Drept

Principiile care guvernează protecţia copilului în România sunt cuprinse în Legea

1. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, unul dintre reperele

legislative fundamentale în domeniu. Articolul 6 al acestei legi impune :

1. respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;
2. egalitatea şanselor şi nediscriminarea;
3. respectarea demnităţii copilului;
4. asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate pentru fiecare copil;
5. ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia, ţinând cont de vârsta şi gradul său de maturitate ;
6. asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea copilului; în situaţia luării unei măsuri de protecţie, trebuie să se ţină cont de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică;
7. asigurarea protecţiei copilului împotriva abuzului şi exploatării;
8. responsabilizarea părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti;
9. primordialitatea responsabilităţii părinţilor cu privire la respectarea şi garantarea drepturilor copilului;
10. descentralizarea serviciilor de protecţie a copilului, intervenţia multisectorială şi multidisciplinară, parteneriatul dintre instituţiile publice şi organismele private autorizate furnizoare de servicii;
11. celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil;
12. interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelaţie cu ansamblul reglementărilor din acest domeniu.

            Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului^[1] reprezintă baza unui sistem modern, european de protecţie a drepturilor tuturor copiilor, pe deplin armonizat cu tratatele internaţionale la care România este parte, în mod deosebit cu Convenţia europeană privind drepturile omului şi, respectiv, Convenţia ONU cu privire 1a drepturile copilului. Este un sistem care îşi propune înainte de toate să aibă grijă de toţi copiii României, trecând de la o focalizare pe copilul aflat în dificultate la abordarea copilului în contextul tuturor drepturilor sale, ceea ce înseamnă în primul rând în contextul familiei sale.

            Legea nr.272/2004 stabileşte cadrul legal privind respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor copilului, precum şi obligaţia autorităţilor publice, a organismelor private autorizate, precum şi a persoanelor fizice şi a persoanelor juridice responsabile de protecţia copilului de a respecta, promova şi garanta, drepturile copilului^[2].

Actul normativ cuprinde reglementări în sensul;

• Extinderii ariei de reglementare la toţi copiii, indiferent unde se află, lângă părinţi sau separaţi de aceştia, în şcoală sau deja pe piaţa muncii, în ţară sau în străinătate, cu probleme de comportament, cărora, fară nicio discriminare, li se garantează exercitarea drepturilor prevăzute de Convenţia ONU cu privire ia drepturile copilului;
• Armonizării cu prevederile Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului şi a altor documente juridice ratificate de România; Reglementării exprese a rolului părinţilor în creşterea şi dezvoltarea copiilor, al colectivităţii locale, precum şi al statului; Utilizării judicioase a resurselor de care trebuie să beneficieze cât mai mulţi copii;

Printre elementele de noutate ale legii se numără prevenirea separării copilului de familie, precum şi interzicerea oricărei forme de pedeapsă corporală aplicată copiilor.

            Pentru aceasta, este nevoie de programe educaţionale ample care să schimbe mentalităţile reflectate de proverbe precum „bătaia-i ruptă din rai" sau „ unde dă mama, creşte " şi să promoveze metode alternative.^[3]

            De asemenea, potrivit dispoziţiilor Legii nr.272/2004, copiii au dreptul să fie protejaţi împotriva: pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare sau degradante,  oricăror forme de violenţă, abuz, rele tratamente sau neglijenţă, exploatării economice, consumului de droguri^[4], răpirii sau orică ret forme de traficare, oricăror alte forme de exploatare. Apărarea copilului împotriva abuzului şi exploatării este gândită pe mai multe planuri, şi expusă în principal - nu şi exclusiv - în cuprinsul Capitolului VI al legii, intitulat "Protecţia copilului împotriva exploatării". Astfel, sunt indicate şi descrise în detaliu acele acţiuni care, fiind considerate abuzive sau forme de exploatare, sunt interzise atât în mediul familial, cât şi în cel şcolar sau extraşcolar^[5].

