Normele juridice despre care am vorbit în cursurile anterioare se realizează în viaţă prin raporturi juridice. Premisele fundamentale ale apariţiei raportului juridic sunt: existenţa normei juridice, subiectele de drept şi faptele juridice. Orice raport juridic înseamnă în acelaşi timp o conexiune între planul general şi impersonal al normei juridice şi planul concret al realităţii în care părţile sunt determinate şi au anumite drepturi şi obligaţii bine individualizate. Trăsăturile definitorii ale raportului juridic sunt următoarele:
(1) Raportul juridic este un raport social, stabilindu-se de fiecare dată între oameni. Este de esenţa dreptului alteritatea, existenţa altei persoane. Omul nu poate trăi decât în relaţie cu alţi oameni. Aceste relaţii sunt foarte diverse: de la simplul contact la relaţii care au la bază trăsături sau interese comune, nevoi de schimb şi mai departe la cele menite să asigure conservarea şi dezvoltarea sa ca fiinţă umană. Relaţiile se pot stabili între persoane individuale sau între subiecţi colectivi. Din punct de vedere al obiectului putem distinge relaţii sociale care vizează valori economice sau extraeconomice; după plasarea în spaţiuavem relaţii sociale interne, private sau publice (în cadrul unui stat) şi relaţii internaţionale înglobând relaţii private sau publice care depăşesc frontierele unui stat. Aceste relaţii multiple care constituie realitatea socială sunt reglementate de reguli morale, de reguli de convieţuire socială, dar şi de reguli de drept ce cuprind norme de constrângere.
(2)Raportul juridic este un raport de voinţă. Caracterul voliţional al raportului juridic este dat de faptul că aici intervine atât voinţa statală exprimată în normele juridice, cât şi voinţa subiecţilor participanţi la raportul juridic. Dublul caracter voliţional poate fi caracterizat prin aspecte concordante sau de confruntare, simetrie sau asimetrie, în funcţie de ramura de drept şi de situaţia concretă.
(3)Istoricitatea este o altă trăsătură a raportului juridic, fizionomia sa fiind puternic marcată de istoria societăţii, variabilitatea elementelor constitutive putându-se constata cu uşurinţă de la o etapă la alta, de la o ţară la alta.
Părţile constitutive ale raportului juridic sunt obiective şi subiective în sensul că noţiunea de raport juridic evocă ideea că acesta nu poate exista ca atare decât în măsura în care relaţia socială este reglementată de către drept; totodată, raportul juridic este vizat ca o relaţie de la persoană la persoană.
(4)Raportul juridic are un caracter normativ. Aceasta înseamnă că aprecierea nu are ca obiect ceea ce există, ci cum trebuie să fie o activitate. În virtutea acestei normativităţi, un debitor (în exemplul în care A îi împrumută lui B o sumă de bani cu obligaţia s-o înapoieze într-o zi anume, ziua scadenţei; debitorul face rău dacă nu împrumută suma la timp) trebuie să înapoieze suma de bani la scadenţă. În cazul invocat, aprecierea normativă este un comandament, un ordin, adică debitorul este supus ordinului de a plăti suma de bani. Acest ordin care se dă în numele ideii de justiţie implică ideea de obligaţiune, pentru că atunci când spunem că cineva nu trebuie să facă o faptă că ar fi nedreaptă, prin aceasta înţelegem că are o obligaţiune. Dar ideea de obligaţiune consacră implicit o valoare. Aceasta înseamnă că datornicul trebuie să plătească la scadenţă suma de bani cuvenită. Suntem în faţa a două interese: datornicul are tot interesul să nu plătească, iar creditorul are tot interesul să încaseze suma. Ideea de obligaţiune subordonează un interes altuia, declarând că unul are o valoare mai mare decât altul, că interesul datornicului trebuie să cedeze în faţa interesului creditorului. Ca o consecinţă, creditorul are dreptul să-şi urmărească datornicul. Prin urmare, între drept şi obligaţiune există o corelaţie absolută. Oriunde există un drept, înţelegem că trebuie să existe şi o obligaţiune, şi invers. Totodată, aceasta înseamnă că există o normă generală pe baza căreia se stabilesc drepturile şi obligaţiile între părţi, iar acestea sunt asigurate la nevoie prin intervenţia sancţiunii juridice.
Putem conchide că raportul juridic este un raport social, concret istoric, voliţional, reglementat de norma juridică, în cadrul căreia participanţii se manifestă ca titulari de drepturi şi obligaţii prin exercitarea cărora se realizează finalitatea normei juridice.