Drept

În afară de clasificarea grupurilor sociale în conformitate cu intensitatea şi importanţa specifică a unor trăsături comune, într-un fel sau altul, tuturor grupurilor (intensitate şi importanţă specifică ce diferenţiază un tip de grup de altul), în literatura de specialitate se recurge, după cum arătam, şi la o altă clasificare a grupurilor, în funcţie de obiectivele specifice ale unui grup sau ale altuia, de locul şi rolul în societate, în structura şi dinamica acestuia, în procesul de formare, modelare a personalităţii umane în diferite etape ale evoluţiei sale. Facem precizarea că aceste grupuri nu se substituie tipurilor de grupuri anterior menţionate, ci se regăsesc în unul sau în altul din aceste tipuri de grupuri sau, în nu puţine cazuri, la joncţiunea dintre ele.

            Dintre multitudinea acestor grupuri (cum ar fi grupul de muncă, grupul de elevi, echipa de conducere, grupul militar, grupul politic etc.) ne vom referi, mai pe larg, la familie.

            Familia reprezintă, după opinia majorităţii autorilor, grupul primar fundamental al societăţii, cu un rol aparte atât în funcţionarea şi dinamica societăţii, cât şi în viaţa personală a fiecărui membru al acesteia, în formarea personalităţii umane.

            Ca atare, familia poate fi considerată ca acel grup de persoane unite prin căsătorie şi/sau descendenţă, legate între ele prin relaţii biologice, economice, moral-afective, spirituale şi juridice, care au anumite drepturi şi obligaţii reciproce, legiferate sau nu, şi care desfăşoară o serie de activităţi, îndeplineşte o serie de funcţii specifice atât în folosul său ca grup şi al membrilor acestuia, cât şi al societăţii. În funcţie de criterii diferite, distingem mai multe tipuri de familie.

            În funcţie de numărul de generaţii există:

• Familia nucleară, restrânsă sau conjugală – alcătuită din soţ, soţie şi, dacă este cazul, urmaşii lor. Familia nucleară completă presupune ocuparea celor trei poziţii tip (tată, mamă, copil) şi, prin urmare, existenţa a cel puţin trei diade nucleare: soţ-soţie, tată-copil, mamă-copil (precum şi, eventual, un număr variabil de diade copil-copil). Familia nucleară incompletă implică ocuparea doar a uneia sau a două poziţii din cele trei posibile în familia nucleară;
• Familia extinsă sau lărgită – formată din mai multe familii nucleare aparţinând unor generaţii succesive (se vorbeşte de familie extinsă patrilineară, atunci când familiile alcătuitoare sunt legate pe linie bărbătească şi de familie extinsă matrilineară, când legătura este stabilită pe linie feminină).

            După criteriul locuinţei putem vorbi de:

• Familia de rezidenţă – toate persoanele care locuiesc în aceeaşi casă, deci au locuinţă comună şi desfăşoară unele activităţi comune (este oarecum similară cu menajul care reprezintă un grup de persoane care locuiesc împreună şi care îşi asigură împreună hrana sau alte lucruri necesare traiului şi care pot fi înrudite sau nu);
• Familia de interacţiune – grupul de persoane între care există în primul rând relaţii de rudenie, dar şi relaţii de ajutor reciproc, de schimburi de produse, vizite reciproce etc. (este vorba, mai ales, de situaţia în care unul sau mai mulţi membri ai unei familii o părăsesc, formându-şi sau nu familii proprii, şi se stabilesc în aceeaşi localitate sau în alta, dar care păstrează încă puternice legături cu familia din care au plecat).

            După poziţia unei persoane în cadrul familiei putem distinge:

• Familia de origine (sau de orientare) prin care desemnăm familia în care te naşti şi creşti şi care este formată din mamă, tată, fraţi şi surori. Mai este denumită şi familie consanguină pentru a desemna faptul că între respectiva persoană şi ceilalţi membri ai familiei (părinţi, fraţi şi surori) sunt legături de sânge;
• Familia proprie – constituită prin căsătorie proprie şi care include soţul, soţia şi copiii acestora. Se mai numeşte şi familie de procreare (având în vedere funcţia demografică a acesteia) sau familie conjugală (sugerând că se originează în căsătoria partenerilor ajunşi la maturitate).

