Se poate spune că, la o primă examinare, viaţa socială apare ca un ansamblu de fapte şi fenomene sociale, rezultate ale activităţii colective a oamenilor, în apariţia şi derularea cărora sunt implicaţi indivizi sau grupuri de indivizi, colectivităţi umane mai mici sau mai mari.
Faptele sociale sunt momente ale desfăşurării vieţii sociale, ale dinamicii existenţei sociale. Ele aparţin, prin urmare, existenţei sociale şi, implicit, având în vedere raportul existenţă-esenţă, sunt forme de manifestare a esenţei sociale.
Privite în plan istoric, faptele sociale se exprimă ca evenimente.
Analizând locul şi rolul faptelor sociale în dezvoltarea societăţii, ponderea lor în devenirea istorică a acesteia, constatăm existenţa unei diferenţieri obiective între faptele sociale, diferenţiere independentă de conştientizarea ei de către cei ce participă la producerea şi derularea lor sau de cei ce le analizează.
Fără a intra în amănunte, vom face câteva observaţii;
- este necesar să se facă distincţia, în analiza faptelor sociale, între realitate şi aparenţă;
- trebuie făcută distincţia între faptele sociale ca atare şi locul lor în devenirea istorică a societăţii, pe de o parte, şi reflectarea subiectivă, conştientizarea existenţei acestor fapte sociale şi valorizarea lor, pe de altă parte;
- este posibilă şi necesară reevaluarea semnificaţiei faptelor sociale bazată pe:
- un spor de cunoaştere referitoare la respectivele faptele sociale;
- scoaterea în evidenţă, de către dezvoltarea socială însăşi, a unor aspecte noi, relevante, ale locului şi rolului unor fapte sociale în determinarea cursului dezvoltării societăţii.
Fenomenele sociale sunt ansambluri dinamice de fapte sociale. Se poate spune că realitatea socială constă dintr-o împletire şi succesiune de fenomene sociale în timp şi în spaţiu. Fenomenele sociale exprimă realitatea socială în devenirea ei, iar cercetarea lor trebuie făcută din perspectiva unităţii sociale în care ele se produc, se manifestă. Prin urmare, pentru a fi relevantă sociologic, este necesară o analiză a fenomenelor sociale nu izolat, nu rupt de totalitate, de ansamblu, ci în cadrul acestei totalităţi, al ansamblului social şi al structurii specifice acestuia.
Desfăşurându-se în cadrul unor interdependenţe complexe, fenomenele sociale au amploare diferită, în funcţie de masa oamenilor ce participă la ele, au durate şi ritmuri de derulare diferite şi, în consecinţă, roluri diferite în dezvoltarea socială.
În analiza şi interpretarea faptelor şi fenomenelor sociale sunt de respins două tendinţe absolutizante, simplificatoare:
- tendinţa psihologizantă – de reducere a lor la fapte psihice, de conştiinţă;
- tendinţa de reificare a realităţii sociale, de considerare a faptelor sociale în mod absolut ca lucruri, de reducere a realităţii sociale doar la o succesiune a lucrurilor, de simplificare a realităţii sociale prin ignorarea dimensiunii subiective, a faptului că societatea, viaţa socială, reprezintă o împletire sui-generis a obiectivului cu subiectivul.