Protecţia victimelor infracţiunilor, în special protecţia victimelor infracţiunilor comise cu violenţă, constituie o preocupare a organismelor europene şi a statelor Europei, fundamentată pe raţiuni de echitate şi solidaritate socială.
Ţinând seama de nevoile actuale de protecţie ale victimelor infracţiunilor din România, a fost adoptată Legea nr.211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor[1].
Legea instituie patru categorii de măsuri care se adresează în mod direct nevoilor victimei (printre care şi victimele infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane), şi anume informarea victimelor infracţiunilor cu privire la drepturile lor, consilierea psihologică, asistenţa juridică gratuită şi compensarea financiară de către stat a victimelor unor infracţiuni, fiecare dintre aceste măsuri fiind dezvoltate în dispoziţiile unor capitole distincte.
Prima categorie de măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor priveşte informarea acestora, pornind de ia ideea că o informare corectă şi completă a victimei constituie prima condiţie pentru realizarea drepturilor şi pentru ameliorarea situaţiei sale. Informarea se asigură victimelor oricăror infracţiuni şi se realizează, potrivit legii, în două modalităţi: în mod direct, de către procurorul, ofiţerul sau agentul de poliţie la care victima se prezintă şi prin intermediul unei linii telefonice disponibile permanent pentru informarea victimelor infracţiunilor[2].
Informaţiile care sunt furnizate victimelor infracţiunilor privesc: serviciile şi organizaţiile care asigură consiliere psihologică sau orice alte forme de asistenţă a victimei, în funcţie de necesităţile acesteia; organul de urmărire penală la care poate face plângere; dreptul la asistenţă juridică şi procedura pentru acordarea asistenţei juridice gratuite; drepturile procesuale ale persoanei vătămate, ale părţii vătămate şi ale părţii civile; condiţiile şi procedura pentru a beneficia de dispoziţiile Legii nr.682/2002 privind protecţia martorilor, precum şi pentru acordarea compensării financiare de către stat.
Toate aceste informaţii au rolul de a oferi victimei o imagine completă asupra drepturilor sale şi asupra mijloacelor concrete de realizare a acestor drepturi , atât în cadrul procedurilor judiciare, cât şi în afara acestora.
Consilierea psihologică se asigură victimelor acelor infracţiuni care, fiind săvârşite cu violenţă sau aducând atingere libertăţii sexuale a persoanei, produc nu numai o traumă fizică, ci şi o traumă psihologică. Mecanismul instituţional prin care se acordă consilierea psihologică a victimelor este reprezentat de serviciile de probaţiune şi protecţia victimelor, care funcţionează pe lângă tribunale.
Mecanismul cel mai important de protecţie a victimelor prevăzut în lege priveşte compensarea financiară de către stat a victimelor unor infracţiuni. Sistemul de compensare financiară de către stat a victimelor infracţiunilor săvârşite cu violenţă are ca fundament principiul echităţii şi al solidarităţii sociale şi realitatea că, în prezent, ori de câte ori făptuitorul rămâne necunoscut, este insolvabil sau dispărut, „costurile" infracţiunii sunt suportate exclusiv de victimă[3].
În concepţia actului normativ, compensarea financiară se acordă la cerere, persoanelor asupra cărora a fost săvârşită o tentativă la infracţiunile de omor, omor calificat şi omor deosebit de grav, prevăzute la ari, 174-176 C.Pen,, o infracţiune de vătămare corporală gravă, prevăzută la art. 182 C.Pen., o infracţiune intenţionată care a avui ca urmare vătămarea corporală gravă a victimei, o infracţiune de viol, act sexual cu un minor şi perversiune sexuală, prevăzute la ari. 197, 198 şi art. 201, alin. (2)-(5) C.Pen., o infracţiune privind traficul de persoane, o infracţiune de terorism, precum şi orice altă infracţiune intenţionată comisă cu violenţă.
De asemenea, sunt stabilite mai multe condiţii pe care victima trebuie să Ie îndeplinească pentru, a primi compensaţii financiare. Cea mai importantă condiţie este ca victima să contribuie la constatarea infracţiunii de către organele judiciare. Sunt exonerate de a sesiza organele judiciare în vederea constatării infracţiunilor, victimele minore şi cele puse sub interdicţie. Legea reglementează şi posibilitatea acordării unui avans din compensarea financiară pentru victimele infracţiunilor aflate într-o stare financiară precară[4].
[1] Legea a fost publicată în „Monitorul oficial al României", partea I, nr.505 din 4 iunie 2004.
[2] http;//www. cdep. ro/proiecte/2005/300/00/9/em309.pdf
[3] http://Svww.cdsp. ro/proiecte/2004/200/40/6/sm246.pdf
[4] Totodată, actul normativ acordă posibilitatea victimelor de a solicita prin intermediul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, compensarea financiară în situaţii transfrontaliere şi precizează modalităţile prin care o victimă poate obţine compensaţia financiară în situaţia săvârşirii unei infracţiuni pe teritoriul unui stat membru al UE, altul decât cel în care victima locuieşte în mod legal.