1. Notiune si clasificare
Conditiile actului juridic sunt elementele care alcatuiesc acest act. Acestea pot clasificate dupa urmatoarele criterii:
- 1. In functie de aspectul la care se refera, conditiile actului juridic civil pot fi:
- de fond (cand privesc continutul actului juridic civil) si
- de forma (cand se refera la modalitatea de exteriorizare a vointei partilor).
- 2. In functie de obligativitatea sau neobligativitatea lor, exista conditii:
- esentiale (cerute pentru valabilitatea actului) si
- conditii neesentiale (numite si intamplatoare, care pot lipsi fara ca, prin aceasta, sa fie afectata valabilitatea actului juridic).
- 3. In functie de sfera actelor juridice civile pe care le au in vedere, exista:
- conditii generale (care privesc toate actele juridice) si
- conditii speciale (care au in vedere numai anumite categorii de acte juridice civile – de exemplu, actele solemne).
Potrivit Codului civil, conditiile esentiale pentru validitatea unei conventii
sunt:
- 1. capacitatea de a contracta;
- 2. consimtamantul valabil al partii ce se obliga;
- 3. un obiect determinat;
- 4. o cauza licita.
Conditiilor de fond prevazute de Codul civil si obligatorii la incheierea orcarui act juridic li se adauga si o conditie de forma, obligatorie numai in cazul actelor juridice solemne; neindeplinirea acesteia duce la nulitatea absoluta a actelor juridice civile respective.
2. Capacitatea
Capacitatea de a incheia actul juridic consta in aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi si obligatii civile prin incheierea de acte
juridice civile.Capacitatea civila se imparte in capacitate de folosinta si capacitate de exercitiu.
Pentru persoana fizica, regula in materia capacitatii de folosinta este recunoasterea capacitatatii de a incheia actul juridic civil, incapacitatea fiind exceptia. Potrivit Codului civil,” Poate contracta orice persoana ce nu este declarata necapabila de lege”.Exceptiile pot fi:
- generale: ”Necapabili de a contracta sunt: 1. minorii ; 2. interzisii;….4. in genere toti acei carora legea le-a prohibit oarecare contracte” (textul punctului 3 care prevedea incapacitatea femeii maritate a fost abrogat in 1932).
- speciale (situatia tutorilor-art.1308 pct.1 C.civ., a mandatarilor-art.1808 pct.
2 C. Civ., a judecatorilor, procurorilor, avocatilor-art.1309 C.civ.).
Pentru a incheia in mod valabil acte juridice, o persoana trebuie sa dispuna de capacitate de exercitiu, notiune pe care am analizat-o cand ne-am ocupat de partile raportului juridic civil.
In ceea ce priveste persoana juridica, principiul capacitatii de a incheia acte juridice civile are un specific: este subordonat principiului specialitatii capacitatii de folosinta a persoanelor juridice.
3. Consimtamantul
1) Legatura cu vointa juridica
Consimtamantul consta in hotararea manifestata in exterior de a incheia un act juridic civil. Alaturi de cauza actului juridic, consimtamantul formeaza vointa juridica a persoanei. Codul civil consacra doua principii care carmuiesc vointa juridica, si anume:
- principiul libertatii actelor juridice civile numit si principiul autonomiei de
vointa;
- principiul vointei reale (principiul vointei interne).
- 1. Principiul libertatii actelor juridice presupune:
- subiectele de drept civil sunt libere sa incheie ori nu un act juridic civil;
- partile sunt libere sa stabileasca, continutul (clauzele) actului juridic civil;
- partile sunt libere, prin acordul lor, sa modifice, ori sa puna capat actului juridic civil pe care l-au incheiat.
Limitele principiului libertatii actelor juridice civile sunt:
- a) ordinea publica (norme care reglementeaza ordinea economica, sociala si politica de stat);
- b) morala (bunele moravuri);
- c) normele imperative (de la care nu se poate deroga).
- 2. Principiul vointei reale (interne)
In solutionarea acestei probleme exista doua conceptii:
-conceptia subiectiva - care da prioritate vointei interne, reale;
-conceptie obiectiva - prefera vointa declarata exteriorizata.
Codul civil roman a consacrat principiul vointei interne sau reale. In sprijinul acestui principiu se indemeiaza pe argumentele:
-art.977 Codul civil “Interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor contractante, nu dupa sensul literal al termenului”.
- art 953: “Consimtamantul nu este valabil cand este dat prin eroare, smuls prin violenta, sau surprins prin dol”.
- art.1175: in materie de simulatie “Actul secret ce modifica un act public, nu poate avea putere decat intre partile contractante si succesorii lor universali”.
2) Conditiile de valabilitate a consimtamantului
In primul rand, consimtamantul trebuie sa existe. Absenta consimtamantului atrage nulitatea absoluta a actului juridic; Conditiile propriu-zise sunt:
- 1. Sa provina de la o persoana cu discernamant
- 2. sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice
- 3. sa fie exteriorizat
- 4. sa nu fie alterat de vreun viciu de consimtaman
- 1. Consimtamantul trebuie sa provina de la o persoana cu discernamant
Aceasta conditie decurge din caracterul constient al actului juridic civil. Persoana fizica cu capacitate deplina de exercitiu este prezumata ca are
discernamantul juridic necesar pentru a incheia acte juridice civile, prezumtie care poate fi insa rasturnata .
