In primul rand pe lângă reţinerea poliţienească de până la 24 de ore (prevăzută în Constituţie şi în legea penală), Poliţia Română mai are la dispoziţie şi o altă formă de privare de libertate, denumită „conducerea la sediul poliţiei” care poate dura tot până la 24 de ore. Este vorba despre o prevedere din Legea 218/2002 cu privire la organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, îndelung contestată dar acceptată de Curtea Constituţională ca fiind „o măsură administrativă” şi nu o formă de privare de libertate. Trebuie subliniat faptul că o persoană „condusă” la sediul poliţiei nu poate părăsi locul după cum doreşte şi, prin urmare, este privată de libertate. Aceasta este chiar esenţa definiţiei privării de libertate din Protocolul Opţional la Convenţia Impotriva Torturii a ONU. Cu privire la „conducere”, s-a înregistrat, totuşi, un progres: Codul de procedură penală stabileşte că perioada „conducerii” se deduce din reţinerea de 24 de ore.
In al doilea rand Legea 275 prevede că „organizarea şi funcţionarea centrelor de reţinere şi arestare şi arestare preventivă se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin comun” al miniştrilor internelor şi reformei administraţiei şi respectiv al justiţiei. Până în noiembrie 2007, nu exista un astfel de ordin comun. Aşadar, aplicarea Legii 275 este, deocamdată, parţială. Art.82 alin.5 din lege enumeră dispoziţiile ce trebuie „aplicate corespunzător” în aresturile poliţiei: condiţii de detenţie, drepturi şi obligaţii, muncă, activităţi educative, culturale, terapeutice, recompense, sancţiuni disciplinare etc.
Standardele Comitetului pentru Prevenirea Torturii (CPT)
CPT subliniază că riscul de intimidare şi de rele tratamente fizice este cel mai mare în perioada imediat următoare privării de libertate. CPT reliefează trei drepturi pe care le consideră esenţiale pentru pentru prevenirea unor abuzuri împotriva persoanelor aflate în custodia poliţiei: a) informarea unor terţi, la alegerea lor (familie, prieteni, consulat) despre privarea de libertate; b) dreptul de a avea acces la un avocat şi c) dreptul de a cere să fie consultate de doctori la alegerea lor (în plus faţă de examinarea pe care o fac oricum medicii poliţiei). Precizare: CPT pleacă de la premiza că şederea persoanelor private de libertate în aresturile poliţiei se măsoară în ore sau zile. Cele trei drepturi dar trebuie comunicate persoanei private de libertate şi puse imediat în aplicare.
In sistemul poliţienesc românesc, persoana „condusă la sediul poliţiei” nu beneficiază de niciun drept, (familia nu este anunţată, nu poate anunţa un avocat, nu beneficiază de asistenţă medicală, nu primeşte hrană, poate doar apă de băut) ceea ce o face, evident, extrem de vulnerabilă.
Odată ajunsă la IPJ (sau la unul din foarte puţinele aresturi situate în alte localităţi decât capitala judeţului), persoana privată de libertate beneficiază, în principiu, de aproape toate garanţiile cerute de CPT (informarea terţilor, prezenţa avocatului, consult medical – dar numai de către medicul angajat la poliţie – cazare, hrană etc).
Dreptul de acces la apărător este asigurat dar cu problema majoră a nerespectării principiului confidenţialităţii. Discuţiile dintre arestat şi avocat au loc în prezenţa supraveghetorului (care stă în pragul uşii sau imediat alături). Legea 275/2006 prevede explicit că supravegherea trebuie să fie numai vizuală.
Probleme specifice aresturilor poliţiei:
- spre diferenţă de penitenciare, nu se pune problema supraaglomerării.(Totuşi, standardul de 4 m.p./arestat ar trebui să înlocuiască vechea normă de 6 m.c de aer);
- dreptul la asistenţă medicală: data primului examen medical obligatoriu (înainte sau după introducerea în arest); periodicitatea consulturilor ulterioare; tratamente şi medicaţie;[1]
- localizarea multor aresturi în subsol: lumină naturală insuficientă, becurile aprinse 24 de ore din 24;
- grupuri sanitare : dotare, starea de igienă, locaţie (în camerele de deţinere sau baie comună. In acest ultim caz: procedura la scoaterea din camere, frecvenţă pe durata zilei şi a nopţii.) Dependenţa de disponibilitatea şi bunăvoinţa supraveghetorilor pentru satisfacerea nevoilor fiziologice a persoanelor private de libertate este tratament degradant;
- existenţa şi amplasarea camerelor de supraveghere video: în spaţii comune (coridoare,
curţi de plimbare) şi/sau în camere de deţinere;[2]
- activităţi educaţionale: spaţiul pentru plimbarea zilnică (circa o oră); cărţi, ziare, difuzoare în camere şi/sau aparate de radio portabile;[3]
- dreptul la convorbiri telefonice : procedură, frecvenţă, durată a convorbirilor; amplasarea telefonului şi locul unde stă supraveghetorul pe durata convorbirii; informarea altor autorităţi (de exemplu, parchetul) cu privire la convorbirile telefonice ale arestaţilor;
- dreptul la corespondenţa scrisă: accesul direct al persoanelor private de libertate la cutia poştală a arestului; procedura la expedierea şi la primirea corespondenţei scrise; informarea altor autorităţi (de exemplu, parchetul) cu privire la corespondenţa expediată/primită;
- dreptul la confidenţialitatea discuţiilor cu avocaţii: locul unde se desfăşoară acestea şi locul unde stă supraveghetorul (supravegherea trebuie să fie numai vizuală);
- imobilizarea persoanelor private de libertate la scoaterea din arest: mijloace de imobilizare folosite (cătuşe, lanţuri[4] etc.), categoriile de arestaţi imobilizaţi,[5]durata imobilizării (numai în timpul transportului, pe toată durata anchetei la parchet şi a procesului în instanţă, la examenul medical, la vizite);
- dreptul la vizite şi pachete: proceduri, inclusiv programare şi durată; spaţiul pentru primirea vizitelor şi pachetelor;[6]
- sancţiuni disciplinare pentru încălcarea regulamentului de ordine interioară: proceduri (raport de incident, cercetare, comisie de disciplină, apel la judecătorul delegat şi apoi în justiţie); natura sancţiunilor (avertisment, mustrare, suspendare a dreptului la vizite şi pachet pe anumite perioade, izolare).
