Se pot clasifica in doua categorii :
1)izvoare interne;
2) izvoare internationale;
1.Izvoarele interne, sunt cele care apartin unui sistem juridic national, si sunt, la randul, clasificate in: a) izvoare interne specifice, reprezentate de actele normative care reglementeaza cu preponderenta raporturi juridice din domeniul comertului international ; b) izvoare interne nespecifice, reprezentate de acte normative care reglementeaza, cu prioritate, raporturi juridice apartinand altor ramuri de drept dar care cuprind si dispozitii cu aplicabilitate in materia comertului international. Din aceasta categorie, cele mai multe asemenea reglementari apartin dreptului comercial intern, datorita legaturii de complementaritate existente intre cele doua ramuri ale dreptului. In aceasta relatie, normele dreptului comercial constituie legea de drept comun in timp ce cele ale dreptului comertului international apartin legii speciale, prioritar aplicabile.
Trebuie mentionata, in aceasta analiza, importanta jurisprudentei in
raporturile de comert international. Fara a reprezenta un izvor de drept propriu-zis, este de subliniat rolul sau semnificativ in opera complexa de interpretare si adaptare a normelor juridice, mai ales cand acestea nu au fost elaborate spre a reglementa in mod expres raporturi juridice de comert international. In acest context, este evaluata atat practica instantelor judecatoresti cat si a celor arbitrale, ultimele fiind specializate in solutionarea litigiilor comerciale si de comert international.
2.Izvoarele internationale ; se clasifica in trei categorii : a)
conventiile internationale ; b) izvoarele dreptului comunitar, in masura in care reglementeaza raporturi juridice avand ca obiect afaceri internationale ; c) uzantele internationale ;
- Conventiile internationale; in general, aceasta categorie de izvoare
are o pondere semnificativa, principala chiar, in domeniul comertului international, ele dand expresie vointei statelor semnatare in problemele specifice dreptului comertului international. Sunt intelegeri semnate de doua sau mai multe state sau organizatii internationale pentru a reglementa raporturile juridice dintre ele. Terminologic, aceste intelegeri nu sunt unitar definite prin conceptul de conventie, practica utilizand, pentru aceeasi notiune, si termeni ca : acord, protocol, tratat, agreement, angajament, etc. In masura in care raporturile juridice reglementate prin aceste conventii apartin dreptului comertului international, respectivele conventii devin izvoare specifice acestei ramuri de drept. Este posibil insa ca norme privind comertul international sa se regaseasca in conventii care reglementeaza si alte ramuri ale dreptului. Ele nu isi pierd rolul de izvoare ale dreptului comertului international, doar ca nu mai sunt calificate ca fiind izvoare specifice. In functie de numarul semnatarilor conventiei, se poate face distinctie intre conventii bilaterale sau multilaterale.
- Izvoarele dreptului comunitar; sunt, la randul lor clasificate, in doua
categorii : 1. izvoare primare ; 2. izvoare derivate
- In categoria izvoarelor primare intra :
1.a.Tratatele originare, in numar de trei si anume : tratatul de la
Paris din 1951 pentru Comunitatea europeana a carbunelui si otelului si cele doua tratate de la Roma, din 1957, primul pentru Comunitatea economica europeana si cel de-al doilea, pentru penru Comunitatea europeana a energiei atomice. Toate, au fost in permanenta modificate, completate si adaptate la 2.a. tratatele si actele modificatoare ale celor trei tratate primare.
- Izvoare derivate ale dreptului comunitar al afacerilor; aceasta
categorie este formata din ansamblul actelor unilaterale ale institutiilor. E vorba, asadar, nu de un drept conventional ci « « legiferat », adica un grup de reguli in si pentru aplicarea tratatelor.Principalele izvoare derivate, asa cum sunt ele definite in Tratatul Comunitatii economice europene (CEE), sunt :
2.a. Regulamentul ; este principalul izvor al dreptului comunitar.
Prin el se exprima, in genere, puterea legislativa a Comunitatilor. Ca si legea, Regulamentul are o influenta generala. Contine prevederi generale si impersonale, obligatorii. Obligativitatea este una din principalele caracteristici ale regulamentului. El este direct aplicabil in orice stat membru, adresandu-se direct subiectelor de drept intern din statele membre.
2.b. Directiva ; este o forma a legislatiei cu doua trepte de aplicare, asemeni legilor cadru urmate de norme de aplicare. Nu are caracter general, la fel ca Regulamentul fiind aplicabila numai anumitor state membre.
2.c.Decizia, spre deosebire de regulament, nu are o influenta generala, ci vizeaza indeosebi aplicarea prevederilor tratatelor la situatii particulare, fiind asimilata, ca urmare, actelor nationale. Fiind obligatorie pentru destinatarii sai, are un efect direct asupra acestora, modifica prin ea insasi situatia juridica.
2.d. Recomandarea si avizul ; se disting de celelalte instrumente ce reprezinta izvoare ale dreptului comunitar al afacerilor prin aceea ca nu au forta de constrangere, nu impun, nefiind, deci, izvoare de drept in adevaratul inteles al cuvantului. Sunt, totusi, instrumente utile de orientare a legislatiilor in scopul apropierii lor.
- Izvoare complementare ale dreptului comunitar; se refera la
acordurile incheiate intre statele membre in domenii de competenta nationala. Principalul izvor complementar este Conventia comunitara .
