Pin It
  1. Consideraţii introductive

Şi în materia recursului, Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ păstrează în mare aceleaşi reglementări din legislaţia anterioară:

  • termenul de introducere a recursului este de 15 zile de la pronunţare sau de la comunicare, după cum partea recurentă a fost sau nu prezentă;
  • recursul este suspensiv de executare;
  • are caracter devolutiv ca şi orice altă jurisdicţie în două grade;
  • se judecă în procedură de urgenţă.

Conform art. 20 alin. (3) din lege, în cazul admiterii recursului, instanţa casează cu reţinere rejudecând fondul litigiului, dacă nu sunt motive de casare cu trimitere; în cazul în care prima instanţă era necompetentă material trimite cauza la instanţa competentă iar dacă prima instanţă nu a judecat fondul, cauza se va trimite, o singură dată, la această instanţă.

         În ce priveşte procedura judecării recursului în situaţii deosebite, însăşi unul din iniţiatorii legii, prof. Antonie Iorgovan, recunoaşte că textul legal, art. 21 din Legea nr. 554/2004, „reglementează o procedură mai mult ipotetică, aproape imposibil de realizat”, motiv pentru care a şi renunţat la susţinerea acestui articol; totuşi, dintr-un concurs de împrejurări, textul final al legii conţine şi această reglementare, pe care nu o vom comenta, lăsând jurisprudenţa să decidă asupra utilităţii sale.

 

  1. Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului

Constituţia României, la art. 126 alin. 6 teza a II-a, permite exercitarea controlului instanţelor de contencios administrativ şi asupra ordonanţelor Guvernului: "Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale".

         În aplicarea acestei norme constituţionale, legiuitorul stabileşte procedura, condiţiile şi regulile de urmat în realizarea acestui drept, care, după cum vom arăta, presupune obligatoriu şi invocarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Întrucât nu se poate concepe ca instanţei de contencios administrativ să-i fie încredinţate spre soluţionare atât problema de „contencios administrativ", adică acţiunea pe fond, care are ca obiect „cererea persoanei vătămate prin ordonanţă", cât şi soluţionarea problemei de "contencios constituţional", adică excepţia de neconstituţionalitate, Legea nr. 554/2004 stabileşte că cel vătămat "introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate" urmând ca litigiul de contencios administrativ propriu-zis sa fie rezolvat numai după ce s-a rezolvat litigiul de contencios constituţional şi numai dacă soluţia este de admitere, în tot sau în parte, a excepţiei de neconstituţionalitate. De altfel, în practica instanţelor de contencios administrativ şi până la apariţia acestei legi, au apărut speţe în care excepţia de neconstituţionalitate a coincis cu obiectul acţiunii în contenciosul administrativ.

         În ipoteza în care o ordonanţă sau o dispoziţie a acestei a fost declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională ca urmare a unei excepţii ridicate într-o altă cauză, persoana ce se consideră vătămată în drepturile sau interesele sale legitime poate sesiza instanţa de contencios administrativ, fără parcurgerea procedurii prealabile, data de referinţă de la care începe să curgă dreptul la acţiune fiind data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale.

         Aşadar, sunt două mari ipoteze, ipoteza "unirii" excepţiei de neconstituţionalitate cu fondul acţiunii în contenciosul administrativ şi ipoteza introducerii acţiunii în contencios administrativ separat, după ce s-a pronunţat Curtea Constituţională.

         Deşi legea nu prevede în mod expres, este limpede că în asemenea litigii calitatea de pârât o are Guvernul – ca autoritate publică emitentă a actului ce face obiectul controlului judiciar şi, după caz, constituţional. Altfel cum ar putea hotărârea judecătorească să fie opozabilă autorităţii emitente a actului atacat şi cum s-ar realiza dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciului? Chiar şi în ipoteza că paguba a fost cauzată în mod nemijlocit şi direct printr-un alt act administrativ, emis de o altă autoritate publică, în baza ordonanţei constatate ulterior ca fiind neconstituţională, autoritatea ce a emis actul nu a făcut decât să respecte un act normativ de rang superior, (asemănător situaţiei când funcţionarul respectă un ordin scris al superiorului ierarhic) astfel că Guvernul nu poate fi absolvit de orice răspundere.