Aşa cum menţionam, dacă societatea vrea să funcţioneze normal, oamenii trebuie să urmeze anumite reguli, să respecte anumite norme. Păstrarea ordinii sociale impune ca întreg comportamentul să se înscrie între anumite limite permisibile, Iar societatea urmăreşte să asigure conformarea membrilor săi la unele norme de bază prin mijloacele controlului social.
Controlul social reprezintă, în esenţă, „un ansamblu de mijloace şi mecanisme sociale şi culturale, prin intermediul cărora: a) sunt impuse individului o serie de interdicţii şi constrângeri, referitoare la necesitatea respectării normelor şi valorilor dezirabile; b) sunt permise anumite acţiuni, fiind apreciate şi recompensate conduitele care sunt conforme cu modelul normativ şi cultural; c) sunt interzise acele acţiuni care transgresează ordinea socială”[1].
Prin natura lor, interdicţiile şi constrângerile (dar şi încurajările şi recompensele) sunt, în primul rând (iar, la o primă vedere, chiar predominant) exterioare, ele fiind expresia presiunilor şi influenţelor exercitate, prin diferite modalităţi, asupra oamenilor de către societate. Societatea este interesată să asigure o cât mai mare conformare a membrilor săi la sistemul de norme şi valori considerate ca esenţiale pentru buna sa funcţionare şi recurge, în acest scop, la o diversitate de mijloace (în fond, rolul principal al controlului social fiind acela de a asigura consistenţa şi coeziunea internă ale societăţii, prin organizarea şi ordonarea conduitelor individuale şi a raporturilor sociale). Dar, interdicţiile şi constrângerile pot fi şi de ordin intern (autoconstrângeri, autoimpunerea unor conduite şi comportamente conform normelor) atunci când individul ajunge să accepte, să internalizeze un set de norme, un anumit model normativ, considerându-le ca ale sale şi apreciind că este normală, firească această conformare.
De altfel, tendinţa larg răspândită este (sau ar trebui să fie) aceea de trecere treptată de la prodominanţa controlului extern la predominanţa controlului intern, a autocontrolului.
Se apreciază că există trei tipuri de bază de procese de control social:
- Procesul de socializare., Se consideră că la început conformitatea (conformarea la norme, respectarea acestora) este primordial produsul unor controale externe (ea este, deci, impusă din afară). Treptat însă, pe măsură ce individul uman se maturizează şi se implică în viaţa socială, o parte tot mai mare a comportamentului său devine dominată de controale interne. Se produce aşa-numita internalizare, respectiv încorporarea în personalitatea omului a normelor şi standardelor de comportament prevalente în societate. Treptat, aceste standarde acceptate conştient sau nu, devin o adevărată „a doua natură” a omului. Se dezvoltă conştiinţa de sine care îi reglementează comportamentul în conformitate cu normele grupului, normele grupului devin propriile sale norme iar controlul social devine autocontrol.
- Procesele care structurează experienţele noastre sociale. Se poate spune că, în bună măsură, ne construim noţiunile şi aprecierile noastre sociale după modul în care societatea structurează alternativele sociale. Omul este, cumva „legal cultural”, adică trebuie să se rezume la standardele şi alternativele oferite de către societate. De multe ori absenţa unor modele nonconformiste se datorează absenţei unor alternative la standardele dominante într-o societate.
- Conformarea la normele societăţii, la regulile instituite de aceasta, se poate datora şi faptului că respectarea normelor atrage după sine preţuire şi apreciere socială, în timp ce încălcarea acestora (devianţă) este pasibilă de sancţiuni de diverse tipuri.
Mijloacele controlului social, ca instrumente de persuadare şi presiune care au rolul să influenţeze indivizii să adopte conduite dezirabile şi permise şi să evite încălcarea normelor şi a regulilor, pot fi clasificate în trei mari categorii:
- mijloace psihosociale – urmăresc asigurarea conformităţii prin internalizarea morală şi respectarea din convingere a normelor şi regulilor de comportament;
- mijloace instituţionalizate – urmăresc asigurarea conformităţii prin presiune şi constrângere exercitată prin intermediul unor instituţii sau organisme specializate;
- mijloace neinstituţionalizate – reprezentate de obiceiuri, tradiţii, moravuri, cutume, opinii care instituie modele de conduită de urmat oferite oamenilor şi a căror nerespectare atrage după sine ostracizarea şi oprobriul public.