Persoana lipsita de capacitate de exercitiu (minorul sub 14 ani si cel pus sub interdictie judecatoreasca) este prezumata a nu avea discernamant.
Minorul intre 14 su 18 ani are discernamantul juridic in curs de formare. Pentru persoana juridica nu se pune probleme deoarece reprezentantul ei este,
o persoana fizica cu deplina capacitate de exercitiu.
In timp ce capacitatea de a incheia actul juridic civil este o stare de drept, prezenta sau lipsa discernamantului este o stare de fapt. De aceea,in afara de incapacitatile legale - cazuri in care legea prezuma persoana ca lipsita de discernamant, exista si cazuri de incapacitati naturale - in care se gasesc persoane capabile dupa lege, dar in fapt lipsite temporar de discernamant, exemplu: betie, hipnoza, somnambulism, manie puternica.
- 2. Consimtamantul trebuie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice
Cerinta aceasta decurge din esenta actului juridic civil. Aceasta conditie nu este indeplinita cand:
- manifestarea de vointa a fost facuta fie in gluma, fie din prietenie, curtoazie sau din pura complezenta -“pentru asa oferta sunt gata sa inchei contractul la orice ora !” ;
- cand s-a facut sub conditie pur potestativa din partea celui care se obliga- „ma oblig daca vreau »
-cand manifestarea de vointa este prea vaga-“iti imprumut toate lucrurile mele”;
- cand manifestarea de vointa s-a facut cu o rezerva mintala cunoscuta destinatarului- exemplu: actul fictiv in caz de simulatie.
- 3. Consimtamantul trebuie sa fie exteriorizat
Principiul aplicabil exteriorizarii consimtamantului este acela al consensua- lismului, care inseamna ca partile sunt libere sa aleaga forma de exteriorizare a vointei lor.
Manifestarea de vointa poate fi exteriorizata intr-o forma expresa sau tacita (implicita) – de exemplu: ridicarea mainii la o licitatie publica reprezinta exteriorizarea consimtamantului licitatorului.
Exista si exceptii de la principiul consensualismului; o astfel de exceptie o constituie actele solemne, pentru incheierea carora manifestarea de vointa trebuie sa imbrace o anumita forma ceruta de lege (forma scrisa sau autentica, de regula).
Modalitatile de exteriorizare a consimtamantului sunt: in scris, verbal prin gesturi ori fapte concludente, neechivoce.
In principiu, in dreptul civil tacerea nu valoreaza consimtamant exteriorizat. Prin exceptie, tacerea valoreaza consimtamant:
- 1. cand legea prevede expres aceasta tacita relocatiune;
- 2. cand, prin vointa expresa a partilor, se atribuie o anumita semnificatie juridica tacerii;
- 3. cind tacerea are valoare de consimtamant potrivit obiceiulu
- 4. Consimtamantul trebuie sa nu fie alterat printr-un viciu de consimtamant
Sunt vicii de consimtamant: eroarea, dolul (viclenia), violenta si leziunea. Acestora li se adauga, cu particularitatile sale, leziunea.
3) Eroarea
1.Definitie
Eroarea poate fi definitã ca fiind falsa reprezentare a realitãtii in constiinta persoanei care delibereazã si adoptã hotãrarea de a incheia actul juridic.
Eroarea este reglementata in art.953 Codul civil, 954.
2.Clasificare
Dupa criteriul consecintelor care intervin, eroarea este de trei feluri:
- eroarea obstacol (distructiva de vointa) este cea mai grava forma a erorii - fiind si ea de doua feluri:
- asupra naturii actului juridic (o parte crede ca incheie un anumit act juridic, iar cealalta parte, are gresita credinta ca incheie alt act juridic). Spre exemplu, o persoana intentioneaza sa inchirieze un bun, dar, din eroare, incheie un contract de vanzare-cumparare. Practic, ea nu si-a exprimat consimtamantul la incheierea actului de vanzare, deoarece a crezut ca incheie un alt act juridic.
- asupra identitatii obiectului (o parte crede ca trateaza cu privire la un anumit bun pe cand cealalta parte are in vedere alt bun). Spre exemplu,o persoana crede ca s-a inteles cu privire la cumpararea casei si a gradinii acesteia, desi contractul s-a incheiat numai cu privire la casa.
- eroarea viciu de consimtamant - este falsa reprezentare a realitatii ce cade:
- fie asupra calitatilor substantiale ale obiectului actului (error in substantiam) Calitatile substantiale ale obiectului sunt acele calitati ce au fost
eterminante pentru exprimarea consimtamantului, calitati in lipsa carora – daca nu intervenea eroarea – actul nu ar fi fost incheiat; aprecierea acestor calitati se face dupa criterii subiective.Exemplu: cumparatorul casei crede ca aceasta este din caramida, cand in realitate ea este construita din placi de beton.
- fie asupra persoanei contractante (error in personam).
Eroarea care priveste persoana co-contractantului este considerata viciu de consimtamant numai in cazul unei anumite categorii de acte juridice: actele juridice incheiate intuitu personae. Acestea se definesc ca fiind acele contracte in care considerarea calitatilor persoanei este cauza principala pentru care ele s-au incheiat.
