- Noţiune.
Potrivit art. 211 Cod penal constituie infracţiune “furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări, ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi în furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea”.
- Obiectul juridic special.
Fiind o infracţiune complexă, tâlhăria are două obiecte juridice speciale, dintre care unul este principal, iar celălalt secundar.
Obiectul juridic principal este identic cu cel al furtului, constând în relaţiile sociale referitoare la posesia şi detenţia asupra bunurilor mobile.
Obiectul juridic secundar constă în relaţiile sociale referitoare la viaţă, integritatea corporală sau libertatea persoanei.
- Obiectul material.
Infracţiunea de tâlhărie are ca obiect material, în principal, un bun mobil. Presupunând însă şi întrebuinţarea de violenţe, ameninţări sau a altor mijloace de anihilare a voinţei persoanei, tâlhăria poate avea ca obiect material, în al doilea rând, corpul acesteia.
- Subiectul.
Această infracţiune poate fi săvârşită de orice persoană deoarece.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele.
Există coautorat şi în cazul în care unii dintre participanţi au contribuit direct numai la realizarea actelor de violenţă sau ameninţare iar alţii, numai la sustragerea bunurilor, deoarece oricare dintre aceste activităţi realizează în parte latura obiectivă a infracţiunii.
- Latura obiectivă.
Elementul material al infracţiunii de tâlhărie se realizează prin două activităţi strâns legate între ele, dintre care una este furtul (activitatea principală) iar a doua este folosirea violenţei sau a ameninţării, ori punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra (activitate secundară).
Activitatea principală - furtul - constă în luarea bunului mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, ceea ce implică un act de deposedare şi un act de imposedare.
Furtul realizează activitatea principală în cadrul laturii obiective a tâlhăriei indiferent dacă este simplu sau calificat.
Activitatea secundară se poate realiza prin una dintre următoarele acţiuni pe care legea le prevede alternativ: întrebuinţarea de violenţe, întrebuinţarea de ameninţări, punerea victimei în stare de inconştienţă, punerea victimei în neputinţă de a se apăra.
- a) Prin “violenţă” se înţelege o constrângere fizică exercitată asupra persoanei, de o asemenea intensitatea încât înfrânge rezistenţa victimei. În cazul tâlhăriei în formă simplă, violenţele la care se referă textul sunt cele prevăzute în 180 şi 181 Cod penal.
- b) Ameninţarea constă în orice act prin care se realizează o constrângere morală a persoanei.
- c) Punerea victimei în stare de inconştienţă presupune aducerea acesteia în situaţia de a nu-şi da seama, de a nu percepe, prin folosirea unor narcotice sau a altor substanţe.
- d) Punerea victimei în neputinţa de a se apăra constă în aducerea acesteia în situaţia de a nu putea folosi posibilităţile de apărare pe care altfel le-ar fi putut folosi.
Violenţa, ameninţarea sau punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra realizează activitatea secundară a tâlhăriei numai dacă au servit ca mijloc pentru săvârşirea furtului sau pentru păstrarea bunului furat, înlăturarea urmelor infracţiunii sau pentru a asigura scăparea făptuitorului. Acţiunea prin care se realizează activitatea secundară a tâlhăriei poate fi îndreptată atât împotriva posesorului sau detentorului bunului cât şi împotriva oricărei alte persoane care ar interveni pentru a împiedica săvârşirea furtului ori pentru prinderea şi deposedarea făptuitorului de bunul furat.
- Latura subiectivă.
Infracţiunea de tâlhărie se săvârşeşte cu intenţie directă.
Hotărârea făptuitorului de a se săvârşi tâlhăria poate fi luată de la început sau poate să apară în timpul săvârşirii sau după consumarea furtului.
Pentru existenţa laturii subiective a infracţiunii este necesar ca făptuitorul să acţioneze atât în scopul de a-şi însuşi pe nedrept un bun, cât şi în scopul folosirii violenţei, a ameninţării etc. pentru săvârşirea furtului ori pentru păstrarea bunului furat, ştergerea urmelor infracţiunii sau asigurarea scăpării făptuitorului.
- Tentativa şi consumarea.
Infracţiunea de tâlhărie este susceptibilă de tentativă, pe care legea o sancţionează (art. 222 Cod penal).
Tâlhăria se consumă în momentul când executarea activităţii principale (furtul) a fost dusă până la capăt, cu condiţia ca făptuitorul să fi folosit violenţa, ameninţarea etc.
- Forme agravate.
Potrivit alin. 2 din art. 211 Cod penal, tâlhăria este mai gravă dacă s-a săvârşit în următoarele împrejurări:
- a) de două sau mai multe persoane împreună;
- b) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică;
- c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
- d) în timpul nopţii;
- e) într-un loc public sau într-un mijloc de transport;
- f) într-o locuinţă sau în dependinţe ale acesteia;
- g) în timpul unei calamităţi;
- h) a avut vreuna din urmările arătate în 182 Cod penal.
Circumstanţele prevăzute la lit. a), b), c), d) e) şi g) au un conţinut identic furtului calificat.
În ceea ce priveşte agravarea prevăzută la lit. h) aceasta există atunci când tâlhăria a avut ca urmare o vătămare a integrităţii corporale, sau a sănătăţii care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile, pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică sau psihică, sluţirea, avortul ori punerea în primejdie a vieţii persoanei. între fapta de tâlhărie şi urmarea produsă trebuie să existe un raport de cauzalitate.
Distinct de aceste agravante, alin. 3 al art. 211 prevede alte două împrejurări care agravează răspunderea penală şi anume tâlhăria care a avut ca urmare consecinţe deosebit de grave sau a provocat moartea victimei.
- Sancţiunea.
Tâlhăria în formă simplă se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 18 ani, iar tâlhăria săvârşită în împrejurările prevăzute în alin. 2 din art. 211 Cod penal, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani.
Tâlhăria care a produs consecinţe deosebit de grave sau a avut ca urmare moartea victimei, se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.