Drept

• AVORTUL
• reprezintă întreruperea sarcinii datorită expulsiei spontane sau provocate a discului germinal, a embrionului sau a fătului din cavitatea uterină, înainte ca acesta să fie viabil.
• Există două tipuri de avort: spontan şi provocat:
• Avortul spontan se produce în mod natural, fără vreo intervenţie din afara organismului feminin. Este mult mai frecvent decât se crede. Specialiştii estimează că aproximativ ¾ din numărul total al sarcinilor se încheie prin avorturi spontane.
• rata avortului spontan este mai ridicată la femeile în vârstă de peste 35 de ani, cu avorturi în antecedente, decât la cele cu vârsta sub 25 de ani. La prima categorie, riscul de avort spontan este de 40%, în timp ce le cea de-a doua categorie este de numai 4%.
• Avortul provocat se realizează în mod deliberat, printr-o intervenţie din afara organismului femeii (empirică sau medicală). Problema avortului provocat este una extrem de controversată.
• Deşi considerat încă un păcat, de neînţeles în anumite medii sociale şi culturale, se poate spune că este la fel de vechi ca şi umanitatea. Există mărturii că de-a lungul istoriei, femeile au recurs la avort pentru a pune capăt sarcinilor nedorite, indiferent de sancţiunile legale sau religioase, expunându-se adesea unor riscuri personale considerabile.
• Deşi universal practicat, nici un alt procedeu chirurgical nu a provocat atâtea dezbateri publice, generând pasiuni emoţionale şi morale, reţinând atenţia susţinută a mass media. Întrucât sarcinile neintenţionate sunt atât de prevalente, avortul provocat a devenit una dintre cele mai frecvente proceduri chirurgicale în unele ţări din Europa şi din lume.
• Se estimează că aproximativ 2/3 din femei au cel puţin o sarcină neintenţionată pe durata vieţii lor reproductive.
• Tendinţe legislative
• În decursul timpului, avortul provocat nu a fost întotdeauna condamnat.
• Platon şi Aristotel recomandau avortul femeilor în vârstă de peste 40 de ani, considerând că acestea nu ar mai putea da naştere unor copii cu calitate biologică superioară.
• Evreii antici considerau avortul ca o infracţiune, pedepsită prin amendă (nu era considerat o crimă)
• În timpul Imperiului Roman, existau puţine restricţii, considerându-se că fetusul aparţine corpului femeii, iar aceasta poate decide să fie îndepărtat
• La începuturile creştinismului, avortul realizat „înainte ca sufletul să pătrundă în corpul fătului” nu era considerat ceva condamnabil.
• Totuşi, punctul de vedere că avortul ar fi un act criminal, reprobabil, a fost exprimat explicit pentru prima dată în legea religioasă. Spre exemplu, într-o primă colecţie de legi canonice, compilată în secolul al XII-lea, se considera avortul ca omucidere, dacă era realizat după momentul mişcării fătului.
• Se presupunea că mişcarea s-ar produce : - la 40 de zile după momentul concepţiei în cazul fătului masculin;

   - la 80 de zile după concepţie, în cazul fătului feminin.

