Drept

 II.1. Constituția

Constituţia României[1] în cuprinsul art.49, conturează un drept fundamental cetăţenesc, respectiv dreptul copiilor şi tinerilor Ia protecţie şi asistență.

            In al doilea rând, textul constituţional interzice acţiunile care ar contraveni acestui drept. Astfel, se interzice exploatarea minorilor, folosirea lor în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii, moralităţii sau care le-ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea normală.

            În acest sens, se valorifică practic prevederile art.l, alin.(3) din Pactul internaţional privitor la drepturile economice, sociale şi culturale, potrivit cărora copiii şi tinerii trebuie protejaţi împotriva exploatării economice şi sociale.[2]

            Prin Hotărârea Guvernului nr. 860/2008 au fost aprobate Strategia Naţională în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului 2008-2013, precum şi Planul operaţional pentru implementarea Strategiei Naţionale.

            Strategia se desfăşoară pe perioada 2008-2013, datorită necesităţii cuprinderii întregii problematici a drepturilor copilului în toate sectoarele care vizează copilul în societatea românească, fapt care nu s-a mai realizat până în prezent la o asemenea dimensiune. Strategia are în vedere cei aproximativ 4,4 milioane de copii ai României şi se referă 1a implementarea drepturilor acestora, aşa cum sunt ele definite în Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului[3] şi în alte documente internaţionale ratificate de Rornânia, în toate domeniile de interes pentru copii: social, familial, educaţional, de sănătate etc. Totodată, sunt vizaţi şi copiii cetăţeni români aflaţi în străinătate, precum şi copiii fară cetăţenie aflaţi pe teritoriul României, copiii refugiaţi şi copiii cetăţeni străini aflaţi pe teritoriul României, în situaţii de urgenţă.

 II.2. Codul penal actual

Minoritatea  făptuitorului- cauză care înlătură caracterul penal al faptei- privește atât pe minorul care nu a împlinit 14 ani cât și pe minorul între 14 și 16 ani care a săvârșit fapta fără discernământ.

            Pentru minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani se prezumă absolut că nu are responsabilitate penală. Minorul care are vârsta între 14 și 16 ani este prezumat relativ că nu are discernământul faptelor sale. Această prezumție fiind relativă se poate răsturna prin dovada că la săvârșirea faptei concrete a avut discernământ.

            Minoritatea făptuitorului înlătură caracterul penal al faptei dacă sunt îndeplinite condițiile:

1. să se săvârșească o faptă prevăzută de legea penală;
2. făptuitorul la data săvârșirii faptei, să nu îndeplinească condițiile legale pentru a răspunde penal (art.50 C.p.)

Această condiție privește în concluzie situația ca la data săvârșirii faptei, minorul să nu aibă împlinită vârsta de 14 ani (art.99 al. 1 C.p.). Condiția este îndeplinită și atunci când minorul avea vârsta între 14 și 16 ani și nu se constatase săvârșirea faptei cu discernământ.

            Înlăturarea caracterului penal al faptelor care se prelungesc în timp (infracțiuni continui, continuate) după împlinirea vârstei de 14 ani va fi posibilă numai dacă nu se dovedește existența discernământului în săvârșirea acțiunilor ori inacțiunilor ce au fost comise după împlinirea vârstei de 14 ani.[4]

            În cazul infracțiunilor progresive este înlăturat caracterul penal dacă în momentul comiterii acțiunii făptuitorul era minor sub 14 ani, chiar dacă rezultatul se produce după împlinirea aceste vârste.[5]

            Fapta prevăzută de legea penală săvârșită de un minor care la data comiterii acesteia nu îndeplinea condițiile legale pentru a răspunde penal, nu este infracțiune, fiind săvârșită fără vinovăție.

Făptuitorul nu îndeplinea condiţiile de dezvoltare biopsihică care să-i permită înţelegerea caracterului acţiunilor sau inacţiunilor lui şi să le dirijeze în mod conştient.

Minoritatea este o cauză personală şi nu se răsfrânge asupra participanţilor la săvârşirea faptei

Când minorul care nu răspunde peual a săvârşit fapta fiind determinat ori sprijinit cu intenţie de alţi participanţi se realizează condiţiile participaţici im­proprii (art. 31 al. 2 C.p.).