În funcţie de caracterul (permisiv sau prohibitiv, sancţionatoriu) al mijloacelor utilizate, controlul social poate fi:
- pozitiv – atunci când realizarea lui se bazează pe asigurarea cunoaşterii şi internalizării de către indivizi a normelor şi regulilor de conduită socială considerate ca socialmente valabile, dezirabile şi formarea motivaţiei pozitive de a le respecta din convingere. Rezultatul acestui tip de control îl reprezintă un comportament conform acestor norme şi valori, datorat coniderării acestora, de către indivizi, ca propriile lor norme şi valori;
- negativ – atunci când se bazează pe teama individului de sancţiuni de diverse tipuri, în cazul în care el nu ar respecta anumite norme şi valori sociale impuse de societate. În această situaţie, individul se va conforma normelor nu din convingere, ci din teamă, existând oricând riscul ca această conformare să fie doar de suprafaţă şi temporară, tentaţia încălcării normelor şi adoptării unei conduite deviante fiind permanentă,
De asemeni, controlul social poate fi organizat (sau instituţionalizat) – atunci când este exercitat de societate prin instituţii specializate (poliţie, organisme judecătoreşti etc.) sau neorganizat (neinstituţionalizat) – când este realizat de către grupuri de prieteni, familie, grupuri de vecinătate, grupuri de muncă etc. După cum, după gradul său de formalizare, poate fi formal (oficial) – realizat cu ajutorul diferitelor reglementări de natură juridică, politică sau administrativă, sau informal (neoficial), realizat prin tradiţii, obiceiuri, cutume, moravuri sau presiunea opiniei publice.
În privinţa rolului dreptului ca mijloc de control social, s-au conturat de-a lungul timpului, mai multe puncte de vedere. De exemplu, reprezentanţii „jurisprudenţei sociologice”, pornind de la aprecierea că ordinea socială nu este nici spontană şi nici instinctivă, considerau că ea trebuie asigurată prin mijloace specifice, un rol important în acest sens revenind dreptului (legislaţiei) ca cel mai specializat şi perfecţionat mijloc de control social (acestuia adăugându-i-se şi alte mijloace de influenţare şi stimulare a conduitelor dezirabile şi legitime).
- Comte respingea rolul dreptului (pe care-l considera un vestigiu metafizic, arhaic şi imoral) în realizarea controlului social. După opinia lui, consensul dintre indivizi trebuie să se bazeze pe dragoste şi morală şi nu pe constrângere şi presiune socială.
În concepţia lui E. Durkheim, cea care asigură ordinea socială, reglează comportamentul indivizilor şi funcţionează ca formă fundamentală de control social este „conştiinţa colectivă”.
În opinia lui G. Gurvitch, reprezentant al „pluralismului juridic”, controlul social poate fi exercitat, în orice societate, atât prin intermediul atitudinilor, sentimentelor şi opiniilor dominante cât şi prin presiune şi constrângere socială, inclusiv prin utilizarea forţei coercitive a statului şi a dreptului (legislaţiei).
Reprezentanţi ai etnometodologiei şi interacţionismului simbolic consideră că presiunea şi constrângerea socială (în realizarea cărora dreptul are un rol primordial) pot duce nu numai la conformism şi supunere faţă de norme şi reguli ci şi la tendinţe de rebeliune şi nonconformism, deci la diverse forme de devianţă.
Concluzia care se degajă din punctele de vedere exprimate este că dreptul este un important instrument de control social, dar că:
- nu este şi nu poate fi singurul instrument, mijloc de asigurare, realizare a controlului social;
- utilizarea exclusivă sau excesivă a dreptului (legislaţiei) ca instrument de control social poate avea efecte adverse (putând genera nu conformism ci devianţă).
[1] D. Banciu, Elemente de sociologie juridică, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000, pag. 119