In mod obisnuit, la incheierea contractului nu este esentiala persoana cu care se contracteaza. Spre exemplu, in cazul incheierii unui contract de vanzare- cumparare, partile urmaresc, in principal, obtinerea pretului, respectiv obtinerea bunului. Chiar daca vanzatorul a crezut ca contracteaza cu A, cand in realitate a contractat cu B, acesta eroare nu este esentiala, deoarece este de presupus ca pretul a constituit pentru el elementul determinant in incheierea contractului. Dimpotriva, in cazul actelor incheiate intuitu personae (cum sunt, spre exemplu, contractul de donatie, contractul de mandat etc.), ceea ce primeaza este persoana co-contractantului, deoarece calitatile personale ale acestuia au constituit elementul determinant la incheierea contractului. Spre exemplu, cand o persoana dorind sa comande un tablou unui pictor consacrat, se adreseaza din eroare altuia, eroarea constituie un viciu de vointa, deoarece acea persoana n-ar fi comandat tabloul daca cunostea identitatea aceluia caruia i s-a adresat.
- eroarea indiferenta – este falsa reprezentare a unor imprejurari mai putin importante care nu afecteaza valabilitatea actuluii. Spre exemplu, daca debitorul isi executa de buna voie obligatia, fara sa stie ca dreptul creditorului este prescris si nu ar mai fi putut fi invocat in instanta, eroarea cu privire la implinirea termenului de prescriptie extinctiva este socotita indiferenta, astfel incat debitorul nu se va putea prevala de aceasta eroare pentru a cere restituirea prestatiei executate de debitor.
In cazul erorii obstacol – sanctiunea ce intervine este nulitatea absoluta pentru ca nu s-a format acordul de vointa.
In cazul erorii viciu de consimtamant (in ambele forme) – sanctiunea este nulitatea relativa.
Pentru cazul de eroare indiferenta – sanctiunea este diminuarea valorica a prestatiei, fara nici o consecinta juridica.
Dupa criteriul naturii realitatii fals reprezentate, intalnim:
eroare de fapt – este valoarea de o reprezentare falsa a unei situatii faptice la incheierea actului juridic (obiectul actului, valoarea etc);
eroarea de drept – cand falsa reprezentare priveste existenta sau continutul unui anumit act normativ sau al unei norme juridice, dupa caz, la incheierea actului juridic.
Pentru acest tip de eroare s-a formulat opinia atat a neadmiterii cat si a admiterii ca viciu de consimtamant. Eroarea de drept este reprezentarea falsa a existentei ori consimtamantului unei norme de drept civil. Indiferent de solutia
aleasa, este evident ca nu poate fi invocata necunoasterea normelor imperative sau a celor care privesc ordinea publica, deoarece cu privire la acestea se aplica principiul conform caruia „nimeni nu poate invoca necunoasterea legii”.
- 3. Structura
- un singur element, de natura psihologica, ce consta in falsa reprezentare a realitatii.
4.Conditiile cerute pentru ca eroarea sa fie viciu de consimtamant
Se cer intrunite doua conditii cumulative:
- 1. elementul asupra caruia cade falsa reprezentare sa fi fost hotarator, determinant pentru incheierea actului, astfel incat, daca ar fi fost cunoscuta realitatea, actul nu s-ar fi incheia
- 2. in cazul actelor bilaterale, cu titlu oneros, este necesar ca si contractantul sa fi stiut sau sa fi trebuit sa stie ca elementul asupra caruia cade falsa reprezentare a realitatii este determinant, insa nu e necesar ca fiecare parte sa se gaseasca in eroare.
5.Proba
Se poate face prin orice mijloc de proba-intrucat consta intr-o stare de fapt, dar e dificil de realizat.Sarcina probei revine celui ce pretinde ca s-a aflat in eroare.
4) Dolul
- 1. Definitie
Dolul consta in inducerea in eroare a unei persone, prin mijloace viclene sau dolosive, pentru a o determina sa incheie un act juridic , pe care altminteri nu l-ar fi incheiat sau l-ar fi incheiat in alti termeni contractuali. Dolul este o eroare provocata.
Sediul materiei este art. 960 C. Civ.
- 2. Clasificare
Dupa consecintele pe care le are asupra valabilitatii actului juridic, distingem:
- dolul principal - cade asupra unor elemente importante la incheierea actului si care atrage anularea actului
- dolul incident (sau secundar), cade asupra unor imprejurari nedeterminante pentru incheierea actului juridic, si care nu atrage nevalabilitatea actului, dar poate fi invocat drept temei pentru o reducere a prestatiei.
- 3. Structura
- un element material, obiectiv - ce consta in utilizarea de mijloace viclene pentru a induce in eroare: siretenii, manopere dolosive). Acesta poate consta intr-o actiune pozitiva (fapt comisiv) sau intr-o actiune negativa (fapt omisiv).
Spre exemplu, dolul ar putea consta in prezentarea de catre vanzator a unei bijuterii ca fiind dintr-un metal pretios, desi in realitate aceasta nu este veritabila, cumparatorul nefiind altfel interesat de achizitionarea ei. (fapt comisiv).