            Pentru accentuarea rolului pe care părinţii ar trebui, să-l exercite, în egală măsură, în supravegherea copiilor şi pentru responsabilizarea acestora în faţa unui fenomen negativ care are, încă, din păcate, amploare - este vorba de numărul mare de cazuri în care minorii părăsesc domiciliul, abandonează şcoala şi, cu acordul expres sau tacit ai părinţilor, ori chiar la îndemnul unuia dintre aceştia, pornesc în căutarea unor surse de venituri proprii, s-a reglementat faptul că deplasarea copiilor în ţară şi în străinătate se realizează cu înştiinţarea şi cu acordul ambilor părinţi^[6].

            In scopul asigurării protecţiei copiilor aflaţi neînsoţiţi pe teritoriul altor state şi pentru eficientizarea eforturilor de readucere în ţară a copiilor cetăţeni români aflaţi ilegal în afara graniţelor României, legea instituie în mod expres obligaţia în sarcina misiunilor diplomatice şi consulare ale României de a sesiza cazurile despre care iau cunoştinţă cu privire la minorii aflaţi neînsoţiţi în străinătate.

            Pentru cazurile în care pe teritoriul tării noastre s-ar găsi minori cetăteni străini care din diferite motive, sunt neînsoţiţi de părinţi şi pentru care misiunile diplomatice şi consulare străine au sesizat autorităţile române, art.20 din Legea nr.272/2004 prevede în mod expres că se va dispune prin hotărâre judecătorească plasamentul minorului într-un serviciu de tipul celor prevăzute de lege - serviciile de zi, serviciile de tip familial şi serviciile de tip rezidenţial.

            De asemenea, în cuprinsul legii, se defineşte măsura plasamentului ca o măsură cu caracter temporar, indicând în acelaşi timp şi unde poate fi dispusă această măsură, respectiv la o persoană/familie, asistent maternal, serviciu de tip rezidenţial care este licenţiat în condiţiile legii^[7].

            Plasamentul în regim de urgenţă este o măsură dispusă pentru situaţii care necesită intervenţie rapidă; de asemenea, este o măsură cu caracter temporar şi - până la confirmarea sa de către instanţa judecătorească - provizoriu, iar circumstanţele care justifică plasamentul în regim de urgenţă sunt datorate, cel mai frecvent, culpei părinţilor. Art.64 din lege precizează categoriile de benefi ciari ai măsurii plasamentului în regim de urgenţă - copii găsiţi^[8], abuzaţi sau neglijaţi, precum şi cei abandonaţi în unităţi sanitare^[9].

            In situaţia plasamentului în regim de urgenţă dispus de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, aceasta este obligată să sesizeze instanţa judecătorească în termen de 48 de ore de la data la care a dispus măsura. Instanţa judecătorească va analiza motivele care au stat la baza măsurii adoptate de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului şi se va pronunţa, după caz, cu privire ia menţinerea plasamentului în regim de urgenţă sau la înlocuirea acestuia cu măsura plasamentului, instituirea tutelei ori cu privire la reintegrarea copilului în familia sa^[10].

            In cuprinsul actului normativ surit incriminate, de asemenea, şi faptele care constituie infracţiuni, respectiv.

• Potrivit art.I32, alin.(l) din lege, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani, îndemnul ori înlesnirea practicării cerşetoriei de către un minor sau tragerea de foloase de pe urma practicării cerşetoriei de către un minor. Dacă fapta este săvârşită de un părinte sau de reprezentantul legal al minorului, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani.
• 132, alin.(2) din lege incriminează recrutarea ori constrângerea unui minor ia cerşetorie, fapta pedepsindu-se cu închisoare de la 1 la 5 ani. Dacă fapta este săvârşită de un părinte sau de reprezentantul legal al minorului, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
• Potrivit art. 133 din lege, fapta părintelui sau a reprezentantului legal al unui copil de a se folosi de acesta pentru a apela în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor financiar sau material, se pedepseşte cu închisoare de 1a 1 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.

În acelaşi scop al combaterii traficului de fiinţe umane, dat fiind că printre victime se regăsesc din ce în ce mai mulţi minori[11], prin Hotărârea Guvernului nr. 1295/2004 a fost aprobat Planul naţional de acţiune pentru prevenirea şi combaterea traficului de copii, plan conform căruia Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Familiei şi a Drepturilor Copilului, dar şi altor instituţii ale statului, le revin atribuţii importante.

