Tortura, tratamentele inumane şi tratamentele degradante sunt unanim condamnate ca încălcări grave ale drepturilor omului în documentele oficiale ale organizaţiilor internaţionale care se ocupă de aceste drepturi civile. Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice sau Convenţia împotriva Torturii şi a altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante (cunoscută sub acronimul englezesc CAT – Convention Against Torture) ale ONU, Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale sau Convenţia europeană pentru prevenirea torturii ale Consiliului Europei sunt cele mai cunoscute şi, totodată, obligatorii pentru statele care le-au ratificat. Li se adaugă o serie de alte documente, cum ar fi Regulile de la Beijing (regimul de detenţie, în principal pentru minori) sau Procolul de Istanbul cu ghidurile practice pentru medici respectiv jurişti sau Regulile de bază minimale în penitenciare în varianta ONU şi a Consiliului Europei (foarte asemănătoare) şi multe altele care, chiar dacă nu sunt instrumente cu valoare juridică obligatorie ar trebui să fie aplicate de toate statele democratice sau care se autodefinesc ca atare. Pe lîngă acestea, mai există o multitudine de studii, manuale, rapoarte etc. în domeniu, întocmite de organizaţii naţionale şi internaţionale de drepturile omului sau de experţi independenţi.
România a ratificat toate documentele internaţionale cu caracter obligatoriu amintite mai sus. In acest moment, se aşteaptă şi ratificarea unui Protocol opţional la Convenţia ONU împotriva Torturii, pe care România l-a semnat încă din 2002. Intrat în vigoare în 2006 (prin ratificarea de către 20 de state semnatare), Protocolul opţional prevede obligaţia statelor de a constitui mecanisme naţionale de monitorizare a tuturor situaţiilor în care se află persoane private de libertate (potrivit art.4 din protocol, o persoană este privată de libertate dacă nu poate părăsi, când doreşte, locul în care se află, oricare ar fi autoritatea – judiciară, administrativă sau de altă natură – care a stabilit măsura. Mecanismele naţionale vor coopera cu Subcomitetul ONU împotriva Torturii, care acţionează pe baza convenţiei.
Constituţia României interzice tortura şi tratamentele inumane sau degradante iar Codul penal sancţionează tortura cu pedepse privative de libertate între 2 ani şi închisoare pe viaţă iar relele tratamente, între unu şi 5 ani. Definiţia torturii din Codul penal este practic traducerea cuvânt cu cuvânt a definiţiei din Convenţia împotriva Torturii, considerată de majoritatea experţilor drept cea mai cuprinzătoare. Nu lipsesc însă criticile în special cu privire ultimul alineat al definiţiei din CAT care scoate de sub incidenţa torturii suferinţele sau durerea inerente sancţiunilor legale sau ocazionate de acestea. Prin aceasta se dă prioritate legislaţiei interne, ceea ce diluează considerbil substanţa articolului 1 din Convenţie, pentru că, o dată prevăzute pentru că, o dată prevăzute în lege, pedepsele (de pildă biciuirea în public) nu mai pot fi considerate tortură, oricât de dure ar fi şi indiferent de urmări.[1]
[1] Vezi studiul “Defining Torture” elaborat de Floersheimer Center for Constitutional Democracy, din cadrul facultăţii de drept Benjamin N. Cardozo din New York, publicat sub semnătura lui Gail H. Miller în decembrie 2005.