Noţiunea de subiect al contravenţiei nu trebuie confundată cu noţiunea de subiect al dreptului contravenţional deoarece aceasta din urmă formează un tot întreg iar noţiunea de subiect al contravenţiei constituie parte componentă a acestuia.Astfel, în dreptul contravenţional, putem deosebi în calitate de subiect, persoana fizică şi persoana juridică.
Persoana fizică ca subiect al contravenţiei. Subiecţii contravenţiei sunt persoanele trase la răspundere contravenţională sau contravenientul – subiect activ şi victima – subiect pasiv.
Subiect activ al contravenţiei reprezintă persoana fizică care săvîrşeşte o faptă prevăzută de legea contravenţională, prin acte de executare,de determinare sau de complicitate.[1] Deci poate deveni contravenient persoana fizică care a participat la comiterea unei fapte ilicite în calitate de autor, instigator sau complice, cu condiţia ca această faptă să fie consumată.
Noţiunea de contravenient nu trebuie confundată cu cea de făptuitor.Nu orice făptuitor devine contravenient, ci doar persoana în a cărei privinţă a fost pornit procesul contravenţional şi căreia, prin hotărîre definitivă, i s-a stabilit o sancţiune contravenţională sau a cărei răspundere contravenţională sau executare a sancţiunii contravenţionale aplicate este înlăturată prin hotărîre definitivă.
Putem deosebi subiect activ general şi subiect activ special.
Pentru ca o persoană să poată deveni subiect activ general al unei contravenţii, ea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
1.Vîrsta– făptuitorul trebuie să aibă la momentul săvîrşirii faptei ilicite vîrsta de 18 ani, iar pentru anumite fapte care sunt prevăzute expres de legea contravenţională, făptuitorul poate avea între 16 şi 18 ani.
Potrivit legii contravenţionale vechi a RM, însă, la răspundere administrativă puteau fi trase persoanele care au împlinit vîrsta de 16 ani.[2]
De altfel, nici profesorul Victor Guţuleac nu împărtăşeşte poziţia legiuitorului în ceea ce priveşte vîrsta persoanei pasibile de răspundere contravenţională. El afirmă că începînd cu vîrsta de 16 ani, minorul are discernămînt, adică are dezvoltarea psihofizică necesară pentru a–şi da seama de implicaţia socială a faptelor sale şi poate fi stăpîn pe ele.
2.Responsabilitatea adică capacitatea persoanei de a judeca caracterul faptelor sale, de a înţelege semnificaţia lor socială şi de a prevedea consecinţele acestor fapte.
3.Libertatea de acţiune şi de voinţă adică făptuitorul să nu fie supus vreunui tip de constrîngere (fizică sau psihică) de către o altă persoană la momentul săvîrşirii faptei contravenţionale, deci făptuitorul să aibă libertatea de a delibera şi de a decide potrivit propriei voinţe.
Subiectul activ special al contravenţiei, pe lîngă condiţiile obligatorii pentru subiectul activ general, trebuie să întrunească şi o condiţie suplimentară – să aibă o anumită calitate şi anume să fie o persoană cu funcţie de răspundere (art. 16, alin.(6), din CC al RM), să fie posesor al permisului de conducere, al permisului de posesor de armă individuală etc.
Subiectul pasiv al contravenţiei este persoana fizică sau juridică care a suferit un prejudiciu material sau moral prin săvîrşirea unei contravenţii. Acesta de obicei reprezintă victima sau persoana vătămată.
Persoana juridică ca subiect al contravenţiei. Codul contravenţional al RM, adoptat la 24.10.2008, stabileşte în premieră în ţara noastră că subiect al răspunderii contravenţionale poate fi şi persoana juridică. Art.17 al acestui cod stipulează că:
„ (1) Este pasibilă de răspundere contravenţională persoana juridică, cu excepţia autorităţilor publice şi instituţiilor publice, în cazurile prevăzute de prezentul cod, pentru contravenţiile săvîrşite în numele său ori în interesul său de către organele sale ori de reprezentanţii acestora dacă aceasta corespunde uneia dintre următoarele condiţii:
- a) este vinovată de neîndeplinirea sau de îndeplinirea necorespunzătoare a dispoziţiilor legii ce stabilesc îndatoriri sau interdicţii pentru desfăşurarea unei anumite activităţi;
- b) este vinovată de desfăşurarea unei activităţi ce nu corespunde actelor sale constitutive ori scopurilor declarate;
- c) fapta care a cauzat sau a creat pericolul cauzării de daune în proporţii considerabile unei alte persoane, societăţii ori statului a fost săvîrşită în interesul acestei persoane, a fost admisă, sancţionată, aprobată, utilizată de organul său împuternicit ori de persoana cu funcţie de răspundere.
(2) Persoana juridică răspunde contravenţional în cazul în care norma materială din partea specială a cărţii întîi prevede expres sancţionarea ei.
(3) Dacă în partea specială a cărţii întîi este prevăzută răspunderea contravenţională a persoanei juridice, întreprinderea individuală răspunde ca persoană juridică.
(4) Răspunderea contravenţională a persoanei juridice nu exclude răspunderea persoanei fizice pentru contravenţia săvîrşită ”.
Această normă juridică determină şi semnele ce caracterizează persoana juridică drept subiect al contravenţiei:
-să fie constituită în modul prevăzut de lege,
-să fi comis una din contravenţiile expres prevăzute de CC al RM,
-contravenţia să fie săvîrşită în numele sau în interesul persoanei juridice de către organele sale ori de reprezentanţii acestor organe.
Legea contravenţională a RM nu defineşte noţiunea de persoană juridică. Potrivit art. 55 al Codului civil al RM „ Persoana juridică este organizaţia care are un patrimoniu distinct şi răspunde pentru obligaţiile sale cu acest patrimoniu, poate să dobândească şi să exercite în nume propriu drepturi patrimoniale şi personale nepatrimoniale, să-şi asume obligaţii, poate fi reclamant şi pârât în instanţa de judecată”.
Ea se consideră constituită din momentul înregistrării la stat şi tot din acest moment dobîndeşte capacitatea de folosinţă şi de exerciţiu.Doar din acest moment între stat şi persoana juridică poate apărea un raport juridic contravenţional de conflict.
[1] Mihai Adrian Hotcă. Drept contravenţional. Partea generală. Bucureşti: Editas, 2003, p.124.
[2] Art. 12 al Codului cu privire la contravenţiile administrative al RM din 29.04.1985.