III. Uzantele comerciale internationale
Reprezinta practici, reguli create printr-o aplicare continua, constanta, indelungata, care s-au impus prin durata, repetabilitate si stabilitate. Ele sunt aplicate nu doar in relatiile reciproce dintre partenerii contractuali ci capata o aplicabilitate mai larga, colectiva, depasind astfel stadiul de obisnuinte stabilite in relatiile contractuale dintre parteneri consacrati.
Se poate face distinctie intre mai multe categorii de uzante comerciale :
- in functie de aplicarea lor in spatiu, sunt : uzante interne (1),
aplicabile pe teritoriul unui anume stat, si uzante internationale (2), cu aplicabilitate in mai multe state si care intereseaza, dealtfel, in sfera dreptului afacerilor internationale.
- In functie de sfera lor de aplicabilitate sunt : uzante locale (1),
aplicabile intr-o localitate sau regiune determinata, uzante speciale (2), aplicabile intr-o anume ramura comerciala, in anumite tipuri de contracte sau pentru anumite categorii de comercianti, (ex. uzante aplicabile in comertul cu bumbac, cereale, agentilor de bursa, etc., si uzante generale,(3), aplicabile relatiilor comerciale internationale, in general, (ex. cele privind calitatea marfii).
- in functie de natura lor juridica sunt : a) uzante normative si (2)
uzante conventionale ;
Uzantele normative, sunt cele a caror valoare normativa este recunoscuta de lege, printr-o referire sau trimitere explicita. Ele completeaza asadar prevederile legii, aplicandu-se impreuna cu aceasta. Au caracter de durata, stabilitate, certitudine. Asemeni legilor supletive, ele sunt obligatorii pentru parti cand acestea nu deroga in mod expres de la prevederile lor.
Uzantele conventionale au forta juridica a unor clauze contractuale. Spre deosebire de cele normative, ele tin de vointa partilor. Rolul lor este de a completa, lamuri, preciza, interpreta continutul contractului dintre parti.
In dreptul roman, uzantele normative nu sunt considerate izvoare de drept. In schimb dobandesc acest caracter uzantele conventionale.
Forma uzantelor comerciale
In afacerile comerciale internationale, uzantele comerciale se concretizeaza, in principal, prin clauze tip, inserate in contracte, prin contracte- tip si conditii generale.
Contractele tip cuprind clauze uniforme, esentiale, prestabilite, care configureaza cadrul juridic adecvat realizarii unei operatiuni comerciale pe care partile o vor individualiza cu date concrete. Clauzele tip pot fi completate sau modificate prin vointa partilor contractante, spre deosebire de contractele de adeziune de la care partile nu pot deroga
Conditiile generale determina principalele elemente ale contractelor de acelasi tip intr-o anumita ramura comerciala. Ele devin, de regula, parte integranta a contractului dintre parti, in masura in care acestea nu au derogat de le ele.
Clauze tip sau standardizate ; sunt menite sa consacre reguli aplicabile in anumite tipuri de contracte, rolul lor fiind tocmai acela de a evita diversitatea de interpretari a dispozitiilor contractuale. Cele mai cunoscute au fost standardizate sub egida Camerei de Comert Internationale de la Paris, si sunt folosite pentru interpretarea termenilor comerciali din contractele de vanzare internationala, aplicabile mai ales pe continentul european. Sunt cunoscute sub denumirea de INCOTERMS. Prima editie a fost publicata in 1936, periodic actualizata si revizuita. Ultima editie este din 2000. Aceasta varianta cuprinde interpretarea a 13 termeni comerciali care sunt impartiti in 4 grupe :E,F,C si D.
- Grupa E cuprinde un termen unic EXW – «EX WORKS » ; este cea mai favorabila pentru vanzator, obligatiile sale, considerate minime, reducandu-se la a pune mafa la dispozitia cumparatorului la sediul sau. Incarcarea marfii, transportul si riscurile acestuia, de la sediul vanzatorului pana la destinatie, revin cumparatorului.
- Grupa F cuprinde 3 termeni ; potrivit acestora, vanzatorul are obligatia de a livra marfa unui caraus numit de cumparator. Incheierea contractului de transport este in sarcina cumparatorului care, din momentul livrarii marfii, va suporta toate costurile si riscurile ;
- Grupa C ; potrivit termenilor din aceasta grupa, vanzatorul este obligat sa organizeze si sa plateasca transportul marfii la destinatie. Obligatia sa de livrare se considera realizata in momentul predarii marfii catre transportator. Din acest moment, riscul pierderii sau avarierii marfii precum si orice alte cheltuieli suplimentare survenite dupa incarcarea si expedierea mafii sunt suportate de catre cumparator.
- Grupa D este cea mai putin favorabila vanzatorului. Termenii din aceasta grupa maximizeaza obligatiile acestuia. Potrivit lor, vanzatorul are obligatia de a livra marfa in tara de destinatie pe cheltuiala si riscul sau.
Regulile INCOTERMS sunt aplicabile cu deosebire in Europa. In replica, pentru relatiile comerciale aplicabile pe cotinentul nor-american a fost standardizat un alt set de reguli, codificate de Camera de Comert din Washington in 1919, revizuite in 1941 si cunoscute sub denumirea abreviata RAFTD.
Uzantele comerciale se regasesc inserate in contractele comerciale internationale incheiate, avand asadar valoarea unor clauze contractuale.