            Este de menţionat că imensa majoritate a oamenilor aparţin atât unei familii de origine, cât şi uneia proprii.

            După criteriul normalităţii vom deosebi, ţinând cont de aspectele structural-funcţional, juridic şi etic al normalităţii:

• Familii normale – alcătuite din soţ, soţie şi copii; îndeplinesc adecvat funcţiile familiei; sunt constituite prin căsătorie încheiată conform normelor juridice existente şi sunt întemeiate pe dragoste reciprocă, respect şi stimă;
• Familiile nenormale – din familie lipsesc copiii (familie incompletă) sau lipseşte unul din partenerii cuplului conjugal (familie descompletată); nu-şi îndeplinesc corespunzător funcţiile care le revin; nu sunt constituite prin căsătorie; sunt întemeiate potrivit unor calcule şi interese materiale.

            Este de menţionat că, din punct de vedere juridic, familia desemnează grupul de persoane între care există drepturi şi obligaţii care izvorăsc din căsătorie, rudenie (inclusiv înfierea), precum şi alte raporturi asimilate relaţiilor de familie. În acest sens, familia este o realitate juridică prin reglementarea ei de către lege.

            Deşi familia, din punct de vedere sociologic şi juridic, în mod obişnuit, coincid, există situaţii în care acest lucru nu se întâmplă.

            Putem afirma că familia, ca grup social, constituie unul dintre cele mai complexe microsisteme sociale, în ea regăsindu-se, practic, imensa majoritate a elementelor structurale ale sistemului social global. Reprezentând „laboratorul” în care oamenii, membrii societăţii, se formează şi îşi petrec o bună parte a vieţii lor, familia este cadrul în care se transmit valori şi norme sociale, influenţând decisiv formarea spirituală a oamenilor, modul de raportare a acestora la ei înşişi, la semenii lor, la societate în ansamblul său.

            Familia, ca orice grup social, se caracterizează printr-o structură şi un set de funcţii specifice. Fără a intra în prea multe amănunte, considerăm necesar a le prezenta pe scurt, datorită faptului că determinarea obiectivă, concret-istorică şi evoluţia istorică a familiei vizează, cu precădere, aceste caracteristici. Mai mult, prin îndeplinirea funcţiilor sale, familia îşi afirmă rolul său social deosebit.

            Structura familiei vizează cel puţin două aspecte:

1. componenta numerică (inclusiv calitatea celor ce-o constituie) şi structura pe generaţii;
2. diviziunea rolurilor şi structura de autoritate în familie.

            În ce priveşte primul aspect, familia s-a schimbat în epoca modernă în principal în sensul reducerii dimensiunii familiei, al reducerii fertilităţii şi al trecerii de la predominanţa familiei extinse la predominanţa familiei nucleare.

            Diviziunea rolurilor între membrii familiei şi distribuţia autorităţii în cadrul acesteia (îndeosebi între partenerii cuplului conjugal) sunt, fără îndoială, dependente într-o măsură decisivă de contextul social-istoric în care trăieşte familia, de tipul de orânduire socială, de structura de clasă a societăţii, de normele şi valorile dominante într-o epocă dată, de obiceiuri şi tradiţii (fără a putea ignora, însă, influenţa exercitată asupra diviziunii rolurilor şi structurii de autoritate de unele caracteristici personale ale membrilor grupului familial).

            Aşa stând lucrurile, tendinţa dominantă a evoluţiei istorice a familiei poate fi considerată a fi, pe de o parte, trecerea de la concentrarea autorităţii dacă nu exclusiv, în orice caz predominant în mâinile capului familiei la o distribuire tot mai egalitară a autorităţii între partenerii cuplului conjugal, la o „democratizare” crescândă a vieţii de familie iar, pe de altă parte, trecerea de la o foarte strictă diviziune a rolurilor (majoritatea activităţilor gospodăreşti şi a celor vizând creşterea şi îngrijirea copiilor constituind aproape exclusiv obligaţii, îndatoriri ale soţiei) spre împărtăşirea din ce în ce mai egală a atribuţiilor, a responsabilităţilor familiale de către cei doi soţi. Este uşor de observat că între diviziunea rolurilor şi structura autorităţii este o interdependenţă strânsă.