Intr-un alt exemplu, dolul poate consta in necomunicarea de catre vanzatorul unui autoturism a faptului ca acesta prezinta anumite defectiuni tehnice, urmarind obtinerea unui pret mai bun prin vanzarea acesteia decat daca s-ar cunoaste adevarata sa stare (fapt omisiv).
- un element subiectiv , intentional, ce consta in intentia de a induce in eroare o persoana, pentru a determina sa incheie un act juridic.
4.Conditii
- sa fie determinant pentru incheierea actului juridic. Aria elementelor determinante, pentru dol, este mai intinsa decat la eroare.
- sa provina de la cealalta parte. Ca si in cazul erorii, nu se cere conditia ca dolul sa fie comun, sa existe pentru fiecare din partile actului bilateral.
In doctrina se admit si urmatoarele doua situatii:
- 1. dolul sa provina de la un tert, iar cocontractantul are cunostinta de aceasta imprejurare (un fel de complicitate la dol). Spre exemplu, daca un tert, de coniventa (in intelegere) cu vanzatorul, recomanda celeilalte parti sa cumpere un bun, desi stie ca este defect, suntem in prezenta vicierii consimtamantului prin do
- 2. dolul sa provina de la reprezentantul (exemplu mandatarul acestuia)
cocontractantului.
5.Proba
Potrivit art.960 al.2 Codul civil “Dolul nu se presupune” ceea ce inseamna ca persoana care-l invoca trebuie sa-l dovedeasca. Fiind un fapt juridic, dolul poate fi probat prin orice mijloc de proba, inclusiv martori sau prezumtii simple.Este mai usor de dovedit decit eroarea, care este o stare psihologica.
5) Violenta
- 1. Definitie
Violenta consta in amenintarea unei persoane cu un rau care ii produce o temere ce o determina sa incheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi incheiat.
Sediul materiei
Violenta este reglementata in Codul civil prin articolele 955, 956, 957, 958.
2.Clasificare
Dupa natura raului cu care se ameninta, distingem intre:
- violenta fizica - vis - cand amenintarea priveste integritatea fizica sau bunurile persoanei;
- violenta morala - metus - cand amenintarea se refera la onoarea, cinstea ori sentimentele persoanei.
Notiunea de “violenta” nu este utilizata cu intelesul de agresiune prezenta exercitata asupra persoanei, ci cu intelesul de “amenintare cu un rau viitor, dar iminent”. Daca suntem in prezenta unei constrangeri fizice actuale a persoanei (care este, spre exemplu, torturata fizic sau psihic pentru a semna actul) aceasta nici nu constituie o “violenta – viciu de consimtamant”. Intr-adevar, in exemplul dat, consimtamantul persoanei nu este doar viciat, ci el lipseste cu desavarsire, deci sanctiunea va fi nulitatea absoluta a actului (pentru lipsa uneia dintre conditiile de validitate) si nu nulitatea relativa a acestuia. Pentru a fi in prezenta violentei, ca viciu de consimtamant, trebuie ca persoana sa aiba totusi o mica marja de libertate: libertatea de a opta intre raul cu care este amenintata si raul pe care l-ar atrage incheierea actului juridic.
- Dupa caracterul amenintarii, deosebim intre:
- amenintarea legitima, justa, care nu este viciu de consimtamant (creditorul il ameninta pe debitor cu darea in judecata in cazul in care nu-si indeplineste indatorirea pe care o are).
- amenintarea nelegitima, injusta, cu un rau – care are semnificatia juridica a viciului de consimtamant.
3.Structura
Violenta este alcatuita din doua elemente:
- un element obiectiv, exterior - ce consta in amenintarea cu un rau.
Raul cu care se ameninta poate fi fizic, moral sau patrimonial; el poate privi fie persoana in cauza, fie sotul, sotia, ascendentii sau descendentii, fie alte persoane apropiate, ce sunt legate de victima printr-o puternica afectiune;
- un element subiectiv,intern - consta in insuflarea unei temeri persoanei amenintate.
Tocmai aceasta temere este cea care altereaza consimtamantul. Temerea produsa trebuie sa fie apreciata in concret, in functie de victima violentei, ceea ce inseamna ca trebuie sa fie suficient de puternica pentru a o face sa incheie actul juridic. Ea se apreciaza dupa varsta, grad de cultura, sanatate etc.; deci, criteriul aprecierii este unul subiectiv. Spre exemplu, se va lua in consideratie faptul ca este mai lesne de viciat prin violenta consimtamantul unui varstnic sufeind de o boala , decat al unei persoane mature si sanatoase.
4.Conditii
Pentru a fi viciu de consimtamant, violenta trebuie sa intruneasca cumulativ, doua conditii:
- sa fie determinanta pentru incheierea actului juridic civil
- sa fie injusta (nelegitima, ilicita).
Spre deosebire de dol, violenta atrage nulitatea relativa a actului juridic nu numai daca provine de la cealalta parte contractanta, dar si daca provine de la un tert.
5.Proba
Dovada se poate face prin orice mijloace de proba. Sarcina probei revine victimei dolului.
