Drept

1. Noţiune.

Potrivit art. 182, Cod penal, această infracţiunea constă în “fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile, sau care a produs vreuna dintre următoarele consecinţe: pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică sau psihică, sluţirea, avortul ori punerea în primejdie a vieţii persoanei”.

2. Obiectul juridic special şi obiectul material.

Obiectul juridic special constă în relaţiile sociale referitoare la dreptul persoanei la integritate corporală şi sănătate, iar obiectul material al infracţiunii de vătămare corporală gravă constă în corpul persoanei care este victimă a infracţiunii.

3. Subiectul.

Infracţiunea poate fi săvârşită de orice persoană. Participaţia penală este posibilă în toate formele.

4. Latura obiectivă.

Vătămarea corporală gravă se realizează din punct de vedere obiectiv printr-o faptă care produce vreunul dintre rezultate arătate în art. 182.

Rezultatele care determină caracterul grav al vătămării corporale:

1. a) Cauzarea unei vătămări care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile.

Circumstanţa agravantă constă în durata mare a îngrijirilor medicale necesare pentru vindecare.

1. b) Pierderea unui simţ sau organ.

Este vorba de lipsirea completă de facultatea de a percepe senzaţii cu organul de simţ respectiv (văz, auz, miros, gust şi pipăit) sau numai slăbirea unui simţ.

Pierderea unui organ înseamnă lipsirea completă de un organ sau de o parte a corpului cu funcţie vitală sau utilă vieţii.

1. c) încetarea funcţionării unui simţ sau unui organ.

Încetarea funcţionării unui simţ sau unui organ poate avea caracter vremelnic sau permanent.

1. d) Producerea unei infirmităţi permanente, fizice sau psihice.

Prin “infirmitate” se înţelege starea anormală de inferioritate în care este pusă persoana în raport cu celelalte persoane şi chiar în raport cu propria ei stare, anterioară săvârşirii faptei. Starea de inferioritate poate fi fizică sau psihică, cu caracter permanent sau permanent.

1. e) Sluţirea.

Prin “sluţire” se înţelege schimbarea înfăţişării normale a victimei într-o înfăţişare neplăcută, respingătoare. Sluţirea poate fi rezultatul unei desfigurări (schimbarea înfăţişării feţei), deformări (schimbarea formei corpului) sau a unei mutilări (pierderea unei părţi din corp). Sluţirea trebuie să aibă caracter permanent.

1. f)

Prin “avort” se înţelege întreruperea cursului sarcinii şi expulzarea fătului.

Pentru existenţa infracţiunii, în acest caz, este necesar, pe de o parte, ca victima să fie o femeie însărcinată, iar pe de altă parte, ca făptuitorul să fi ştiut sau să fi putut cunoaşte această împrejurare.

1. g) Punerea în primejdie a vieţii persoanei.

Făptuitorul a creat, prin activitatea sa, posibilitatea reală şi concretă ca victima să înceteze din viaţă.

Inculpatul nu acţionează cu intenţia de omor, ci aceea de vătămare, punerea în primejdie a vieţii survenind ca rezultat mai grav. Dacă acest rezultat se produce, fapta constituie infracţiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Pentru existenţa infracţiunii este suficient să se producă numai una dintre aceste urmări.

5. Latura subiectivă.

Vătămarea corporală gravă (art. 182 alin. 1 Cod penal) se săvârşeşte cu intenţia indirectă sau cu praeterintenţie.

6. Consumarea.

Consumarea infracţiunii are loc în momentul când se produce vreuna dintre urmările arătate în art. 182 alin. 1 Cod penal.

7. Sancţiunea.

Vătămarea corporală gravă se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

8. Formă agravată.

Potrivit art. 182 alin. 2 Cod penal, infracţiunea este mai gravă dacă fapta a fost săvârşită în scopul producerii consecinţelor prevăzute în alin. 1 din text.

Circumstanţa agravantă constă în aceea că fapta este săvârşită cu intenţia directă.

Pedeapsa este, în acest caz, închisoarea de la 3 la 10 ani. Tentativa este posibilă şi legea o sancţionează (art. 182 alin. 3 Cod penal).