Latura obiectivă constituie acţiunea sau inacţiunea generatoare de urmări socialmente periculoase sau care ameninţă anumite valori, relaţii sociale, bunuri ori interese legitime, fiind prevăzută în actul normativ de stabilire şi sancţionare a faptelor considerate contravenţii.[1]
Ca element al contravenţiei, latura obiectivă este alcătuită din următoarele semne componente: elementul material, rezultatul periculos, raportul de cauzalitate şi unele condiţii de loc, timp,mod şi împrejurări.
Elementul material reprezintă fapta cu pericol social ce se poate manifesta prin acţiune sau inacţiune:
- acţiunea constituie o comportare activă care poate produce o anumită schimbare în cadrul relaţiilor sociale şi constă din unul sau mai multe acte materiale.
-inacţiunea reprezintă comportamentul pasiv al făptuitorului, în sensul ca el nu se conformează prevederilor legii contravenţionale.
Rezultatul social periculos este lezarea sau punerea în pericol a obiectului juridic al contravenţiei prin comiterea faptei cu pericol social şi se manifestă prin vătămare efectivă sau stare de pericol:
-o vătămare efectivă constuie o lezare a obiectului contravenţiei, care la rîndul ei, poate fi o urmare materială.
-starea de pericol constituie situaţia cînd, fără să se aducă o atingere efectivă obiectului contravenţiei, se crează o ameninţare directă pentru acesta.
Raportul de cauzalitate reprezintă legătura care apare între fapta săvîrşită şi rezultatul social periculos.
Locul, timpul, modul şi împerjurările sunt condiţii în care se săvîrşesc unele contravenţii şi au mai mult un caracter facultativ. Stabilirea acestor condiţii au importanţă pentru calificarea juridică corectă a contravenţiilor şi pentru stabilirea unei pedepse adecvate.
[1] Vasilica Negruţ. Drept administrativ. Ediţie revăzută şi adăugită. Bucureşti: Lumina Lex, 2004, p.335.