- Noţiune.
Codul penal incriminează, sub denumirea de “ultraj”, în dispoziţiile art. 239, “insulta, calomnia ori ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, contra unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii”.
- Obiectul juridic special.
Ultrajul are ca obiect juridic special relaţiile referitoare la respectul datorat autorităţii de stat. Fiind o infracţiune complexă, ultrajul are şi un obiect juridic secundar, care constă fie în relaţiile sociale referitoare la demnitate fie în relaţiile sociale referitoare la libertatea morală a persoanei fie în relaţiile sociale referitoare la integritatea corporală şi sănătatea persoanei.
- Obiectul material.
Infracţiunea de ultraj în forma sa simplă (art. 239 alin. 1 Cod penal) nu are un obiect material. În cazul agravatei, când fapta se realizează prin lovire sau orice alte acte de violenţă, precum şi prin vătămare corporală, obiectul material al infracţiunii constă în corpul victimei.
- Subiectul.
Infracţiunea poate fi săvârşită de orice persoană. Infracţiunea de ultraj poate fi săvârşită şi de un funcţionar faţă de alţi funcţionari, cu condiţia, să fie îndeplinite şi celelalte cerinţe ale legii pentru existenţa acestei infracţiuni.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele.
- Latura obiectivă.
Infracţiunea se realizează, sub aspectul laturii obiective, printr-o insultă, calomnie sau ameninţare săvârşită împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.
Pentru existenţa infracţiunii, este suficient să se săvârşească numai una dintre aceste acţiuni.
Fapta trebuie săvârşită nemijlocit (în prezenţa funcţionarului) sau prin mijloace de comunicare directă (la telefon, printr-o scrisoare).
Pentru a realiza elementul material al infracţiunii de ultraj, insulta, calomnia sau ameninţarea trebuie săvârşită în timpul cât funcţionarul public se află în exerciţiul funcţiei sale sau pentru fapte îndeplinite de acesta în exerciţiul funcţiei.
- Latura subiectivă.
Infracţiunea de ultraj se săvârşeşte cu intenţie care poate fi directă sau indirectă.
- Consumarea.
Tentativa la infracţiunea de ultraj nu este pedepsită de lege. Infracţiunea se consumă în momentul în care acţiunea fiind săvârşită se produce urmarea periculoasă a faptei.
- Sancţiunea.
Ultrajul se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 4 ani.
- Forme agravate.
Potrivit alin. 2 ip. I-a din art. 239 Cod penal, care prevede o formă agravată a infracţiunii de ultraj, aceasta constă în “lovirea sau orice acte de violenţă, precum şi în vătămarea corporală săvârşite împotriva persoanei prevăzute în alin. 1, aflată în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii”. Circumstanţa agravantă constă în mijloacele prin care se realizează fapta (acţiuni de lovire, a altor acte de violenţă sau a unei acţiuni de vătămare corporală).
Infracţiunea de ultraj este de asemenea, mai gravă, potrivit alin. 2 ip. a II-a, dacă fapta a avut ca urmare vătămarea corporală gravă a victimei.
Ultrajul în forma prevăzută în art. 239 alin. 2 ip. I-a Cod penal se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 7 ani, iar dacă a avut ca urmare vătămarea corporală gravă, sancţiunea constă în închisoare de la 3 la 12 ani.
Potrivit alin. 3, dacă faptele prevăzute în alineatele precedente sunt săvârşite împotriva unui magistrat, poliţist sau jandarm ori alt militar, maximul special al pedepsei se majorează cu 3 ani.
- Cazuri speciale de pedepsire.
Potrivit art. 2391, Cod penal, “în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 180, 182, 189 şi 193 săvârşite împotriva soţului, copiilor sau părinţilor persoanelor prevăzute în art. 238 sau în art. 239 alin. 3, în scop de intimidare sau de răzbunare pentru acte sau fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii, maximul pedepsei se majorează cu o treime”.
Maximul pedepsei se majorează dacă:
- s-a săvârşit vreuna dintre următoarele infracţiuni: lovirea sau alte violenţe ( 180 Cod penal), vătămarea corporală (art. 181 Cod penal), vătămarea corporală gravă (art. 182 Cod penal), lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 Cod penal) sau ameninţarea (art. 193 Cod penal);
- victima infracţiunii are calitatea de părinte, soţ ori copil în raport cu o persoană care îndeplineşte o activitate importantă de stat sau publică (în accepţiunea 160 Cod penal) sau cu un magistrat, poliţist jandarm ori alt militar.
- fapta s-a săvârşit în scop de intimidare sau de răzbunare pentru acte sau fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii de către persoanele prevăzute în art. 238 şi 239 alin. 3 Cod penal.