            În privinţa funcţiilor familiei, punctele de vedere exprimate în literatura de specialitate sunt multiple şi variate. Date fiind deosebirile dintre accepţiunea sociologică şi cea juridică a familiei, trebuie distinse raporturile faptice, sociologice de familie, de raporturile de familie juridice.

            În conformitate cu prevederile Codului Familiei, relaţiile de familie desemnează raporturile juridice care izvorăsc din căsătorie, rudenie, înfiere, precum şi cele asimilate relaţiilor de familie. Juriştii vorbesc de relaţii personale, relaţii patrimoniale şi relaţii nepatrimoniale.

            Fără a insista asupra acestor relaţii, considerăm util a ne referi pe scurt la principalele funcţii interne ale familiei din punct de vedere sociologic, reţinute de H. H. Stahl şi I. Matei (mai ales că acestea se regăsesc, într-o formă sau alta, la majoritatea specialiştilor în studiul sociologic al familiei):

• funcţiile biologice şi sanitare, în cadrul cărora cea mai importantă este funcţia reproductivă sau demografică, îndeplinirea corespunzătoare a acesteia reprezentând, din punct de vedere al societăţii, dar şi din cel al familiei însăşi, menirea de bază a familiei, raţiunea ei de a fi:
• funcţiile economice – asigurarea unui nivel de trai adecvat al familiei, a unor venituri în măsură să garanteze satisfacerea corespunzătoare a tuturor trebuinţelor (sau cel puţin a trebuinţelor de bază) ale membrilor grupului familial şi contribuţia la creşterea avuţiei materiale a societăţii;
• funcţia de solidaritate familială – asigurarea unei coeziuni interne a familiei bazată pe dragoste şi înţelegere deplină între partenerii cuplului conjugal şi între aceştia şi copii, pe comunitatea de interese, năzuinţe, gânduri şi sentimente, pe atitudine plină de grijă şi responsabilitate faţă de familie, pe dorinţa intimă, profund înrădăcinată a fiecăruia de a veni în întâmpinarea dorinţelor celuilalt, pe disponibilitatea la renunţări şi ajustări reciproce ale aşteptărilor şi cerinţelor;
• funcţia educativă sau funcţia socializatoare – asigurarea formării şi educării tinerilor în vederea integrării lor adecvate în viaţa socială. Privită din perspectiva sistemului social global, această funcţie este, alături de funcţia demografică, cea mai importantă dintre funcţiile familiei. Prin îndeplinirea corespunzătoare a acestei funcţii, familia îşi aduce o contribuţie de prim ordin la asigurarea calităţii adecvate a tinerilor ce intră în viaţa socială, la formarea unor oameni cu personalitate bine conturată, multilateral dezvoltată, cu un nivel de pregătire, calităţi morale, sentimente, convingeri, atitudini de o asemenea natură încât să-i facă apţi să facă faţă cu succes sarcinilor ce le vor reveni în cadrul procesului de dezvoltare social-economică a societăţii. Familia, în perspectiva acestei funcţii, are menirea, pe de o parte, să asigure socializarea primară a copiilor (în faza în care ea este cel mai important factor educaţional), iar, pe de altă parte, să conlucreze efectiv şi eficient cu factori educaţionali instituţionalizaţi (îndeosebi cu şcoala de toate gradele) în realizarea unor obiective educative comune, sau cel puţin convergente.

            Desigur că structura grupală a societăţii este extrem de complexă, variind considerabil. Studierea acestei structuri grupale are, fără îndoială, o importanţă teoretică deosebită. Ea permite nu numai identificarea multitudinii de grupuri sociale, fiecare cu specificul său, ci şi identificarea determinării complexe, concret-istorice a acestora şi a dinamicii lor, precum şi surprinderea locului şi rolului lor specific în structura, funcţionarea şi dinamica sistemului social global. Ea are însă şi o importanţă practică, permiţând acţiuni concrete de activizare a grupurilor sociale, de optimizare a relaţiilor dintre ele, de creştere a contribuţiei lor specifice la dezvoltarea societăţii în ansamblul său.