Starea de minoritate înlătură caracterul penal al faptei şi pe cale de con­secinţă şi răspunderea penală. Răspunderea civilă nu este înlăturată pentru per­soanele care l-au avut sub îngrijire ori supraveghere pe minor, dacă se reţine culpa acestora.

Fată de minorul care nu răspunde penal şi care săvârşeşte fapte prevăzute de legea penală se ia una dintre măsurile de protecţie specială a copilului prevăzute în Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului².

Potrivit dispoziţiilor din Legea nr. 272/2004 faţă de minorul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi carc nu răspunde penal se poate lua una dintre cele două măsuri spcciale de proiecţie: supravegherea specializată şi respectiv plasamentul.

Alegerea uneia dintre aceste măsuri de protecţie specială o realizează când există acordul părinţilor sau al reprezentantului legal Comisia pentru Protecţia Copilului, iar în lipsa acestui acord, instanţa de judecată, în funcţie de anumite criterii prevăzute de Legea nr. 272/2004 şi de Hotărârea Guvernului României nr. 1439 din 2 septembrie 2004 prin care s-a reglementat „Serviciile specializate destinate protecţiei copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal^[6].

 II.3. Noul Cod penal

Elaborarea şi adoptarea unui nou Cod penal reprezintă un moment crucial în evoluţia legislativă a oricarui stat.La o primă analiză a noului cod putem observa o simplificare a textelor de incriminare, evitarea suprapunerilor între diferite incriminări şi evitarea suprapunerilor cu textele părţii generale.Astfel,în cazul în care o circumstanţa este prevăzută în partea generală ca şi circumstanţă agravantă generală, ea nu mai trebuie reluată în conţinutul incriminărilor din partea specială urmând a se aplica textul general.

            Criminalitatea juvenilă constituie un fenomen de o gravitate deosebită pentru societate, nu atât prin consecinţele imediat materiale ale faptelor antisociale săvârşite, cât prin faptul că cei care le-au comis sunt încă persoane aflate în plin proces de formare a personalităţii; în această perioadă ei îşi aleg drumul în viaţă, se integrează»în cadrul colectivului social.

            Săvârşirea acţiunilor antisociale de către minori atrage atenţia că în procesul socializării, şi ceea ce este mai grav, încă de la începuturile lui, au intervenit factori care au împins minorii spre o conduită infracţională şi îi formează ca indivizi străini de societate, în aceasta constă gravitatea deosebită a criminalităţii juvenile, de aceea trebuie cunoscut în profunzime.[7]

Problema minorităţii este dezbătută în noul proiect al Codului penal, în titlul V, fiind împărţită în trei mari capitole. În ceea ce priveşte vârsta răspunderii penale, noul Cod penal nu aduce modificări faţă de actualul Cod penal, acesta rămânând la fel, Luând în considerare aceste aspecte, legiuitorul Noului Cod Penal a considerat că, în problema privitoare la vârstă, este mai potrivit pentru reglementarea instituţiilor de drept penal să se adopte diviziunea şi terminologia mai simplă din dreptul privat, care împarte persoanele în minore şi majore [8]. Astfel , în Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice, art. 9 considera că: “Minorul care a împlinit vârsta de patrusprezece ani are capacitate de exerciţiu restrânsă.”, iar art. 8 prevede: “Capacitatea deplină de exerciţiu începe de la data când persoana devine majoră.”

Noul Cod Penal nu mai prevede precum cel anterior o altă limită de vârstă privitoare la răspunderea penală, respectiv 13 ani, ci o păstrează pe cea actuală. Pentru a stabili o  limită inferioară trebuie să luăm în considerare realităţile sociale şi umane din interiorul fiecărui stat şi din fiecare organizare politică și socială, de aceea nu există şi nu se propune o vârstă minimă, care să fie unanim acceptată în doctrina dreptului penal şi uniform adoptată de legiuiri penale din diferite ţări [9]. Astfel acesta precizează că:

1. „Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani, nu răspunde penal”

(art. 113, alin. 1);

2. „Minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani, răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ” (art. 113, alin. 2);
3. „Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, răspunde penal potrivit legii” (art. 113, alin. 3).