• În practică, totuşi, avortul era realizat uneori chiar şi în luna a cincea de sarcină. Cu excepţia unei scurte perioade de la jumătatea secolului al XVI-lea, când avortul era pedepsit prin excomunicare, se considera că nu ar fi fost un act condamnabil, dacă se realiza în partea de început a sarcinii.
• Primul moment al apariţiei unei legi seculare privind avortul datează din 1803, fiind înregistrat în Anglia. Ulterior, tot acolo, în 1861, în Legea privind infracţiunile împotriva persoanei, s-a prevăzut pedeapsa cu închisoarea pentru orice femeie care îşi provoca sau încerca să provoace avortul (pentru ea sau pentru altă femeie, în condiţii nelegale)
• În Codul Penal German adoptat în 1871, femeia care recurgea la avort era pedepsită cu 5 ani de închisoare, iar cea care provoca avortul, era pedepsită cu închisoarea pe viaţă.
• Fosta Uniune Sovietică este prima ţară care a liberalizat avortul în anul 1920, din considerente medicale (se realizau numeroase avorturi ilegale, riscante pentru viaţa şi sănătatea femeilor) şi ideologice (demonstrarea gradului de emancipare a femeilor în socialism)
• Date fiind prevalenţa avorturilor şi tendinţa de încetinire a creşterii demografice, în 1936 a avut loc o modificare a legislaţiei, permiţându-se avortul numai pentru motive terapeutice serioase. Ulterior, în 1955, avortul a fost din nou liberalizat, datorită morbidităţii şi mortalităţii consecutive avorturilor ilegale
• Prima ţară europeană occidentală care a liberalizat avortul a fost Danemarca (1973).
• În S.U.A. avortul a fost liberalizat în anul 1973. Incidentul Thalidomida
• Până în anul 1989, România avea una dintre cele mai restrictive legi din Europa şi din întreaga lume, adoptată în anul 1966, moment din care majoritatea întreruperilor de sarcină au fost interzise (excepţie făcând femeile cu trei copii în îngrijire sau cu vârsta de peste 45 de ani), fără a se permite accesul la mijloacele moderne de contracepţie.
• După 1984 s-au introdus măsuri restrictive de aplicare a legii existente prin investigarea avorturilor spontane, supravegherea serviciilor de ginecologie, pedepse cu închisoarea pentru femeile care recunoşteau efectuarea unui avort ilegal, pierderea dreptului de practică şi închisoare până la 12 ani pentru medicul care efectua avort ilegal
• efecte
• frecvenţa avorturilor ilegale din acea perioadă este imposibil de evaluat, efectul dramatic asupra stării sănătăţii femeilor este evident: cea mai ridicată rată a mortalităţii materne în Europa (o rată de 10 ori mai mare decât a oricărei ţări europene, iar majoritatea deceselor erau prin avort)
• o mare amploare a complicaţiilor avortului (circa 20% din cele 4,9 milioane de femei fertile în anul 1990).
• Numărul ridicat de sarcini nedorite a dus la creşterea fenomenului de abandon al copiilor.
• “născut nedorit”
• În 26 decembrie 1989, legea restrictivă a fost abrogată, permiţându-se avortul la cerere în primele 12 săptămâni de sarcină, menţinându-se prevederea legală anterioară care permitea avortul în primele 24 săptămâni de sarcină în caz de viol, incest, risc genetic sau risc pentru viaţa femeii.
• În consecinţă, rata avortului la cerere a atins în 1990 nivelul cel mai ridicat din lume (circa 200 avorturi la 1000 femei între 15-44 ani, aproape un milion de avorturi). Cu toate că numărul avorturilor a scăzut constant din 1990 şi până în prezent, România se află în continuare în topul ţărilor cu cele mai multe avorturi (79 la 1000 femei în anul 2002).
• În prezent, 62% din populaţia mondială se află în ţări în care avortul provocat este permis pentru diferite motive sau chiar la cerere, în timp ce 26% se află în ţări unde avortul este în general prohibit (acceptat doar pentru salvarea vieţii femeii).
• motive