6) Leziunea
1.Definitie
Leziunea a fost definita ca reprezentand paguba materiala pe care o sufera una din partile unui contract oneros si comutativ din cauza disproportiei vadite de valoare dintre cele doua prestatii reciproce (privite ca echivalente valoric). Mai simplu spus,
ea reprezintã un dezechilibru economic al contractului.
Sediul materiei
Codul civil reglementeaza in numeroase dispozitii leziunea: art.951, 1157,
1158, 1160, 1162, 1163, 1164, 1165.
2.Teorii
Exista doua teorii care stau la baza institutiei leziunii:
- conceptia subiectiva - leziunea presupune doua elemente:
- unul obiectiv- constand in disproportia de valoare intre contraprestatii;
- unul subiectiv - constand in profitarea de stare de nevoie in care se gaseste cealalta parte.
- conceptia obiectiva - leziunea are un singur element :
- paguba egala cu disproportia de valoare intre contraprestatii.
Codul nostru civil imbratiseaza conceptia obiectiva in reglementarea leziunii. Practic, leziunea nu este atat un viciu de consimtamant, cat este consecinta unui viciu de consimtamant. In realitate, trebuie observat ca motivul cel mai probabil pentru care o parte incheie un contract vadit prejudiciabil este tocmai faptul ca s-a aflat sub imperiul erorii, dolului sau violentei. Plecand de aici, legea instituie prezumtia ca un asemenea contract s-a incheiat cu vicierea consimtamantului uneia dintre parti.Daca insa cocontractantul a profitat de starea de nevoie in care se afla cealalta parte la momentul incheierii actului juridic, acel act va fi lovit de nulitate absoluta pentru cauza imorala grava.
3.Conditii
- leziunea sa fie o consecinta directa a actului respectiv;
- leziunea sa existe in raport cu momentul incheierii actului;
- disproportia de valoare intre contraprestatii trebuie sa fie vadita.
Aceasta insemna ca nu orice avantaj al uneia dintre parti fata de cealalta, nu orice deosebire, spre exemplu, dintre valoarea bunului si pretul obtinut, face ca actul juridic sa fie lezionar. In practica se considera, in general, ca este vadita o disproportie cand una dintre prestatii depaseste dublul valorii celeilalte sau este mai mica decat jumatate din valoarea celeilalte.De exemplu,o persoana isi vinde casa cu mai putin de jumatate din valoarea sa.
4.Domeniu de aplicare
Fara a nega principiul libertatii de vointa a partilor, legiuitorul intervine uneori, permitand anularea contractelor in care nu exista un minim echilibru al prestatiilor.Fiind vorba de o reglementare de exceptie,leziunea are un domeniu de aplicare mai restrans, atat din punctul de vedere al persoanelor care o pot invoca ,cat si din punctul de vedere al actelor susceptibile de anulare . Din punct de vedere practic, leziunea are o aplicabilitate foarte restransa pentru ca, potrivit art. 1165 C. civ., "Majorul nu poate, pentru leziune, sa exercite actiunea in resciziune". Astfel:
- Leziunea priveste minorii cu capacitate de exercitiu restransa.
- Are ca obiect numai actele juridice civile care, in acelasi timp:
- sunt acte administrative
- au fost incheiate de minorul intre 14 si 18 ani, singur, fara incuviintarea ocrotitorului legal;
- sunt acte bilaterale (contracte);
- au fost incheiate cu titlu oneros. In actele incheiate cu titlu gratuit prestatiile sunt in mod deliberat neechivalente;
- sunt comutative. Contractele aleatorii pot fi prejudiciabile pentru una dintre parti, dar acesta este un risc asumat la incheierea contractului, intinderea obligatiilor reciproce depinzand de hazard. Spre exemplu, mi-am asigurat autoturismul contra furtului, dar nu a avut loc un astfel de incident. Aceasta inseamna ca am platit ratele de asigurare, fara a primi din partea societatii de asigurari nici o contraprestatie;
- sunt prejudiciabile pentru minor. Daca sunt prejudiciabile pentru cealalta parte, actul nu poate fi anulat.
5.Proba
Prezumtia instituita de Codul civil scuteste partea care o invoca de orice alta dovada; este suficienta proba disproportiei vadite de valoare dintre contraprestatii.
4.Obiectul
- 1. Notiune
Potrivit art. 962 Cod civil (care se referã expres numai la conventii dar se aplicã oricãror acte juridice), "obiectul conventiilor este acela la care pãrtile sau numai una din pãrti se obligã". Rezultã de aici cã prin "obiect al actului juridic" trebuie sã intelegem prestatia (adicã actiunea sau inactiunea) pe care subiectul activ o poate pretinde iarsubiectul pasiv este obigat sã o sãvarseascã in temeiul angajamentului luat prin incheierea actului juridic.
Ca obiect derivat al actului juridic consideram, obiectele, lucrurile, bunurile. Cu privire la acest inteles art.963 dispune “Numai lucrurile ce sunt in comert pot fi obiectul unui contract”.
Cand conduita partilor priveste “lucrurile” ori “bunurile” , acestea sunt privite ca “obiect derivat” al actului juridic civil. Dupa cum vom arata unele “conditii de valabilitate” ale obiectului actului juridic civil se refera tocmai la “bunuri” .