În ceea ce priveşte consecinţele răspunderii penale, noul Cod penal este mult mai explicit în ceea ce priveşte aplicarea măsurilor educative, cât şi a pedepselor. Astfel, în art. 114, alin. 1 şi 2, noul Cod penal prevede următoarele:

1. „Faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, se ia o măsură educativă neprivativă de libertate”;
2. „Faţă de minorul prevăzut în alin. (1), se poate lua o măsură educativă privativă de libertate, în următoarele cazuri:
3. Dacă a mai săvârşit o infracţiune pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat;
4. Atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă.”[10]

Practic, în noul Cod penal se detaliază concret vârsta şi situaţiile în care se aplică măsurile educative neprivative de libertate, dar şi situaţiile clare când se aplică măsurile educative privative de libertate, lucruri ce în actualul Cod penal nu sunt precizate.

Ceea ce frapează în Noul Cod Penal, prin prisma noutății, este prevderea  măsurilor educative, care în noul Cod penal au o nouă formă şi denumire.

Astfel, în noul Cod penal, măsurile educative neprivative şi privative de libertate sunt prevăzute de art. 115, alin. 1 şi 2, îmbrăcând următoareleforme:

(1) Măsurile educative sunt neprivative de libertate sau privative de libertate.

1. Măsurile educative neprivative de libertate sunt:
2. a) stagiul de formare civică;
3. b) supravegherea;
4. c) consemnarea la sfârşit de săptămână;
5. d) asistarea zilnică.
6. Măsurile educative privative de libertate sunt:
7. a) internarea într-un centru educativ;
8. b) internarea într-un centru de detenţie.

(2) Alegerea măsurii educative care urmează să fie luată faţă de minor, se face în condiţiile art. 114, potrivit criteriilor prevăzute în art. 74.

Art. 116, în alin. 1 şi 2, aduce ca noutate referatul de situaţie, care accentuează că: „În vederea efectuării evaluării minorului, potrivit criteriilor prevăzute în art. 74, instanţa va solicita serviciului de probaţiune întocmirea unui referat care va cuprinde şi propuneri motivate referitoare la natura şi durata programelor de reintegrare socială pe care minorul ar trebui să le urmeze, precum şi la alte obligaţii ce pot fi impuse acestuia de către instanţă.”

„Referatul de evaluare privind respectarea condiţiilor de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse se întocmeşte în toate cazurile în care instanţa dispune asupra măsurilor educative ori asupra modificării sau încetării executării obligaţiilor impuse, precum şi la

terminarea executării măsurii educative.”

Referatul de situaţie este o inovație benefică, pentru că în acest fel se pot prezenta amănunțit sarcinile pe care minorul va trebui să le îndeplinească, precum şi serviciile şi programele pe care le-ar putea urma în vederea reabilitării sale psihosociale.  Tot în acest cadru se va face o

evaluare completă şi personalizată pentru fiecare minor în parte, reuşind să se atingă toate punctele prevăzute de la art. 74, făcându-se astfel un istoric al comiterii faptei, dar şi al cauzelor care au stat la baza acesteia, permiţând astfel profesioniştilor să atingă exact părţile problematice ale situaţiei minorului.

            Prima măsură educativă neprivativă de liberate este prevăzută de art. 117 (noul Cod penal), alin. 1 şi 2 şi face referire la stagiul de formare civică, acesta prevăzând următoarele:

„(1) Măsura educativă a stagiului de formare civică constă în obligaţia minorului de a participa la un program cu o durată de cel mult patru luni, pentru a-l ajuta să înţeleagă consecinţele legale şi sociale la care se expune în cazul săvârşirii de infracţiuni şi pentru a-l

responsabiliza cu privire la comportamentul său viitor.

(2) Organizarea, asigurarea participării şi supravegherea minorului, pe durata cursului de formare civică, se fac sub coordonarea serviciului de probaţiune, fără a afecta programul şcolar sau profesional al

minorului”.

Dacă până acum, caracterul măsurii educative a mustrării era doar de a „dojeni” minorul pentru fapta sa şi de a-i atrage atenţia asupra consecinţelor faptelor sale, stagiul de formare civică merge mai departe în oferirea de servicii, respectiv, un program cu o durată de cel mult patru luni, pentru a-l ajuta să înţeleagă consecinţele legale şi sociale la care se expune în cazul săvârşirii de infracţiuni şi pentru a-l responsabiliza cu privire la comportamentul său viitor. Practic, minorul este determinat să participe la un grup de consiliere „civică”, unde are posibilitatea de a reflecta asupra faptelor sale şi asupra daunelor pe care le-a cauzat, alături

de alţi tineri care ar putea empatiza mult mai bine cu situaţia sa.

