Orice persoană ocupă o anumită poziţie, un anumit loc într-un grup social, într-o unitate, instituţie sau organizaţie socială, poziţie care-i conferă anumite drepturi, îi impune anumite îndatoriri şi îi cere un anumit comportament.
Prin status social înţelegem poziţia sau locul pe care îl ocupă un individ în structura sau organizarea unui grup, unităţi, instituţii sociale. După opinia lui Ralph Linton, statusul social reprezintă ansamblul aşteptărilor pe care un individ este îndreptăţit să le aibă de la ceilalţi membri ai grupului, colectivităţii, în virtutea poziţiei pe care el o ocupă în respectivul grup. Altfel spus, deţinătorul unui status se aşteaptă, cu îndreptăţire, ca ceilalţi să-i recunoască drepturile care-i revin, ca şi îndatoririle pe care le are.
Rolul social reprezintă comportamentul aşteptat într-o situaţie dată, din partea cuiva care deţine un anumit status. În opinia aceluiaşi Ralph Linton, rolul social reprezintă ansamblul expectanţelor pe care membrii grupului, colectivităţii, sunt îndreptăţiţi să le aibă faţă de cel care deţine un anumit status.
Rolul social este, deci, un model social de comportament într-o situaţie în care se găseşte sau se poate găsi la un moment dat un individ uman. Acest model are anumite limite de toleranţă, care nu pot fi depăşite fără a se risca o sancţiune, de un fel sau altul, din partea societăţii.
Orice status social implică unul sau mai multe roluri sociale, după cum un rol poate fi asociat mai multor statusuri sociale.
Rolul social nu este altceva decât aspectul dinamic, comportamental al statusului social.