- 2. Conditii de valabilitate
- 1. Clasificare
- Conditii generale:
- sa existe;
- sa fie in circuitul civil;
- sa fie determinat sau determinabil;
- sa fie posibil;
- sa fie licil si moral.
- Conditiile speciale sunt:
- cel ce se obliga trebuie sa fie titularul dreptului subiectiv;
- obiectul sa constea intr-un fapt personal al debitorului.
2.Continutul conditiilor generale de validitate
1.Obiectul actului juridic civil trebuie sa existe - este o conditie primordiala pentru valabilitatea obiectului. Daca obiectul actului juridic civil priveste un bun, aceasta conditie implica respectarea urmatoarei reguli:
- bunul trebuie sa existe in momentul incheierii actului juridic civil.
- bunul care nu exista inca, dar va exista in viitor, este considerat ca exista. Spre exemplu, este valabil actul juridic care are ca obiect recolta care se va obtine prin valorificarea unor suprafete inca necultivate. Prin exceptie, exista o categorie de acte in cazul carora obiectul nu poate fi viitor: succesiunile viitoare nu pot forma obiectul
actului juridic civil. Motivul pentru care un asemenea act juridic este nul nu il constituie insa faptul ca obiectul este viitor, ci caracterul imoral al cauzei.
- bunul care a existat in trecut, dar nu mai exista inca, este considerat ca nu exista. Potrivit Codului civil: ”Daca in momentul vanzarii, lucrul vandut era pierit in tot, vinderea este nula. Daca era pierdut numai in parte, cumparatorul are alegerea intre a se lasa de contract sau a pretinde reducerea pretului”.
- 2. Obiectul trebuie sa fie in circuitul civil, este prevazuta expres de a963
Codul civil si reluata de art.1310 Codul civil. Codul civil prevede ca ”numai lucrurile ce sunt in comert pot fi obiectul unui contract.” Deci bunurile inalienabile, cum sunt bunurile aflate in domeniul public al statului si unitatilor administrativ-teritoriale, nu pot forma obiect al unor acte juridice translative de proprietate. Totusi, ele pot forma obiect al altor acte juridice, spre exemplu al unui contract de concesiune;
- 3. Obiectul actului juridic civil trebuie sa fie determinat ori determinabil (conditie prevazuta de a948 pct.3 cat si de art.964 Codul civil). Cand obiectul consta in res certa (bun individual determinat), conditia este indeplinita prin aratarea caracteristicilor acestuia; Cand obiectul consta in res genera (bun de gen), conditia este indeplinita numai prin stabilirea unor criterii de determinare a cantitatii, calitatii, valorii care se vor folosi la momentul executarii actului.
- 4. Obiectul actului juridic civil trebuie sa fie posibil - este o conditie impusa de regula de drept potrivit careia nimeni nu poate fi obligat la imposib Imposibilitatea trebuie apreciata dinamic, in functie de progresul tehnico-stiintific. Totodata, se are in vedere imposibilitatea absoluta (pentru oricine) si nu imposibili- tatea relativa (pentru un anumit debitor). Imposibilitatea absoluta a obiectului duce la nulitatea actului juridic, indiferent daca este de natura materiala (spre exemplu o imposibilitate fizica de a executa prestatia: “ma oblig sa transport o tona de marfa cu un autoturism”) sau de natura juridica (“ma oblig sa vand Palatul Culturii”).
- 5. Obiectul actului juridic civil trebuie sa fie licit si moral .Aceasta conditie cere ca actiunea ori inactiunea partilor actului juridic civil sa fie in concordanta cu legea si morala.Spre exemplu, este nul pentru obiect ilicit contractul prin care una dintre parti se obliga in schimbul unei sume de bani la aplicarea unei corectii fizice unei alte persoane.
3.Conditilei speciale de validitate
Acestea trebuie indeplinite numai pentru anumite acte juridice civile dintre care enumeram:
- la actele juridice cu caracter strict personal, se cere ca obiectul sã constea intr-un fapt personal al celui ce se obligã. Nimeni nu poate fi obligat prin vointa altei persoane. Promisiunea faptei altuia nu reprezinta o exceptie de la acest principiu.
- la actele juridice translative sau constitutive de drepturi reale, se mai cere o conditie cu privire la obiectul obligatiei de a da: cel ce se obligã a da trebuie sã fie titularul dreptului respectiv. Intr-adevar, conform principiului “nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decat are”, vanzarea lucrului altuia este un act juridic nul pentru obiect, imposibil din punct de vedere juridic. Daca insa cumparatorul are cunostinta despre faptul ca bunul nu se afla in proprietatea vanzatorului, actul juridic
poate fi considerat valabil incheiat, sub conditia suspensiva a procurarii dreptului de proprietate de catre vanzator.
5. Cauza
- 1. Notiune
Cauza consta in scopul urmarit la incheierea unui act juridic civil. Impreuna cu consimtamantul, cauza formeaza vointa juridica.
- 2. Structura
Notiunea de cauza cuprinde doua elemente: cauza imediata si cauza mediata. Scopul imediat - cauza proxima - numit si scopul obligatiei, este un element
abstract si invariabil, in cadrul unei anumite categorii de acte juridice.
