pentru zonele protejate de interes naţional.
PROTECŢIA FAUNEI
PE
PLAN INTERNAŢIONAL
În dreptul internaţional protecţia faunei a dobândit o importanţă deosebită pe măsură ce viaţa sălbatică a fost din ce în ce mai ameninţată de agresiunea factorilor antropici şI de încălcarea regulilor internaţionale privind normele de vânat şI pescuit în ceea ce priveşte flora.
Consecinţele negative au devenit alarmante la începutul secolului XIX.
Se estimează că timp de două secole au dispărut 120 de specii de păsări şI 95 specii de mamifere.
Pentru aceste considerente, în protecţia florei şI faunei sălbatice esenţiale sunt norme juridice internaţionale cu caracter preventiv.
Prima convenţie internaţională privind protecţia unor specii de păsări ce nu sunt supuse exploatării în scopuri economice este:
* Convenţia de la Paris din 1902 privind păsările utile agriculturii
* Convenţia internaţională pentru protecţia păsărilor de la Paris 1950 conform căreia toate păsările protejate eliminând excepţiile prevăzute de Convenţia din 1902
* Convenţia asupra zonelor umede de importanţă internaţională, în special de habitat al păsărilor acvatice. România a aderat la această convenţie prin Legea nr. 5 din 25 ianuarie 1991.
Fiecare parte contractantă favorizează conservarea zonelor umede şI păsărilor acvatice creând rezervaţii naturale în zonele umede, asigurând supravegherea lor.
* Convenţia asupra comerţului internaţional cu specii sălbatice de floră şI faună ameninţate cu dispariţia (ratificată de România prin Legea nr. 69 din 15 februarie 1994).
Pentru astfel de animale este necesară eliberarea unei autorizaţii eliberată de statul exportator din care să rezulte că exportul nu prejudiciază supravieţuirea speciei în cauză, organul ce gestionează statul exportator trebuie să garanteze că specimenul a fost obţinut prin contravenire la legile asupra prezentării florei şI faunei în vigoare şI specimenul exportat să fie sporit de riscul rănirii, îmbolnăvirii sau tratamentelor inadecvate. Organul de gestiune al organului exportator trebuie să ceară un permis de import de către alt stat.
* Convenţia privind conservarea speciilor migratoare aparţinând florei sălbatice, Bonn, 1979
* Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şI a habitalelor naturale din Europa.
Interzice capturarea, deţinerea şI uciderea intenţionată, distrugerea locurilor de reproducere, distrugerea sau culegerea ouălor sau deţinerea lor chiar goale, comercializarea internă a acestor animale vii sau moarte sau produs al lor.
* Strategia mondială a conservării care urmăreşte ecosistemele pe o perioadă lungă de timp
* Convenţia de la Montega din 1989 asupra dreptului marin.
La conferinţa Naţiunilor Unite pentru protecţia Mediului Inconjurător de la Rio de Janeiro din 1992 a fost semnată Convenţia privind diversitatea biologică care atestă suveranitatea statelor asupra resurselor biologice, responsabilitatea statelor pentru conservarea diversităţii biologice.
REGLEMENTAREA PRIVIND CONSERVAREA
UNOR SPECII DE ANIMALE
DETERMINATE
REGLEMENTĂRI INTERNAţIONALE PRIVIND VÎNAREA BALENELOR
Dintre speciile maritime vânate de om, balenele au cunoscut o supraexploatare. Datorită acestui fapt, astăzi balenele sunt ameninţate cu dispariţia.
În 1946 s-a încheiat convenţia privind reglementarea vânarii balenelor.
În 1985, la a 37-a sesiune a Comisiei Internaţionale a Vânării Balenelor s-a dat o reglementare prin care s-a declarat vânarea unor specii de balene definitiv interzisă (în special balenele albastre, balenele cenuşii şI balenele ucigaşe) atunci când aceasta este în scopuri comerciale.
Oceanul Indian a fost interzis vânării balenelor constituind un sanctuar.
Hotărârea cea mai importantă a fost instituirea unui moratoriu, pentru suspendarea oricărei vânări comerciale.
PROTEJAREA FOCILOR
Ca şI balenele, focile au fost exploatate marin.
Protecţia focilor vii de la poli face obiectul convenţiei pentru protejarea focilor din Antarctica, 1972.
Un alt document juridic specific, referitor la unii pui de focă a fost întocmit în cadrul Comunităţii Europene, 1983.
PROTECŢIA URŞILOR ALBI
Se crede că populaţia urşilor polari a ascăzut vertiginos începând din 1950.
În 1973 s-a semnat un acord între canada, Danemarca, SUA, Norvegia şI fosta URSS privind conservarea urşilor albi( a intrat în vigoare în 1974).