Drept

Starea de necesitate este prevăzută de art. 45 care prevede că este în stare de necesitate acela care săvârşeşte fapta pentru a salva de la un pericol iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau un interes obştesc. Deci putem defini starea de necesitate ca fiind acea situaţie în care se află o persoană care pentru a salva de la un pericol iminent viaţa şi celelate valori săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală neavând alt mijloc de a înlătura pericolul. O asemenea cauză este reglementată în majoritatea legislaţiilor lumii.

Starea de necesitate presupune două condiţii:

1. pericolul
2. starea de pericol.
3. Pericolul precede actul de salvare. Prin pericol se înţelege o primejdie pentru valorile prevăzute şi apărate de lege, pericolul poate proveni de la un fenomen al naturii, cum ar fi cutremur, inundaţii sau alunecîri de teren sau se poate datora unei energii umane respectiv o comportare imprudentă care provoacă un incendiu, ori apariţia unor fiinţe periculoase sau a unor energii animate inumane, ori a altor împrejurări.

Condiţiile pericolului sunt:

1. să fie iminent şi să ameninţe valorile la care se referă art. 45 alin. 2.

Pericolul este iminent atunci când ameninţă cu producerea sa, adică să fie în imediata apropiere a înfăptuirii sale fără a mai fi posibil să fie luate măsuri de preîntâmpinare a lui.

Această cerinţă se realizează şi atunci când pericolul a devenit actual, când a început

desfăşurarea sa sau când s-a produs efectiv cu condiţia să nu fi adus încă o atingere valorilor ocrotite de lege deoarece actul de salvare nu ar mai fi necesar rămânând fără obiect. Atunci când pericolul a trecut nu se mai poate justifica actul de salvare, iar un pericol care se va produce în viitor nu constituie o justificare a faptei care să fie considerată în stare de legitimă apărare.

2. Pericolul trebuie să fie real şi vădit.

O bănuială sau o impresie a declanşării unui pericol nu poate justifica actul de salvare.

Pericolul trebuie să ameninţe viaţa, integritatea corporală sau sănătatea personală proprie sau a altuia. Când se apară o valoare aparţinând altei persoane nu se cere ca cel ce salvează valorea să fie rudă cu cel ameninţat de pericol sau să se afle în anumite raporturi cu acesta.

Printre valorile ce pot fi salvate de la pericol, legea prevede şi un bun important al făptuitorului sau al altuia. Prin bun important se înţelege un bun care prin natura, destinaţia, valoarea sa artistică, ştiinţifică sau istorică, impune şi justifică acţiunea de salvare de la pericol ( Ex: salvarea locuinţei de la incendiu).

Actul de salvare a bunului constituie cea de a doua latură a stării de necesitate.

Actul de salvare presupune câteva condiţii:

1. să se realizeze prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală;
2. acest act de salvare să fi constituit singurul mijloc de înlăturare a pericolului.

Starea de necesitate presupune ca salvarea de la pericol a valorilor menţionate de lege să se săvârşească printr-o faptă prevăzută de legea penală dar este irelevant dacă acea faptă a fost săvârşită de cel care se afla în pericol sau de o persoană care a intervenit în ajutorul alteia aflată în pericol.

Dacă făptuitorul şi-a dat seama că pericolul putea fi înlăturat şi prin alte mijloace şi nu le-a folosit săvârşind fapta prevăzută de legea penală, el nu va putea invoca starea de necesitate.

Depăşirea limitei stării de necesitate( art. 45 alin. 3)

Nu este în stare de necesitate persoana care în momentul când a săvârşit fapta şi-a dat seama că pricinuieşte urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat. Este vorba de o acţiune exagerată de înlăturare a pericolului şi deci de o depăşire a limitelor în care starea de necesitate poate constitui o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei.