Regulamentul de aplicare a Legii nr.678/2001, adoptat la data de 13 martie 2003[1], suplimentează prevederile Legii nr.678/2001 şi ale Planului naţional de acţiune pentru combaterea traficului de fiinţe umane.
Regulamentul este structurat pe 6 capitole, primul capitol, „Dispoziţii generale ", fiind, dedicat identificării cadrului legal al activităţii de prevenire şi combatere a traficului de persoane, precum şi al organismelor guvernamentale şi neguvernamentale care participă la această activitate.
Capitolul II reglementează activitatea de prevenire a traficului de persoane, indicându-se strict atribuţiile fiecărei,instituţii în parte, în scopul respon-sabilizării şi efieientizării activităţii[2]. Prin conţinutul său, acest capitol este destinat să clarifice roiul şi atribuţiile pe care instituţiile le-au primit prin actele normative anterioare. De asemenea, în acest capitol sunt incluse şi dispoziţii referitoare ia Grupul interministerial de lucru pentru coordonarea şi evaluarea activităţii de prevenire şi combatere a traficului de fiinţe umane prin care se reglementează organizarea, funcţionarea şi atribuţiile acestui organism, a cărui înfiinţare a fost determinată de necesitatea asigurării eficientei, coerenţei şi complementarităţii eforturilor de prevenire şi combatere a traficului de persoane. Grupul interministerial este format din reprezentanţi ai tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniu, iar la lucrările acestuia pot participa reprezentanţi ai oricăror alte organisme interesate, guvernamentale şi neguvernamentale, ca o expresie a principiului colaborării între instituţiile statului şi societatea civilă. Atribuţiile acestui Grup au fost astfel concepute încât să-i asigure un rol centralizator al eforturilor de prevenire şi combatere a fenomenului, atât în raporturile dintre organismele guvernamentale şi neguvernamentale din ţară, cât şi în raporturile cu organizaţiile internaţionale cu preocupări în domeniu. Trebuie subliniată, de asemenea, funcţia de evaluare imprimată activităţii Grupului interministerial, având în vedere faptul că evaluarea reprezintă o componentă de bază în procesul de îmbunătăţire şi eficientizare a oricărei activităţi.
Capitolul III reglementează un aspect extrem de important în ceea ce priveşte sprijinirea imediată a victimelor traficului: metodologia de repatriere a cetăţenilor români, victime ale traficului de persoane. Un roi esenţial în această problemă revine Ministerului Afacerilor Externe, misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României în străinătate care, cu sprijinul autorităţilor naţionale competente au obligaţia de a lua primele măsuri de ajutorare a victimelor şi de a asigura reîntoarcerea acestora în ţară într-un timp cât mai scurt, pentru a putea beneficia de asistenţă, consiliere şi protecţie adecvate[3].
Capitolul IV, intitulat „Asistenţa şi protecţia victimelor traficului de persoane", reglementează modul în care sunt sprijinite victimele în iară. Astfel, acest capitol cuprinde dispoziţii privind procedura preluării victimelor la reîntoarcerea în ţară, punându-se un accent deosebit pe asigurarea condiţiilor necesare pentru exercitarea deplină a drepturilor pe care ie au aceste persoane. Capitolul cuprinde, de asemenea, dispoziţii privind activitatea în centrele de asistenţă şi protecţie a victimelor, condiţiile de cazare, drepturile şi obligaţiile victimelor, tratamentul specific pentru femei şi minori, obligaţiile personalului centrelor.
Dispoziţiile finale fac referire la răspunderea companiilor de transport care se implică în traficul de persoane, precum şi la posibilitatea acordării de subvenţii de la stat pentru asociaţiile şi fundaţiile care desfăşoară programe pentru victimele traficului de persoane[4].
[1] Hotărârea Guvernului nr.299/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr.678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, publicată în „Monitorul oficial al României", partea I nr.206 din 31 martie 2003
[2] Apărat la o oarecare distanţă în timp faţă de legea specială, acest regulament actualizează şi detaliază lista de atribuţii de fiecărui minister în domeniul prevenirii sau combaterii traficului de persoane, astfel încât să fie incluse - cel puţin ca problematică - toate prevederile legii speciale şi fiecare din ariile de activitate avute în vedere de Planul naţional de acţiune pentru combaterea traficului de fiinţe umane.
[3] Raport privind situaţia traficului de persoane în România, Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane, Bucureşti, 2006, pag. 12 65
[4] Ibidem, pag. 12