            Obiectivele principale enumerate în cuprinsul Planului naţional de acţiune pentru prevenirea şi combaterea traficului de copii sunt următoarele:

• evaluarea, analiza şi cercetarea fenomenului infracţional al traficării copiilor sub diferite aspecte;
• prevenirea fenomenului prin campanii de informare a populaţiei asupra riscurilor traficului, precum şi prin dezvoltarea sistemului de servicii destinate sprijinirii familiilor aflate în dificultate, în special în zonele cu risc crescut în ceea ce priveşte fenomenul traficului de copii;
• protejarea, asistarea şi reinserţia socială a victimei minore recuperată din trafic, prin crearea unui sistem de servicii, securizarea controlului copiilor la trecerea frontierei şi asigurarea cooperării internaţionale;
• îmbunătăţirea cadrului legal şi dezvoltarea capacităţilor instituţionale.

            În afară de membrii permanenţi ai acestui Subgrup, la şedinţele acestuia participă cu regularitate şi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale şi ai organismelor internaţionale implicate în domeniu: UNICEF, Organizaţia Internaţională a Muncii şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie.

            Subgrupul activează atât în cadrul reuniunilor formale în plen, în reuniuni punctuale, pe teme specifice (întâlnirea a 2-3 membri, cu sau tară participarea de invitaţi), precum şi prin colaborarea operativă curentă între parteneri, sub coordonarea metodologică a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Familiei şi a Drepturilor Copilului.

Prin Hotărârea Guvernului nr.1443/2004[12]se reglementează în principal procedura de întoarcere în țară a copiilor români aflaţi neînsoţiţi[13] pe teritoriul altui stat, modalităţile de colaborare între instituţiile implicate în procesul de repatriere a copiilor, identificarea părinţilor sau a reprezentantului legal al copiilor ce urmează a fi repatriaţi, stabilirea serviciilor responsabile cu preluarea, în regim de urgenţă, a acestor copii, precum şi stabilirea unei proceduri de monitorizare a reintegrării acestor copii.

            În doctrină s-a arătat faptul că, din păcate, prevederile actului normativ au mai puţin în vedere reglementarea unor măsuri de protecţie, de promovare a drepturilor minorilor şi implicit de intervenţie promptă şi de urgenţă, atât pe teritoriul statului străin, prin intermediul misiunilor diplomatice şi consulare (în colaborare cu autorităţile competente ale ţării respective), cât şi pe teritoriul stalului român, pornind în primul rând de la stabilirea statutului copilului, de la diagnosticarea acestuia, şi anume, generic spus, dacă este un copil aflat în dificultate şi mai departe dacă el este un copil abandonat, abuzat într-un fel sau altul, victimă sau infractor.

            În fapt, repatrierea copiilor români neînsoţiţi presupune parcurgerea următoarelor etape[14]:

• Identificarea/verificarea identităţii minorului neînsoţit şi a familiei acestuia;
• Eliberarea unui document de identitate (în situaţia în care minorul nu deţine deja un astfel de document) şi a unuia de călătorie;
• Obţinerea acordului de repatriere din partea familiei, a reprezentantului legal al copilului, sau, în situaţia în care acest lucru nu este posibil, din partea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din judeţul în care copilul a domiciliat înainte de plecare;
• Efectuarea unei anchete sociale la domiciliul copilului şi întocmirea unui plan individual de reinserţie socială a copilului;
• Preluarea minorului de la frontieră şi însoţirea lui până la domiciliu său într-un centru specializat pentru primirea copiilor neînsoţiţi sau victime ale traficului.

            Pentru a se asigura soluţionarea cu celeritate a aspectelor implicate în procesul de repatriere, se prevede că, în situaţia în care copilul în cauză nu dispune de paşaport sau de alt document de identitate, Direcţia Generală de Paşapoarte asigură identificarea acestuia şi comunică misiunii diplomatice sau oficiului consular, prin intermediul Direcţiei Generale de Afaceri Consulare, avizul pentru eliberarea documentelor de călătorie în vederea repatrierii imediate sau cei târziu în 3 zile lucrătoare de la primirea solicitării.

