- Noţiune.
Potrivit art. 221 Cod penal, infracţiunea de tăinuire constă în “primirea, dobândirea sau transformarea unui bun ori înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând că, bunul provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă prin aceasta s-a urmărit obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material”.
- Obiectul juridic special.
Infracţiunea de tăinuire are ca obiect juridic special, în primul rând, relaţiile sociale cu caracter patrimonial.
Tăinuirea aduce atingere, în subsidiar, şi relaţiilor sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei, deoarece, prin săvârşirea ei se stânjeneşte identificarea şi sancţionarea infractorilor.
- Obiectul material.
Infracţiunea de tăinuire are ca obiect material bunul tăinuit, adică bunul care provine dintr-o faptă prevăzută de legea penală, pe care tăinuitorul l-a primit, dobândit, transformat sau a cărui valorificare a înlesnit-o.
- Subiectul.
Infracţiunea poate fi săvârşită de orice persoană, chiar şi de proprietarul bunului tăinuit, dacă acel bun provine dintr-o faptă prevăzută de legea penală şi săvârşită în dauna posesorului legitim al bunului.
Nu poate fi subiect al infracţiunii de tăinuire autorul faptei din care provine bunul şi nici instigatorul sau complicele acestuia, în afară de cazul în care, ulterior săvârşirii faptei, în afara împărţirii produsului infracţiunii, au primit, dobândit etc. de la autor bunuri în scop de a obţine un folos material.
Infracţiunea de tăinuire este susceptibilă de săvârşirea cu participaţie penală sub toate formele.
- Latura obiectivă.
Infracţiunea de tăinuire se poate realiza, sub aspectul laturii obiective, prin săvârşirea uneia dintre următoarele acţiuni: primirea, dobândirea, transformarea sau înlesnirea valorificării unui bun provenit dintr-o faptă prevăzută de legea penală.
A primi un bun înseamnă a lua bunul în posesie sub orice titlu (depozit, gaj etc.).
A dobândi un bun înseamnă a lua bunul în stăpânire în mod definitiv, manifestându-se ca un adevărat proprietar.
A transforma un bun înseamnă a modifica substanţa sau forma acestuia ori, cel puţin, aspectul exterior, în aşa fel încât el nu mai poate fi uşor recunoscut.
A înlesni valorificarea bunului înseamnă a da ajutor celui care a săvârşit fapta din care provine acel bun, pentru a-l valorifica.
Primirea, dobândirea, transformarea sau înlesnirea valorificării bunului constituind modalităţi alternative de realizare a infracţiunii de tăinuire, pentru existenţa infracţiunii, este suficient să se săvârşească numai una dintre aceste acţiuni.
- Latura subiectivă.
Infracţiunea de tăinuire se săvârşeşte numai cu intenţie.
Făptuitorul săvârşeşte infracţiunea cu scopul de obţine un folos material pentru sine sau pentru altul.
- Sancţiunea.
Infracţiunea de tăinuire se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 7 ani.
Potrivit art. 221 alin. 1 Cod penal, sancţiunea aplicată tăinuitorului nu poate depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea din care provine bunul tăinuit.
- Caz de nepedepsire.
Potrivit art. 221 alin. 2 Cod penal, tăinuirea săvârşită de soţ sau de o rudă apropiată nu se pedepseşte.
Calitatea de soţ trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei. Sunt “rude apropiate”, potrivit art. 149 Cod penal, ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin înfiere, potrivit legii, astfel de rude.