- Noţiuni introductive privind veniturile bugetare
Acoperirea nevoilor publice ale comunităţilor umane organizaţi social necesită un efort colectiv din partea tuturor membrilor colectivităţii care în acest scop contribuie din venitul lor la constituirea resurselor financiare publice a veniturilor bugetare. Nevoia de resurse a crescut după apariţia statului ca organizator al vieţii sociale ceea ce a amplificat şi activitatea fiscală.
Denumirea de „fisc”,” fiscal” îşi are originea în latinescul „fiscus” care înseamnă „coş” sau „paner”, respectiv un instrument de colectare a resurselor în scopul redistribuirii lor.
Constituţia României pornind de la premisa existenţei unei obligaţii universale a fiecărui cetăţean de a contribui la acoperirea cheltuielilor publice prevede că „cetăţenii au obligaţia să contribuie prin impozite şi taxe la acoperirea cheltuielilor publice”. Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale. Orice alte prestaţii sunt interzise în afara celor stabilite prin legii în situaţii excepţionale.
Constituţia a prevăzut şi limitele care reprezintă garanţii ale dreptului de proprietate, ale averii cetăţeanului, deoarece orice contribuţie la cheltuielile publice reprezintă o sarcină care afectează aceste drepturi.
Aceste limite sunt; - contribuţia cetăţeanului cheltuielile publice poate consta numai în plata impozitului şi a taxelor, iar acestea se pot stabili numai prin lege sau în condiţiile legii; - sistemul legal de impunere trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale, adică să fie subordonat unui principiu de echitate spre a nu deforma egalitatea de şanse. Aceasta exclude orice privilegiu, orice discriminare precum şi aplicarea principiului de justiţie socială. Obligaţia de plăti impozitul este de natură juridică şi neîndeplinirea acestei obligaţii poate atrage răspunderea juridică a subiectului impozabil.
- Structura veniturilor bugetului
Conform clasificaţiei bugetare, veniturile bugetului de stat sunt următoarele;
- Venituri curente; fiscale, contribuţii de asigurări şi nefiscale;
- Venituri de capital;
- Venituri din operaţiuni financiare.
Ponderea cea mai mare în cadrul veniturilor bugetare o au veniturile fiscale, acestea reprezentând peste 90% din totalul acestora.
În cadrul veniturilor fiscale ponderea cea mai mare o au; taxa pe valoarea adăugată(t.v.a-ul) şi accizele reprezentând împreună circa 80 % din totalul veniturilor bugetare.
Politica fiscală a ţărilor dezvoltare a condus în ultimii ani la o echilibrare a impozitelor directe cu cele indirecte. Axarea pe impozite indirecte în ţările în curs de dezvoltare aşa cum se manifestă inclusiv în România se explică prin gradul redus de dezvoltare a forţelor de producţie, structura puţin diversificată a producţiei industriale, nivelul scăzut al veniturilor realizate de populaţie, orientarea politicii financiare promovată de Guvern.
- Noţiune, rolul şi clasificaţia cheltuielilor publice
Cheltuielile publice reprezintă modalităţi de repartizare şi utilizare a fondului bănesc bugetar în vederea satisfacerii necesităţilor generale ale societăţii. Mărimea acestora diferă de la o ţară la alta şi de la o perioadă la alta în funcţie de o multitudine de factori interni şi externi. Pentru îndeplinirea funcţiilor statului, acesta foloseşte un sistem complex de instituţii pentru întreţinerea cărora sunt cheltuite anual importante sume de bani.
Literatura de specialitate grupează cheltuielile publice după mai multe criterii, unele administrative şi altele economice.
După criteriul administrativ – cheltuielile publice se clasifică în;
- Cheltuieli organice în care gruparea acestora se face după instituţii la care se referă; ministere şi alte organe centrale, unităţi administrativ teritoriale şi alte instituţii publice.
- Cheltuieli funcţionale care grupează cheltuielile după profilul activităţii instituţiilor publice, respectiv; putere publică şi administraţie generală, justiţie şi poliţie, relaţii internaţionale, armată, cultură, întăţământ, sănătate, etc.