Stagiul de formare civică oferă, prin cadrul organizat al grupului, un impact mai mare asupra minorului, care poate ar conştientiza mult mai bine ceea ce a făcut. De asemenea, el este supravegheat, încă de la început, de un serviciu specializat, faţă de mustrare, în cadrul căreia supravegherea rămâne la latitudinea părinţilor, tutorelui sau persoanei

care l-a adoptat. Practic, „controlul” unui serviciu specilaizat începe odată cu prima măsură educativă şi nu cu a doua, aşa cu e prevăzut în actualul Cod penal.

Totodată, un alt punct pozitiv pe care îl aduce această măsură, este delimitarea mai exactă în timp, respectiv cel puţin 4 luni, astfel putânduse realiza un plan de acţiune, mult mai bine organizat în timp, dându-ne posibilitatea să ne propunem realizarea etapizată a unor obiective specifice, lucru care uşurează pe de-o parte munca profesionistului, iar pe de alta munca minorului, care nu se simte presat de îndeplinirea sarcinilor impuse. În acest mod, putem să alegem cele mai bune metode şi programe de reabilitare pentru minor, pe care acesta, alături de profesionişti, să le parcurgă cu uşurinţă şi calitativ.[11]

A doua măsură educativă neprivativă de libertate, pe care o propune noul Cod penal, este reglementată de art. 118 şi face referire la supravegherea minorului şi anume: „Măsura educativă a supravegherii constă în controlarea şi îndrumarea minorului în cadrul programului său zilnic, pe o durată cuprinsă între două şi şase luni, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune, pentru a asigura participarea la cursuri şcolare sau de formare profesională şi prevenirea desfăşurării unor activităţi sau intrarea în legătură cu anumite persoane care ar putea afecta procesul de îndreptare a acestuia.”

Cea de-a doua măsură educativă, supravegherea, oferă o continuitate a primei măsuri, exercitându-şi controlul asupra minorului, însă nu într-o manieră „poliţienească”, ci mai degrabă, ca o îndrumare şi o orientarea a tânărului care caută răspunsuri legate de viaţă şi nu numai. În ultimă instanţă, această infractorul minor înglobează o multitudine de conduite, condiţii şi situaţii de viaţă, desemnând în general, conduitele morale inadecvate ale tinerilor care nu au împlinit încă vârsta majoratului. Termenul de criminalitate sau delicvenţă se aiplică la diferite forme de comportament şi la categorii eterogene de minori sau adolescenţi care transgresează legea: cei abandonaţi de părinţi sau educatori şi care se integrează unor anturaje nefaste delicvente; cei care au fugit de la domiciliu sau din mediul şcolar, ca urmare a aplicării unor sancţiuni aspre, brutale, vagabondând prin diferite locuri; cei care au nevoie de protecţie şi de îngrijire pentru diferite motive (decesul părinţilor, dezorganizarea familiei, manifestarea unor tulburări de comportament).

Următoarea măsură educativă, cea de-a treia, este reglementată de art. 119, alin. 1 şi 2, care se referă la consemnarea la sfârşit de săptămână:

„(1) Măsura educativă a consemnării la sfârşit de săptămână, constă în obligaţia minorului de a nu părăsi locuinţa în zilele de sâmbătă şi duminică, pe o durată cuprinsă între 4 şi 12 săptămâni, afară de cazul în care, în această perioadă, are obligaţia de a participa la anumite programe ori de a desfăşura anumite activităţi impuse de instanţă.

(2) Supravegherea se face sub coordonarea Serviciului de Probaţiune.”

Această măsură este una mai severă decât cele anterioare, oferă un control mai mare al programului tânărului, creându-se astfel o anumită rutină pentru minor. Tânărul adolescent este angrenat în activităţi prosociale, care îl vor ajuta să îşi structureze într-o manieră pozitivă

personalitatea.

Cea de-a patra măsură educativă neprivativă de libertate din noul Cod penal, este asistarea zilnică, reglementată de art. 120, alin. 1 şi 2, care prevăd următoarele:

„(1) Măsura educativă a asistării zilnice, constă în obligaţia minorului de a respecta un program stabilit de Serviciul de Probaţiune, care conţine orarul şi condiţiile de desfăşurare a activităţilor, precum şi interdicţiile impuse minorului.