            Totodată, se prevede că, odată cu comunicarea datelor de identitate ale copilului, familiei sale şi a acordului privind repatrierea către Direcţia Generală de Afaceri Consulare, Direcţia Generală de Paşapoarte le va transmite şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Familiei şi a Drepturilor Copilului (ANPFDC), în vederea demarării procedurilor interne de evaluare a situaţiei socio-familiale a acestuia.

            În această ordine de idei, se prevede că ANPFDC va solicita serviciului public specializat pentru protecţia copilului competent pentru zona în care copilul şi familia sa au domiciliul, efectuarea în regim de urgenţă, a anchetei sociale şi a unui plan individual referitor la pregătirea reintegrării sociale a copilului. Termenul pentru întocmirea anchetei sociale nu trebuie să depăşească 20 de zile de la momentul solicitării ei, responsabilitatea întocmirii în termen revenind Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în a cărei rază administrativ-teritorială se identifică familia copilului.

            În baza colaborării interinstituţionale, şi pentru a garanta promovarea drepturilor copilului, s-a prevăzut ca misiunile diplomatice şi oficiile consulare române, să co­munice ANPFDC şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, toate in­formaţiile legate de momentul şi locul repatrierii (mijlocul de transport, punc­tul de frontieră prin care urmează să intre în ţară, data şi ora sosirii la punctul de trecere a frontierei române), datele de identificare ale copilului şi ale persoanei care-l însoţeşte.

Pentru asigurarea primirii, reprezentării şi acompanierii copilului repa­triat, în cazul în care familia acestuia nu este prezentă la punctul de trecere a frontierei, s-a prevăzut că serviciul public specializat pentru protecţia copilului, competent conform legii, va desemna o persoană care să-1 conducă pe copil la domiciliul ori la centrul specializat pentru primirea copiilor neînsoţiţi sau vic­time ale traficului din judeţul de domiciliu al copilului ori, dacă acesta nu este cunoscut, din judeţul în care se află punctul de trecere a frontierei.

 

[1] Legea a fost publicată în „Monitoriil oficial al României", partea I, nr.557 din 23 iunie 2004

[2] Etnese, Florian, Protecţia drepturilor copilului,ediţia a 2-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007, pag,2

[3] Rolul şi responsabilităţile poliţiştilor în protecţia şi promovarea drepturilor copilului, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Editura Trei, Bucureşti, 2006, pag. 10

[4] Art.88 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului: „ (î) Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva folosirii ilicite de stupefiante şi substanţe psihotrope. (2) Este interzisă vânzarea de solvenţi copiilor, fără acordul părintelui ori al altui reprezentant legal".

[5] Emese, Fiorian, op. cit., pag.28 »

[6] Manual pentru implementarea Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea Drepturilor Copilului, Editura Vanemonde. Bucureşti, 2006, pag.24

[7] Manual pentru implementarea Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea Drepturilor Copilului, Editura Vanemonde, Bucureşti, 2006, pag.7I

[8] în doctrină s-a arătat faptul că este copil găsit cel care nu se află sub supravegherea legală a unei persoane, fie că avem de-a face cu un „evadat" de sub supraveghere, fie cu unul care s-a pierdut pur şi simplu. A se vedea Emese, Florian, op.cit, p. 142

[9] http://www.copii.ro/Files/Publicatie%2002_2007330213131.pdf

[10] Instanţa este obligată să se pronunţe şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti.

[11] în decembrie 2003, reprezentanţii guvernelor au semnat Declarația de la Sofia, prin care s-au angajat să formuleze planuri şi strategii de combatere a traficului de copii care să acopere multiplele dimensiuni ale fenomenului.

[12] Publicată în „Monitorul oficial al României", partea I, nr.873 din 24 septembrie 2004

[13]Actul normativ defineşte noţiunea de „copii neînsoţit", ca fiind „ cetăţenul român sub vârsta de 18 ani, care nu are capacitate deplină de exerciţiu, care a sosit pe teritoriul altui stat neînsoţit de niciunul dintre părintii săi sau de un alt reprezentant legal sau care nu se găseşte sub supravegherea legală a unei alte persoane ".

[14] Raport Evaluarea politicilor privind traficul de fiinţe umane în România. Bucureşti 2006. pag. 12