După criteriul economic
- Cheltuieli reale sunt cele care constituie definitiv venitul naţional respectiv; cheltuieli militare, cheltuieli cu întreţinerea aparatului administrativ, etc.
- Cheltuieli economice sau pozitive sunt cele care constituie o avansare de venit naţional şi contribuie la creşterea avuţiei naţionale; cheltuieli pentru construirea de întreprinderi noi, reutilarea celor existente, lucrări de asanări şi irigaţii, construcţii de drumuri.
- Cheltuieli neutre se regăsesc mai rar şi se referă în general la cheltuieli de analiză economică a cheltuielilor publice.
- Structura cheltuielilor bugetare
Potrivit necesităţilor practice ale programării bugetare şi ale evidenţelor contabile bugetare, clasificaţia cheltuielilor bugetului de stat este o clasificaţie funcţională care enunţă părţile, capitolele, subcapitolele de cheltuieli bugetare şi o clasificaţie economică care prevede speciile şi subspeciile de cheltuieli limitativ admise şi finanţate din bugetul statului cuprinse în articole şi alineate de cheltuieli.
Structura funcţională a cheltuielile bugetare grupează în primul rând cheltuieli de părţi create pe categorii principale de cheltuieli.
Bugetul de stat cuprinde 5 părţi: ▪ partea a I-a - servicii publice generale; ▪ partea a II-a - ordine publică şi siguranţă naţională; ▪ partea a III-a - cheltuieli social culturale; ▪ partea a IV-a - servicii şi dezvoltare publică; ▪ partea a V-a - acţiuni economice.
Capitolele cuprind domenii ale vieţii economico – sociale ( ex. n cadrul părţii a III-a denumită „ cheltuieli social / culturale sunt patru capitole finanţate respectiv ; învăţământ, sănătate, cultură, recreiere şi religie şi capitolul asigurări şi asistenţă socială).
Subcapitolele cuprind domenii restrânse în cadrul capitolelor, astfel în cadrul capitolului „învăţământ” subcapitolele sunt: „administraţie centrală, servicii publice descentralizate, respectiv „învăţământ preşcolar şi primar, învăţământ secundar, învăţământ postliceal, învăţământ superior”.
Paragrafele reprezintă o prevedere în detaliu subdomeniilor finanţare în cadrul subcapitolelor, astfel: „subcapitolul învăţământ secundar” cuprinde în detaliu paragrafe pe „învăţământ secundar inferior, învăţământ secundar superior şi învăţământ profesional”.
Structura economică a cheltuielilor bugetare are menirea de a preciza categoriile de cheltuieli bugetare cuprinse în titluri, articole şi alineate.
Titlurile reprezintă categorii principale de cheltuieli pe capitole şi subcapitole. Proiectul de buget pe anul 2006 cuprinde 13 titluri şi începe cu titlul I „ cheltuieli de personal”, titlul II „bunuri şi servicii” etc. În cadrul clasificaţiei bugetare titlurile se regăsesc în aceiaşi structură în toate capitolele de cheltuieli bugetare.
Articolele de cheltuieli cuprind principalele cheltuieli în cadrul categoriilor de cheltuieli. Exemplu; în cadrul titlului „cheltuieli de personal” sunt prevăzute articole, astfel: „ cheltuieli salariale în bani, cheltuieli salariale în natură, contribuţii”, etc.
Alineatele reprezintă detalierea articolelor de cheltuieli, astfel: articolul „cheltuieli salariale în bani” pe alineate este detailat în: „salarii de bază, salarii de merit, îndemnizaţii de conducere, spor de vechime, etc.”
Datorită cuprinsului său şi particularităţile formale, structura cheltuielilor bugetului prin clasificaţia bugetară îşi demonstrează importanţa şi utilitatea atât în programarea bugetară şi în evidenţa contabilă, cât mai ales în cunoaşterea detailată a cuprinsului bugetului de stat.