- in contractele sinalagmatice, cauza consimtamantului fiecarei parti consta in reprezentarea, adica prefigurarea mintala a contraprestatiei (o parte se obliga stiind ca si cealalta parte se obliga, la randul ei);
- in actele cu titlu gratuit, scopul imediat il reprezinta intentia de a gratifica (animus donandi);
- in actele reale, scopul imediat il reprezinta prefigurarea remiterii lucrului, bunului;
- in contractele aleatorii, este cauza imediata riscul, adica prefigurarea unei imprejurari viitoare si incerte, de care depinde sansa castigului, respectiv riscul pierderii.
Scopul mediat - causa remota - numit si scopul actului juridic, consta in motivul determinant al incheierii unui act juridic civil; acest motiv se refera fie la insusirile unei prestatii, fie la calitatile persoanei.Scopul mediat se caracterizeaza prin aceea ca este concret si variabil de la o categorie la alta de acte juridice civile, si chiar in cadrul aceleiasi categorii de acte de drept civil. Spre exemplu, o persoana vinde un autoturism pentru ca doreste sa isi cumpere altul , alta persoana vinde pentru ca doreste sa-si achite o datorie din banii obtinuti etc.
3.Conditiile de valabilitate
- Sa existe: Aceasta conditie a cauzei actului juridic civil - este consacrata expres, in art.966 Codul civil “Obligatia fara cauza....nu poate avea nici un efect”.
Cand lipsa cauzei se datoreaza lipsei de discernamant, ambele elemente ale cauzei - scopul mediat si scopul imediat – lipsesc; iar lipsa cauzei va atrage nulitatea relativa a actului juridic civil.
Cand lipsa cauzei se datoreaza:
- lipsei contraprestatiei (in contractele sinalagmatice);
- lipsei predarii bunului (in actele reale);
- lipsei riscului (in contractele aleatorii);
- lipsei intentiei de a gratifica (in contractele cu titlu gratuit)
sanctiunea aplicabila este aceea a nulitatii absolute.
Spre exemplu,daca una dintre parti vinde un bun fara a pretinde nici un pret pentru acesta si fara sa existe intentia de a gratifica cealalta parte, contractul va fi nul ca act de vanzare pentru lipsa cauzei.
- Sa fie reala - prevazuta in art.966 Codul civil “Obligatia....fondata pe o cauza falsa...nu poate avea nici un efect”. Cauza este falsa cand exista eroare asupra motivului determinant care este tocmai scopul mediat. Falsitatea cauzei atrage nulitatea relativa a actului juridic civil.
- Sa fie licita si morala- prevazuta expres in acelasi art.966 Codul civil: “Obligatia nelicita, nu poate avea nici un efect”. Art.968 Codul civil prevede “Cauza este nelicita cand este prohibita de lege, cand este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice”.
Ilicit poate fi doar scopul mediat.
4.Proba
Cauza este prezumata pana la dovada contrarie- art.967 Codul civil prevede: “Conventia este valabila , cu toate ca, cauza nu este expresa”.
Se institue astfel doua prezumtii relative (impotriva carora este admisibila proba contrara):
- prezumtia de valabilitate a cauzei , indiferent ca se mentioneaza sau nu
- prezumtia de existenta a cauzei; cauza nu trebuie dovedita (ea este prezumata de lege).
Prin urmare, cine invoca lipsa ori nevalabilitatea cauzei actului juridic, acela trebuie sa dovedeasca aceasta. Inexistenta si falsitatea cauzei pot fi probate prin dovedirea lipsei discernamantului, lipsei unui element esential la incheierea actului juridic, ori erorii asupra mobilului determinant. Caracterul ilicit sau imoral al cauzei pot fi dovedite prin orice mijloc de proba.
6. Forma
- 1. Notiune
Prin forma actului juridic civil se intelege acea conditie care consta in modalitatea de exteriorizare a manifestarii de vointa cu intentia de a crea, modifica sau stinge un raport juridic civil concret.
In doctrina, expresia “forma actului juridic civil” este folosita doua sensuri:
- in sens restrans - se desemneaza modalitatea de exteriorizare a vointei juridice;
- in sens larg - se desemneaza trei categorii de forme:
- forma ceruta pentru valabilitatea actului
- forma ceruta pentru probarea actului
- forma ceruta pentru opozabilitatea actului fata de terte persoane.
Principiul consensualismului
Consensualismul este principiul potrivit cãruia un act juridic civil este valabil incheiat prin simpla manifestare de vointã a pãrtilor, indiferent de forma in care ea se exteriorizeazã (solo consensu). Deci, pentru a produce efecte juridice, manifestarea de vointa nu trebuie sa imbrace o forma speciala. Acest principiu nu este consacrat expres, cu caracter general, de catre Codul civil, dar cand legiuitorul a vrut ca principiul consensualismului sa nu se aplice, a prevazut aceasta in mod expres.
- 2. Clasificarea conditiilor de forma
In functie de consecintele juridice ale nerespectarii lor:
- forma ceruta pentru valabilitatea actului juridic civil -- ad validitatem, nerespectarea ei aterage nulitatea actului;
- forma ceruta pentru probarea actului juridic civil – ad probationem - nerespectarea ei atrage imposibilitatea dovedirii cu alt mijloc de proba;
- forma ceruta pentru opozabilitatea fata de terti - nerespectarea ei se sanctioneaza cu inopozabilitatea fata de terti ( o persoana terta poate sa ignore acest act).
