Primele acte normative care au reglementat în mod explicit traficul de persoane au fost adoptate în anul 2001. Până la apariţia incriminărilor specifice în domeniul traficului de persoane, activităţile infracţionale legate de exploatarea şi traficarea persoanelor erau în mod lacunar incriminate în Codul Penal, sfera acestor acţiuni ilicite fiind mult restrânsă, sancţionându-se doar lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 C.Pen.), sclavia (art. 190 C.Pen.), supunerea la muncă forţată şi obligatorie (art. 191 C.Pen.) şi proxenetismul (art.329 C.Pen.). Pedepsele pentru astfel de infracţiuni erau mai grave dacă partea vătămată era copil sau dacă fapta era comisă în asociere cu una sau mai multe persoane[1].
Prin Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane au fost reglementat formele luate de traficul de persoane, creându-se acel cadru juridic pentru utilizarea tehnicilor moderne de investigaţie.
Legea nr. 678/2001 reprezintă o adaptare şi completare a legislaţiei interne în raport cu prevederile Protocolului ONU privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia ONU împotriva criminalităţii transnaţionale organizate.
Traficul de minori este incriminat[2] în art. 13 din lege şi constă în recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, fapta pedepsindu-se cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
Obiectul juridic special al infracţiunii de trafic de minori îl constituie relaţiile sociale a căror desfăşurare este condiţionată de respectul pentru libertatea şi drepturile minorului, pentru demnitatea, integritatea corporală sau sănătatea acestuia, împotriva faptelor de exploatare a acestuia şi a transformării sale în sursă de câştig injust[3].
Este importantă şi prevederea care stabileşte că răspunderea penală a celui ce săvârşeşte traficul nu este înlăturată prin consimţământul persoanei traficate[4]. Din perspectiva acestei dispoziţii legale, rezultă voinţa legiuitorului de a sancţiona infracţiunile de trafic de fiinţe umane independent de consimţământul victimei, fiind lipsită de orice relevanţă exprimarea acesteia în contextul activităţii infracţionale a traficanţilor.
În cadrul art. 18 este incriminată infracţiunea de pornografie infantilă, reprezentând fapta de a expune, a vinde sau de a răspândi, a închiria, a distribui, a confecţiona ori de a produce în alt mod, a transmite, a oferi sau a pune la dispoziţie ori de a deţine în vederea răspândirii de obiecte, filme, fotografii, diapozitive, embleme sau alte suporturi vizuale, care reprezintă poziţii ori acte sexuale cu caracter pornografic, ce prezintă sau implică minori care nu au împlinit vârsta de 18 ani, infracţiunea fiind pedepsită cu închisoare de la 3 la 10 ani. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi importul ori predarea de obiecte dintre cele prevăzute la alin. (1) al art. 18, unui agent de transport sau de distribuire, în vederea comercializării ori distribuirii lor.
Obiectul juridic special al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale ce privesc libertatea şi inviolabilitatea sexuală a minorului, ceea ce presupune asigurarea unui climat normal dezvoltării fizice şi psihice a acestuia[5].
În doctrină s-a precizat faptul că sunt supuse confiscării în condiţiile art.19, alin.(l) din Legea nr.678/2001, sumele de bani obţinute de victime în urma activităţilor la care au fost obligate, sume pe care le-au remis traficanţilor. Aceştia vor fi obligaţi să plătească statului, ca efect al confiscării, echivalentul în lei ai totalului sumelor de bani remise de victime. În situaţia în care bunurile şi valorile nu se găsesc, condamnatul trebuie să fie obligat la plata echivalentului lor în bani, însă această dispoziţie nu are în vedere cazul în care bunurile nu mai sunt deţinute de inculpat, ci situaţia în care identificarea şi preluarea lor nu mai sunt posibile în mod efectiv, fie pentru că deţinătorul nu este cunoscut, fie pentru că bunurile au fost distruse ori consumate, fie pentru că, Între timp, bunul a fost dobândit legal de un terţ de bună-credinţă şi, ca atare, preluarea nu mai este posibilă datorită unui impediment de ordin juridic.
Art.20 din Legea nr.678/2001 prevede şi o cauză de impunitate, respectiv persoana supusă traficului de persoane, care a săvârşit, ca urmare a exploatării sale, infracţiunea de prostituţie sau pe cea de cerşetorie, nu se pedepseşte pentru această infracţiune dacă mai înainte de a se fi început urmărirea penală pentru infracţiunea de trafic de persoane încunoştinţează autorităţile competente despre aceasta sau dacă, după ce a început urmărirea penală ori după ce făptuitorii au fost descoperiţi, înlesneşte arestarea acestora.
[1] Dascălu, Ioaan, Ţupulan, Marin-Claudiu, Ştefan, Cristian-Eduard, Angheluş, Adrian, Traficul de minori şi crima organizată, Editura Sitech, Craiova, 2008, pag. 39. A se vedea şi Alexandrescu, Gabriela, Păunescu, Georgeta (coordonatori) şi colectiv, Ghid de bune practici pentru asistarea copiilor victime ale traficului în scopul exploatării sexuale, Organizaţia Salvaţi Copiii, Editară Speed Promotion, Bucureşti, 2004, pag.47
[2] Prin incriminarea acestei fapte, legiuitorul a urmărit să protejeze minorul a cărui dezvoltare fizică şi morală este primejduită grav, dacă nu chiar ireversibil prin comiterea infracțiunii.
[3] Boroi, Alexandra, Nistoreanu, Gheorghe, Drept penal. Partea specială (ediţia a III-a, revizuită conform noului Cod Penal), Editura AII Beck, Bucureşti, 2005, pag. 110
[4] Ca act juridic, unii autori consideră consimţământul victimei ca o renunţare la un drept, alţii ca o renunţare la protecţia legii, alţii ca o cedare a unui drept, alţii ca o renunţare anticipată la un mandat, alţii ca un mandat etc.
[5] Gabriela Alexandrescu, Georgeta Păunescu, Daniela Munteanu, Daniela Nicolâescu, lulia Niţulescu, Diana Şerban, Petre
Matei, Bogdan Barbu, Mircea Dumitrescu, Victor Nicolaescu, Ghid de bune practici pentru asistarea copiilor victime ale
traficului în scopul exploatării sexuale, publicată de Organizaţia Salvaţi Copiii România în cadrul Proiectului „Save the
children Child Trafficking Regional Response for South East Europe, Bucureşti, 2004, pag.45