(2) Măsura educativă a asistării zilnice, se ia pe o durată cuprinsă între 3 şi 6 luni, iar supravegherea se face sub coordonarea Serviciului de Probaţiune.”

La fel ca şi măsurile prezentate anterior, asistarea zilnică, oferă un control mult mai eficient asupra activităţilor tânărului, orientându-l şi dezvoltându-i latura pozitivă a personalităţii, precum şi insuflarea unei atitudini prosociale. De asemenea, minorului i se impun o serie de obligaţii pe care acesta trebuie să le respecte, prevăzându-se şi situaţiile când aceste obligaţii sunt revocate sau prelungite.[12]

Obligaţiile pe care minorul trebuie să le respecte pe perioada măsurilor educative neprivative de libertate, sunt reglementate prin art. 121, alin. 1 – 4, care cuprind următoarele:

„(1) Pe durata executării măsurilor educative neprivative de libertate, instanţa poate impune minorului una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:

1. a) urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională;
2. b) Să nu depăşească, fără acordul Serviciului de Probaţiune, limita teritorială stabilită de instanţă;
3. c) Să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă;
4. d) Să nu se apropie şi să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanţii la săvârşirea infracţiunii ori cu alte persoane stabilite de instanţă;
5. e) Să se prezinte la Serviciul de Probaţiune la datele fixate de acesta;
6. f) Să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală.

(2) Când stabileşte obligaţia prevăzută la alin. (1) lit. d), instanţa individualizează, în concret, conţinutul acestei obligaţii, ţinând seama de împrejurările cauzei.

(3) Supravegherea executării obligaţiilor impuse de instanţă, se face sub coordonarea Serviciului de Probaţiune.

(4) Pe durata executării măsurii educative neprivative de libertate, Serviciul de Probaţiune are obligaţia să sesizeze instanţa dacă:

1. a) au intervenit motive care justifică, fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţă, fie încetarea executării unora dintre acestea;
2. b) persoana supravegheată nu respectă condiţiile de executare a măsurii educative sau nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin.”

Într-un mod vizibil, obligaţiile ce se impun minorului sunt mult mai multe decât cele prevăzute de actualul Cod penal, sunt mult mai clare, într-un mod bine determinat, aplicându-se pentru toate măsurile educative neprivative de libertate, faţă de actualul Cod penal, unde

obligaţiile sunt detaliate în cazul măsurii libertăţii supravegheate.

Astfel putem sesiza o tendință de severitate din partea legiuitorului din cauza faptului că unele din măsurile impuse minorului  sunt de fapt măsurile de siguranţă aplicate infractorului adult, fie el învinuit sau inculpat.

Situaţiile în care obligaţiile încetează sau sunt prelungite sunt reglementate de art. 122, alin. 1 şi 2, respectiv de art. 123, alin. 1 - 4. Astfel, art. 122 prevede modificarea şi încetarea obligaţiilor în următoarele condiţii:

„(1) Dacă, pe parcursul supravegherii, au intervenit motive care justifică, fie impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente, instanţa dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, pentru a asigura persoanei supravegheate şanse mai mari de îndreptare.

(2) Instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară.”

Art. 123 vorbeşte de prelungirea sau înlocuirea măsurilor educative neprivative de libertate, după cum urmează:

„(1) Dacă minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse, instanţa dispune:

1. prelungirea măsurii educative, fără a putea depăşi maximul prevăzut de lege pentru aceasta;
2. înlocuirea măsurii luate, cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă;
3. înlocuirea măsurii luate, cu internarea într-un centru educativ, în cazul în care, iniţial, s-a luat măsura educativă neprivativă de libertate cea mai severă, pe durata sa maximă.

(2) În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a) şi b), dacă nici de această dată nu sunt respectate condiţiile de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse, instanţa înlocuieşte măsura educativa neprivativa de libertate cu măsura internării într-un centru educativ.

(3) Dacă minorul aflat în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate, săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa dispune:

1. prelungirea măsurii educative luate iniţial fără a putea depăşi maximul prevăzut de lege pentru aceasta;
2. înlocuirea măsurii luată iniţial cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă;
3. înlocuirea măsurii luată iniţial cu o măsură educativă privativă de libertate.

(4) În cazurile prevăzute în alin.(1) lit. a) şi b) şi în alin.(3) lit. a) şi b), instanţa poate impune noi obligaţii în sarcina minorului ori sporeşte condiţiile de executare a celor existente.”