• viaţa - salvarea vieţii femeii. Cele mai restrictive legi sunt acelea care permit avortul doar pentru salvarea vieţii femeii sau care îl interzic chiar şi pentru un astfel de motiv;
• sănătatea – apărarea sănătăţii fizice/mintale a femeii. Uneori se prevede ca riscul indus de sarcină să fie serios sau permanent;
• juridic – cazuri de viol sau incest;
• eugenic - când este suspectată o deficienţă a fătului;
• sociale şi economice (resursele economice ale femeii, vârsta, statusul marital, numărul copiilor săi vii).
• Unele ţări includ motive adiţionale:
• eşecul contracepţiei,
• când mama este testată pozitiv HIV/SIDA,
• când cea însărcinată este minoră,
• când sarcina este rezultatul unor relaţii ilegitime.
• Legislaţiile cele mai permisive prevăd ca motiv „cererea” femeii însărcinate, cu toate că în unele ţări se impune un anumit termen de la debutul sarcinii (între 8 şi 24 de săptămâni), consimţământul soţului (pentru femeia căsătorită) sau al părinţilor (pentru minore).
• Există două opţiuni care au dat naştere unor veritabile mişcări, implicând organizaţii şi personalităţi: cea care promovează „dreptul la viaţă” („Pro-life”), respingând avortul şi cea care susţine „dreptul la alegere” („Pro- choice”), considerând că femeia este cea care decide dacă doreşte sau nu să păstreze o sarcină.
• sechelele majore fizice
• Decesul, mortalitatea maternă datorită hemoragiilor, infecţiei, emboliilor, anesteziei şi sarcinilor ectopice nediagnosticate.
• Cancerul de sân, al cărui risc este de două ori mai mare în cazul celor care avortează prima sarcină şi mai ridicat pentru femeile care nu au copii.
• sechelele majore fizice
• Cancerul cervical, ovarian şi hepatic, favorizat de perturbarea artificială a transformărilor hormonale caracteristice sarcinii şi de lipsa de tratament al leziunilor cervicale.
• sechelele majore fizice
• Perforaţia uterină, chiar dacă majoritatea unor astfel de leziuni rămân nediagnosticate şi netratate fără vizualizare laparoscopică. Riscul perforaţiilor uterine este mai crescut în cazul femeilor cu naşteri în antecedente şi al celor supuse anesteziei în timpul avortului. Astfel de leziuni pot genera complicaţii ale sarcinilor ulterioare, care pot evolua şi necesita histerectomia.
• sechelele majore fizice
• Leziunile cervicale (unele de mici dimensiuni) netratate pot duce la tulburări pe termen lung ale sănătăţii reproducerii: naşteri premature, complicaţii ale travaliului. Riscul unor astfel de leziuni este mai mare la adolescente, la avorturile efectuate în cel de-al doilea trimestru al sarcinii şi când medicii utilizează laminariile (alge marine) pentru dilatarea colului.
• sechelele majore fizice
• Placenta praevia, dezvoltarea anormală a placentei datorită leziunilor uterine crescând riscurile de malformaţie a fătului, de deces perinatal şi de sângerare excesivă în timpul travaliului, de naştere prematură.
• Sarcina ectopică se asociază semnificativ cu avorturile.
• sechelele majore fizice
• Afecţiunea inflamatorie pelvină, care poate duce la riscul de sarcină ectopică şi la reducerea fertilităţii.
• Endometrioza, care poate interfera cu ovulaţia şi implantaţia embrionului (mai frecventă la adolescente).
• sechelele majore fizice
• Complicaţiile imediate, cum ar fi: infecţia, hemoragia excesivă, embolia, perforaţia uterină, complicaţiile anesteziei, convulsiile, hemoragia, leziunea cervicală, toxiinfecţia gravă complicată cu stare de şoc.
• Aceste complicaţii de natură fizică sunt mai frecvente în cazul femeilor cu multiple avorturi şi în cazul adolescentelor.
• sechele psihologice majore