Concluzie………..filosofica
Azi, UE se poate lauda cu un sistem carceral ultraumanitar, si sub aspectul conditiilor de viata de care beneficiaza puscariasii, si pe planul filosofiei juridice tot mai permisive. Fireste ca nu Michel Foucault e de vina pentru asta. “Stomacul europenilor digera de multa vreme culpa coloniala, un soi de autocondamnare cu verdict anuntat. In loc sa-si pastreze realismul politic din care si-a hranit sute de ani grandoarea, Batranul Continent se poarta mai curand ca un doctor ajuns la capataiul unei umanitati agonizante si. .. inocente. Pe nesimtite, viziunea exacerbat umanista - care vrea ca orice sociopat sa fie de fapt o victima a contextului nefericit in care a fost (sau n-a fost) educat - a inceput sa domine imaginarul colectiv, invadand progresiv amfiteatrele, televiziunile si ziarele. Populatia mai curand prospera din UE15 e deja perfect acomodata cu viziunea potrivit careia criminalii recidivisti sunt bieti nebuni, tot asa cum delincventii de drept comun sunt niste fosti adolescenti deraiati, care n-au profitat suficient de afectiunea parinteasca. “
E drept, realitatea e inca precara, pentru ca rautatea (uneori bestiala) si impactul sentimentului de impunitate asupra comportamentelor individuale colaboreaza eficient la sporirea indicelui de violenta din interiorul penitenciarelor. “Cand stii ca vei fi tratat omeneste, oricat te-ai fi indepartat de conditia umana, te salbaticesti cu voie de la politie... Dar standardele au tot sporit: televizorul din celula e nimic pe langa banii cheltuiti de statele bogate cu... discursurile si meseriile de acompaniere. Un intreg aparat birocratic, dublat de aparitia unor specialisti bine platiti, pentru ca saracii detinuti sa nu se deprime...
Conflictul ideologic dintre democratie si drept e poate abia la inceput. S-ar putea ca dreptul sa-si revina, dar nu neaparat in favoarea democratiei. Daca privim, de pilda, masiva priza electorala a populismului xenofob, putem chiar fi siguri de aceasta intoarcere. Oamenii "simpli", pe care derbedei de 15 ani ii ataca la iesirea din metrou, femeile violate in parcarea blocurilor suburbane sau batranii gatuiti in propriile case sunt gata sa voteze partidele dure, care promit imigratie zero, intoleranta fata de crima, pedepse drastice. Noua cerere va naste, deci, noua oferta. Corsi e ricorsi...” Pentru ca, in SUA, dupa doua decenii de represiune totala impotriva criminalitatii mari sau mici (sindromul Giuliani), o multime de state federale au inceput sa elibereze detinutii-"model" pentru prozaicul motiv ca nu mai au fonduri pentru a-i intretine in penitenciarele superaglomerate. Puscariasii din afara zonei euroamericane suspina! Sa le plangem de mila, sau sa ne felicitam ca globalizarea nu i-a impins inca pe teritoriile noastre?
[1] Legea 275/2006 prevede dreptul persoanei private de libertate de a cere să fie examinată şi de un medic din afara sistemului, inclusiv de un medic legist.
[2] In arestul IPJ Argeş, sistemul de supraveghere video a fost instalat în camerele de deţinere, ceea ce este inacceptabil pentru că se încalcă dreptul la intimitate.
[3] Nu sunt permise televizoarele. Există o singură excepţie: un arest din Bucureşti, considerat a fi “al parchetului”.
[4] Legea 275/2006 interzice folosirea lanţurilor.
Legea 275/2006 precizează că imobilizarea cu cătuşe sau alte mijloace se aplică numai în situaţii excepţionale în care o persoană ar prezenta un pericol real. In aresturile poliţiei, încătuşarea la scoaterea din arest este regula , inclusiv cu privire la minori (de exemplu, secţia 22 de Poliţie Bucureşti).
[5] Legea 275/2006 precizează că imobilizarea cu cătuşe sau alte mijloace se aplică numai în situaţii excepţionale în care o persoană ar prezenta un pericol real. In aresturile poliţiei, încătuşarea la scoaterea din arest este regula , inclusiv cu privire la minori (de exemplu, secţia 22 de Poliţie Bucureşti).
[6]In aresturi – ca şi, de dată recentă, în penitenciare – nu este permisă primirea pachetelor expediate prin poştă.