In functie de izvorul care cere o anumita forma pentru un act juridic civil:
- forma legala (impusa de norma juridica civila). Spre exemplu, legea pretinde incheierea contractului de donatie in forma autentica;
- forma conventionala sau voluntara (stabilita de parti sau de autorul actului juridic civil).
Spre exemplu, partile se inteleg sa incheie contractul de vanzare-cumparare a autoturismului in forma autentica.
1.Forma ceruta ad validitatem
Legiuitorul a prevazut pentru unele acte juridice civile necesitatea incheierii lor intr-o anumita forma solemna, ceruta ca o conditie de validitate a actului (ad validitatem sau ad solemnitatem). Legiuitorul a instituit aceasta forma tinand seama de anumite ratiuni, cum sunt: prevenirea partilor asupra importantei unor acte juridice civile si exercitarea controlului asupra actelor care intereseaza nu numai partile, ci intreaga societate (de exemplu, instrainarea terenurilor).
Caracterele juridice ale acestei forme:
- este un element constitutiv al actului juridic - care atrage nulitatea absoluta in caz de nerespectare;
- este incompatibila cu manifestarea tacita de vointa - deoarece aceasta forma presupune manifestarea expresa de vointa;
- este exclusiva - adica pentru un anumit act juridic civil solemn trebuie indeplinita o anumita forma, cea autentica (exceptie face testamentul).
Conditii ce trebuie respectate pentru asigurarea formei ad validitatem:
- intregul act trebuie sa imbrace forma ceruta pentru valabilitatea sa;
- actul aflat in interdependenta cu actul solemn trebuie sa imbrace si el forma solemna;
- actul care determina ineficacitatea unui act solemn trebuie, in principiu sa imbrace si el forma speciala solemna.
Aplicatii ale formei ad validitatem
Sunt acte solemne:
- donatia- art.813 Codul civil;
- subrogarea in drepturile creditorului consimtita de debitor;
- ipoteca conventionala (art.1772 Codul civil);
- testamentul;
- actele juridice intre vii de instrainare a terenurilor de orice fel;
- contractele de arendare scrise;
- revocarea expresa a unui legat;
- renuntarea expresa la succesiune;
- acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar;
- actele constitutive ale asociatiilor si fundatiilor;
- actul constitutiv al societatilor comerciale.
2.Forma ceruta ad probationem
Uneori, chiar pentru actele juridice consensuale, legea sau vointa partilor poate sa impuna incheierea actului juridic intr-o anumita forma (scrisa) necesara nu pentru validitatea actului juridic ca atare (ca negotium) ci doar pentru dovedirea existentei si continutului acestuia (ad probationem). Forma ceruta ad probationem se justifica, de asemenea, prin importanta anumitor acte juridice civile, precum si prin aceea ca ofera securitate juridica circuitului civil.
Caracterele juridice ale acestei forme:
- este obligatorie, sub acest aspect se aseamana cu cerinta ad validitatem;
- nerespectarea ei atrage sanctiunea inadmisibilitatii dovedirii actului cu alt mijloc de proba, ceea ce nu afecteaza producerea de efecte juridice;
- reprezinta o exceptie de la principiul consensualismului (deoarece actul trebuie sa imbrace forma scrisa.
Aplicatii ale formei ad probationem:
- art. 1191 alin.1 Codul civil: “” Dovada actelor juridice al caror obiect are o valoare ce depaseste suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decat prin act autentic, sau prin act sub semnatura privata;
- depozitul voluntar (art.1597);
- tranzactia (art.1705);
- contractul de inchiriere de locuinte;
- contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor (L.8/1996 art.42 sI art.68 al.2);
- contractul de reprezentare teatrala sau de executie muzicala (L.8/1996 art.69 al.1);
- contractul de asigurare (L.136/1996 art.10).
3.Forma ceruta pentru opozabilitate fata de terti
Aceasta forma se refera la acele formalitati care sunt necesare, potrivit legii, pentru a face actul juridic opozabil si persoanelor care n-au participat la incheierea lui, in scopul ocrotirii drepturilor ori intereselor lor. Aceasta cerinta isi gaseste justificarea in ideea de protectie a tertilor. Prin nerespectarea acestei cerinte de forma
- sanctiunea consta in inopozabilitatea actului juridic. Aceasta inseamna ca actul juridic produce efecte intre parti, dar este ineficace fata de terti.
Aplicatii:
- publicitatea imobiliara prin cartile funciare (L.7/1996 art.21);
- publicitatea constituirii gajului si a oricarei garantii reale (art.3 L.99/1999);
- notificarea cesiunii de creanta (L.99/1999 art.2);
- darea de data certa inscrisului sub semnatura privata (art.1182 Codul civil);
- inregistrarea in materia inventiilor, desenelor si modelelor industriale (L.64/1991, L.129/1992, L.84/1998);
- mentiunile cu caracter de protectie si inregistrarile in materia dreptului de autor si a drepturilor conexe (art.126 sI 148 din L.8/1996);
- inregistrarea contractelor de arendare (L.16/1994 art.6);