• Nevoia de tratament psihic. Un studiu arată că la 8 săptămâni după avort, 44% dintre femei acuzau tulburări nervoase, 36% aveau tulburări ale somnului, 36% regretau decizia de întrerupere a sarcinii şi 11% au beneficiat de medicamente psihotrope prescris de medicul lor de familie. Femeile cu avorturi antecedente au o probabilitate mai mare să solicite internarea în spitale psihiatrice (riscul fiind mai crescut în cazul adolescentelor, al celor divorţate sau separate şi al celor cu multiple avorturi).
• sechele psihologice majore
• Tulburare de tipul stresului post-traumatic (prezentă la 19 % dintre femeile care au avorturi în ultimii 3-5 ani), ca disfuncţie psihologică determinată de experienţe care depăşeşte mecanismele normale de apărare ale femeii, cu manifestări anxioase, de neajutorare, de pierdere a controlului.
• sechele psihologice majore
• Disfuncţie sexuală, pe termen scurt sau lung, după un avort, prezentă la 30%-50% dintre femei.
• Idei suicidare şi tentative de suicid, prezente la aproximativ 60% dintre femei după avort (prevalenţa fiind mai ridicată la adolescente).
• sechele psihologice majore
• Abuz de tutun, cu efectele sale negative asupra stării de sănătate.
• Abuzul de alcool şi/sau drog, legate de comportamente violente, divorţ sau separare, accidente sau pierderea locului de muncă.
• Tulburări de nutriţie (bulimie, anorexie).
• sechele psihologice majore
• Neglijarea copilului sau abuzul faţă de copil.
• Probleme cronice ale relaţiei de cuplu şi divorţ.
• Recidiva avorturilor; femeile care au un avort prezintă riscul de a mai avea avorturi în viitor. Aproximativ 45% din numărul total al avorturilor sunt repetate.
• TEHNICI PENTRU EFECTUAREA AVORTULUI
• De mulţi ani, procedura acceptată pentru efectuarea avortului în cazul unei sarcini de vârstă mică a fost dilatarea colului uterin şi chiuretarea. În ultimii ani s-au perfecţionat procedurile şi s-au dezvoltat altele noi. Alegerea tehnicii depinde în mare măsură de vârsta sarcinii.
• Tehnici Vârsta (săpt)
• Aspirare în vid, fără dilataţe în perioada iniţială (aspiraţie endometrială) 4-6
• Aspirare cu dilataţie 5-12
• Dilataţie şi chiuretaj 5-12
• Dilataţie şi evacuare 13-20
• Injecţie extraamniotică 16-20+
• Injecţie intraamniotică 16-20+
• Avort de trimestrul I
• sub 6 săptămâni. Aspirare endometrială (fără anestezie şi fără dilatare cervicală). Sau, poate fi utilizată pilula abortivă (RU-486).
• între 6 şi 8 săptămâni. Aspiraţia prin vacuum.
• Între 9 şi 12 săptămâni. Dilatarea cervicală şi aspiraţia prin vacuum sau dilatarea şi chiuretajul. Pot fi utilizate laminariile sau analogii de prostaglandine pentru o dilatare gradată a colului.
• Avort de trimestrul II
• De preferabil în centre bine echipate.
• dilatarea şi evacuarea unei sarcini de 13-20 săptămâni. Pentru sarcinile mai mari de 16 săptămâni metoda cea mai frecvent utilizată este cea a instilării intrauterine de soluţii saline, uree sau prostaglandine.
• Deoarece apariţia şi menţinerea sarcinii depinde în mod vital de progesteron, implantarea poate fi prevenită sau întreruptă prin folosirea antiprogestinelor, care acţionează asupra proteinei de legare a acestui hormon la receptorii celulari.
• pilulă abortivă
• La mai puţin de 9 săptămâni de la ultima menstruaţie (sau primele 7 săptămâni de sarcină) se poate administra RU-486 (Mifepristone), o singură doză orală. După 2 zile, femeia primeşte o injecţie sau un supozitor vaginal, pentru a se declanşa contracţiile. Medicamentul este aprobat în Suedia, Franţa, China şi Marea Britanie.
• Complicaţii : hemoragia masivă (1%).

Reglementarea fertilităţii presupune coordonarea a trei variabile umane distincte :

• dorinţa de a avea raporturi sexuale
• dorinţa de a avea sau nu copil
• dorinţa de a practica în mod consistent contracepţia.
• Puncte de vedere aflate în conflict :

1. educaţia sexuală (pentru sănătatea reproducerii)
2. efectele adverse ale contracepţiei

    3.absenţa consilierii post-avort

    4.mesajele adresate adolescenţilor.