Faţă de actualul Cod penal, noul Cod penal propune aplicarea obligaţiilor pentru toate măsurile educative , nu doare pentru unele dintre ele, dând instrucţiuni mult mai clare în ceea ce privesc situaţiile când acestea se impun , se modifică, se prelungesc sau încetează, oferind o detaliere precisă , propunând şi o încadrare relativ precisă în timp.

Din dorinţa de a experimenta şi din setea de cunoaştere şi autocunoaştere, tânărul adolescent riscă, de cele mai multe ori, să alunece pe o pantă greşită a vieţii, intrând în cercuri dubioase de prieteni , unde deprinde consumul de alcool şi alte droguri, dar şi tentaţia de a adopta un comportament infracţional, fie din teribilism, fie pentru că doreşte să fie

acceptat de grupul de egali. De asemenea, mulţi dintre aceşti tineri provin din familii dezorganizate sau din familii unde părinţii lipsesc în cea mai mare parte a timpului, datorită programului de muncă încărcat.

De aceea, trebuie ca societatea alături de legiuitor să găsească variante legislative optime care să le ofere minorilor un „Cod penal” al lor, unde să fie bine definite pedepsele, dar mai ales serviciile de care pot beneficia, precum şi profesioniştii care să le ofere. Trebuie pus accentul pe calitatea serviciilor şi pe varietatea lor, astfel ca minorul infractor să aibă o şansă  mult mai mare de educarea şi reeducare.[13]

Noul proiect al Codului penal, pe alocuri a îmbunătăţit legislaţia referitoare la minorii care răspund penal, prin introducerea de servicii şi programe pe care tânărul adolescent le poate urma în vederea readaptării, educării și îndreptării sale.

Iniţiativa înfiinţării Tribunalului pentru Minori, reprezintă un pas înainte în dorința de aliniere a României în sistemul juridic european modern.Existând un astfel de tribunal, unde toţi profesioniştii sunt specializaţi pe domeniul delicvenţei juvenile, individualizarea pedepsei, precum şi realizarea unui plan de acţiune prin care să se ofere servicii şi programe în vederea educării şi reeducării minorului, este mult mai eficientă şi adaptată nevoilor fiecărui tânăr în parte.

[1] Textul Constituţiei României a fost publicat în „Monitoral oficial al României", partea I, nr.767 din 31 octombrie 2003

[2]Muram, Ioan, Tănăsescu, Simina, Drept constitutional şi instituţii politice, ediţia a X-a revăzută şi completată, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002, pag.222

[3]România a ratificat încă din anul 1990 Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, dar, până la adoptarea pachetului legislativ din domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului in anul 2004, nu a existat cadrul legal comprehensiv şi nici mecanismele concrete de verificare a implementării acesteia şi monitorizare a drepturilor copilului

[4] Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal român : Partea generală, Ed. a 2-a revăzută și adăugită, București, 2003, p.165

[5] Decizia de îndrumare a Plenului Tribunalului Suprem nr. 9/1972, în C.D.

^[6] A se vedea pe larg: Costică Bulai, Bogdan N. Bulai, Manual de drept penal - partea generală, Ed. Universul Juridic, Bucureşti 2007, p. 272 şi urm.; Florin Streteanu, Tratai de drept penal, partea generală, voi. 1, Ed. C.H. Beck, Bucureşti 2008, p. 558 şi urm.

[7] Adina Rodica Berendei, Criminalitatea juvenilă, Editura Lumen, Iași, 2006, p. 20

[8]  Vintilă Dongoroz, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, Partea generală, vol. II, Editura Academia Republica Socialistă România, Bucureşti, 1970, p. 230.

[9] Idem, p.230

[10] www.just.ro - Proiectul noului Cod penal

[11] Oana Anastasia CRĂCIUN, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Cluj, NOUTĂŢILE PROPUSE DE PROIECTUL NOULUI COD PENAL ÎN MATERIA MĂSURILOR EDUCATIVE, ÎN SPECIAL ÎN CEEA CE PRIVESC MĂSURILE EDUCATIVE NEPRIVATIVE DE LIBERTAT

[12] Oana Anastasia CRĂCIUN, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Cluj, Noutăţile propuse de proiectul noului cod penal în materia măsurilor educative, în special în ceea ce privesc măsurile educative neprivative de libertat

[13] Oana Anastasia CRĂCIUN, op.cit.